DECIZIE Nr.
542 din 27 iunie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) si ale
art. 82 alin. (1) teza finala din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul strainilor in Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 661 din 1 august 2006
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor
- judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Serban Viorel Stănoiu - judecător
Mihaela Cîrstea - procuror
Claudia-Margareta
Niţă - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) şi ale
art. 82 alin. (1) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Kirdi
Serif în Dosarul nr. 32.411/2/2005 (3.168/2005) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de
contencios administrativ şi fiscal.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 20 iunie
2006 şi au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având
nevoie de timp pentru a delibera, a dispus amânarea pronunţării la data de 27
iunie 2006.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 16 februarie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 32.411/2/2005 (3.168/2005), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a
VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională
cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor „art. 55 alin. (2) lit. c)
pct. iv) şi ale art. 82 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul străinilor în România". Excepţia a fost
ridicată de Kirdi Serif, în calitate de asociat al Societăţii Comerciale
„Sherif Tipografie Serigrafie Servicii" - S.R.L. din Ilfov, într-o cauză
având ca obiect soluţionarea contestaţiei împotriva unei dispoziţii de părăsire
a teritoriului României, emisă în temeiul ordonanţei criticate.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 contravin art. 41 din
Constituţie referitor la munca şi protecţia socială a muncii şi art. 45 din
aceasta, privind libertatea economică, prin aceea că „limitează drepturile unui
agent economic şi îngrădeşte dreptul la muncă al angajaţilor săi sub aspectul
numărului minim de ore pentru care aceştia trebuie să încheie un contract
individual de muncă".
In ceea ce priveşte dispoziţiile „art. 82 alin.
(2)" din ordonanţa de urgenţă criticată, se susţine că acestea contravin
art. 21 şi art. 129 din Constituţie, referitoare la liberul acces la justiţie,
respectiv la folosirea căilor de atac, precum şi art. 13 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la
un recurs efectiv, şi celor ale art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie,
referitoare la dreptul la două grade de jurisdicţie, deoarece împotriva
dispoziţiei de părăsire a teritoriului nu există decât o singură cale de atac,
sentinţa instanţei prin care soluţionează cererea în anulare fiind definitivă
şi irevocabilă. Inexistenţa unei căi de atac „accesibile şi disponibile"
afectează exercitarea drepturilor consacrate prin normele constituţionale şi
convenţionale invocate.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de
contencios administrativ şi fiscal apreciază că
textele legale criticate sunt constituţionale. Dispoziţiile art. 55 alin. (2)
lit. c) pct. iv) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 nu
îngrădesc dreptul la muncă şi nici libertatea economică, drepturi ce pot fi
exercitate numai în condiţiile legii. De asemenea, nici art. 82 alin. (2) din
ordonanţă nu contravine Legii fundamentale, deoarece art. 21 şi art. 129 din
aceasta, pretins a fi încălcate, lasă la aprecierea legii reglementarea
gradelor de jurisdicţie, precum şi a exercitării căilor de atac.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că
textele legale criticate sunt constituţionale.
Dispoziţiile art. 55 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 194/2002 instituie o serie de condiţii legale, între care şi
cea prevăzută la art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv), care nu încalcă principiul libertăţii economice, statuat
de art. 45 din Constituţie, deoarece libertatea economică este garantată numai
cu respectarea condiţiilor legii; or, ordonanţa criticată stabileşte concret
condiţiile legale ce trebuie îndeplinite pentru prelungirea dreptului de şedere
temporară pentru desfăşurarea de activităţi comerciale pe teritoriul României,
iar condiţia prevăzută la art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) are rol de garantare
a importanţei activităţii comerciale desfăşurate de solicitant şi nu contravine
art. 41 din Constituţie, privind protecţia socială a muncii.
Cât priveşte dispoziţiile art. 82 alin. (1) din
ordonanţă, se apreciază că acestea nu restrâng liberul acces la justiţie,
întrucât, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a
Curţii Constituţionale, „dreptul de acces la tribunale nu este absolut",
în sensul că accesul liber la justiţie nu are semnificaţia asigurării accesului
la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac. Legiuitorul
naţional poate institui reguli deosebite în considerarea unor situaţii
diferite. Pe de altă parte, atât art. 13 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cât şi alte reglementări
internaţionale impun un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau al căilor
de atac, în materie penală.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. In acest sens, arată că
art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 este în deplină concordanţă cu art. 45 din Constituţie, care prevede
obligativitatea desfăşurării unei activităţi economice în condiţiile legii, iar
dispoziţiile art. 41 din Legea fundamentală nu au incidenţă în cauza de faţă.
Cât priveşte încălcarea art. 21 din Constituţie prin
prevederile art. 82 alin. (2) din ordonanţa criticată, se arată că acestea nu
contravin principiului liberului acces la justiţie, care nu presupune accesul
la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar
instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor
judecătoreşti, deci şi a căilor de atac, este de competenţa exclusivă a
legiuitorului, care în considerarea unor situaţii deosebite poate stabili
reguli speciale privind procedura de judecată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), precum şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum
a fost formulat, îl constituie dispoziţiile „art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv)
şi ale art. 82 alin. (2)" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 201 din 8 martie 2004, modificată şi completată prin Legea nr.
482/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.116 din 27 noiembrie 2004.
Examinând notele scrise ale autorului excepţiei, se constată însă că acesta a
indicat în mod eronat dispoziţiile alin. (2) ale art. 82, motivarea sa vizând
în realitate dispoziţiile art. 82 alin. (1) teza finală asupra cărora Curtea se va pronunţa. Prin urmare, textele
legale ce constituie obiectul excepţiei de neconstituţionalitate au următorul
conţinut:
- Art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv): „(2) Prelungirile ulterioare ale dreptului de şedere temporară se
pot acorda dacă străinul îndeplineşte următoarele condiţii:[...]
c) cererile pentru prelungirile ulterioare ale
dreptului de şedere temporară trebuie însoţite de următoarele documente: [...]
iv) documentele din care să rezulte că investiţia
este concretizată în aport de capital sau transfer de tehnologie, în valoare de
cel puţin 70.000 euro ori crearea a cel puţin 15 locuri de muncă, în cazul
acţionarului, şi 50.000 euro ori crearea a cel puţin 10 locuri de muncă, în
cazul asociatului, cu condiţia ca, în cazul locurilor de muncă, acestea să fie
încadrate cu persoane angajate cu normă întreagă, în condiţiile legii.";
- Art. 82 alin. (1): „Dispoziţia de părăsire a teritoriului poate fi atacată în termen
de 10 zile lucrătoare de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti, în
cazul în care aceasta a fost emisă de Autoritatea pentru străini, sau la curtea
de apel în a cărei rază de competenţă se află formaţiunea teritorială care a
emis dispoziţia de părăsire a teritoriului. Instanţa soluţionează cererea în
termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Sentinţa instanţei este
definitivă şi irevocabilă."
Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile legale
precitate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 - „Accesul liber
la justiţie", art. 41 - „Munca şi protecţia socială a muncii", art. 45 - „Libertatea economică", şi ale art. 129 - „Folosirea căilor de atac". De
asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 13 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale - „Dreptul
la un recurs efectiv" şi ale art. 2 din
Protocolul nr. 7 la Convenţie - „Dreptul la două grade de jurisdicţie".
Examinând textele legale criticate, raportate la
prevederile constituţionale şi convenţionale invocate, Curtea Constituţională
reţine următoarele:
In opinia autorului excepţiei, dispoziţiile art. 55
alin. (2) lit. c) pct. iv) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002
privind regimul străinilor în România contravin art. 41 şi art. 45 din
Constituţie, referitoare la protecţia socială â muncii, respectiv la libertatea
economică, prin aceea că prevăd ca şi condiţie alternativă pentru prelungirea dreptului
de şedere temporară în România existenţa unui anumit număr de angajaţi cu normă
întreagă în întreprinderea în care străinul este fie acţionar, fie asociat.
Articolul 41 din Legea fundamentală consacră dreptul
subiectiv la muncă al fiecărei persoane apte de muncă şi protecţia pe care
statul este obligat să o asigure în cadrul politicii de protecţie socială a
muncii. Textul legal criticat nu conţine în sine dispoziţii contrare art. 41,
în condiţiile în care dreptul la muncă include, după cum indică şi prevederea
constituţională, libertatea alegerii profesiei, a meseriei sau a ocupaţiei,
libertatea alegerii locului de muncă, protecţia socială a muncii, retribuţia
pentru munca depusă, dreptul la negocieri colective, dreptul la repaus
săptămânal şi la concediu de odihnă plătit etc, toate aceste drepturi
componente fiind stabilite prin lege. Or, art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 dispune în mod expres cu
privire la încadrarea cu normă întreagă a numărului minim de persoane angajate,
în condiţiile legii. Prin urmare, Curtea nu reţine contrarietatea dintre textul
legal criticat şi prevederile constituţionale ale art. 41.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate
faţă de art. 45 din Constituţie, referitor la libertatea economică, Curtea
constată că nici aceasta nu este întemeiată. Accesul liber al persoanei la o
activitate economică şi libera
iniţiativă sunt garantate în condiţiile în care sunt exercitate potrivit
prevederilor legale în materie, iar agentul economic care îşi desfăşoară
activitatea în afara acestor reglementări nu poate invoca încălcarea
principiului constituţional conţinut de art. 45. Pe de altă parte, impunerea
prin textul de lege criticat a anumitor condiţii este pe deplin justificată,
având în vedere că străinul solicită prelungirea dreptului de şedere temporară,
invocând tocmai motive ce ţin de desfăşurarea unei activităţi economice în
ţară, activitate ce trebuie să aibă o anumită amploare, importanţă ce se
demonstrează şi se verifică prin raportarea la o anumită sumă investită sau la
un anumit număr de angajaţi.
Curtea constată că nici critica de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82 alin. (1) teza finală, care
prevăd că sentinţa curţii de apel prin care se soluţionează cererea în anulare
a dispoziţiei de părăsire a teritoriului României este definitivă şi
irevocabilă, nu este întemeiată. In jurisprudenţa sa constantă, Curtea
Constituţională a reţinut că accesul ia justiţie nu presupune accesul la toate
mijloacele procedurale prin care se înfăptuieşte justiţia, iar instituirea
regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti, deci
şi reglementarea căilor de atac, este de competenţa exclusivă a legiuitorului.
Acesta este sensul art. 129 din Constituţie, invocat în motivarea excepţiei,
text care face referire la „condiţiile legii" atunci când reglementează
exercitarea căilor de atac, ca de altfel şi al art. 126 alin. (2) din Legea
fundamentală, care, referindu-se la competenţa instanţelor judecătoreşti şi la
procedura de judecată, stabileşte că acestea „sunt prevăzute numai de
lege". In materia soluţionării cererilor referitoare la regimul
străinilor, celeritatea reprezintă un considerent specific major în temeiul
căruia legiuitorul a adoptat o procedură specială, accelerată, fără a periclita
însă exercitarea deplină a drepturilor procesuale ale părţilor. Pentru aceleaşi
considerente nu poate fi reţinută nici critica de neconstituţionalitate faţă de
prevederile art. 21 din Constituţie, referitoare la accesul liber la justiţie,
şi faţă de art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un recurs efectiv. Totodată,
Curtea observă că art. 2 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, referitor la
dreptul la două grade de jurisdicţie, invocat în motivarea excepţiei, conţine
norme aplicabile exlusiv în materie penală, astfel că nu sunt incidente în
prezenta cauză.
De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în
sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 82
alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 prin deciziile nr.
464 din 4 decembrie 2003, nr. 171 din 22 martie 2005 şi nr. 243 din 9 martie
2006.
In ceea ce priveşte jurisprudenţa Curţii Europene a
Drepturilor Omului, indicată de autorul excepţiei în motivarea sa, respectiv
cauza Lupşa împotriva României, Curtea observă că nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea
prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta, deoarece în cauza
menţionată Curtea de la Strasbourg a stabilit că reprezintă o ingerinţă în
dreptul la respectarea vieţii private şi de familie măsura luată faţă de un
cetăţean sârbo-muntenegrean, stabilit pe teritoriul României, de declarare ca
indezirabil printr-o ordonanţă a procurorului, cu interzicerea dreptului de
şedere pe teritoriul României pentru o perioadă de 10 ani, ca urmare a
existenţei unor informaţii şi indicii temeinice că acesta desfăşura activităţi
de natură a pune în pericol siguranţa naţională.
In sfârşit, după cum s-a arătat, dispoziţiile art. 82
alin. (1) teza finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 conţin
norme de natură procedurală, prin care legiuitorul are competenţa de a
institui, în mod justificat şi rezonabil, reguli procedurale deosebite, adaptate unor situaţii de
fapt diferite, fără ca prin aceasta să aducă atingere dreptului de acces la un
tribunal, în înţelesul dat acestuia atât de Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale şi reflectat în jurisprudenţa în materie a Curţii
Europene a Drepturilor Omului, cât şi de Constituţia României şi jurisprudenţa
constantă a Curţii Constituţionale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 55 alin. (2) lit. c) pct. iv) şi ale art. 82 alin. (1) teza
finală din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul
străinilor în România, excepţie ridicată de Kirdi Serif în Dosarul nr.
32.411/2/2005 (3.168/2005) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de
contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 iunie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Niţă