Decizia Nr.538 din 25.09.2019

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului - judeţul Giurgiu în domeniul public al judeţului Giurgiu, obiecţie formulată de Preşedintele României, în temeiul art. 146 lit. a) din Constituţie şi al art. 15 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale. 2. Cu Adresa nr. CP1/1.038 din 25 iulie 2019, Preşedintele României a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulată, care a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 6.124 din 25 iulie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 2.238A/2019.3. În motivarea sesizării de neconstituţionalitate autorul obiecţiei susţine că prin conţinutul său normativ legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum şi art. 147 alin. (4) din Constituţie.4. Dispoziţiile art. 860 alin. (3) din Codul civil, care reglementează trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unităţii administrativ-teritoriale şi invers, conţin două teze: prima teză vizează bunurile ce formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului, iar teza a doua are în vedere bunurile aflate în domeniul public al statului, dar care nu fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice. Bunurile care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice pot fi transferate din proprietatea publică a statului în cea a unităţilor administrativ-teritoriale în condiţiile procedurale prevăzute de art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, dispoziţii aflate în vigoare la momentul adoptării legii de către Parlament, respectiv prin hotărâre a Guvernului.5. Bunul supus transferului din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului - judeţul Giurgiu în domeniul public al judeţului Giurgiu este nominalizat în cap. I pct. 29 din anexa la Legea nr. 213/1998, intitulată Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale. În privinţa acestor bunuri, prin Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, Curtea Constituţională a reţinut că nominalizarea lor în listă nu are semnificaţia declarării ca bunuri ce fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice, enumerarea din anexă având caracter exemplificativ, prin aceasta încercându-se o delimitare, în principiu, a domeniului public al statului, a domeniului public judeţean şi a domeniului public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor.6. Regimul juridic al bunului cu privire la care se intenţionează transferul interdomenial (Palatul administrativ cu sediul în municipiul Giurgiu) este stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reşedinţe de judeţe în administrarea instituţiilor prefectului, potrivit căreia palatele administrative din municipiile reşedinţe de judeţe sunt bunuri proprietate publică de interes naţional. Având în vedere că bunul supus transferului nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în cea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Judeţean Giurgiu, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, în vigoare la momentul adoptării legii criticate. Or, aprobarea transmiterii acestor imobile prin lege, ca act al Parlamentului, contravine art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1) şi art. 102 alin. (1) din Constituţie. Mai mult, nerespectarea procedurii legale şi lipsa manifestării de voinţă a Consiliului Judeţean Giurgiu atrag şi încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie ce consacră principiul autonomiei locale. Se invocă în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 384 din 29 mai 2019, paragrafele 45-53, cu concluzia că legea supusă controlului contravine şi dispoziţiilor art. 147 alin. (4) din Constituţie, nesocotind rolul Curţii Constituţionale.7. Autorul obiecţiei arată că, deşi prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ se abrogă procedura transferului de bunuri proprietate publică prevăzută în Legea nr. 213/1998, această intervenţie legislativă este ulterioară adoptării legii criticate de către Parlament, astfel că aprecierea constituţionalităţii adoptării acesteia trebuie raportată la dispoziţiile legale în vigoare la momentul respectiv. Mai mult, soluţia legislativă cuprinsă în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 este preluată în art. 292 alin. (1) din Codul administrativ, iar împrejurarea că noua normă adaugă sintagma „dacă prin lege nu se dispune altfel" nu poate fi interpretată în sensul introducerii posibilităţii transferului interdomenial prin lege ca act al Parlamentului. Unei atare interpretări i se opune jurisprudenţa Curţii Constituţionale, reprezentată de Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, paragraful 55. Prin urmare, indiferent de dispoziţiile legale la care s-ar raporta legea supusă controlului, cele în vigoare la momentul adoptării legii ori dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, transferul interdomenial al infrastructurii portuare dispus prin lege, ca act al Parlamentului, este neconstituţional.8. În concluzie, autorul obiecţiei solicită admiterea sesizării de neconstituţionalitate şi constatarea neconstituţionalităţii Legii privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului - judeţul Giurgiu în domeniul public al judeţului Giurgiu, în ansamblul ei.9. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a comunica punctele lor de vedere.10. Autorităţile publice menţionate nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, raportul judecătorului-raportor, dispoziţiile Legii privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului - judeţul Giurgiu în domeniul public al judeţului Giurgiu, precum şi prevederile Constituţiei, reţine următoarele:11. Actul de sesizare are ca obiect al criticilor de neconstituţionalitate dispoziţiile Legii privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului - judeţul Giurgiu în domeniul public al judeţului Giurgiu, în ansamblul său.12. Autorul sesizării susţine că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1), art. 120 alin. (1), precum şi în art. 147 alin. (4).13. În vederea soluţionării prezentei obiecţii de neconstituţionalitate, Curtea va proceda la verificarea îndeplinirii condiţiilor de admisibilitate a acesteia, prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, sub aspectul titularului dreptului de sesizare, al termenului în care acesta este îndrituit să sesizeze instanţa constituţională, precum şi al obiectului controlului de constituţionalitate. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că primele două condiţii se referă la regularitatea sesizării instanţei constituţionale, din perspectiva legalei sale sesizări, iar cea de-a treia vizează stabilirea sferei sale de competenţă, astfel încât urmează a fi cercetate în ordinea menţionată, constatarea neîndeplinirii uneia având efecte dirimante şi făcând inutilă analiza celorlalte condiţii (a se vedea în acest sens Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 27, sau Decizia nr. 385 din 5 iunie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 488 din 13 iunie 2018, paragraful 32).14. Sub aspectul titularului dreptului de sesizare, prezenta obiecţie de neconstituţionalitate a fost formulată de Preşedintele României, care, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie şi al art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, are dreptul de a sesiza Curtea Constituţională pentru exercitarea controlului de constituţionalitate a priori, fiind, aşadar, îndeplinită această primă condiţie de admisibilitate.15. Referitor la termenul în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament. Cu privire la acest aspect, se constată că legea supusă controlului a fost adoptată, în procedură ordinară, de Camera Deputaţilor, Cameră decizională, în data de 26 iulie 2019, a fost depusă, în data de 1 iulie 2019, la secretarul general pentru exercitarea dreptului de sesizare cu privire la neconstituţionalitatea legii, şi apoi trimisă spre promulgare, în data de 6 iulie 2019. Prezenta sesizare a fost înregistrată la Curtea Constituţională în data de 25 iulie 2019. Într-o atare situaţie, luând act de faptul că sesizarea de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 20 zile, prevăzut de art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa de control constituţional.16. În vederea analizării îndeplinirii de către prezenta sesizare a celei de-a treia condiţii de admisibilitate - obiectul controlului de constituţionalitate, respectiv stabilirea sferei de competenţă a Curţii cu privire la legea dedusă controlului, este necesară analiza criticilor formulate de autorul sesizării. Examinând temeiurile constituţionale invocate în susţinerea sesizării de neconstituţionalitate, precum şi motivarea obiecţiei formulate, Curtea observă că obiectul criticii în prezenta cauză îl constituie procedura de adoptare a legii, precum şi conţinutul normativ al acesteia. 17. Aşadar, nefiind incident un fine de neprimire a sesizării astfel formulate, Curtea urmează să examineze pe fond obiecţia de neconstituţionalitate.18. Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din legea criticată, „Se aprobă transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevăzute în anexa care face parte integrantă din prezenta lege, aflat în administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului - judeţul Giurgiu, din domeniul public al statului în domeniul public al judeţului Giurgiu."19. Cu privire la transferul interdomenial al bunurilor proprietate publică, Curtea face referire la jurisprudenţa sa constantă prin care a statuat interdicţia reglementării unui atare transfer prin lege cu caracter individual. Astfel, prin Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, Curtea a reţinut că, potrivit art. 136 alin. (3) teza finală din Legea fundamentală, raportat la art. 860 alin. (3) teza întâi din Codul civil, în situaţia în care bunurile formează obiectul exclusiv al proprietăţii publice a statului ori a unităţii administrativ-teritoriale, în temeiul unei legi organice, trecerea din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers operează numai printr-o modificare a legii organice, respectiv prin adoptarea unei legi organice de modificare a legii organice prin care bunurile au fost declarate obiect exclusiv al proprietăţii publice. În celelalte cazuri, Curtea a reţinut că, potrivit art. 136 alin. (2) din Constituţie, raportat la art. 860 alin. (3) teza a doua din Codul civil, şi anume atunci când bunurile pot aparţine, potrivit destinaţiei lor, fie domeniului public al statului, fie domeniului public al unităţilor administrativ-teritoriale, trecerea din domeniul public al statului în cel al unităţilor administrativ-teritoriale sau invers se face în condiţiile legii, respectiv în condiţiile art. 9 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume la cererea consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local, după caz, prin hotărâre a Guvernului sau, simetric, la cererea Guvernului, prin hotărâre a consiliului judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti sau a consiliului local.20. Totodată, Curtea a reţinut, cu valoare de principiu, prin Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, paragraful 31, că, în situaţia particulară a bunurilor care fac obiect exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, singura posibilitate de transmitere a acestor bunuri din domeniul public al statului în domeniul public al unităţilor administrativ-teritoriale este aceea ut singuli (în acel caz, prin legea organică de modificare a legii organice prin care terenul a fost declarat obiect exclusiv al proprietăţii publice). De aceea, în această ipoteză nu îşi găsesc aplicabilitate considerentele reţinute în jurisprudenţa Curţii, potrivit cărora legile astfel adoptate ar fi neconstituţionale, întrucât ar avea caracter individual. Această situaţie particulară vizează însă numai bunurile care fac obiect exclusiv al proprietăţii publice a statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, întemeindu-se pe prevederile art. 136 alin. (3) teza finală din Constituţie, raportate la dispoziţiile art. 860 alin. (3) teza întâi din Codul civil.21. Pentru celelalte bunuri, care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, Curtea a reţinut că transferul se face în condiţiile legii, respectiv, pentru cele care trec din proprietatea publică a statului în cea a unităţilor administrativ-teritoriale, acesta se realizează în condiţiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, prin hotărâre a Guvernului.22. De asemenea, prin Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, paragrafele 30 şi 31, făcând referire la Decizia nr. 600 din 9 noiembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.060 din 26 noiembrie 2005, Decizia nr. 970 din 31 octombrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 22 noiembrie 2007, Decizia nr. 494 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 819 din 21 decembrie 2013, şi Decizia nr. 574 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 8 decembrie 2014, paragraful 21, Curtea a reiterat jurisprudenţa sa unitară potrivit căreia legea, ca act juridic al Parlamentului, reglementează relaţii sociale generale, fiind, prin esenţa şi finalitatea ei constituţională, un act cu aplicabilitate generală. Prin definiţie, legea, ca act juridic de putere, are caracter unilateral, dând expresie exclusiv voinţei legiuitorului, ale cărei conţinut şi formă sunt determinate de nevoia de reglementare a unui anumit domeniu de relaţii sociale şi de specificul acestuia. Or, în măsura în care domeniul de incidenţă al reglementării este determinat concret, aceasta are caracter individual, ea fiind concepută nu pentru a fi aplicată unui număr nedeterminat de cazuri concrete, în funcţie de încadrarea lor în ipoteza normei, ci, de plano, într-un singur caz, prestabilit fără echivoc. În cazul în care Parlamentul îşi arogă competenţa de legiferare, în condiţiile, domeniul şi cu finalitatea urmărite, se încalcă principiul separaţiei şi echilibrului puterilor în stat, consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituţie, viciu care afectează legea în ansamblu. Curtea a mai reţinut că acceptarea ideii potrivit căreia Parlamentul îşi poate exercita competenţa de autoritate legiuitoare în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, adoptând legi în domenii care aparţin în exclusivitate actelor cu caracter infralegal, administrativ, ar echivala cu o abatere de la prerogativele constituţionale ale acestei autorităţi, consacrate de art. 61 alin. (1) din Constituţie, şi transformarea acesteia în autoritate publică executivă.23. În continuare, prin Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 499 din 20 iunie 2019, paragrafele 43-45, Curtea a observat că dreptul de proprietate publică este reglementat în Codul civil, cartea a III-a - Despre bunuri, titlul VI - Proprietatea publică. Codul civil se completează cu prevederile Legii nr. 213/1998, care are ca scop reglementarea regimului juridic al bunurilor proprietate publică şi delimitarea, în principiu, a domeniului public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi transferul interdomenial al bunurilor proprietate publică sau privată. Curtea, constatând că transferurile interdomeniale ale bunurilor proprietate publică, reglementate de Legea nr. 213/1998, se fac prin acte administrative - hotărâri ale Guvernului, la cererea consiliilor locale, judeţene sau a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, precum şi la cererea Guvernului, prin hotărâri ale consiliilor menţionate, a reţinut că această arhitectură a Legii nr. 213/1998 se întemeiază pe dispoziţiile art. 102 alin. (1) teza finală şi ale art. 120 alin. (1) din Constituţie. Pentru a da eficienţă dispoziţiilor constituţionale, legiuitorul a reglementat un regim juridic distinct al bunurilor care fac obiectul proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale. În acest sens, transferul interdomenial se stabileşte în funcţie de nevoile acestora, subsecvent transmiterii dreptului de proprietate publică constituindu-se şi dreptul de administrare cu privire la bunuri. Cererea de transfer, obligatorie potrivit actului normativ criticat, se face de către Guvern sau consiliile menţionate şi trebuie să aibă un temei/motiv, iar actul prin care se face trecerea, hotărâre a Guvernului sau a consiliilor, poate fi atacat în faţa instanţelor de contencios administrativ.24. Curtea observă că aceste considerente de principiu sunt aplicabile şi în prezenta cauză. Bunul imobil supus transferului din domeniul public al statului şi din administrarea Instituţiei Prefectului - judeţul Giurgiu în domeniul public al judeţului Giurgiu este nominalizat în cap. I pct. 29 din anexa la Legea nr. 213/1998, intitulată Lista cuprinzând unele bunuri care alcătuiesc domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ-teritoriale, care are următorul cuprins: „Domeniul public al statului este alcătuit din următoarele bunuri: [...] 29. terenurile şi clădirile în care îşi desfăşoară activitatea: [...] serviciile publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, precum şi prefecturile, cu excepţia celor dobândite din venituri proprii extrabugetare, care constituie proprietatea privată a acestora". Nominalizarea bunului în cap. I pct. 29 din anexa la Legea nr. 213/1998, lege organică, nu are semnificaţia declarării sale ca bun ce face obiect exclusiv al proprietăţii publice. Enumerarea din anexă are caracter exemplificativ, iar prin aceasta s-a încercat o delimitare, în principiu, a domeniului public al statului, a domeniului public judeţean şi a domeniului public local al comunelor, oraşelor şi municipiilor.25. Curtea constată că regimul palatelor administrative (bunul cu privire la care se intenţionează trecerea fiind Palatul administrativ cu sediul în municipiul Giurgiu) este reglementat prin Hotărârea Guvernului nr. 706/1994 privind trecerea palatelor administrative din municipiile reşedinţe de judeţe în administrarea instituţiilor prefectului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 314 din 11 noiembrie 1994, potrivit căreia palatele administrative din municipiile reşedinţe de judeţe, care au funcţionat ca sedii ale fostului partid comunist, trecute în proprietatea statului în temeiul Decretului-lege nr. 30/1990 şi al Hotărârii Guvernului nr. 115/1990, sunt bunuri proprietate publică de interes naţional. Potrivit art. 2 din această hotărâre, palatele administrative, având datele de identificare prevăzute în anexă, trec în administrarea instituţiilor prefectului. Destinaţia palatelor administrative este aceea de sedii ale instituţiilor publice de interes naţional şi judeţean, respectiv pentru instituţiile prefectului, consilii judeţene, servicii publice deconcentrate ale ministerelor, camere de conturi, birouri parlamentare, consilii locale ale municipiilor reşedinţă de judeţ şi, în limita spaţiului disponibil, pentru autorităţi publice autonome, confederaţii, federaţii sindicale şi redacţii ale ziarelor, cu respectarea normelor legale.26. În aceste condiţii, având în vedere că bunul supus transferului nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, în lipsa unei declaraţii exprese a legii organice, acesta ar fi trebuit trecut din proprietatea publică a statului în aceea a unităţii administrativ-teritoriale prin hotărâre a Guvernului, la cererea Consiliului Judeţean Giurgiu, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 în vigoare la momentul adoptării legii criticate. Curtea reţine că inexistenţa acordului unităţilor administrativ-teritoriale în ceea ce priveşte transferul bunurilor în patrimoniul acestora, inclusiv al celor din domeniul public, reprezintă o încălcare a principiului constituţional al autonomiei locale, reglementat prin art. 120 alin. (1) din Constituţie.27. Prin urmare, introducerea prin art. 1 din legea supusă controlului a transferului bunurilor prin lege, act ce ţine de autoritatea legislativă, într-un domeniu care ţine de administraţie şi autoritatea executivă, aduce atingere art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 102 alin. (1) teza finală şi art. 120 alin. (1) din Constituţie.28. Curtea mai constată că este întemeiată şi critica privind încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie, deoarece, aşa cum s-a arătat, nu sunt respectate deciziile Curţii Constituţionale cu privire la interzicerea reglementării prin lege cu privire la un caz determinat, relevantă fiind Decizia nr. 118 din 19 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 27 aprilie 2018. Sunt încălcate, de asemenea, şi considerentele de principiu reţinute în Decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2014 şi Decizia nr. 406 din 15 iunie 2016, cu privire la încălcarea principiului autonomiei locale şi la imposibilitatea constituirii dreptului de administrare concomitent cu acela de proprietate, precum şi cele reţinute cu privire la situaţia excepţională în care transferul unui bun din proprietatea publică exclusivă a statului şi a unităţilor administrativ-teritoriale se poate face prin lege organică (a se vedea în acest sens Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, paragraful 64).29. În ceea ce priveşte abrogarea procedurii transferului de bunuri proprietate publică prevăzută în Legea nr. 213/1998, ulterior adoptării legii criticate de către Parlament, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 5 iulie 2019, Curtea reţine că intervenţia legislativă nu prezintă nicio relevanţă în cauză, întrucât validitatea actului prin care operează transferul dreptului de proprietate nu poate fi apreciată decât prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul adoptării sale, respectiv data de 26 iunie 2019. Or, la acea dată, prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 erau în vigoare şi produceau efecte juridice. Mai mult, soluţia legislativă cuprinsă în art. 9 alin. (1) din Legea nr. 213/1998, care prevedea că „trecerea unui bun din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se face [...] prin hotărâre a Guvernului", a fost preluată de dispoziţiile art. 292 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, fiind completată cu sintagma „dacă prin lege nu se dispune altfel". Noua prevedere legală nu poate fi interpretată decât în conformitate cu Decizia nr. 384 din 29 mai 2019, paragrafele 37, 41 şi 55, respectiv că transferul unui bun, care nu constituie obiect exclusiv al proprietăţii publice, din domeniul public al statului în domeniul public al unei unităţi administrativ-teritoriale se va realiza prin hotărâre a Guvernului.30. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată de Preşedintele României şi constată că Legea privind transmiterea unui imobil din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Afacerilor Interne - Instituţia Prefectului - judeţul Giurgiu în domeniul public al judeţului Giurgiu este neconstituţională, în ansamblul său.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 25 septembrie 2019.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu