Decizia Nr.510 din 19.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomiţa, prin prefect, în Dosarul nr. 608/312/2009 al Judecătoriei Slobozia.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 3 mai 2010, pronunţată în Dosarul nr. 608/312/2009, Judecătoria Slobozia a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomiţa, prin prefect, într-o cauză civilă având ca obiect fond funciar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat este neconstituţional, întrucât permite o expropriere a imobilelor aflate în domeniul privat al unităţii administrativ-teritoriale şi, în mod implicit, o expropriere a tuturor cetăţenilor din localitatea respectivă, ceea ce contravine art. 44 din Constituţie potrivit căruia exproprierea nu se poate realiza decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire, ceea ce în cauză nu se realizează.De asemenea, consideră că obligarea autorităţilor locale de a ceda dreptul de proprietate, fără consimţământul acestora, ce ar trebui să se manifeste printr-un act administrativ, în folosul exclusiv al realizării obligaţiilor statului şi fără a exista o dovadă a utilităţii publice, este o ingerinţă în autonomia locală şi o nerespectare a dreptului de proprietate privată.Judecătoria Slobozia apreciază că excepţia este neîntemeiată. În acest sens, arată că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează numai prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 1/2000, text de lege care, în opinia instanţei, nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate, ci „realizează o reparaţie a dreptului de proprietate şi de moştenire asupra terenurilor, drepturi care au fost încălcate în procesul de cooperativizare a agriculturii“.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 3 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 12 ianuarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare.Din examinarea notelor scrise ale autorului excepţiei, Curtea observă că, în concret, critica de neconstituţionalitate vizează numai prevederile alin. (1) al art. 3 din Legea nr. 1/2000, astfel încât obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, asupra căruia Curtea urmează a se pronunţa, îl constituie aceste prevederi de lege, care au următorul conţinut: „Pentru aplicarea prezentei legi comisia locală dispune de totalitatea terenurilor proprietate privată a unităţii administrativ-teritoriale respective.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi celor ale art. 136 alin. (5) potrivit cărora „Proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile legii organice“.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii reglementării criticate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale şi având o motivare similară, în acest sens fiind Decizia nr. 177/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 5 iunie 2009, sau Decizia nr. 718/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 496 din 17 iulie 2009.Faţă de susţinerea potrivit căreia prin reglementarea criticată se realizează în fapt o „expropriere“ a tuturor cetăţenilor din localitatea respectivă, Curtea reţine că acest aspect se referă la o soluţie legislativă care corespunde unei opţiuni politice ce ţine de competenţa legiuitorului, nefiind o problemă de contencios constituţional.Astfel, în jurisprudenţa sa, prin deciziile mai sus menţionate, Curtea a statuat că este dreptul suveran al legiuitorului de a aprecia întinderea şi amploarea măsurilor pe care le stabileşte prin lege, iar sub aspectele practice pe care le-ar presupune o apreciere asupra oportunităţii vreunei măsuri reparatorii, Curtea nu numai că nu s-ar putea pronunţa, dar, în principiu, n-ar putea să completeze sau să schimbe măsuri legislative existente, devenind astfel „legislator pozitiv“.În acest sens sunt prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“, iar, pe de altă parte, în temeiul art. 61 alin. (1) din Constituţie, Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 din Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, excepţie ridicată de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Ialomiţa, prin prefect, în Dosarul nr. 608/312/2009 al Judecătoriei Slobozia.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 19 aprilie 2011.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora