DECIZIE Nr.
542 din 27 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolventei
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 387 din 11 iunie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre
Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Augustin Zegrean
-judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Fabian Niculae -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de
Hubert Louis Larmaraud în Dosarul nr. 31.652/3/2009 al Tribunalului
Bucureşti - Secţia a VII-a comercială.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în
Dosarul nr. 8.211 D/2009 care are un obiect identic. La apelul nominal se
constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de
citare este legal îndeplinită. Curtea, din oficiu, pune în discuţie
conexarea celor două dosare.
Reprezentantul Ministerului Public arată că
este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art.
53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 8.211D/2009
la Dosarul nr. 8.210D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, reţine următoarele:
Prin încheierile din 2 noiembrie 2009, pronunţate
în dosarele nr. 31.652/3/2009 şi nr. 31.655/3/2009, Tribunalul
Bucureşti - Secţia a VII-a comercială a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei. Excepţia a fost ridicată de Hubert Louis
Larmaraud şi de Stephane Jaques Dumas în dosare având ca obiect cereri de
deschidere a procedurii insolvenţei.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorii apreciază
că din analiza prevederilor legale criticate se poate observa că
judecătorul-sindic, la cererea debitorului, îi poate obliga pe creditorii
care au introdus cererea să consemneze în termen de 15 zile, la o
bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea creanţelor.
Autorul consideră că această situaţie reprezintă o
încălcare a drepturilor constituţionale garantate ale creditorului,
drepturi ce privesc liberul acces la justiţie şi dreptul la un proces
echitabil. Obligarea creditorului la plata unei cauţiuni ar trebui să
fie o situaţie de excepţie, împrejurare în care legiuitorul ar fi
trebuit să instituie o enumerare limitativă a cazurilor în care o
asemenea cerere poate fi formulată, iar nu să reglementeze că
„instanţa poate dispune consemnarea cauţiunii la simpla cerere a
debitorului".
Tribunalul Bucureşti - Secţia a
VII-a comercială apreciază că
dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite
de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de
lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2,3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2006 privind
procedura insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, prevederi care au următorul
conţinut: „(3) La cererea debitorului, judecătorul-sindic îi poate
obliga pe creditorii care au introdus cererea să consemneze, în termen de
15 zile, la o bancă, o cauţiune de cel mult 10% din valoarea
creanţelor. Cauţiunea va fi restituită creditorilor, dacă
cererea lor va fi admisă. Dacă cererea va fi respinsă,
cauţiunea va fi folosită pentru a acoperi pagubele suferite de
debitori. Dacă nu este consemnată în termen cauţiunea, cererea
introductivă va fi respinsă."
In opinia autorilor excepţiei de
neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) şi
(2) privind egalitatea în faţa legii, art. 20 referitor la tratatele
internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind liberul acces la
justiţie, art. 52 alin. (1) şi (2) privind dreptul persoanei
vătămate de o autoritate publică şi art. 53 alin. (1)
şi (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia, Curtea constată că
s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea
nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, prin raportare la critici
asemănătoare, constatând că sunt constituţionale. Astfel,
prin Decizia nr. 484 din 6 mai 2008, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 430 din 9 iunie 2008, Curtea a constatat că
dispoziţiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 85/2008 privind procedura
insolvenţei permit instanţei de judecată ca, ţinând seama
de circumstanţele cauzei, să aprecieze asupra caracterului eventual
şicanatoriu al cererii creditorului de deschidere a procedurii
insolvenţei şi să stabilească o cauţiune de
natură să descurajeze cererile nefundamentate sau exercitarea cu
rea-credinţă a drepturilor procesuale. Totodată, depunerea
cauţiunii constituie o garanţie, în sensul că, în urma
respingerii cererii, debitorul va putea cere şi obţine
despăgubiri pentru pagubele suferite datorită deschiderii
nejustificate a procedurii insolvenţei.
De altfel, cu privire la constituţionalitatea
măsurii obligării la plata unei cauţiuni, stabilită
printr-un act normativ, Curtea s-a mai pronunţat prin Decizia nr. 126 din
4 iulie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
447 din 11 septembrie 2000. Prin acea decizie s-a statuat că stabilirea
unor Conditii privind exercitarea unor drepturi de natură să împiedice
abuzul de drept nu constituie o îngrădire a accesului la justiţie sau
a altor drepturi constituţionale.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele,
cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi
păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (3) din Legea nr.
85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de
Hubert Louis Larmaraud şi de Stephane Jaques Dumas în dosarele nr.
31.652/3/2009 şi nr. 31.655/3/2009 ale Tribunalului Bucureşti -
Secţia a VII-a comercială.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 27 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae