Decizia Nr.523 din 17.07.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (3) şi art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Rosemary Băzăvan în Dosarul nr. 5.622/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.504D/2017.2. La apelul nominal se prezintă personal autoarea excepţiei. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. În acest sens, arată că dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 încalcă prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie, întrucât demnitatea sa a fost atinsă prin notificarea emisă de rectorul Universităţii Politehnice din Bucureşti, în care i s-a comunicat că nu corespunde profesional, fără a fi motivată această concluzie. Neexistând o motivare a acestei notificări, i-a fost îngrădit dreptul la apărare, deoarece nu poate să-şi dovedească acele aptitudini profesionale supuse verificării. Dispoziţiile de lege criticate sunt contrare şi art. 29 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, care prevede că încheierea contractului individual de muncă se realizează după verificarea aptitudinilor profesionale, iar modalităţile de verificare sunt stabilite în contractul colectiv de muncă. Dispoziţiile criticate din Codul muncii nu detaliază însă cine şi în ce mod se realizează verificarea aptitudinilor profesionale în perioada de probă. Prin urmare, consideră că art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 reprezintă, în realitate, un paralelism legislativ, contrar dispoziţiilor Legii nr. 24/2000 şi creează o situaţie confuză. Totodată, susţine că sunt încălcate şi prevederile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, deoarece notificarea angajatorului nu poate fi, în mod real, contestată în fapt şi în drept, iar angajatorul este plasat într-o poziţie de forţă. Mai arată că sunt încălcate şi dreptul la un nivel de trai decent şi dreptul la muncă, deoarece legiuitorul nu a ţinut cont de persoanele care nu îndeplinesc condiţiile necesare pentru a obţine ajutorul de şomaj. În sfârşit, susţine că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare şi prevederilor constituţionale referitoare la dreptul la petiţionare.4. Reprezentantul Ministerului Public, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 18 septembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 5.622/3/2017, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (3) şi art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Rosemary Băzăvan.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autoarea acesteia susţine, în esenţă, că textele de lege criticate contravin prevederilor art. 16, art. 21, art. 41, art. 47, art. 51 şi art. 52 din Constituţie. În acest sens, arată că, prin aplicarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, nu a fost respectat caracterul obligatoriu al prevederilor contractului colectiv de muncă la nivel de ramură, deoarece perioada de probă pentru personalul auxiliar prevăzută în acest document era de 30 de zile calendaristice şi nu de 90 de zile calendaristice, aşa cum prevede textul de lege amintit. Astfel, se creează o situaţie discriminatorie, deoarece există personal încadrat pe funcţii similare căruia i s-a aplicat perioada de probă de 30 de zile calendaristice şi nu de 90 de zile calendaristice, aşa cum s-a prevăzut în cazul său.7. De asemenea, arată că nu i s-a oferit posibilitatea reală de a-şi demonstra abilităţile profesionale şi nu s-a prevăzut exact în contractul individual de muncă care este perioada de probă.8. Totodată, susţine că trebuie menţionat exact ce verificări ale aptitudinilor profesionale se fac şi în ce constau acestea. În caz contrar, consideră că i se îngrădeşte dreptul de a demonstra că este competentă profesional, cu atât mai mult cu cât funcţia a fost ocupată pe baza unui concurs, organizat potrivit prevederilor legale, iar diploma de absolvire a studiilor superioare atestă competenţele profesionale însuşite.9. Autoarea excepţiei susţine şi că, drept urmare a dispoziţiilor de lege criticate, angajatorul are posibilitatea de a dispune abuziv concedierea salariatului, printr-o notificare scrisă, fără preaviz şi fără a fi necesară motivarea. Or, consideră că evaluarea aptitudinilor profesionale ar trebui consemnată într-un proces-verbal, în care să fie menţionat rezultatul verificărilor. De asemenea, consideră că se fac discriminări între salariaţi, unii dintre aceştia fiind supuşi unei evaluări unice, în timp ce alţii sunt verificaţi de mai multe ori. Totodată, consideră că, de vreme ce iniţial a fost angajată în temeiul evaluării de către o comisie de concurs, încetarea contractului individual de muncă ar trebui să fie supusă şi ea evaluării unei comisii.10. Autoarea excepţiei mai arată că dispoziţiile de lege criticate din Codul muncii contravin art. 41 şi 47 din Constituţie, întrucât, deşi se prevede că salariatul beneficiază de toate drepturile, legiuitorul nu a ţinut cont şi de cei care nu au vechime continuă de 12 luni pentru a beneficia de şomaj.11. În critica sa, autoarea excepţiei invocă şi atitudinea abuzivă a angajatorului, care i-a cerut să îndeplinească sarcini ce nu corespundeau postului pe care era angajată, ceea ce încalcă principiul bunei-credinţe, consacrat de art. 57 din Constituţie. Totodată, abuzivă este şi utilizarea mai multor modalităţi succesive de verificare profesională la încadrarea în muncă.12. În sfârşit, susţine că sunt încălcate şi prevederile constituţionale referitoare la dreptul la un proces echitabil, întrucât îi este limitat dreptul de a se apăra în faţa justiţiei în lipsa unei motivări a deciziei de încetare a contractului individual de muncă.13. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că textele criticate se aplică fără discriminare tuturor categoriilor de salariaţi, acestea neîngrădind dreptul părţilor de a urma procedura contencioasă prin contestarea notificării emise de angajator. De asemenea, arată că nu sunt încălcate nici dispoziţiile art. 41 din Constituţie privind dreptul la muncă, întrucât posibilitatea angajatorului de a denunţa unilateral contractul de muncă pe durata perioadei de probă constituie o realizare a acestui drept, şi nu o încălcare a sa. Aşa cum rezultă din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, art. 31 din Codul muncii instituie posibilitatea angajatorului, dar şi a angajatului, de a evalua condiţiile exercitării drepturilor şi obligaţiilor ce reies din contractul individual de muncă, având posibilitatea de a înceta raporturile de muncă fie la sfârşitul perioadei de probă, fie la termenul stabilit, fie chiar anterior. Aşadar, pe durata perioadei de probă, raporturile de muncă au un caracter precar, nefiind consolidate decât după expirarea acestei perioade şi numai dacă salariatul corespunde profesional postului în care este încadrat ori dacă este mulţumit de acel post şi doreşte să continue activitatea. Beneficiul sistării raporturilor de muncă prin simpla notificare serveşte ambelor părţi ale contractului. Se instituie o modalitate simplificată de încetare a raporturilor de muncă, prin intermediul căreia părţile au posibilitatea de a denunţa unilateral raporturile de muncă, fără a fi ţinute de obligaţiile ce trebuie respectate cu prilejul concedierii ori al demisiei. Pentru aceste motive, situaţia nu poate fi comparată cu aceea a încetării contractului de muncă pentru necorespundere profesională în temeiul art. 61 lit. d) din Codul muncii, cauză aplicabilă salariaţilor care nu se mai află în perioada de probă, întrucât, în cazul acestora, raportul de muncă nu mai are un caracter precar, de testare a aptitudinilor salariatului, astfel că angajatorul trebuie să motiveze decizia sa de desfacere a contractului de muncă. Prin urmare, nu se poate susţine existenţa unei diferenţe nejustificate de tratament juridic între salariaţii aflaţi în perioada de probă şi ceilalţi salariaţi, situaţiile în care se află aceştia fiind evident diferite.14. De asemenea, instanţa de judecată consideră că nu poate fi reţinută nici încălcarea dreptului la protecţie socială a angajaţilor, întrucât acest drept fundamental nu are un conţinut concret, urmând a îmbrăca forme diferite, în funcţie de situaţia avută în vedere. Astfel, salariatul care încheie un contract individual de muncă pe o perioadă de probă cunoaşte precaritatea acestui contract, el însuşi putând avea iniţiativa de a înceta raporturile de muncă fără preaviz. Prin urmare, nu ar putea beneficia de o protecţie sporită, care să confere un alt caracter raporturilor juridice încheiate. Cu toate acestea, deşi angajatorul nu trebuie să îşi motiveze decizia de încetare a contractului individual de muncă, o eventuală atitudine abuzivă a acestuia ar putea fi contestată în faţa instanţei de judecată în virtutea principiului bunei-credinţe în desfăşurarea relaţiilor de muncă, principiu consacrat de art. 8 din Codul muncii, dar şi de art. 57 din Constituţie.15. Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale mai arată şi că, în opinia sa, aspectele invocate de autoarea excepţiei vizează probleme de aplicare a legii, şi nu aspecte de neconstituţionalitate.16. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.17. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată şi invocă, în acest sens, cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 334 din 10 aprilie 2012 şi Decizia nr. 587 din 1 octombrie 2015.18. Avocatul Poporului arată că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, atât reglementarea perioadei de probă, cât şi prevederile art. 80 alin. (1) din Codul muncii, care stabilesc că, în cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, nu aduc atingere prevederilor art. 16 din Constituţie, deoarece textele legale criticate se aplică, fără discriminare, tuturor salariaţilor aflaţi în ipoteza normei. De asemenea, consideră că nu este afectat accesul liber la justiţie, din moment ce orice persoană vătămată în drepturile sale se poate adresa instanţei de judecată, care, în funcţie de probele propuse, încuviinţate şi administrate, se pronunţă asupra caracterului concedierii, dar şi în privinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară deciziei de concediere. Totodată, apreciază că susţinerea autoarei excepţiei privind încălcarea dreptului la muncă este neîntemeiată, în condiţiile în care, potrivit dispoziţiilor art. 41 alin. (1) din Constituţie, orice persoană are libertatea de a-şi alege locul de muncă. Or, posibilitatea angajatului de a denunţa unilateral contractul de muncă pe durata perioadei de probă constituie o realizare a acestui drept, iar nu o încălcare a lui. În final, precizează că nici criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 47, art. 51, art. 52 şi art. 57 din Constituţie nu pot fi reţinute.19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (3) şi art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora:– Art. 31 alin. (1) şi (3): „(1) Pentru verificarea aptitudinilor salariatului, la încheierea contractului individual de muncă se poate stabili o perioadă de probă de cel mult 90 de zile calendaristice pentru funcţiile de execuţie şi de cel mult 120 de zile calendaristice pentru funcţiile de conducere.[...]
(3) Pe durata sau la sfârşitul perioadei de probă, contractul individual de muncă poate înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, fără a fi necesară motivarea acesteia.";– Art. 80 alin. (1): „(1) În cazul în care concedierea a fost efectuată în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul."22. Autoarea excepţiei consideră că aceste texte de lege contravin următoarelor prevederi constituţionale: art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 41 referitor la dreptul la muncă, art. 47 privind nivelul de trai, art. 51 referitor la dreptul la petiţionare şi art. 52, care se referă la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică. 23. Curtea reţine că, la termenul din 17 iulie 2018, autoarea excepţiei a invocat direct, în faţa instanţei de contencios constituţional, critici de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie. Cu privire la această susţinere, Curtea reţine că, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 29 din Legea nr. 47/1992, părţile trebuie să îşi motiveze, în scris sau oral, excepţia de neconstituţionalitate ridicată, adică să indice prevederile şi/sau principiile din Constituţie pretins a fi încălcate de dispoziţiile de lege criticate. Astfel invocată în faţa instanţei de judecată, excepţia de neconstituţionalitate trebuie pusă în discuţia părţilor, iar instanţa de judecată trebuie să îşi formuleze opinia cu privire la temeinicia excepţiei, toate acestea fiind menţionate în încheierea de sesizare a Curţii Constituţionale. Potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, de exemplu Decizia nr. 234 din 17 iunie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 4 august 1997, „Actul de sesizare a Curţii Constituţionale este încheierea pronunţată de instanţă în faţa căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate. Litigiul constituţional se desfăşoară în limitele determinate de actul de sesizare." De asemenea, prin Decizia nr. 24 din 27 ianuarie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 27 februarie 2004, Curtea a reţinut că „litigiul constituţional se desfăşoară numai în limitele determinate prin încheierea de sesizare, fără ca acestea să poată fi modificate de vreuna dintre părţi." Astfel, Curtea reţine că este necesar a se distinge între situaţia în care, ulterior sesizării Curţii Constituţionale, autorul excepţiei invocă şi alte temeiuri de neconstituţionalitate decât cele arătate prin ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate în faţa instanţei de judecată (în scris sau oral), adică se invocă şi alte dispoziţii sau principii din Constituţie pretins a fi încălcate de textele de lege criticate, ceea ce este inadmisibil, şi, pe de altă parte, situaţia în care autorul excepţiei îşi expune argumentele pentru care susţine că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată, fără a indica temeiuri de drept noi, păstrând limitele sesizării - limite referitoare, pe de-o parte, la dispoziţiile de lege criticate, şi, pe de altă parte, la temeiurile constituţionale invocate, însă putând aduce argumente noi celor deja arătate în faţa instanţei de judecată care a sesizat Curtea Constituţională, ceea ce este în concordanţă cu prevederile Legii nr. 47/1992 (în acelaşi sens, Decizia nr. 722 din 6 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 20 ianuarie 2017, paragraful 29). Or, având în vedere că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se află în prima ipoteză, invocând noi temeiuri de neconstituţionalitate, respinge aceste critici ca fiind inadmisibile. 24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că o primă critică invocată de autoarea acesteia se referă la termenul de 90 de zile calendaristice în care se poate desfăşura perioada de probă, în cazul salariaţilor cu funcţii de execuţie, susţinând că în contractul colectiv de muncă este prevăzut un termen mai scurt, de care însă nu a beneficiat, fiind discriminată în raport cu alţi salariaţi. De asemenea, arată că, în contractul individual de muncă, nu s-a prevăzut care este exact perioada de probă. 25. Curtea constată, însă, că toate aceste critici se referă la aspecte ce vizează aplicarea legii, iar pretinsa discriminare dintre salariaţi este tot rezultatul modului în care au fost aplicate dispoziţiile legale şi contractuale. Or, controlul de constituţionalitate vizează conformitatea dispoziţiilor de lege cu prevederile Legii fundamentale, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 2 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, şi nu modul de aplicare a legii, a cărui examinare revine competenţei instanţelor de judecată. 26. Aceeaşi concluzie se desprinde şi în privinţa criticilor autoarei excepţiei prin care aceasta arată că nu a avut posibilitatea să îşi demonstreze abilităţile profesionale, întrucât nu a fost informată cu privire la modul în care va fi evaluată şi, în plus, i-au fost solicitate sarcini care nu erau prevăzute în fişa postului. 27. De altfel, cu privire la sarcinile trasate de angajator, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 657 din 30 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 18 iunie 2009, a reţinut că „o eventuală atitudine abuzivă a acestuia - spre exemplu obligarea salariatului la executarea unor sarcini de serviciu care nu corespund funcţiei sau postului ocupat - ar putea fi contestată în faţa instanţei de judecată în virtutea principiului bunei-credinţe în desfăşurarea relaţiilor de muncă, principiu consacrat de art. 8 din Codul muncii, dar şi de art. 57 din Constituţie." 28. În ceea ce priveşte critica referitoare la posibilitatea încetării contractului individual de muncă exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz şi fără a fi necesară motivarea acesteia, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 53/2003, Curtea constată că acest aspect a mai fost analizat în jurisprudenţa sa. Astfel, prin Decizia nr. 653 din 17 mai 2011, Curtea a arătat că „art. 31 din Codul muncii instituie posibilitatea angajatorului, dar şi a angajatului de a evalua condiţiile exercitării drepturilor şi obligaţiilor ce reies din contractul individual de muncă, având posibilitatea de a înceta raporturile de muncă fie la sfârşitul perioadei de probă, fie la termenul stabilit, fie chiar anterior. Aşadar, pe durata perioadei de probă, raporturile de muncă au un caracter precar, nefiind consolidate decât după expirarea acestei perioade şi numai dacă salariatul corespunde profesional postului în care este încadrat ori dacă este mulţumit de acel post şi doreşte să continue activitatea. Beneficiul sistării raporturilor de muncă prin simpla notificare serveşte ambelor părţi ale contractului. Astfel se instituie o modalitate simplificată de încetare a raporturilor de muncă, prin intermediul căreia părţile au posibilitatea de a denunţa unilateral raporturile de muncă, fără a fi ţinute de obligaţiile ce trebuie respectate cu prilejul concedierii ori al demisiei. Pentru aceste motive, situaţia nu poate fi comparată cu aceea a încetării contractului de muncă pentru necorespundere profesională în temeiul art. 61 lit. d) din Codul muncii, cauză aplicabilă salariaţilor care nu se mai află în perioada de probă, întrucât în cazul acestora raportul de muncă nu mai are un caracter precar, de testare a aptitudinilor salariatului, astfel că angajatorul trebuie să motiveze decizia sa de desfacere a contractului de muncă." 29. Distinct de cele arătate în decizia menţionată, Curtea, prin Decizia nr. 334 din 10 aprilie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2012, a reţinut că „regimul juridic aplicabil raporturilor de muncă pe parcursul perioadei de probă a fost expres reglementat de legiuitor ca fiind unul special faţă de cele pentru care nu se stabileşte o atare perioadă. De aceea, pentru a verifica aptitudinile profesionale ale angajatului, legiuitorul a introdus şi o condiţie specială, aplicabilă raportului de muncă astfel încheiat, şi anume notificarea prevăzută la art. 31 alin. (3) din Codul muncii, notificare ce nu trebuie motivată şi care echivalează cu faptul că aptitudinile profesionale ale angajatului nu corespund cerinţelor postului. Este o decizie discreţionară luată de angajator, acesta deţinând o poziţie care presupune inclusiv luarea unei atare decizii. De altfel, clauza contractuală criticată încurajează perfecţionarea profesională continuă a angajaţilor, fiind convenită şi agreată de ambele părţi la încheierea contractului." 30. Tot prin Decizia nr. 334 din 10 aprilie 2012, Curtea a analizat critica vizând pretinsa încălcare a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 şi a reţinut că „textele criticate nu împiedică angajaţii ale căror contracte individuale de muncă încetează în timpul perioadei de probă, potrivit dispoziţiilor art. 31 alin. (3) din Codul muncii, să se adreseze justiţiei pentru a contesta notificarea emisă de angajator şi de a beneficia de toate mijlocele şi garanţiile procesuale prevăzute în acest sens de legea procesual civilă." 31. Cât priveşte susţinerea autoarei excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, Curtea constată că aceasta vizează o pretinsă omisiune de reglementare, textul de lege negarantând primirea ajutorului de şomaj, dacă nu sunt îndeplinite condiţiile de stagiu de cotizare. Or, Curtea apreciază că această critică este inadmisibilă, întrucât urmăreşte modificarea şi completarea dispoziţiilor de lege referitoare la acordarea ajutorului de şomaj, fapt ce excedează competenţei sale, aşa cum rezultă din prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora: „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului." 32. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Rosemary Băzăvan în Dosarul nr. 5.622/3/2017 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea