Decizia Nr.548 din 17.12.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 110 din 13 februarie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ioana Marilena Chiorean	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Cromar Prodcom“ - S.R.L. din Huedin în Dosarul nr. 325/242/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 472D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât valoarea socială apărată de cele două norme, contravenţională şi penală, este aceeaşi, iar diferenţa este determinată de gravitatea faptei. În cazul infracţiunii, fiind vorba despre pedepse alternative, instanţa judecătorească poate aplica doar pedeapsa închisorii, iar, în acest caz, devin incidente prevederile art. 265 din Codul muncii cu privire la posibilitatea aplicării şi a unor pedepse complementare.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 26 iunie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 325/242/2012, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de recurenta Societatea Comercială „Cromar Prodcom“ - S.R.L. din Huedin într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului împotriva sentinţei civile a Judecătoriei Huedin prin care s-a respins plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare a contravenţiei încheiat în temeiul art. 16 alin. (1) şi art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, întrucât instituie o amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru comiterea contravenţiei, în timp ce infracţiunea corespunzătoare nerespectării dispoziţiilor privind încheierea contractelor individuale de muncă se sancţionează cu amendă penală „între 5.000 lei şi 600.000 lei“.Cu privire la art. 16 alin. (1) din Constituţie susţine că textul criticat îl discriminează pe cel care a comis o contravenţie faţă de cel care a comis o infracţiune. Astfel, dacă ar fi vorba despre o infracţiune, tratamentul ar fi mai favorabil celui care a comis fapta.În plus există o „serie de dispoziţii penale şi/sau procesual penale care pot conduce la reducerea semnificativă a sancţiunilor penale, ceea ce nu există în cazul plângerii contravenţionale“.Prin urmare, în cazul în care o persoană juridică angajează mai mult de 5 persoane fără contract de muncă, amenda are un minim special mai redus decât în contextul în care fapta ar fi contravenţie. Arată că în prezenta speţă „agentul constatator a aplicat minimul prevăzut de textul de lege care sancţionează fapta contravenţională, care este însă un minim cu dublu superior celui care este prevăzut în legislaţia penală“.Totodată, arată că normele de drept penal care reglementează criteriile generale de individualizare a pedepsei şi circumstanţele atenuante şi efectele lor (art. 72 şi următoarele din Codul penal) sunt incidente atât în cazul persoanelor fizice, cât şi în cazul persoanelor juridice, legea nefăcând o distincţie în această privinţă. De asemenea, dispoziţiile art. 320¹ din Codul de procedură penală sunt incidente, fără distincţie, cu privire la persoane fizice sau juridice, având în vedere principiul ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, limitele amenzii putând fi reduse cu o pătrime.În acest context, dincolo de faptul că materia contravenţională aparţine materiei penale, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, susţine că fapta contravenţională este sancţionată cu un minim de amendă dublu faţă de minimul amenzii penale, neexistând prevederi exprese în legislaţia contravenţională nici cu privire la diminuarea/reducerea sancţiunii, dispoziţii care există însă în materia penală.Prin urmare, infracţiunea este sancţionată mai uşor, ceea ce conduce la discriminare faţă de persoanele care sunt acuzate de săvârşirea unei fapte cu grad de pericol social mai redus, avantajând persoanele care au comis infracţiunea, ceea ce este profund inechitabil, din moment ce natura/sursa sancţionării este una identică, indiferent că este contravenţie sau infracţiune.Referitor la încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie invocă jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat, în interpretarea şi aplicarea art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, că materia contravenţională aparţine domeniului penal, şi anume Cauza Jussila împotriva Finlandei, Cauza Anghel împotriva României, Cauza Ziliberberg împotriva Moldovei, Cauza Tsonzo Tzonev împotriva Bulgariei, Cauza Engel şi alţii împotriva Olandei şi Cauza Ozturk împotriva Germaniei. Susţine că instanţa de contencios al drepturilor omului „determină dacă fapta intră în domeniul de aplicare al materiei penale în funcţie de criterii alternative: calificarea juridică a infracţiunii litigioase în dreptul naţional, natura însăşi a acesteia şi severitatea sancţiunii aplicabile“.De asemenea, potrivit art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, convenţiile, actele şi pactele internaţionale sunt obligatorii pentru instanţele interne şi se aplică cu preeminenţă.Cum materia contravenţională aparţine materiei penale, arată că, în speţă, dincolo de faptul că sancţiunea contravenţională ar trebui să fie mai blândă decât cea penală, legea internă sancţionează mai dur o faptă contravenţională decât o infracţiune, cu încălcarea principiului echităţii şi al proporţionalităţii.Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră, în esenţă, că excepţia de neconstituţio-nalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile de lege criticate se aplică tuturor celor aflaţi în situaţia descrisă în ipoteză, fără discriminare.Pe de altă parte, severitatea tratamentului penal în cazul nerespectării dispoziţiilor de lege privind încheierea contractelor individuale de muncă este superioară celui contravenţional, pedeapsa pentru săvârşirea infracţiunii putând fi şi închisoarea de la 1 la 2 ani. De asemenea, tragerea la răspundere penală atrage şi incompatibilităţi, interdicţii şi decăderi care nu se regăsesc în sfera contravenţională şi, totodată, condamnarea penală implică nu doar pedepse principale, ci şi pedepse accesorii sau complementare, ceea ce, de asemenea, nu poate fi regăsit în materie contravenţională. Totodată, evidenţierea elementelor răspunderii penale în cadrul cazierului judiciar imprimă un caracter mai sever răspunderii penale faţă de răspunderea contravenţională.Aşadar, instanţa consideră că toate aceste elemente ale răspunderii penale relevă caracterul mai sever al acesteia faţă de răspunderea contravenţională, chiar dacă, astfel cum este cazul în speţă, minimul amenzii contravenţionale este superior minimului amenzii penale.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, ca urmare a adoptării Legii nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011.Dispoziţiile de lege criticate au următorul cuprins: „(1) Constituie contravenţie şi se sancţionează astfel următoarele fapte: [... ] e) primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă, potrivit art. 16 alin. (1), cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată;“.Autorul excepţiei susţine că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor şi ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine următoarele:1. Referitor la dispoziţiile criticate din Codul muncii, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 1.109/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 9 octombrie 2009, constatând constituţionalitatea acestora, însă dintr-o altă perspectivă, diferită faţă de cea invocată de autorul excepţiei.În cauza de faţă se critică inechitatea reglementării contravenţionale - din punct de vedere al sancţiunii - faţă de cea penală, ceea ce, în opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, contravine art. 16 şi art. 1 alin. (5) din Constituţie.2. Cu privire la pretinsa încălcare a principiului egalităţii în faţa legii, consacrat de art. 16 din Legea fundamentală, Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, care fac parte din cap. IV „Răspunderea contravenţională“ din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, primirea la muncă a până la 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă, constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru fiecare persoană identificată.În conformitate cu art. 264 alin. (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, „Constituie infracţiune şi se sancţionează cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă penală primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetăţenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă“. Potrivit art. 63 alin. (3) teza a doua din Codul penal, când legea „prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa închisorii mai mare de un an, minimul special este de 500 lei şi maximul special de 30.000 lei.“Aşa cum a statuat Curtea Constituţională în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.Aplicând aceste considerente la speţa de faţă, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminări, instituind un tratament egal între persoanele aflate în ipoteza descrisă de acestea, şi anume între persoanele care au primit la muncă până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă şi, în consecinţă, acestea nu contravin prevederilor art. 16 din Constituţie.3. Cât priveşte critica autorului excepţiei referitoare la inechitatea reglementării criticate faţă de reglementarea penală, infracţiunea fiind sancţionată mai blând - în opinia sa, Curtea reţine că stabilirea regimului sancţionator al faptelor contravenţionale sau penale, precum şi instituirea unor eventuale cauze de reducere a pedepselor intră în atribuţiile de reglementare ale legiuitorului, Curtea Constituţională neputând modifica minimul unei amenzi contravenţionale, aşa cum a fost stabilit de legiuitor. Astfel, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile suspuse controlului“.Curtea reţine că, prin Legea nr. 40/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 225 din 31 martie 2011, s-a introdus pentru prima dată în Codul muncii infracţiunea de primire la muncă a mai mult de 5 persoane fără încheierea contractelor individuale de muncă, infracţiune care se sancţionează cu închisoare de la unu la 2 ani sau cu amendă penală. Realitatea socială este cea care a determinat instituirea unor norme de politică penală şi contravenţională mai severe, astfel cum reiese din Expunerea de motive a acestei legi, prin care s-a propus „înăsprirea cuantumului sancţiunilor contravenţionale aplicabile angajatorului (...) pentru primirea la muncă a până la 5 persoane fără încheierea unui contract individual de muncă“ şi instituirea „răspunderii penale a angajatorului pentru utilizarea la muncă a mai mult de 5 persoane fără încheierea unui contract de muncă“.Pe de altă parte, cele două tipuri de amenzi - contravenţională şi penală - au natură diferită, iar tratamentul sancţionator în cazul infracţiunii de primire la muncă a mai mult de 5 persoane fără încheierea contractelor individuale de muncă nu este mai blând faţă de cel al contravenţiei prevăzute de dispoziţiile de lege criticate, din moment ce, în cazul infracţiunii, este prevăzută - ca pedeapsă principală alternativă amenzii - sancţiunea închisorii de la 1 an la 2 ani, cu toate consecinţele juridice ce decurg din săvârşirea unei infracţiuni, cum ar fi înscrierea acesteia în cazierul judiciar, consecinţe care nu există în cazul săvârşirii contravenţiei.Totodată, potrivit art. 265 alin. (4) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, „În cazul săvârşirii uneia dintre infracţiunile prevăzute la [...] art. 264 alin. (3), instanţa de judecată poate dispune şi aplicarea uneia dintre următoarele pedepse complementare:a)pierderea totală sau parţială a dreptului angajatorului de a beneficia de prestaţii, ajutoare sau subvenţii publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile române, pentru o perioadă de până la 5 ani;b)interzicerea dreptului angajatorului de a participa la atribuirea unui contract de achiziţii publice pentru o perioadă de până la 5 ani;c)recuperarea integrală sau parţială a prestaţiilor, ajutoarelor sau subvenţiilor publice, inclusiv fonduri ale Uniunii Europene gestionate de autorităţile române, atribuite angajatorului pe o perioadă de până la 12 luni înainte de comiterea infracţiunii;d)închiderea temporară sau definitivă a punctului ori punctelor de lucru în care s-a comis infracţiunea sau retragerea temporară ori definitivă a unei licenţe de desfăşurare a activităţii profesionale în cauză, dacă acest lucru este justificat de gravitatea încălcării.“În consecinţă, nu se poate susţine că tratamentul sancţionator pentru infracţiunea de primire la muncă a mai mult de 5 persoane fără încheierea contractelor individuale de muncă ar fi mai blând faţă de cel al contravenţiei prevăzute de dispoziţiile de lege criticate. 4. Referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) din Constituţie şi la invocarea jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materie contravenţională, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, a preluat considerentele de principiu din jurisprudenţa în această materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a arătat, de pildă, invocând Hotărârea din 21 februarie 1984, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Ozturk împotriva Germaniei, paragraful 50, că, în scopul aplicării prevederilor art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale [acuzaţie „în materie penală“], trebuie avute în vedere 3 criterii: 1. caracterizarea faptei în dreptul naţional; 2. natura faptei; 3. natura şi gradul de gravitate ale sancţiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauză. Aşa cum s-a reţinut prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 12/2013, publicată în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 114 din 28 februarie 2013, modul de definire a faptelor prin dreptul intern are o valoare relativă, esenţială fiind natura faptei şi a sancţiunii. În acest sens sunt invocate hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţate la 24 septembrie 1997 în Cauza Garyfallou Aebe împotriva Greciei, paragraful 32, la 2 septembrie 1998 în cauzele Lauko împotriva Slovaciei, paragraful 56, precum şi Kadubec împotriva Slovaciei, paragraful 50. Un alt precedent constituţional relevant sub aspectul domeniului de aplicare a prevederilor art. 6 din Convenţie îl constituie Decizia nr. 197 din 13 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 545 din 29 iulie 2003, prin care Curtea Constituţională a stabilit că „legislaţia contravenţională din România, similară celei germane, intră sub prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale“. Aşadar, Curtea reţine că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului invocată de autorul excepţiei se referă la domeniul de aplicare a garanţiilor prevăzute la art. 6 din Convenţie în cazul „acuzaţiilor în materie penală“. Astfel, instanţa de contencios al drepturilor omului a statuat că materia contravenţională se asimilează celei penale, sub aspectul garanţiilor dreptului la un proces echitabil instituite de art. 6 din Convenţie. Or, în speţă, autorul excepţiei nu critică o eventuală lipsă de garanţii ale procesului echitabil în cazul săvârşirii unei contravenţii şi, în consecinţă, această jurisprudenţă a Curţii Europene a Drepturilor Omului nu are legătură cu critica autorului, care este nemulţumit de faptul că minimul amenzii contravenţionale stabilit de legiuitor este mai mare decât minimul amenzii penale stabilit de Codul penal. Faptul că, după individualizarea pedepsei făcută de către instanţele judecătoreşti în procesul de stabilire a uneia din pedepsele astfel reglementate, ţinându-se cont de modalitatea concretă în care a fost comisă fapta şi de probatoriu, se poate ajunge la situaţia în care, în cazul infracţiunii, în concret, să se acorde o amendă penală într-un cuantum mai mic decât amenda contravenţională stabilită de dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, nu conduce la concluzia neconstituţionalităţii acestora raportat la art. 1 alin. (5) din Constituţie, care instituie obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Cromar Prodcom“ - S.R.L. din Huedin în Dosarul nr. 325/242/2012 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 260 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 decembrie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean