Decizia Nr.516 din 15.07.2021

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror Daniela Băloi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5¹) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Giurgiuveanu în Dosarul nr. 2.211/99/2018 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.221D/2018.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 1.492D/2018, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5¹) şi alin. (8) din Codul de procedură penală prin raportare la art. 341 alin. (6) lit. a) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Bogdan Cătălin Graur în Dosarul nr. 26.252/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.4. Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 80D/2020, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală prin raportare la art. 341 alin. (6) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Ion Turburan în Dosarul nr. 10.029/215/2019 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentanta Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.492D/2018 şi nr. 80D/2020 la Dosarul nr. 1.221D/2018, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantei Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Invocă jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, în special Decizia nr. 382 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 10 august 2020, şi Decizia nr. 373 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 13 octombrie 2020.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:7. Prin Încheierea din 28 iunie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 2.211/99/2018, Tribunalul Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5¹) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Vasile Giurgiuveanu cu ocazia soluţionării plângerii împotriva soluţiei de clasare.8. Prin Încheierea din 1 octombrie 2018, pronunţată în Dosarul nr. 26.252/245/2017, Judecătoria Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5¹) şi alin. (8) din Codul de procedură penală prin raportare la art. 341 alin. (6) lit. a) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Bogdan Cătălin Graur cu ocazia soluţionării plângerii împotriva soluţiei de neurmărire/netrimitere în judecată.9. Prin Încheierea din 18 decembrie 2019, pronunţată în Dosarul nr. 10.029/215/2019, Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală prin raportare la art. 341 alin. (6) din acelaşi act normativ, excepţie ridicată de Ion Turburan cu ocazia soluţionării contestaţiei împotriva încheierii prin care s-a soluţionat plângerea împotriva soluţiei de neurmărire/netrimitere în judecată.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia apreciază că sintagma „oricăror înscrisuri noi prezentate" din cuprinsul art. 341 alin. (5¹) din Codul de procedură penală este neconstituţională. Soluţia legislativă cuprinsă în textul criticat, care nu permite judecătorului de cameră preliminară sesizat cu o plângere împotriva unei soluţii de netrimitere în judecată, în vederea soluţionării cererilor şi excepţiilor formulate de părţi sau invocate din oficiu de instanţă, să administreze alte mijloace de probă în afara „oricăror înscrisuri noi prezentate", este neconstituţională, fiind contrară prevederilor constituţionale ale art. 1 alin. (5), ale art. 11 alin. (1) şi ale art. 20, 21 şi 24. Redând considerentele Deciziei nr. 802 din 5 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 6 februarie 2018, apreciază că cele reţinute cu acel prilej sunt aplicabile mutatis mutandis şi în ceea ce priveşte dispoziţiile criticate în prezenta cauză.11. Caracterul echitabil al procesului penal nu este o noţiune abstractă şi rezultă din analiza mai multor elemente ale procesului penal, printre care figurează şi posibilitatea exercitării dreptului la apărare. Prin limitarea probatoriului ce poate fi administrat în faţa instanţei de judecată în procedura de soluţionare a plângerii doar la înscrisuri, în condiţiile actuale ale art. 341 alin. (5¹) din Codul de procedură penală, fără posibilitatea de a se administra şi alte mijloace de probă şi fără audierea persoanei care are calitatea de suspect sau a persoanei vătămate, se încalcă dreptul la apărare în esenţa sa. Mai mult, prin limitarea materialului probator doar la înscrisuri noi, persoana care contestă soluţia de clasare nu are posibilitatea să solicite şi alte probe care ar putea duce la aflarea adevărului. În acest fel se îngrădeşte în mod flagrant posibilitatea judecătorului de a administra probe pe care le consideră utile pentru aflarea adevărului. Restricţionarea de către legiuitor a categoriei mijloacelor de probă ce pot fi administrate în procedura de cameră preliminară, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 53 din Constituţie.12. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, autorii apreciază că acestea suprimă căile de atac ce pot fi exercitate împotriva încheierii de respingere a plângerii. Această suprimare nu respectă principiul proporţionalităţii, deoarece limitarea dreptului de acces la justiţie nu corespunde unei nevoi imperioase. Totodată, se exclude posibilitatea exercitării controlului judiciar cu privire la această încheiere, astfel că nu pot fi îndreptate eventualele erori comise de către judecătorul de cameră preliminară atunci când a pronunţat soluţia confirmării renunţării la urmărirea penală, fapt ce contravine principiului înfăptuirii justiţiei.13. Tribunalul Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5¹) din Codul de procedură penală este neîntemeiată, întrucât prin limitarea prevăzută în acest text de lege nu se încalcă dreptul la un proces echitabil ori dreptul la apărare al unei persoane nemulţumite de o soluţie de clasare, fiind asigurată deplina lor exercitare în cadrul procesual instituit de lege pentru verificarea jurisdicţională a actelor procurorului. Tocmai pentru a se asigura dreptul la un proces echitabil în componentele sale referitoare la contradictorialitate şi oralitate în procedura prevăzută de art. 341 din Codul de procedură penală, a avut loc modificarea acestui text de lege prin art. II pct. 91 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, pentru a se respecta jurisprudenţa Curţii Constituţionale.14. Susţine că în activitatea jurisdicţională desfăşurată pentru soluţionarea plângerii judecătorul va trebui să procedeze, potrivit art. 341 alin. (5¹) din Codul de procedură penală, nu la o judecată propriu-zisă a cauzei, ci la verificarea legalităţii şi temeiniciei ordonanţei atacate pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei, precum şi a oricăror înscrisuri noi prezentate, din categoria celor care pot servi ca mijloace de probă, în sensul avut în vedere de art. 198 şi 199 din acelaşi act normativ. Textul criticat stabileşte limitele controlului judecătoresc ce poate fi exercitat în cadrul procedurii reglementate în art. 341 din Codul de procedură penală şi, neavând loc o cercetare judecătorească propriu-zisă, în care se pot propune probe noi, verificarea se rezumă doar la probele administrate în faza de urmărire penală, în considerarea cărora procurorul a dispus soluţia atacată, avându-se în vedere, eventual, şi probele suplimentare constând în înscrisurile noi prezentate cu ocazia judecării plângerii.15. De altfel, există o similitudine între vechea reglementare (art. 278¹ alin. 7 din Codul de procedură penală din 1968) şi actuala reglementare [art. 341 alin. (5¹) din Codul de procedură penală], singura diferenţă constând în sintagma „de cameră preliminară" din noua legislaţie, iar Curtea Constituţională a constatat compatibilitatea vechilor dispoziţii procesual penale cu normele constituţionale, prin Decizia nr. 412 din 12 octombrie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.041 din 10 noiembrie 2004. Faţă de aceste motive, judecătorul de cameră preliminară apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5¹) din Codul procedură penală, prin prisma criticilor formulate de către autorul acesteia, este neîntemeiată, întrucât norma procesual penală evocată nu încalcă dispoziţiile de rang constituţional.16. Judecătoria Iaşi - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Susţine că nu se încalcă dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin limitarea posibilităţii de administrare a probelor în cauza având ca obiect plângerea împotriva soluţiei de neurmărire sau netrimitere în judecată, întrucât, admiţând plângerea şi desfiinţând soluţia atacată, judecătorul poate să dispună motivat trimiterea cauzei procurorului „pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală" ori, după caz, pentru „a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală" [art. 341 alin. (6) lit. b) şi alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală], schimbarea temeiului de drept al soluţiei de clasare dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală], iar atunci când probele legal administrate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, desfiinţarea soluţiei şi dispunerea începerii judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie [art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală]. În toate situaţiile, dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept, iar lipsa unei căi de atac nu constituie o încălcare a Constituţiei, legiuitorul având marja de apreciere în ceea ce priveşte reglementarea căilor de atac.17. Tribunalul Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Invocă Decizia nr. 58 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 17 aprilie 2015.18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.19. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:20. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.21. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 341 alin. (5¹) şi alin. (8) din Codul de procedură penală prin raportare la art. 341 alin. (6) lit. a) din acelaşi act normativ, cu următorul conţinut: „(5¹) Judecătorul de cameră preliminară, soluţionând plângerea, verifică soluţia atacată pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate.
(6) În cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune una dintre următoarele soluţii:a)respinge plângerea, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată. [...]
(8) Încheierea prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7¹) este definitivă."22. Autorii excepţiei apreciază că dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a celorlalte legi, art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) referitor la dreptul la apărare, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 126 referitor la instanţele judecătoreşti şi art. 129 referitor la folosirea căilor de atac. De asemenea, invocă art. 6, 7 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 23. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5¹) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorii acesteia sunt nemulţumiţi de limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată. Sub acest aspect, Curtea reţine că, răspunzând unor critici identice, a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate, de exemplu, prin Decizia nr. 373 din 18 iunie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937 din 13 octombrie 2020, Decizia nr. 41 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 21 aprilie 2020, şi Decizia nr. 204 din 3 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 624 din 18 iulie 2018. 24. În considerentele deciziilor sale, Curtea a reţinut că limitarea mijloacelor de probă, pe baza cărora judecătorul de cameră preliminară poate soluţiona plângerea formulată împotriva soluţiilor de neurmărire sau de netrimitere în judecată, este justificată, având în vedere natura juridică a acestei plângeri, care nu vizează judecarea propriu-zisă a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizează un examen al ordonanţei procurorului, atacată sub aspectul legalităţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionării plângerii, instanţa să verifice, pe baza materialului şi a lucrărilor existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei de neurmărire/netrimitere în judecată atacate, dacă această soluţie a fost sau nu dispusă cu respectarea dispoziţiilor legale. De aceea, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu încalcă dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementările internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecată nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrările şi materialul din dosarul cauzei, cu notele scrise depuse, precum şi cu cererile şi excepţiile formulate de către inculpat cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale. Curtea nu a primit nici critica potrivit căreia se încalcă dreptul de acces liber la justiţie, plângerea reglementată de dispoziţiile art. 341 din Codul de procedură penală reprezentând, prin ea însăşi, o garanţie a realizării acestui drept. 25. De asemenea, Curtea a reţinut că stabilirea unor reguli speciale de procedură în cazul judecării plângerii împotriva ordonanţei procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată este realizată de legiuitor în exercitarea competenţei sale constituţionale şi nu încalcă accesul liber la justiţie, statuând, în acest sens, că legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi în modalităţile instituite de lege (Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). 26. În aceleaşi decizii Curtea a mai constatat că drepturile fundamentale menţionate anterior nu sunt cu nimic îngrădite prin dispoziţiile legale supuse criticilor de neconstituţionalitate, din moment ce dispoziţiile art. 341 alin. (6) şi (7) din Codul de procedură penală reglementează soluţiile ce pot fi date de judecătorul de cameră preliminară plângerii împotriva ordonanţelor procurorului de neurmărire/netrimitere în judecată. Astfel, indiferent de soluţia pronunţată, judecătorul de cameră preliminară apreciază şi cu privire la probele administrate în dosarul de urmărire penală, inclusiv sub aspectul dacă acestea sunt sau nu suficiente pentru a fundamenta soluţia organului de cercetare penală. Admiţând plângerea şi desfiinţând soluţia atacată, instanţa poate să dispună motivat fie trimiterea cauzei procurorului „pentru a începe sau pentru a completa urmărirea penală ori, după caz, pentru a pune în mişcare acţiunea penală şi a completa urmărirea penală" [art. 341 alin. (6) lit. b) şi alin. (7) pct. 2 lit. b) din Codul de procedură penală] ori schimbarea temeiului de drept al soluţiei de clasare dacă prin aceasta nu se creează o situaţie mai grea pentru persoana care a făcut plângerea [art. 341 alin. (6) lit. c) şi art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală], fie, atunci când probele legal administrate sunt suficiente pentru judecarea cauzei, desfiinţarea soluţiei şi începerea judecăţii cu privire la faptele şi persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mişcare acţiunea penală, trimiţând dosarul spre repartizare aleatorie [art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c) din Codul de procedură penală]. În ambele situaţii, dreptul la un proces echitabil al petentului este pe deplin asigurat, acesta având posibilitatea să se prevaleze de toate garanţiile procesuale ce caracterizează acest drept, sens în care, în cazul prevăzut de art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. c), procurorul şi inculpatul pot face, motivat, contestaţie cu privire la modul de soluţionare a excepţiilor privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, contestaţie ce va fi soluţionată în lumina Deciziei Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 52 din 22 ianuarie 2015, cu participarea părţilor, a subiecţilor procesuali principali şi a procurorului, asigurându-se, în acest fel, comunicarea către aceştia a documentelor care sunt de natură să influenţeze decizia judecătorului, precum şi posibilitatea de a discuta în mod efectiv observaţiile depuse în faţa instanţei. De altfel, Curtea a mai reţinut că împrejurarea că judecătorul de cameră preliminară va putea verifica, în cauzele în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, putând exclude probele nelegal administrate ori, după caz, să sancţioneze, potrivit art. 280-282, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii, în aşa fel încât, în situaţia dispunerii începerii judecăţii, probele astfel excluse nu mai pot fi avute în vedere la judecarea în fond a cauzei, nu reprezintă altceva decât o reflectare a exigenţelor dreptului la un proces echitabil. 27. Tot în deciziile precitate instanţa de control constituţional a reţinut că, în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, prin care au fost modificate prevederile art. 341 alin. (2) din Codul de procedură penală, se menţionează că aceasta a fost adoptată, în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţie, având în vedere faptul că, de la intrarea în vigoare a noului Cod de procedură penală şi până în prezent, au fost pronunţate un număr semnificativ de decizii ale Curţii Constituţionale care au produs un impact semnificativ asupra codului şi care necesită intervenţie legislativă asupra unor instituţii importante, precum procedura soluţionării plângerii împotriva soluţiilor procurorului, fiind citate Decizia Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, prin care s-a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor este neconstituţională, Decizia Curţii Constituţionale nr. 663 din 11 noiembrie 2014, precitată, prin care s-a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 341 alin. (10) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă fără participarea procurorului şi a inculpatului, este neconstituţională, şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 733 din 29 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 27 ianuarie 2016, prin care s-a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (6) lit. c) şi, prin extindere, ale art. 341 alin. (7) pct. 2 lit. d) din Codul de procedură penală sunt neconstituţionale întrucât împiedică accesul la justiţie în cazul soluţiilor de renunţare la urmărirea penală. Aşa încât, Curtea a reţinut că, prin modificarea normelor procesual penale în acord cu deciziile sale anterior citate, viciile de neconstituţionalitate constatate au fost acoperite. Astfel, Curtea a constatat că textul criticat reglementează atât cu privire la citarea petentului şi a intimaţilor şi încunoştinţarea procurorului în această procedură, cu posibilitatea de a depune note scrise cu privire la admisibilitatea ori temeinicia plângerii, cât şi cu privire la posibilitatea petentului şi a intimaţilor de a formula cereri şi de a ridica excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, dacă în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală. În aceste condiţii, Curtea a constatat că, în respectiva cauză, petentul - fiind citat, având posibilitatea de a depune note scrise cu privire la admisibilitatea şi temeinicia plângerii, de a demonstra nelegalitatea soluţiei atacate în raport cu lucrările şi materialul din dosarul de urmărire penală şi oricare înscrisuri noi prezentate, de a formula cereri şi de a ridica excepţii cu privire la legalitatea administrării probelor ori a efectuării urmăririi penale, în măsura în care în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală - beneficiază de toate garanţiile dreptului la un proces echitabil. 28. Pentru aceleaşi argumente, Curtea a constatat că textul criticat nu contravine nici prevederilor constituţionale ale art. 24. Astfel, Curtea a reţinut că garanţiile procesuale mai sus analizate reprezintă tot atâtea garanţii ale realizării unei apărări eficiente, în condiţiile ce rezultă din ipoteza juridică reglementată prin textul criticat. Mai mult, în etapele procesuale pe care le parcurge, autorul plângerii formulate, conform prevederilor art. 340 din Codul de procedură penală, poate fi asistat de un avocat ales sau numit din oficiu, în conformitate cu exigenţele dreptului fundamental la apărare. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2), Curtea a constatat că persoanele care formulează plângeri împotriva soluţiilor de clasare pronunţate în cauze în care nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală se află într-o situaţie diferită de cea a titularilor unor astfel de plângeri promovate în cauze în care a fost pusă în mişcare acţiunea penală, aspect ce justifică reglementarea în privinţa acestora a unui regim diferit, din perspectiva probelor care se impun a fi administrate cu ocazia soluţionării acestor plângeri de către judecătorul de cameră preliminară. În acest sens, Curtea Constituţională a reţinut, în repetate rânduri, în jurisprudenţa sa, că principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite, motiv pentru care el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, precitată, şi Decizia nr. 107 din 1 noiembrie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 26 aprilie 1996). În ceea ce priveşte invocarea de către autorul excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Codul de procedură penală, Curtea reţine că acestea nu sunt aplicabile în prezenta cauză, întrucât ipoteza textului criticat nu vizează unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea pentru toţi a justiţiei. 29. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţată prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat această soluţie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. 30. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorii acesteia sunt nemulţumiţi de caracterul definitiv al încheierii prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile prevăzute la art. 341 alin. (6), alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a), b) şi d) şi alin. (7¹) din Codul de procedură penală. Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici similare. Astfel, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, de exemplu, prin Decizia nr. 44 din 4 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 16 aprilie 2020, şi Decizia nr. 164 din 26 mai 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 28 iulie 2020. 31. Cu acele prilejuri, Curtea a constatat că încheierea la care face referire textul criticat este definitivă, însă acest fapt nu este de natură să afecteze constituţionalitatea prevederilor invocate, deoarece stabilirea competenţei instanţelor judecătoreşti şi instituirea regulilor de desfăşurare a procesului, deci şi reglementarea căilor de atac, constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Astfel, atât art. 129, cât şi art. 126 alin. (2) din Constituţie fac referire la „condiţiile legii" atunci când reglementează exercitarea căilor de atac, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată urmând a fi prevăzute „numai prin lege". 32. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală nu aduc atingere dreptului la apărare prevăzut de art. 24 din Legea fundamentală şi nici accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil, consacrate de art. 21 din Constituţie şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu înlătură posibilitatea de a beneficia de drepturile şi garanţiile procesuale instituite prin lege, în cadrul unui proces judecat de către o instanţă independentă, imparţială şi stabilită prin lege, într-un termen rezonabil. Nicio prevedere a Legii fundamentale şi a actelor normative internaţionale invocate de autorii excepţiei nu reglementează dreptul la exercitarea căilor de atac în orice cauză. Astfel, art. 129 din Constituţie stabileşte că părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac numai în condiţiile legii. 33. Având în vedere natura cauzelor reglementate prin dispoziţiile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, în care nu se judecă infracţiunea care a format obiectul cercetării sau urmăririi penale, ci soluţia de neurmărire sau netrimitere în judecată dispusă de procuror, Curtea a reţinut că prevederile art. 2 privind dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală din Protocolul nr. 7 la Convenţie nu sunt aplicabile. De asemenea, prevederile art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale nu au aplicabilitate în cauza de faţă, întrucât dreptul la un recurs efectiv este distinct de dreptul la exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti. Eliminarea căilor de atac în această materie este justificată de caracterul special al procedurii instituite de prevederile art. 340 şi 341 din Codul de procedură penală, legiuitorul urmărind să asigure celeritatea procedurii şi obţinerea în mod rapid a unei hotărâri definitive prin care să fie exercitat controlul judiciar cu privire la soluţia procurorului. 34. Referitor la presupusa atingere adusă prevederilor art. 16 din Constituţie de către dispoziţiile criticate, Curtea a reţinut că nu este contrară principiului egalităţii în drepturi instituirea unor reguli speciale de procedură, inclusiv în ceea ce priveşte căile de atac, atât timp cât aceste reguli se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în situaţii identice sau similare. 35. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să modifice jurisprudenţa Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate sunt aplicabile şi în prezenta cauză. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Vasile Giurgiuveanu în Dosarul nr. 2.211/99/2018 al Tribunalului Iaşi - Secţia penală, de Bogdan Cătălin Graur în Dosarul nr. 26.252/245/2017 al Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi de Ion Turburan în Dosarul nr. 10.029/215/2019 al Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 341 alin. (5¹) şi alin. (8) din Codul de procedură penală prin raportare la art. 341 alin. (6) lit. a) din acelaşi act normativ sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia penală, Judecătoriei Iaşi - Secţia penală şi Tribunalului Dolj - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 15 iulie 2021. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu