DECIZIE Nr. 53 din 21 martie 2000
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin.
2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata si
modificata
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 366 din 7 august 2000
Lucian Mihai - presedinte
Costica Bulai - judecator
Constantin Doldur - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Ioan Muraru - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Paula C. Pantea - procuror
Claudia Miu - magistrat-asistent sef
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecatoreasca, republicata si modificata, exceptie ridicata de Petre Petrisor
in Dosarul nr. 972/1998 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia penala.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 7 martie 2000 si au
fost consemnate in incheierea de la acea data, cand Curtea, avand nevoie de
timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 14 martie 2000 si
apoi pentru data de 21 martie 2000.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 6 mai 1999, Curtea Suprema de Justitie - Sectia penala
a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecatoreasca, republicata si modificata, exceptie ridicata de Petre Petrisor
in Dosarul nr. 972/1998, aflat pe rolul acelei instante. Obiectul cauzei il
constituie infractiunea de favorizare a infractorului in forma continuata,
retinuta in sarcina lui Petre Petrisor, care in momentul savarsirii faptei avea
calitatea de judecator. Ministrul justitiei, la data de 6 iunie 1997, a avizat
cercetarea sa penala, in temeiul dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr.
92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata si modificata.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine, in esenta, ca
dispozitiile legale cuprinse in art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992,
republicata, nu sunt in concordanta cu statutul judecatorilor, consacrat prin
art. 124 din Constitutie, potrivit caruia judecatorii numiti de Presedintele
Romaniei sunt inamovibili, iar promovarea, transferarea si sanctionarea lor pot
fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, in conditiile legii.
Intrucat prin art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992, republicata, se prevede ca
magistratii nu pot fi cercetati, retinuti, arestati, perchezitionati sau
trimisi in judecata fara avizul ministrului justitiei, autorul exceptiei
considera ca se incalca "dispozitiile constitutionale care garanteaza
independenta magistratilor si inamovibilitatea lor fata de puterea politica si
celelalte autoritati de stat". "Consiliul Superior al Magistraturii
este o autoritate judecatoreasca distincta [...] care nu apartine executivului
si nu este condus de ministrul justitiei. Acesta, la lucrarile si pentru
adoptarea deciziilor Consiliului, nu are drept de vot. Potrivit Constitutiei,
sanctionarea judecatorilor poate fi dispusa numai de Consiliul Superior al
Magistraturii." Fata de prevederile art. 10 lit. f) din Codul de procedura
penala, avizul ministrului justitiei este o conditie legala necesara pentru
punerea in miscare a actiunii penale, avand rol determinant atat pentru punerea
in miscare, cat si pentru exercitarea acesteia. Raportand dispozitiile art. 10
lit. f) din Codul de procedura penala la cele ale art. 11 pct. 1 lit. c) din
acelasi cod, lipsa avizului ministrului justitiei duce la solutia de incetare a
urmaririi penale. Se arata, in continuare, ca prevederile constitutionale ale
art. 37 alin. (3) interzic magistratilor sa faca parte din partide politice,
iar cele ale art. 35 alin. (1) interzic asocierea lor in partide politice; cu
toate acestea, desi magistratii sunt inamovibili, totusi avizul pentru
cercetarea si trimiterea lor in judecata este emis de "ministrul
justitiei, membru al Guvernului, om politic plasat in afara autoritatii
judecatoresti".
Curtea Suprema de Justitie - Sectia penala, exprimandu-si opinia, apreciaza
ca exceptia de neconstitutionalitate este nefondata, intrucat nu exista nici o
contradictie intre, pe de o parte, dispozitiile constitutionale cuprinse in
art. 124 si 133 si, pe de alta parte, prevederile art. 91 alin. 2 din Legea nr.
92/1992, republicata, si cele cuprinse in Regulamentul de functionare a
Consiliului Superior al Magistraturii. Instanta apreciaza ca, intrucat art. 91
din Legea nr. 92/1992, republicata, este plasat in titlul VI referitor la drepturile
si indatoririle magistratilor, aceste prevederi reprezinta masuri de protectie
a magistratilor, care nu sunt de natura sa incalce drepturile conferite
acestora prin Constitutie. Reprezentantul Ministerului Public, prin concluziile
puse in fata instantei unde a fost ridicata exceptia de neconstitutionalitate,
opineaza in sensul ca aceasta nu este intemeiata.
In conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
republicata, incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicata
presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si
putea exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate
ridicate.
Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca exceptia nu este
intemeiata, precizand ca este de acord cu argumentele prezentate in opinia
instantei de judecata.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
judecatorului-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale atacate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144
lit. c) din Constitutie si ale art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa
solutioneze exceptia de neconstitutionalitate cu care a fost sesizata.
Obiectul exceptiei il constituie dispozitiile art. 91 alin. 2 din Legea nr.
92/1992 pentru organizarea judecatoreasca, republicata, avand urmatorul
cuprins: "Magistratii nu pot fi cercetati, retinuti, arestati,
perchezitionati sau trimisi in judecata fara avizul ministrului
justitiei."
Autorul exceptiei sustine ca aceasta dispozitie legala incalca prevederile
art. 124 alin. (1) din Constitutie. Din motivarea cuprinsa in cererea formulata
in sustinerea exceptiei rezulta ca este vizata teza finala a art. 124 alin. (1)
din Constitutie, care prevede: "Promovarea, transferarea si sanctionarea
judecatorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al Magistraturii, in
conditiile legii."
Examinand legalitatea sesizarii, Curtea retine ca, potrivit dispozitiilor
art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, "Curtea
Constitutionala decide asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor
judecatoresti privind neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante ori a unei
dispozitii dintr-o lege sau dintr-o ordonanta in vigoare, de care depinde
solutionarea cauzei".
Din motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, ca si din actele si
lucrarile dosarului aflat pe rolul instantei de judecata rezulta ca obiectul
cauzei penale il constituie infractiunea de favorizare a infractorului in forma
continuata, retinuta in sarcina autorului exceptiei, care avea calitatea de
judecator in momentul savarsirii faptei. In speta, actiunea penala a fost pusa
in miscare existand avizul ministrului justitiei din data de 6 iunie 1997, aviz
emis in temeiul art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca,
republicata.
Prin dispozitiile ce fac obiectul exceptiei de neconstitutionalitate
legiuitorul a prevazut existenta acestui aviz ca o masura de protectie a
magistratilor. Intr-adevar, aceste dispozitii legale se coreleaza cu cele ale
art. 10 lit. f) din Codul de procedura penala, articol care reglementeaza
cazurile cand punerea in miscare sau exercitarea actiunii penale este
impiedicata si care are urmatorul cuprins: "Actiunea penala nu poate fi
pusa in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata
daca: [...]
f) lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau
sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege, necesara
pentru punerea in miscare a actiunii penale;"
Curtea constata, pe de o parte, ca avizul ministrului justitiei are natura
juridica a unui act-conditie pentru punerea in miscare a actiunii penale si, pe
de alta parte, ca, in ipoteza in care dispozitiile art. 91 alin. 2 din Legea
nr. 92/1992, republicata, ar fi declarate neconstitutionale, consecinta ar fi
aceea ca ele ar deveni inaplicabile. Intr-o asemenea situatie exercitarea
actiunii penale impotriva magistratilor nu ar mai fi conditionata de avizul
ministrului justitiei. In speta insa o asemenea decizie a Curtii nu ar produce
nici un efect, intrucat constatarea neconstitutionalitatii dispozitiilor legale
criticate nu ar constitui un impediment pentru continuarea actiunii penale, in
cazul autorului exceptiei ce face obiectul prezentei decizii, deoarece
instanta, o data sesizata, va exercita in continuare actiunea penala, existenta
sau inexistenta avizului ministrului justitiei fiind lipsita de orice
relevanta.
Se constata, asadar, ca in speta nu este indeplinita conditia de
admisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate prevazuta de art. 23 alin.
(1) din Legea nr. 47/1992, republicata, deoarece solutionarea cauzei de catre
instanta de judecata nu depinde, in stadiul in care se afla procesul penal, de
dispozitiile legale criticate.
In consecinta, rezulta ca exceptia de neconstitutionalitate urmeaza sa fie
respinsa ca inadmisibila, in temeiul alin. (6) al art. 23 din Legea nr.
47/1992, republicata.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie,
precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art. 23 alin. (1) si (6) din
Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea
judecatoreasca, republicata si modificata, exceptie ridicata de Petre Petrisor
in Dosarul nr. 972/1998 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia penala.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 21 martie 2000.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent sef,
Claudia Miu
OPINIE SEPARATA
Exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2 din Legea
nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca este neintemeiata si ar trebui sa
fie respinsa ca atare. Dispozitiile legale criticate nu sunt contrare
prevederilor art. 124 din Constitutie, referitoare la statutul magistratilor,
si nici celor ale art. 133, referitoare la atributiile Consiliului Suprem al
Magistraturii. Faptul ca, potrivit dispozitiilor legale in discutie,
magistratii, procurorii sau judecatorii nu pot fi cercetati, retinuti,
arestati, perchezitionati sau trimisi in judecata fara avizul ministrului
justitiei nu poate fi considerat ca o incalcare a statutului magistratilor, a
independentei acestora in activitatea judiciara, ci, dimpotriva, ca un mijloc
de aparare a acestui statut si a prestigiului magistraturii impotriva unor
actiuni nejustificate sau abuzive ale organelor de urmarire penala.
Dispozitiile art. 91 alin. 2 sunt incluse in titlul VI al Legii nr. 92/1992,
referitor la drepturile si indatoririle magistratilor, de unde rezulta natura
lor juridica de masuri de protectie a magistratilor. S-ar putea discuta,
desigur, cu privire la necesitatea instituirii unei astfel de masuri de
protectie in favoarea magistratilor, insa nu poate fi pusa la indoiala natura
sa juridica.
In speta, autorul exceptiei de neconstitutionalitate nu contesta
necesitatea conditionarii efectuarii oricaror acte de urmarire penala impotriva
unui magistrat de un aviz al unei autoritati, insa considera ca aceasta
autoritate trebuie sa fie Consiliul Superior al Magistraturii, iar nu ministrul
justitiei care, aflandu-se in structura guvernamentala, aduce atingere, prin
exercitarea acestui drept, inviolabilitatii si independentei judecatorului.
Aceasta critica este insa neintemeiata. Potrivit legii, ministrul justitiei are
un rol foarte important in selectionarea, pregatirea si verificarea
cunostintelor viitorilor magistrati, in vederea admiterii acestora in
magistratura. Fara sa intervina in activitatea judiciara a magistratilor, care
sunt independenti si inamovibili, ministrul justitiei poate si trebuie sa
cunoasca modul in care acestia isi indeplinesc indatoririle. Nu se poate
concepe ca el sa fie indiferent sau sa ignore cazurile in care magistratii au
savarsit ori sunt suspecti ca au savarsit fapte prevazute de legea penala. Ca
unul care raspunde de activitatea judecatorilor, de modul cum se infaptuieste
justitia si implicit de prestigiul de care judecatorii se bucura, ministrul
justitiei este interesat si este cel mai indicat sa verifice si sa sesizeze,
daca este cazul, punerea sub urmarire penala a unui magistrat. Este evident ca
orice caz in care un magistrat se dovedeste ca a incalcat legea penala arunca o
umbra asupra prestigiului intregii magistraturi. Tocmai de aceea singurul
chemat sa avizeze urmarirea penala a unui magistrat este ministrul justitiei,
iar acest drept de aviz implica angajarea raspunderii sale personale, persoana
interesata avand dreptul de a-l actiona in justitie pentru avizarea sau refuzul
de a aviza urmarirea penala a unui magistrat pe care il considera vinovat sau,
dimpotriva, nevinovat de savarsirea unei fapte prevazute de legea penala, lucru
mai greu, daca nu imposibil de realizat in cazul unui eventual aviz al
Consiliului Suprem al Magistraturii.
Sub aspect procesual, avizul ministrului justitiei reprezinta o conditie
necesara pentru punerea in miscare a actiunii penale, iar potrivit art. 10
alin. 1 lit. f) din Codul de procedura penala, lipsa acestui aviz este o cauza
care impiedica punerea in miscare si exercitarea actiunii penale. Daca
ministrul justitiei a dat avizul prevazut de lege si s-a pornit procesul penal
impotriva magistratului, acesta poate ridica exceptia de neconstitutionalitate
a dispozitiilor legale care prevad dreptul ministrului justitiei de a da avizul,
care a stat la baza trimiterii sale in judecata, iar exceptia astfel ridicata
nu poate fi considerata ca fiind inadmisibila si urmeaza sa fie examinata in
fond.
Judecator,
prof. univ. dr. Costica Bulai
*
OPINIE SEPARATA
Prin Decizia nr. 53 din 21 martie 2000, decizie prezentata mai inainte,
Curtea Constitutionala, cu votul majoritatii judecatorilor, a respins, ca fiind
inadmisibila, exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 alin. 2
din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca.
Fata de aceasta decizie, pentru motivele pe care le vom expune, ne ingaduim
sa formulam o opinie separata.
I. Consideratii prealabile
1. Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecatoreasca a fost supusa unor
modificari succesive.
Se constata insa ca aceste modificari nu au privit si art. 91 alin. 2, ale
carui dispozitii formeaza obiectul exceptiei de neconstitutionalitate,
continutul sau fiind acelasi ca la momentul adoptarii legii.
2. Ministerul Justitiei, in temeiul acestui text de lege, a avizat la 6
iunie 1997 cercetarea penala a unui judecator.
3. In fata Curtii Supreme de Justitie - Sectia penala s-a ridicat exceptia
de neconstitutionalitate a art. 91 alin. 2, iar suprema instanta, considerand-o
ca nefondata, in sensul ca nu exista nici o contradictie intre dispozitiile
art. 124 si 133 din Constitutie si dispozitiile legale criticate, a sesizat
Curtea Constitutionala. In opinia noastra aceasta pozitie a Curtii Supreme de
Justitie, cea mai inalta instanta judecatoreasca si unde profesionalismul si
competenta sunt la ele acasa, este plina de semnificatii juridice. Din faptul
ca a fost sesizata Curtea Constitutionala rezulta neindoielnic ca suprema
instanta judecatoreasca, aplicand dispozitiile art. 23 din Legea nr. 47/1992, a
constatat ca, procedural, exceptia este admisibila si nu suntem deci in
prezenta cazurilor de inadmisibilitate acolo prezentate. Singura interpretare
corecta a incheierii de sesizare este in sensul ca exceptia este admisibila
procedural, pentru ca altfel chiar Curtea Suprema de Justitie ar fi facut
aplicatiunea alin. (6) din art. 23 potrivit caruia: "Daca exceptia este
inadmisibila, fiind contrara prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanta o
respinge printr-o incheiere motivata, fara a mai sesiza Curtea
Constitutionala."
4. Avizul ministrului justitiei, prevazut de art. 91 alin. 2 din Legea nr.
92/1992, este o conditie legala necesara pentru punerea in miscare a actiunii
penale. Efectele sale juridice rezulta foarte clar din art. 10 lit. f). al
Codului de procedura penala, in sensul caruia actiunea penala nu poate fi pusa
in miscare, iar cand a fost pusa in miscare nu mai poate fi exercitata daca
"lipseste plangerea prealabila a persoanei vatamate, autorizarea sau
sesizarea organului competent ori alta conditie prevazuta de lege, necesara
pentru punerea in miscare a actiunii penale". Aceste dispozitii trebuie
coroborate cu art. 11 lit. c) din acelasi cod, in sensul caruia se decide
incetarea urmaririi penale daca acest aviz lipseste.
Fara indoiala acest aviz nu este o simpla apreciere, efectele sale juridice
apropiindu-l, evident, de avizul conform. El asigura ministrului justitiei o
anumita "putere" in raporturile sale cu judecatorii si excede
dimensiunilor activitatii administrative.
II. Privitor la decizia de respingere, ca inadmisibila, a exceptiei
1. Art. 23 din Legea nr. 47/1992 cuprinde atat dispozitii de competenta, cat
si de procedura. In sensul dispozitiilor acestuia o exceptie de
neconstitutionalitate este admisibila, procedural, daca: este ridicata in fata
instantelor judecatoresti; priveste legi sau ordonante ori dispozitii din
acestea, in vigoare, de care depinde solutionarea cauzei; este ridicata de
parti sau de catre instanta de judecata; constitutionalitatea dispozitiilor
legale nu a fost stabilita potrivit art. 145 alin. (1) din Constitutie;
prevederile legale nu au fost constatate ca fiind neconstitutionale printr-o
decizie anterioara a Curtii Constitutionale.
Curtea Suprema de Justitie nu a identificat nici o cauza de
inadmisibilitate procedurala si deci, in consecinta, a sesizat Curtea
Constitutionala.
2. Prin decizia sa Curtea Constitutionala considera ca exceptia este
inadmisibila, in principal pentru ca: dispozitia legala criticata are valoare
de masura legala de protectie a magistratilor; daca dispozitia legala ar fi
declarata neconstitutionala ea ar deveni inaplicabila; ca atare, in viitor, exercitarea
actiunii penale impotriva magistratilor nu ar mai fi conditionata de avizul
ministrului justitiei; in speta decizia Curtii nu ar avea nici un efect,
intrucat constatarea neconstitutionalitatii dispozitiilor legale criticate nu
ar constitui un impediment pentru continuarea actiunii penale, deoarece
instanta, deja sesizata, o va exercita in continuare; in speta nu este
indeplinita conditia de admisibilitate prevazuta de art. 23 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, intrucat solutionarea cauzei de catre instanta de judecata nu
depinde de dispozitiile legale criticate.
3. Nu putem face abstractie de dificultatile evidente in identificarea
"veninului neconstitutional" al dispozitiei legale in cauza. Mai ales
ca, apreciata ca masura de protectie a judecatorilor, dispozitia legala este
considerata ca neconstitutionala tocmai de un subiect de drept
"protejat" astfel. Dar, si acest lucru intereseaza aici, trebuia ca
exceptia de neconstitutionalitate sa fie apreciata ca admisibila procedural.
Numai astfel se putea trece la pasul urmator, si anume la identificarea unei
solutii pe fondul exceptiei, asa cum corect a procedat Curtea Suprema de
Justitie.
4. In raport cu cele mai inainte expuse, consideram ca exceptia nu trebuia
respinsa in temeiul art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992.
In opinia noastra, in speta suntem in situatia unei dispozitii legale
"de care depinde solutionarea cauzei". S-ar putea reprosa exceptiei
"inutilitatea", deoarece procesul penal o data pornit continua, dar
"inutilitatea" nu este nominalizata in continutul art. 23. Este
dificil de motivat ca de o dispozitie legala, cuprinsa in Codul de procedura
penala in art. 9 si urmatoarele (Actiunea penala), nu depinde judecarea cazului
in care se contesta tocmai situatii legale privind declansarea actiunii penale.
Mai mult, trebuiau aplicate in speta dispozitiile art. 2 alin. (3) din Legea
nr. 47/1992 potrivit carora Curtea se pronunta numai asupra problemelor de
drept si numai asupra intelesului contrar Constitutiei al dispozitiilor legale.
Or, Curtea a mers mai departe, spre concretul situatiei de fapt, spre
oportunitate. Daca ducem mai departe rationamentul din decizie, putem sa
ajungem, fara a exagera, la o concluzie care iese din spiritul institutiei
controlului de constitutionalitate, si anume ca art. 91 alin. 2 din Legea nr.
92/1992 nu poate forma niciodata obiect al controlului.
Si aceasta pentru ca exceptiile de neconstitutionalitate ar fi mereu
inadmisibile procedural si totdeauna ar fi evitata discutia de fond. Intr-o
asemenea situatie s-ar putea interpreta ca art. 144 lit. c) din Constitutie
permite ca unele dispozitii legale sa nu poata fi supuse controlului de
constitutionalitate pe calea exceptiilor.
5. Cat priveste interpretarea dispozitiilor art. 23 din Legea nr. 47/1992,
aceasta trebuie sa sustina intotdeauna litera si spiritul Constitutiei privind
suprematia acesteia, privind functiile Curtii Constitutionale, privind marile
principii de organizare a democratiei constitutionale. De aceea cazurile de
inadmisibilitate acolo nominalizate trebuie interpretate ca urmarind sa asigure
exceptiilor de neconstitutionalitate indeplinirea unor rigori juridice si nu ca
procedee de ocolire a justitiei constitutionale.
Intr-o asemenea viziune am considerat ca exceptia de neconstitutionalitate
era admisibila procedural, Curtea oferindu-si astfel calea spre efortul de a
examina in fond constitutionalitatea dispozitiei legale criticate.
III. Privitor la constitutionalitatea dispozitiilor art. 91 alin. 2 din
Legea nr. 92/1992
Subliniind inca o data dificultatea identificarii "veninului
neconstitutional" al dispozitiilor legale criticate, consideram ca aceasta
dispozitie are un inteles contrar Constitutiei.
1. Atributia ministrului justitiei de a aviza cercetarea, retinerea, arestarea,
perchezitionarea sau trimiterea in judecata a magistratilor contravine
dispozitiilor constitutionale care reglementeaza raporturile dintre puterile
publice si echilibrul acestora. Acest text de lege da in competenta ministrului
justitiei, autoritate executiva, o atributie care priveste puterea
judecatoreasca, implicandu-l mai mult decat permite Constitutia in sfera
acesteia.
2. Constitutia realizeaza, cat priveste autoritatea judecatoreasca, o
simetrie intre independenta judecatorilor, inamovibilitate si raspunderea lor
juridica. Implicarea ministrului justitiei in continutul acestor dimensiuni
constitutionale este contrara literei si spiritului Constitutiei.
3. Pozitia politica a ministrului justitiei, care nu este magistrat in
sensul Constitutiei, justifica de ce atributiile sale nu pot privi regulile
aplicabile judecatorilor, deoarece acestia sunt independenti si se supun numai
legii.
4. Desi avizul este o exceptie, el nu poate fi o protectie juridica pentru
judecatori, iar faptul ca in speta tocmai o asemenea ipostaza este pusa in
discutie are semnificatii multiple.
5. Textul de lege este criticabil si pentru faptul ca prin Constitutie s-a
creat Consiliul Superior al Magistraturii, autoritate publica care prin
functiile sale intermediaza si mediaza raporturile constitutionale dintre
puterea judecatoreasca si executiv. Intr-o interpretare corecta a dispozitiilor
constitutionale, implicarile dintre justitie si executiv trebuie sa se
realizeze numai prin aceasta autoritate publica.
6. Din moment ce raspunderea disciplinara a judecatorilor este data prin
Constitutie Consiliului Superior al Magistraturii, acesta avand rolul de
consiliu disciplinar, este dificil de argumentat ca ministrului justitiei ii
este ingaduit sa se implice, chiar si prin avize, in raspunderea penala a
acestora. De altfel art. 124 alin. (1) teza a doua din Constitutie prevede ca
"Promovarea, transferarea si sanctionarea judecatorilor pot fi dispuse
numai de Consiliul Superior al Magistraturii, in conditiile legii." Acest
text trebuie interpretat in cel mai larg sens posibil, si anume de protectie a
judecatorilor. Legea poate detalia dispozitia constitutionala, dar nu poate
exclude dreptul de decizie al Consiliului Superior al Magistraturii.
7. In stabilirea concordantei dintre textul de lege criticat si Constitutie
trebuie avute in vedere dispozitiile constitutionale (art. 133) in sensul
carora ministrul poate prezida Consiliul Superior al Magistraturii in cazul
discutarii propunerilor de numire in functie, dar fara drept de vot. Aceste
dispozitii exprima foarte clar pozitia constitutionala a ministrului justitiei
in asigurarea functionarii intregului sistem al justitiei.
8. Raporturile constitutionale dintre judecatori si ministrul justitiei au
un alt continut decat cele dintre acesta si procurori, deoarece, cat ii
priveste pe acestia din urma, Constitutia stabileste, prin art. 131 alin. (1),
ca isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei. Mai mult,
potrivit aceluiasi text constitutional, procurorii isi desfasoara activitatea
potrivit altor principii decat judecatorii. Desi si judecatorii si procurorii
sunt magistrati in sensul constitutional, particularitatile si distinctiile
dintre aceste doua categorii sunt clar stabilite prin Constitutie.
9. In stabilirea raporturilor constitutionale dintre autoritatile publice
Constitutia impune o simetrie juridica a situatiilor ce pot interveni.
Astfel, cat priveste raspunderea, Constitutia si legile, in principiu,
permit declansarea procedurilor prin tehnici care sa nu rupa legaturile firesti
rezultate din constituirea autoritatilor si din natura lor juridica. Reamintim:
regulile privind imunitatea parlamentara unde se cere incuviintarea Camerei;
regulile privind judecatorii Curtii Supreme de Justitie potrivit carora acestia
nu pot fi urmariti penal sau contraventional ori trimisi in judecata fara
autorizarea Presedintelui Romaniei; regulile privind judecatorii Curtii
Constitutionale potrivit carora acestia nu pot fi arestati sau trimisi in judecata
penala ori contraventionala decat cu aprobarea Biroului permanent al Camerei
Deputatilor, al Senatului sau a Presedintelui Romaniei.
Rezulta ca in declansarea unor asemenea proceduri rolul de a aviza revine
autoritatii care a desemnat in functie demnitarul sau functionarul public.
Evident, textul legal criticat se abate de la sistemul acestor tehnici
constitutionale si legale. Masura, considerata de protectie procesuala, ar fi
trebuit sa fie in competenta fie a unei autoritati care numeste magistratii,
fie in cea a Consiliului Superior al Magistraturii.
10. Nu poate ramane in afara discutiei, ipotetic, ceea ce s-ar produce prin
declararea acestui text de lege ca neconstitutional.
O prima consecinta s-ar apropia de crearea unui vid legislativ privind
actiunea penala referitoare la judecatori, altii desigur decat cei de la Curtea
Suprema de Justitie. O asemenea ipoteza trebuie privita cu rezerve, deoarece
s-ar aplica si judecatorilor regimul juridic general aplicabil cetatenilor. De
altfel principiul constitutional al egalitatii implica restrangerea unor
privilegii procedurale chiar daca acestea sunt mijloace de protectie.
Dar aici exista si un remediu legal foarte clar. Potrivit art. 25 din Legea
nr. 47/1992 decizia prin care se constata neconstitutionalitatea unei prevederi
legale se comunica celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului. Evident,
dispozitia mentionata asigura nu numai informarea autoritatilor nominalizate cu
situatia creata, ci si posibilitatea acestora de a interveni cu reglementari
noi in domeniul vizat. Aceasta este insa problema Guvernului si, desigur, a
Parlamentului.
Judecator,
prof. univ. dr. Ioan Muraru
*
OPINIE SEPARATA
1. Nu impartasesc solutia respingerii exceptiei, ca fiind inadmisibila.
Personal, opinez ca se impunea examinarea acesteia pe fond, cu concluzia ce
s-ar fi degajat in urma unei atare examinari.
2. Pe fond, consider exceptia ca fiind intemeiata. Constitutia Romaniei
consacra principiul independentei judecatorului. Art. 123 alin. (2) prevede:
"Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii." Sunt de
esenta oricarei organizari judecatoresti, intr-o societate democratica,
asigurarea si garantarea efectiva a independentei judecatorilor.
Inamovibilitatea acestora, prevazuta, de asemenea, in Constitutie, reprezinta
de fapt o garantie constitutionala, dezvoltata intr-o norma legala, a bunei
administrari a justitiei si o masura de protectie in fata oricarei ingerinte.
Inamovibilitatea reprezinta o situatie pe care o creeaza legea de organizare
judecatoreasca, in temeiul principiului constitutional, in baza careia
judecatorii nu pot fi mutati, inaintati, sanctionati decat cu paza unor
garantii inscrise in lege. Atat independenta judecatorilor, cat si
inamovibilitatea acestora (impreuna cu alte garantii, cum ar fi, spre exemplu,
o retributie decenta), sunt conditii ale bunei functionari a justitiei. In mod
deosebit, datorita faptului ca judecatorul este independent si inamovibil,
pozitia lui se deosebeste de cea a organului administrativ. De aceea, in
spiritul acestui principiu, judecatorul trebuie sa fie la adapost, in mod real,
in fata oricarei ingerinte politice sau administrative. Acesta este, de altfel,
si spiritul solutiilor promovate de Curtea Europeana a Drepturilor Omului,
care, in numeroase cauze, a subliniat nevoia existentei unor suficiente
garantii de independenta a judecatorului fata de executiv.
Cetateanul care se adreseaza justitiei si care are dreptul constitutional
la un proces echitabil trebuie sa aiba convingerea ca solutionarea actiunii
sale va fi realizata de o instanta independenta si impartiala. Chiar si
aparenta unei eventuale ingerinte trebuie eliminata.
De altfel, instituind o structura noua, Consiliul Superior al
Magistraturii, plasata in interiorul autoritatii judecatoresti, legiuitorul
constituant a urmarit in fapt infiintarea unui organism care sa se interpuna
intre puterea executiva si cea judecatoreasca, in scopul fundamental al
asigurarii independentei justitiei. Atat in Constitutie, cat si in legea de
organizare judecatoreasca sunt prevazute drepturi, dar si obligatii pentru
judecatori, iar organul specific, abilitat pentru a constata abateri de la
statutul deontologic al profesiei si a adopta masuri in consecinta, este
Consiliul Superior al Magistraturii, in conformitate cu art. 124 din
Constitutie, care prevede: "Promovarea, transferarea si sanctionarea
judecatorilor pot fi dispuse numai de Consiliul Superior al
Magistraturii". La lucrarile Consiliului, atunci cand indeplineste rolul
de instanta disciplinara, ministrul justitiei nu participa la dezbateri. Intre
masurile ce pot fi promovate de Consiliu se numara si aceea, extrem de grava, a
indepartarii din justitie. Personal, nu pot observa nici un impediment ca acest
organism, din moment ce poate promova chiar o masura atat de severa, sa nu
poata fi abilitat legal sa emita avizul pentru cercetarea, retinerea,
arestarea, perchezitionarea sau trimiterea in judecata a magistratului. Se pot
imagina, desigur, si alte solutii legislative care sa evite implicarea
ministrului justitiei in acest proces.
Necesitatea avizului, prevazuta de art. 91 alin. 2 din Legea nr. 92/1992,
reprezinta, asa cum bine retine instanta de judecata, o importanta garantie
legala, numai ca paza acestei garantii nu trebuie, in opinia noastra, sa se
afle in sarcina unei autoritati administrative (ministrul justitiei), ci in
aceea a unei structuri aflate in sfera autoritatii judecatoresti.
Judecator,
Nicolae Popa