DECIZIE Nr. 517 din 11 octombrie 2005
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 47 si ale
art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul
general de reglementare a comunicatiilor
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 1041 din 23 noiembrie 2005
Ioan Vida - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Aspazia Cojocaru - judecator
Constantin Doldur - judecator
Acsinte Gaspar - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Ion Predescu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Ion Tiuca - procuror
Claudia Margareta Nita - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 47 si ale art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor, exceptie
ridicata de Societatea Comerciala "Argirom International" - S.A. din
Bucuresti in Dosarul nr. 5.232/2004 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a
VIII-a contencios administrativ si fiscal.
La apelul nominal raspund autorul exceptiei, prin avocat Florin Andreescu,
si partea Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii, prin
reprezentant Vlad Mihai Cercel.
Aparatorul autorului exceptiei de neconstitutionalitate solicita admiterea
acesteia, aratand, mai intai, ca instanta de judecata a transat definitiv
problema admisibilitatii sau inadmisibilitatii exceptiei, motivand solutia de
admisibilitate prin aceea ca, indiferent de textele actelor normative ce ar
putea fi invocate, toate fac trimitere la modul de calcul al cifrei de afaceri
mentionate in art. 47 si art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
79/2002.
Textele de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 56 alin. (2) din
Constitutie, intrucat, in esenta, veniturile incasate ca urmare a aplicarii
tarifului de monitorizare nu reprezinta doar o sursa de finantare din venituri
proprii pentru cheltuieli curente si de capital ale Autoritatii Nationale de
Reglementare in Comunicatii, ci reprezinta o sarcina fiscala, in sensul unei
impuneri stabilite prin acte administrative in temeiul unor legi sau ordonante
cu caracter de lege. Taxele impuse se incadreaza in categoria cheltuielilor
publice, deoarece de domeniul comunicatiilor si serviciilor se ocupa agentii
special infiintate, a caror activitate este asimilata celei a administratiei
publice centrale, iar actele normative ale ministrilor de resort din
respectivul domeniu se incadreaza in categoria actelor administratiei publice
centrale. Actele elaborate de agentiile infiintate pe domenii de interes
national sunt acte administrative si au caracter obligatoriu pentru categoriile
de contribuabili carora li se adreseaza, chiar daca sumele obtinute din aceste
taxe sunt considerate venituri proprii ale acestor agentii. Mai mult, insasi
Agentia Nationala de Reglementare in Comunicatii recunoaste ca, in calitate de
institutie publica, are rolul de a pune in aplicare politica nationala in
domeniul comunicatiilor electronice si al serviciilor postale, de unde rezulta
ca veniturile astfel obtinute au caracter public. In consecinta, impunerile
vizate au caracterul unor sarcini fiscale, fiind taxe datorate cheltuielilor
publice, si, in concordanta cu prevederile art. 56 din Constitutie, statul
trebuie sa asigure justa lor asezare.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate fata de dispozitiile
art. 148 alin. (2) din Constitutie, se arata ca sarcinile fiscale ale
contribuabililor sunt asemanatoare si se aliniaza la politica Uniunii Europene,
chiar si pana la momentul aderarii Romaniei la Uniunea Europeana. Mai mult, dubla
impunere economica, interzisa in Uniunea Europeana, reprezinta principiul de
baza si in dreptul roman, in sensul ca baza de calcul a veniturilor este
depasita prin luarea in calcul si a altor venituri decat cele care vizau
domeniul comunicatiilor.
In ceea ce priveste contrarietatea art. 47 si a art. 48 din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 79/2002 fata de art. 139 alin. (3) din Constitutie,
referitor la destinatia veniturilor impuse in diverse domenii, se arata ca
folosirea veniturilor potrivit destinatiei acestora implica in mod obligatoriu
si stabilirea acestora potrivit provenientei lor.
In sfarsit, considera ca modificarile legislative din domeniul
comunicatiilor reprezinta o recunoastere implicita a neconstitutionalitatii
dispozitiilor art. 47 si ale art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
79/2002, care sunt abrogate incepand cu data de 31 decembrie 2005. Depune note
scrise.
Reprezentantul Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii
considera ca exceptia de neconstitutionalitate este inadmisibila, datorita
lipsei legaturii textelor de lege criticate cu solutionarea cauzei in fond. In
continuare, sustine ca tariful de monitorizare anual se determina in functie de
cifra de afaceri, asa cum aceasta rezulta din situatiile financiare prevazute
de Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, si transmise de furnizorii de
retele sau servicii de comunicatii electronice, in temeiul art. 47 alin. (7)
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002. Aceste situatii financiare
reprezinta singurele documente financiar-contabile care ofera garantii privind
corectitudinea datelor din contabilitatea furnizorului, in conditiile in care
nici Legea contabilitatii si nici alt act normativ nu reglementeaza
evidentierea distincta a veniturilor obtinute din desfasurarea unor activitati
diferite de catre acelasi furnizor.
Pe de alta parte, arata ca prin modul de determinare a tarifului de
monitorizare, stabilit potrivit art. 47 din ordonanta criticata, se realizeaza
si obiectivul referitor la protectia concurentei loiale, deoarece, prin
stabilirea in sarcina furnizorilor care desfasoara si alte activitati decat
furnizarea retelelor sau serviciilor de comunicatii electronice a obligatiei de
plata a tarifului de monitorizare determinat in functie de intreaga lor cifra
de afaceri, se incurajeaza crearea unor entitati cu personalitate juridica
distincta avand ca obiect de activitate doar furnizarea de retele sau servicii
de comunicatii electronice, in conditii de egalitate de tratament si evitare a
subventionarii incrucisate.
In final, precizeaza ca tariful de monitorizare nu reprezinta o sarcina
fiscala, in sensul de contributie la cheltuielile publice, ci este o modalitate
de constituire a resurselor financiare ale Autoritatii Nationale de
Reglementare in Comunicatii. Spre deosebire de tariful de monitorizare,
sarcinile fiscale nu se caracterizeaza prin interdependenta, in sensul ca
stabilirea unei sarcini fiscale pentru un anumit operator economic nu poate
avea nici un efect direct cu privire la sarcina fiscala datorata de un alt
operator economic. Prin urmare, nu se poate retine neconstitutionalitatea
dispozitiilor care reglementeaza tariful de monitorizare fata de prevederile
art. 56 alin. (2) din Constitutie, intrucat tariful de monitorizare nu poate fi
asimilat taxelor sau impozitelor, acesta avand alta natura juridica.
In ceea ce priveste pretinsa contrarietate a textelor de lege criticate
fata de dispozitiile art. 139 alin. (3) si ale art. 148 alin. (2) din
Constitutie, precizeaza ca nici acestea nu au incidenta in cauza.
In concluzie, solicita respingerea exceptiei de neconstitutionalitate, mai
intai ca inadmisibila, iar in masura in care Curtea nu-si va insusi aceasta
solutie si va proceda la examinarea pe fond a textelor de lege criticate,
exceptia sa fie respinsa ca neintemeiata, sens in care depune si note scrise.
Reprezentantul Ministerului Public solicita respingerea exceptiei de
neconstitutionalitate ca neintemeiata. In acest sens sustine ca textele de lege
criticate nu stabilesc sarcini fiscale, ci determina doar modul de calcul al
tarifului de monitorizare. Veniturile astfel obtinute au caracter extrabugetar,
constituindu-se in surse de finantare pentru cheltuieli curente si de capital
ale Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii. Pe de alta parte, se
arata ca baza de calcul a tarifului de monitorizare este diferita de cea a
impozitului pe profit, astfel ca nu se poate invoca dubla impunere, prin
incalcarea art. 56 alin. (2) din Constitutie.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
Prin Incheierea din 10 mai 2005, pronuntata in Dosarul nr. 5.232/2004,
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si fiscal a
sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor "art. 47 - 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
79/2002 privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor, aprobata prin
Legea nr. 591/2002". Exceptia a fost ridicata de Societatea Comerciala
"Argirom International" - S.A. din Bucuresti in dosarul cu numarul de
mai sus, avand ca obiect solutionarea unei actiuni in contencios administrativ
formulate de aceasta in contradictoriu cu parata Autoritatea Nationala de
Reglementare in Comunicatii.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca textele de
lege criticate instituie o dubla impunere, mai intai prin stabilirea unor taxe
asupra intregii cifre de afaceri a unei societati comerciale si apoi prin
supunerea aceleiasi cifre de afaceri unei alte impozitari asupra profiturilor
obtinute. Astfel se realizeaza o "incalcare grava a prevederilor
constitutionale" cuprinse in art. 56 alin. (2), referitoare la justa
asezare a sarcinilor fiscale.
In cauza, autorul exceptiei contesta o decizie a Autoritatii Nationale de
Reglementare in Comunicatii, sustinand ca la stabilirea sarcinilor fiscale
datorate catre aceasta trebuie avute in vedere doar veniturile realizate de o
societate comerciala din activitatile de furnizare a serviciilor publice de
comunicatii electronice, si nu intreaga cifra de afaceri, care poate include si
venituri inregistrate ca urmare a prestarii unor alte activitati ce excedeaza
domeniului comunicatiilor. Se arata in acest sens ca atat Legea gazelor nr.
351/2004, cat si Legea nr. 304/2003 pentru serviciul universal si drepturile
utilizatorilor cu privire la retelele si serviciile de comunicatii electronice
instituie taxe care, potrivit art. 139 alin. (3) din Constitutie, se folosesc
numai in domeniul specific de reglementare al legii respective, astfel ca
tarifarea acestor taxe din venituri obtinute din alte domenii contravine normei
constitutionale indicate.
Se mai sustine si incalcarea art. 148 alin. (2) din Legea fundamentala,
aratandu-se ca supraimpozitarea contribuabililor a constituit o preocupare
permanenta la nivel international, iar codul nostru fiscal, care corespunde
conventiilor internationale de evitare a dublei impozitari, respecta acest
principiu nu numai in ceea ce priveste contribuabilii din state diferite, dar
si in plan intern, astfel incat nici o lege nu poate avea efecte prin care sa
se ajunga la impozitarea repetata a aceleiasi materii. Chiar daca obligatiile
fiscale in speta sunt impuse de legi speciale, si nu in mod direct de Codul
fiscal, se apreciaza ca acestea trebuie "sa se supuna prevederilor
constitutionale in materie fiscala".
Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios administrativ si
fiscal apreciaza ca dispozitiile art. 47 si ale art. 48 din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 79/2002 nu incalca prevederile constitutionale
invocate. "Contributia pentru compensarea costului net al furnizarii
serviciilor din sfera serviciului universal nu este o sarcina fiscala in sensul
de contributie la cheltuielile publice, ci reprezinta o modalitate de
constituire a resurselor financiare ale unei activitati finantate integral din
venituri proprii, conform art. 32 din Decizia nr. 1.074/EN/2004 a presedintelui
Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii privind implementarea serviciului
universal in sectorul comunicatiilor electronice, publicata in Monitorul
Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 750/2004."
Potrivit dispozitiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si formula punctele
de vedere cu privire la exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Guvernul apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor
art. 47 si ale art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002
privind cadrul general de reglementare a comunicatiilor este neintemeiata.
In ceea ce priveste pretinsa contrarietate a textelor de lege criticate
fata de art. 56 alin. (2) din Constitutie, se arata ca acestea nu au ca obiect
de reglementare stabilirea unor "sarcini fiscale", ci stabilesc modul
de calcul al tarifului de monitorizare perceput de Autoritatea Nationala de
Reglementare in Comunicatii de la toti furnizorii de retele si servicii de comunicatii
electronice, iar potrivit art. 41 din ordonanta criticata, veniturile obtinute
de Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii in urma incasarii
tarifului legal de monitorizare nu constituie surse ale bugetului de stat, ci
au natura unor venituri extrabugetare la bugetul Autoritatii Nationale de
Reglementare in Comunicatii. Mai mult, se precizeaza ca textele de lege
criticate nu impun o dubla impozitare, asa cum sustine autorul exceptiei, ci
tariful de monitorizare are ca baza de determinare cifra de afaceri a
furnizorilor serviciilor prevazute de lege, in timp ce impozitul pe profit se
determina, in esenta, potrivit regulilor generale prevazute de art. 19 din
Codul fiscal, prin aplicarea cotei de impozitare de 16% la profitul impozabil,
care constituie o baza de calcul diferita de cifra de afaceri.
In ceea ce priveste sustinerile potrivit carora supraimpozitarea
contribuabililor, ca urmare a aplicarii art. 47 - 48 din ordonanta criticata,
reprezinta si o incalcare a normelor internationale in materie, precum si a
art. 148 alin. (2) din Constitutie, se sustine ca si aceste critici sunt
neintemeiate. Pentru aplicarea principiului evitarii dublei impozitari, invocat
de autorul exceptiei si consacrat atat la nivel international, cat si in plan
intern prin art. 87 - 91 din Codul fiscal, este necesara prezenta unui element
de extraneitate. Or, prevederile art. 47 - 48 din ordonanta criticata nu contin
un asemenea element, astfel ca nu au nici o legatura cu dubla impunere.
In final, se mentioneaza ca in Proiectul de lege privind modificarea si
completarea unor acte normative din domeniul comunicatiilor, trimis
Presedintelui Romaniei spre promulgare in data de 6 iulie 2005, se prevad, la
art. II pct. 4, abrogarea art. 47 - 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 79/2002 si introducerea unui capitol distinct referitor la tariful de
monitorizare. Totodata, la art. II pct. 5 din acest proiect de lege "se
preconizeaza ca, pentru calcularea tarifului de monitorizare, sa fie avute in
vedere, din cifra de afaceri, numai veniturile realizate din activitatea
desfasurata in domeniul comunicatiilor".
Avocatul Poporului considera ca dispozitiile art. 47 si ale art. 48 din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 sunt constitutionale.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a textelor de lege
indicate fata de prevederile art. 56 alin. (2) din Constitutie, se apreciaza ca
aceasta nu poate fi retinuta. "Tariful de monitorizare datorat de
furnizorii de servicii de comunicatii electronice reprezinta sursa pentru
finantarea cheltuielilor curente si de capital ale Autoritatii Nationale de
Reglementare in Comunicatii", ceea ce nu constituie o incalcare a
dispozitiilor din Legea fundamentala referitoare la justa asezare a sarcinilor
fiscale. In plus, se mentioneaza ca "modul de stabilire a cuantumului
tarifului de monitorizare reprezinta atributul legiuitorului si nu constituie o
problema de constitutionalitate".
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.
47 si ale art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 fata de
prevederile art. 139 alin. (3) si ale art. 148 alin. (2) din Constitutie, se
apreciaza ca acestea nu au incidenta in cauza de fata.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si
Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile
partilor, concluziile procurorului si dispozitiile de lege criticate, raportate
la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine
urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2)
si ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
47 si ale art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind
cadrul general de reglementare a comunicatiilor, publicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 457 din 27 iunie 2002, aprobata cu modificari si
completari prin Legea nr. 591/2002, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 791 din 30 octombrie 2002, cu modificarile si completarile
ulterioare. Dispozitiile de lege criticate au urmatorul continut:
- Art. 47: "(1) Furnizorii de retele si de servicii de comunicatii
electronice autorizati in conditiile prezentei ordonante de urgenta datoreaza
ANRC un tarif de monitorizare anual, calculat ca un procent din cifra de
afaceri a fiecarui furnizor.
(2) Procentul prevazut la alin. (1) este egal pentru toti furnizorii de
retele si de servicii de comunicatii electronice si se determina anual, fara a
depasi 0,5%, ca raport intre:
a) cheltuielile estimate pe anul in curs, prevazute in bugetul aprobat
potrivit art. 42, din care se scad veniturile estimate a se realiza din alte
surse, prevazute in bugetul aprobat; si
b) cifra de afaceri cumulata, corespunzatoare anului anterior, a tuturor
furnizorilor de retele si de servicii de comunicatii electronice autorizati in
conditiile art. 4.
(3) Tariful de monitorizare datorat de fiecare furnizor de retele sau de
servicii de comunicatii electronice se stabileste prin decizie a presedintelui
ANRC, ca produs intre:
a) procentul determinat potrivit prevederilor alin. (2); si
b) cifra de afaceri a furnizorului respectiv, corespunzatoare anului
anterior.
(4) Decizia prin care se stabileste tariful de monitorizare datorat pentru
un an se comunica in scris fiecarui furnizor, pana la data de 15 mai a anului
respectiv, prin serviciul de trimitere recomandata cu confirmare de primire.
(5) Tariful de monitorizare datorat trebuie achitat in doua transe egale,
prima in cel mult 45 de zile de la data comunicarii deciziei prevazute la alin.
(4), iar cea de-a doua pana la data de 31 decembrie a anului respectiv.
(6) In scopul aplicarii prevederilor prezentului capitol cifra de afaceri
este suma veniturilor realizate din vanzarile de produse sau din prestarile de
servicii efectuate de agentul economic in cursul unui exercitiu financiar.
(7) In vederea determinarii cifrei de afaceri furnizorii de retele si de
servicii de comunicatii electronice au obligatia de a transmite ANRC un
exemplar al situatiilor financiare anuale, o data cu depunerea acestora la
directia generala a finantelor publice judetene, respectiv a municipiului
Bucuresti, in termenul prevazut de lege.
(8) Sunt exceptate de la plata tarifului de monitorizare anual persoanele
autorizate in conditiile art. 4, care furnizeaza exclusiv pentru nevoi proprii
retele si servicii de comunicatii electronice ce utilizeaza frecvente
radioelectrice.";
- Art. 48: "(1) La incetarea activitatii in domeniul comunicatiilor
electronice, indiferent de forma acestei incetari, orice furnizor de retele sau
de servicii de comunicatii electronice autorizat potrivit art. 4, cu exceptia
celor prevazuti la art. 47 alin. (8), are obligatia de a achita un tarif de
monitorizare corespunzator, stabilit astfel:
a) in cazul in care incetarea activitatii se produce inainte de stabilirea
tarifului de monitorizare anual, in conditiile art. 47, furnizorul datoreaza un
tarif de monitorizare ce reprezinta produsul dintre procentul stabilit de ANRC
in conditiile art. 47 alin. (2) pentru anul anterior si cifra de afaceri
cumulata a anului anterior si a anului in curs a furnizorului respectiv;
b) in cazul in care incetarea activitatii se produce dupa stabilirea
tarifului de monitorizare anual, in conditiile art. 47, pe langa acest tarif
furnizorul datoreaza si un tarif suplimentar, calculat ca produs intre
procentul stabilit de ANRC in conditiile art. 47 alin. (2) pentru anul in curs
si cifra de afaceri a furnizorului pe anul in curs.
(2) Tariful de monitorizare prevazut la alin. (1) trebuie achitat la data
determinarii, in conditiile legii, a cifrei de afaceri."
Autorul exceptiei sustine ca prevederile legale mentionate incalca
dispozitiile art. 56 alin. (2), art. 139 alin. (3) si ale art. 148 alin. (2)
din Constitutie, care au urmatorul continut:
- Art. 56 alin. (2): "Sistemul legal de impuneri trebuie sa asigure
asezarea justa a sarcinilor fiscale.";
- Art. 139 alin. (3): "Sumele reprezentand contributiile la
constituirea unor fonduri se folosesc, in conditiile legii, numai potrivit
destinatiei acestora.";
- Art. 148 alin. (2): "Ca urmare a aderarii, prevederile tratatelor
constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare
cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozitiile contrare din legile
interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare."
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea Constitutionala retine
urmatoarele:
Critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 47 si ale art. 48 din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul general de
reglementare a comunicatiilor vizeaza contrarietatea acestora fata de
prevederile art. 56 alin. (2), art. 139 alin. (3) si ale art. 148 alin. (2) din
Constitutie. Astfel, autorul exceptiei sustine, in esenta, ca prin modul de
calcul al tarifului de monitorizare anual datorat de fiecare furnizor de retele
sau de servicii de comunicatii electronice se realizeaza o dubla impunere a
acestora, in conditiile in care suma datorata se determina prin raportarea la
cifra de afaceri obtinuta ca urmare a desfasurarii activitatii respectivului
furnizor, indiferent daca aceasta se include sau nu in domeniul comunicatiilor.
In ceea ce priveste sustinerea Autoritatii Nationale de Reglementare in
Comunicatii de inadmisibilitate a exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 47 si ale art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.
79/2002, Curtea nu si-o insuseste, intrucat solutia stabilita in domeniul
comunicatiilor electronice privitoare la "cifra de afaceri" este cea
consacrata de art. 47 alin. (6) din ordonanta, si, sub acest aspect, textele de
lege criticate au legatura cu solutionarea cauzei.
Curtea constata ca, potrivit art. 37 din Ordonanta de urgenta a Guvernului
nr. 79/2002, Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii este o
institutie publica cu personalitate juridica aflata in subordinea Guvernului,
finantata integral din venituri extrabugetare, care are rolul de a pune in
aplicare politica nationala in domeniul comunicatiilor electronice si al
serviciilor postale. In exercitarea atributiilor sale, Autoritatea Nationala de
Reglementare in Comunicatii are, potrivit art. 5 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 79/2002, dreptul de a stabili conditiile in care se realizeaza
aceasta activitate, precum si drepturile si obligatiile care revin furnizorilor
fiecarui tip de retea sau de serviciu. Printre obligatii este prevazuta, la
art. 5 alin. (2) lit. b) din ordonanta, si plata tarifului de monitorizare
anual. Dispozitiile art. 47 prevad ca acest tarif este calculat ca un procent
din cifra de afaceri a fiecarui furnizor, ca procentul este egal pentru toti
furnizorii de retele si de servicii de comunicatii electronice si se determina
anual, fara a depasi 0,5%, ca raport intre cheltuielile estimate pe anul in
curs, prevazute in bugetul aprobat de Guvern, potrivit art. 42, din care se
scad veniturile estimate a se realiza din alte surse, prevazute in bugetul
aprobat si cifra de afaceri cumulata, corespunzatoare anului anterior, a
tuturor furnizorilor de retele si de servicii de comunicatii electronice
autorizati potrivit legii.
Curtea constata, totodata, ca aspectul esential vizat de critica de
neconstitutionalitate formulata de autorul prezentei exceptii priveste natura
tarifului de monitorizare, respectiv daca acesta se incadreaza sau nu in
categoria sarcinilor fiscale, asa cum acestea sunt prevazute de art. 139 din
Constitutie si asupra carora art. 56 alin. (2) din aceasta impune o asezare
justa.
Pentru ca tariful de monitorizare anual sa reprezinte, asa cum sustine
autorul exceptiei, o contributie financiara destinata cheltuielilor publice,
deci bugetului de stat, acesta ar trebui sa aiba natura juridico-economica de
impozit, de taxe sau de alte contributii care, potrivit legii, constituie sursa
de venituri la bugetul de stat.
Potrivit art. 2 pct. 29 din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 597 din 13 august
2002, impozitul este acea "prelevare obligatorie, fara contraprestatie si
nerambursabila, efectuata de catre administratia publica pentru satisfacerea
necesitatilor de interes general", iar potrivit pct. 40 al aceluiasi
articol, taxa este "suma platita de o persoana fizica sau juridica, de
regula, pentru serviciile prestate acesteia de catre un agent economic, o
institutie publica sau un serviciu public". Pe de alta parte, tariful exprima
pretul oficial stabilit pentru serviciile prestate sau lucrarile executate, in
functie de importanta, volumul si valoarea acestora.
Prin urmare, Curtea retine ca tariful de monitorizare anual, stabilit prin
decizia Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii in sarcina
fiecarui furnizor de retele sau servicii de comunicatii electronice, nu
reprezinta o sarcina fiscala, in sensul de impozite sau de taxe ce constituie
venituri la bugetul de stat, ci este o plata legala pentru activitatea de
supraveghere si control al pietei comunicatiilor electronice, desfasurata de
Autoritatea Nationala de Reglementare in Comunicatii. Pe de alta parte, chiar
din economia dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 79/2002
rezulta faptul ca sumele incasate din tariful de monitorizare datorat, in
conformitate cu prevederile art. 47 si 48, se retin integral ca venituri
proprii extrabugetare, cu titlu permanent, la dispozitia Autoritatii Nationale
de Reglementare in Comunicatii si sunt folosite in conformitate cu prevederile
bugetului de venituri si cheltuieli, aprobat potrivit legii. Chiar daca modul
de calcul al tarifului de monitorizare anual se raporteaza la cifra de afaceri
ca suma a veniturilor realizate din vanzarile de produse sau din prestarile de
servicii efectuate de agentul economic in cursul unui exercitiu financiar,
aceasta nu permite o asimilare a tarifului cu impozitul pe profit, care,
potrivit reglementarilor Codului fiscal, are o alta formula de calcul,
respectiv o cota de impozitare de 16% din profitul impozabil.
In consecinta, Curtea constata ca in speta nu este incidenta problema unei
duble impuneri, astfel ca pretinsa contrarietate a dispozitiilor art. 47 si 48
din ordonanta fata de prevederile art. 56 alin. (2) si ale art. 139 alin. (3)
din Constitutie nu poate fi retinuta. In ceea ce priveste invocarea art. 148
alin. (2) din Constitutie ca pretins a fi incalcat, Curtea constata, de
asemenea, ca nici aceasta critica nu poate fi retinuta, in conditiile in care
normele constitutionale indicate au aplicabilitate dupa momentul aderarii
Romaniei la tratatele constitutive ale Uniunii Europene.
In sfarsit, Curtea considera ca fiind oportuna adoptarea unor reglementari
care sa prevada posibilitatea utilizarii unor evidente contabile distincte, in
functie de activitatile pe care un agent economic le desfasoara in cadrul
aceleiasi entitati juridice. In acest sens, Curtea constata ca art. II pct. 4
din Legea nr. 239/2005 privind modificarea si completarea unor acte normative
din domeniul comunicatiilor, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 663 din 26 iulie 2005, prevede abrogarea art. 47 si a art. 48 din
Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002, care, potrivit art. III, intra
in vigoare la data de 31 decembrie 2005. Totodata, Legea nr. 239/2005
introduce, prin art. II pct. 5, un nou capitol - Capitolul VIII^1 -
"Tariful de monitorizare", in cuprinsul caruia, la art. 48^4 alin.
(2), se prevede ca furnizorii de retele publice de comunicatii electronice,
furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau
furnizorii de servicii postale pot solicita, in vederea determinarii tarifului
de monitorizare aplicabil, luarea in consideratie a veniturilor rezultate din
furnizarea de retele sau de servicii de comunicatii electronice ori din
furnizarea de servicii postale, in locul cifrei de afaceri prevazute in
situatiile financiare anuale intocmite pentru anul anterior celui pentru care
se datoreaza tariful de monitorizare estimativ.
In ceea ce priveste modul de determinare a contributiei pentru compensarea
costului net al furnizarii serviciilor din sfera serviciului universal la plata
careia a fost obligata Societatea Comerciala "Argirom International"
- S.A. din Bucuresti, Curtea constata ca aceasta nu este o problema de
constitutionalitate, ci o problema de interpretare si aplicare a textelor de
lege, care este de competenta instantei de judecata sesizate cu judecarea
cauzei in fond.
Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 146 lit. d) si al
art. 147 alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 47 si ale
art. 48 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 79/2002 privind cadrul
general de reglementare a comunicatiilor, exceptie ridicata de Societatea
Comerciala "Argirom International" - S.A. din Bucuresti in Dosarul
nr. 5.232/2004 al Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a VIII-a contencios
administrativ si fiscal.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 11 octombrie 2005.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia Margareta Nita