1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dorel Puşcov în Dosarul nr. 2.900/108/2015 al Tribunalului Arad - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.759D/2015.2. Dezbaterile au avut loc în şedinţa din data de 7 iulie 2016, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea, când Curtea, având în vedere cererea de întrerupere a deliberărilor pentru o mai bună studiere a problemelor ce formează obiectul cauzei, în temeiul dispoziţiilor art. 57 şi art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, a dispus amânarea pronunţării pentru data de 12 iulie 2016.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:3. Prin Decizia penală nr. 1.208/A din 19 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 2.900/108/2015/a2, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Dorel Puşcov în dosarul cu numărul de mai sus, având ca obiect soluţionarea căii de atac formulate împotriva încheierii judecătorului de cameră preliminară din 10 noiembrie 2015 prin care a fost respinsă cererea de restituire a cauzei la parchet, prin s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriu şi a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, prin care s-a dispus începerea judecăţii şi prin care s-a dispus respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 din Codul de procedură penală, deoarece nu are legătură cu soluţionarea cauzei.4. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate sunt neconstituţionale, deoarece câtă vreme utilizarea măsurilor de supraveghere tehnică aduce în mod incontestabil atingere drepturilor şi libertăţilor persoanei, atunci o astfel de măsură trebuie dispusă de către un judecător, întrucât procurorul nu prezintă suficiente garanţii care să înlăture orice fel de abuz din partea organului de urmărire penală. Aşa fiind, autorul excepţiei apreciază că dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale, întrucât nu oferă garanţii împotriva arbitrarului.5. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece în condiţiile în care ordonanţa procurorului prin care se autorizează măsura de supraveghere tehnică este supusă confirmării judecătorului de drepturi şi libertăţi în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, atunci sunt respectate exigenţele constituţionale invocate, precum şi cele din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.6. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.7. Guvernul apreciază că excepţia este, în principal, inadmisibilă, deoarece autorul excepţiei nu a motivat-o, limitându-se la enumerarea unor texte constituţionale. În subsidiar se arată că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece o soluţie legislativă similară se regăsea şi în art. 912 din Codul de procedură penală din 1968, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură penală cu denumirea marginală Autorizarea unor măsuri de supraveghere tehnică de către procuror, care au următorul conţinut:(1) Procurorul poate autoriza, pe o durată de maximum 48 de ore, măsurile de supraveghere tehnică atunci când:a)există urgenţă, iar obţinerea mandatului de supraveghere tehnică în condiţiile art. 140 ar conduce la o întârziere substanţială a cercetărilor, la pierderea, alterarea sau distrugerea probelor ori ar pune în pericol siguranţa persoanei vătămate, a martorului sau membrilor familiilor acestora; şi b)sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 139 alin. (1) şi (2). (2) Ordonanţa procurorului prin care se autorizează măsura de supraveghere tehnică trebuie să cuprindă menţiunile prevăzute la art. 140 alin. (5).(3) Procurorul are obligaţia de a sesiza, în termen de cel mult 24 de ore de la expirarea măsurii, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă sau de la instanţa corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripţie se află sediul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanţa, în vederea confirmării măsurii, înaintând totodată un proces-verbal de redare rezumativă a activităţilor de supraveghere tehnică efectuate şi dosarul cauzei.(4) În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că au fost îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (1), confirmă în termen de 24 de ore măsura dispusă de procuror, prin încheiere, pronunţată în camera de consiliu, fără citarea părţilor.(5) Cu privire la datele informatice identificate prin accesul la un sistem informatic, procurorul poate dispune, prin ordonanţă:a)realizarea şi conservarea unei copii a acestor date informatice; b)suprimarea accesării sau îndepărtarea acestor date informatice din sistemul informatic.Copiile se realizează cu mijloace tehnice şi proceduri adecvate, de natură să asigure integritatea informaţiilor conţinute de acestea. (6) În cazul în care judecătorul de drepturi şi libertăţi apreciază că nu au fost respectate condiţiile prevăzute la alin. (1), infirmă măsura luată de către procuror şi dispune distrugerea probelor obţinute în temeiul acesteia. Procurorul distruge probele astfel obţinute şi întocmeşte un proces-verbal în acest sens.(7) Odată cu cererea de confirmare a măsurii sau separat, procurorul poate solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi luarea măsurii supravegherii tehnice în condiţiile art. 140.(8) Încheierea prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi se pronunţă asupra măsurilor dispuse de procuror nu este supusă căilor de atac. 11. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 26 referitor la Viaţa intimă, familială şi privată, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 8 referitor la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că autorul acesteia critică dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură penală, deoarece procurorul nu oferă, asemeni judecătorului, suficiente garanţii împotriva arbitrariului, situaţie care, în opinia sa, afectează dreptul la un proces echitabil şi dreptul la viaţă intimă, familială şi privată.13. Curtea constată că dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură penală dispun cu privire la posibilitatea procurorului de a autoriza pe o durată de maximum 48 de ore o măsură de supraveghere tehnică, dacă există o urgenţă justificată de preîntâmpinarea unei întârzieri substanţiale a cercetărilor sau iminenta pierdere, alterare sau distrugere a probelor ori este pusă în pericol siguranţa persoanei vătămate, a martorului sau a membrilor familiilor acestora şi numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 139 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală.14. Totodată, textul legal criticat are în vedere una din metodele de supraveghere sau cercetare referitoare la interceptarea comunicaţiilor ori a oricărui tip de comunicare la distanţă, accesul la un sistem informatic, supravegherea video, audio sau prin fotografiere şi localizarea sau urmărirea prin mijloace tehnice [a se vedea art. 138 alin. (13) raportat la alin. (1) lit. a)-d) din Codul de procedură penală]. Susţinerile autorului excepţiei în ce priveşte lipsa garanţiilor procedurale privind respectarea dreptului la un proces echitabil sunt neîntemeiate. Textul legal criticat prevede suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii ordonanţei prin care se autorizează măsura de supraveghere tehnică, a condiţiilor care trebuie îndeplinite, a instituirii unor limite cu privire la durata autorizării, respectiv 48 de ore, a obligativităţii procurorului de a sesiza judecătorul de drepturi şi libertăţi în termen de 24 de ore de la expirarea măsurii în vederea confirmării sale, a posibilităţii infirmării măsurii dacă nu au fost respectate condiţiile şi la distrugerea probelor obţinute în temeiul acesteia. Procurorul sau organul de cercetare penală va întocmi un proces-verbal în care va consemna activitatea de supraveghere tehnică, data şi ora la care a început, data şi ora la care s-a încheiat şi la care se ataşează în plic sigilat o copie a suportului care conţine rezultatul activităţii (a se vedea art. 143 din Codul de procedură penală). De asemenea, potrivit art. 144 alin. (3) din Codul de procedură penală, „Durata totală a măsurilor de supraveghere tehnică, cu privire la aceeaşi persoană şi aceeaşi faptă, nu poate depăşi, în aceeaşi cauză, 6 luni, cu excepţia măsurii de supraveghere video, audio sau prin fotografiere în spaţii private, care nu poate depăşi 120 de zile." Totodată, după încetarea măsurii de supraveghere tehnică, procurorul este obligat să informeze, în scris, în cel mult 10 zile, pe fiecare subiect al unui mandat despre măsura de supraveghere tehnică ce a fost luată în privinţa sa, moment după care persoana supravegheată are dreptul de a formula o cerere de luare la cunoştinţă în termen de 20 de zile de la informare. În acest sens, procurorul trebuie să asigure, la cerere, ascultarea convorbirilor, comunicărilor sau conversaţiilor ori vizionarea imaginilor rezultate din activitatea de supraveghere tehnică. Materialele rezultate din supravegherea tehnică vor fi obligatoriu conservate atât prin arhivarea la sediul instanţei în locuri speciale, cât şi prin arhivare odată cu dosarul cauzei, în plic sigilat, cu asigurarea confidenţialităţii (a se vedea art. 145 şi 146 din Codul de procedură penală).15. Prin urmare, ordonanţa procurorului prin care se autorizează, în caz de urgenţă, măsuri de supraveghere tehnică este supusă controlul judecătoresc, judecătorul de drepturi şi libertăţi având datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalităţii şi temeiniciei autorizării.16. În acest sens s-a pronunţat şi Curtea de la Strasbourg prin Decizia din 6 mai 2003, pronunţată în Cauza Coban (Asim Babuscum) contra Spaniei, când reclamantul invoca nulitatea înregistrărilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu îndeplineau condiţiile de legalitate şi proporţionalitate. După ce a reamintit faptul că admisibilitatea probelor este o problemă ce ţine de reglementările naţionale şi că revine jurisdicţiilor naţionale să aprecieze elementele care le sunt prezentate, instanţa europeană a stabilit că respectiva condamnare penală a intervenit în urma unei proceduri contradictorii pe baza probelor discutate de părţi. În privinţa înregistrărilor convorbirilor telefonice s-a constatat că instanţele naţionale au confirmat legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face observaţii în faţa judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare.17. Nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia autorizarea, în cazuri urgente, a unei măsuri de supraveghere tehnică de către procuror lipseşte persoana supusă măsurii de garanţiile specifice dreptului la un proces echitabil, deoarece, în procesul penal, procurorul acţionează ca apărător al intereselor generale ale societăţii, dar şi ale părţilor din proces în spiritul legalităţii şi al imparţialităţii, această competenţă nefiind altceva decât o reflectare a exigenţelor constituţionale consacrate de art. 131 şi 132 din Constituţie.18. Totodată, dispoziţiile legale criticate sunt conforme şi cu exigenţele constituţionale referitoare la dreptul la viaţă intimă, familială şi privată. Este adevărat că astfel de măsuri dispuse în cursul urmăririi penale declanşate împotriva unei persoane se interpretează ca fiind o „ingerinţă a unei autorităţi publice" în exercitarea dreptului garantat de art. 8 paragraful 2 (a se vedea, printre multe altele, Hotărârea din 2 august 1984, pronunţată în Cauza Malone împotriva Regatului Unit, paragraful 64). Totuşi, cu prilejul pronunţării Hotărârii din 21 aprilie 2009, pronunţată în Cauza Răducu împotriva României, paragraful 92, Curtea de la Strasbourg a reamintit că, pentru a fi conformă cu alin. 2 al art. 8 din Convenţie, o astfel de ingerinţă trebuie să fie prevăzută de lege. Expresia „prevăzută de lege" impune nu numai respectarea dreptului intern, ci se referă, de asemenea, la calitatea legii, care trebuie să fie compatibilă cu principiul supremaţiei dreptului (a se vedea Hotărârea din 12 mai 2000, pronunţată în Cauza Khan împotriva Regatului Unit, paragraful 26). În contextul supravegherii secrete exercitate de autorităţile publice, dreptul intern trebuie să ofere protecţie împotriva ingerinţei arbitrare în exercitarea dreptului unei persoane protejat de art. 8 (Malone, citată anterior, paragraful 67, şi Hotărârea din 6 septembrie 1978, pronunţată în Cauza Klass şi alţii împotriva Germaniei, paragraful 59).19. Or, câtă vreme actuala reglementare din Codul de procedură penală a instituit numeroase garanţii în materia emiterii de către procuror, în cazuri urgente, a autorizaţiei de supraveghere tehnică, a confirmării acesteia de către judecătorul de drepturi şi libertăţi, a modalităţilor de arhivare şi de distrugere şi câtă vreme partea interesată are posibilitatea de a ataca aceste probe în faţa unui organ jurisdicţional independent şi imparţial, respectiv a judecătorului de cameră preliminară, în condiţiile art. 282 alin. (4) din Codul de procedură penală, nu se mai poate pune problema înfrângerii dreptului la viaţă intimă, familială şi privată ori a dreptului la un proces echitabil. Mai mult, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată nu este absolut, legiuitorul având libertatea de a reglementa anumite ingerinţe justificate de necesitatea instrucţiei penale, deoarece societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex.20. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Dorel Puşcov în Dosarul nr. 2.900/108/2015 al Tribunalului Arad - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 141 din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2016.PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru