DECIZIE Nr.
506 din 27 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 lit. b) si d), art. 11 si art. 14
din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 28/1999 privind obligatia
operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 426 din 25 iunie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Patricia Marilena Ionea -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999
privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat
electronice fiscale, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Ico-Pan" - S.R.L, din
Timişoara în Dosarul nr. 1.478/325/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia
comercială şi de contencios administrativ, care face obiectul Dosarului Curţii
Constituţionale nr. 5.195D/2009.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul
nr. 5.196D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi d), art. 11 şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de
a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Etadel" - S.R.L, din Timişoara în Dosarul nr.
11.317/325/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială si de contencios
administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul
nr. 6.182D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 11 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 28/1999, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Gina Manda
Com" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 9.961/302/CV/2008 al
Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul
nr. 6.670D/2009, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 11 alin. (1) lit. b) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Senzimat" - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 5923.1/325/2007 al
Judecătoriei Timişoara.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura
de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul
nr. 336D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 28/1999, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Domo
Retail" - S.A. din Târgu Secuiesc în Dosarul nr. 11.140/193/2008 al
Tribunalului Botoşani - Secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura
de citare este legal îndeplinită.
Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul
nr. 391 D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
28/1999, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Egreta Exchange
Office" - S.R.L, din Timişoara în Dosarul nr. 13.249/325/2008 al
Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 5.195D/2009, nr. 5.196D/2009,
nr. 6.182D/2009, nr. 6.670D/2009, nr. 336D/2010 şi nr. 391 D/2010, pune în
discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, deliberând, în temeiul art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 5.196D/2009, nr.
6.182D/2009, nr. 6.670D/2009, nr. 336D/2010 şi nr. 391D/2010 la Dosarul nr.
5.195D/2009, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă
cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, sens în care
invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 25 mai 2009, pronunţată în Dosarul
nr. 1.478/325/2008, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios
administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza
aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Ico-Pan" - S.R.L, din Timişoara.
Prin Incheierea din 19 mai 2009, pronunţată în Dosarul
nr. 11.317/325/2007, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de contencios
administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi d), art. 11 şi art. 14
alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia
operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Etadel" - S.R.L, din Timişoara.
Prin Incheierea din 11 iunie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 9.961/302/CV/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (3) teza întâi din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor
economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată
de Societatea Comercială „Gina Manda Com" - S.R.L, din Bucureşti.
Prin Incheierea din 22 iunie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 5923.1/325/2007, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11
alin. (1) lit. b) şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999
privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat
electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Senzimat" - S.R.L, din Timişoara.
Prin Incheierea din 9 noiembrie 2009, pronunţată în
Dosarul nr. 11.140/193/2008, Tribunalul Botoşani - Secţia comercială,
contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b) şi art. 14 alin. (2)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia
operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Domo Retail" - S.A. din Târgu Secuiesc.
Prin Incheierea din 19 ianuarie 2010, pronunţată în
Dosarul nr. 13.249/325/2008, Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a
utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de
Societatea Comercială „Egreta Exchange Office" - S.R.L, din Timişoara.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile de lege
criticate sunt neconstituţionale, întrucât creează o distincţie nejustificată
şi discriminatorie între persoana fizică, în calitate de operator al aparatului
de marcat electronic fiscal, şi persoana juridică, respectiv operatorul
economic. In acest sens, arată că persoana juridică este ţinută să răspundă
contravenţional şi pentru faptele săvârşite de persoana fizică, aşa cum este în
cazul neemiterii bonului fiscal. De asemenea, consideră că sancţiunea
confiscării este aplicată pentru o faptă care nu este sancţionată drept
contravenţie de către Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999. In acest
sens, arată că măsura confiscării este o sancţiune contravenţională complementară,
însă fapta prevăzută de art. 11 alin. (3) teza I din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 28/1999 nu este sancţionată şi cu sancţiunea principală a
amenzii. In continuare, arată că textele de lege criticate instituie o
prezumţie legală absolută de vinovăţie a operatorului economic în ceea ce
priveşte fapta de neemitere a bonului fiscal. Mai arată că suspendarea
activităţii economice pe termen de 3 luni, după cum prevede art. 14 alin. (2)
din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, este o măsură abuzivă, care
poate afecta grav desfăşurarea acestei activităţi, ajungându-se chiar la
faliment. De asemenea, consideră că acest termen este stabilit în afara
controlului judecătoresc, astfel că judecătorului nu i se permite să aprecieze
asupra necesităţii aplicării unei astfel de măsuri şi mai ales asupra duratei
în funcţie de pericolul social al faptei şi împrejurările de fapt în care a
fost săvârşită fapta.
Tribunalul Timiş - Secţia comercială şi de
contencios administrativ, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios
administrativ şi fiscal, Judecătoria Timişoara şi Tribunalul Botoşani - Secţia
comercială, contencios administrativ şi fiscal consideră
că textele de lege criticate sunt constituţionale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
Guvernul, invocând
jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de
neconstituţionalitate nu este întemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere
solicitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 10 lit. b) şi d), art. 11 şi art. 14 din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de
a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005.
Textele de lege criticate au următoarea redactare:
-Art. 10 lit. b) şi d): „Constituie contravenţii
următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni:
[...]
b) neîndeplinirea obligaţiei agenţilor economici de
a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform
art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevăzută la
art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau
serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale,
precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile
efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei
operative; [...]
d) nepredarea bonului fiscal clientului de către
operatorul aparatului de marcat electronic fiscal;";
- Art. 11: „(1) Amenzile pentru contravenţiile
prevăzute la art. 10 se aplică operatorilor economici, cu excepţia celor prevăzute
la art. 10 lit. d), astfel:
a) faptele prevăzute la art. 10 lit. c), e), g) şi
o) se sancţionează cu amendă de la 2.000 lei la 4.000 lei;
b) faptele prevăzute la art. 10 lit. a), b), h1),
i), j), I) şi m) se sancţionează cu amendă de la 8.000 lei la 10.000 lei;
c) faptele prevăzute la art. 10 lit. h), k) şi n) se
sancţionează cu amendă de la 40.000 lei la 60.000 lei.
(2) Contravenţiile prevăzute la art. 10 lit. d),
aplicabile persoanelor fizice, se sancţionează cu amendă de la 800 lei la 1.500
lei.
(3) Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor
sau de prestare a serviciilor aparţinând agenţilor economici prevăzuţi la art.
1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele
emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menţionat
la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără
provenienţă şi se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea,
se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii
după suspendarea activităţii agenţilor economici, potrivit art. 14.";
- Art. 14: „(1) Neîndeplinirea obligaţiei agenţilor
economici prevăzuţi la art. 1 de a se dota cu aparate de marcat electronice
fiscale la termenele prevăzute la art. 6 atrage şi suspendarea activităţii
unităţii până la momentul înlăturării cauzelor care au generat aceasta.
(2) Nerespectarea de către agenţii economici a
prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat
electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate
sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale
şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile
efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei
operative, atrage şi suspendarea activităţii unităţii pe o perioadă de 3
luni."
Autorii excepţiei consideră că aceste prevederi de lege
sunt contrare următoarelor texte din Constituţie: art. 16 privind egalitatea în
drepturi a cetăţenilor, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24
referitor la dreptul la apărare, art. 44 care consacră dreptul de proprietate
privată, art. 45 care se referă la libertatea economică, art. 53 referitor la
restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi şi art. 135 privind
economia. De asemenea, consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 20 din
Constituţie referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului
prin raportare la dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale şi la dispoziţiile art. 1 din Protocolul
nr. 12 la aceeaşi Convenţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că textele de lege criticate au mai constituit obiect al excepţiei de
neconstituţionalitate în raport cu textele constituţionale invocate.
Astfel, prin decizii precum Decizia nr. 27 din 11
ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 125
din 20 februarie 2007 şi Decizia nr. 210 din 17 februarie 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 133 din 3 martie 2009, Curtea a
reţinut că dispoziţiile de lege criticate „vizează apărarea intereselor
generale privind respectarea legilor fiscale". De asemenea, a arătat că
sancţiunile contravenţionale prevăzute de aceste texte de lege sunt justificate
de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept, prin
adoptarea unor măsuri specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor
care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi
evaziunea fiscală.
Prin aceleaşi decizii, Curtea a reţinut şi că
„prevederile legale criticate nu aduc atingere art. 44 alin. (2) teza întâi din
Constituţie, deoarece potrivit art. 44 alin. (1) teza a doua, conţinutul şi
limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege".
De asemenea, cât priveşte critica referitoare la
încălcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (8) şi (9) din Constituţie, Curtea
apreciază că sunt relevante cele reţinute prin Decizia nr. 146 din 20 februarie
2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 162 din 7
martie 2007, în care s-a statuat că art. 11 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă
a Guvernului nr. 28/1999 „nu instituie o răspundere obiectivă, întrucât, fiind
vorba de săvârşirea unor contravenţii, nu se poate aplica niciodată o sancţiune
contravenţională în lipsa elementului vinovăţiei, care este de esenţa acesteia.
Existenţa sau inexistenţa vinovăţiei este un element al stării de fapt, a cărei
apreciere este de atributul exclusiv al instanţei de judecată".
Aceleaşi considerente vizând necesitatea protejării
interesului social şi a ordinii de drept au constituit şi considerentele
respingerii ca neîntemeiate a criticilor de neconstituţionalitate raportate la
prevederile art. 53 din Constituţie, prin Decizia nr. 368 din 17 martie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie
2009.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate,
raportată la prevederile art. 45 din Constituţie, prin Decizia nr. 91 din 7 februarie
2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 21
februarie 2006, Curtea a reţinut că „agentul economic în activitatea căruia s-a
constatat săvârşirea unei contravenţii nu poate invoca principiul libertăţii
economice, în condiţiile în care acesta nu a respectat prevederile
legale".
Cât priveşte critica de neconstituţionalitate
referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de
nevinovăţie, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a stabilit
că „legislaţia contravenţională din România, similară celei germane, intră sub
prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale".
Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că procesul-verbal
de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de
legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acesteia,
este contestată chiar prezumţia de care se bucură. In acest caz, instanţa de
judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în
vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a
formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind
instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar
stabilirii şi aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului
nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă,
instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi
incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol
activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa
art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei.
De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în
Cauza Anghel împotriva României, 2007, a statuat că, „deşi statele au
posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le pot pedepsi pe cale
contravenţională decât pe cale penală, autorii infracţiunilor nu trebuie să se
afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic
aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală". O asemenea
poziţie este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din
punctul de vedere al protecţiei juridice de care se bucură, s-ar afla pe o
treaptă inferioară autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român,
ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penală în
sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
De asemenea, în plus faţă de cele reţinute prin Decizia
nr. 1.096/2009, Curtea, analizând aspectele particulare puse în discuţie de
autorii excepţiei, reţine că instituirea prin lege a unor sancţiuni
contravenţionale fixe pentru nerespectarea legii cu prilejul desfăşurării
activităţii economice nu are semnificaţia interzicerii accesului liber la
justiţie ori a îngrădirii dreptului la apărare. Astfel, cel interesat poate
formula acţiune în contencios administrativ în vederea contestării măsurii
contravenţionale, iar judecătorul va putea constata dacă sunt întrunite
elementele ce justifică sau nu aplicarea sancţiunii, ţinând cont de probele şi
apărările formulate. Procesul echitabil nu poate semnifica libertatea
judecătorului de a se substitui legiuitorului în vederea prevederii
sancţiunilor ce trebuie aplicate pentru faptele care prezintă pericol social,
decât în măsura în care însuşi legiuitorul permite o marjă de apreciere, prin
normele de lege.
In sfârşit, în ceea ce priveşte critica de
neconstituţionalitate, raportată la prevederile art. 16 din Constituţie, Curtea
constată că textele de lege criticate nu instituie un tratament juridic
diferenţiat între categorii de persoane aflate în situaţii comparabile, ci sunt
avute în vedere ipoteze distincte, care justifică o reglementare diferită.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 10 lit. b) şi d), art. 11 şi art. 14 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de
marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Ico-Pan" - S.R.L, din Timişoara în Dosarul nr. 1.478/325/2008 al
Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios administrativ, de
Societatea Comercială „Etadel" - S.R.L, din Timişoara în Dosarul nr.
11.317/325/2007 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios
administrativ, de Societatea Comercială „Gina Manda Com" - S.R.L, din
Bucureşti în Dosarul nr. 9.961/302/CV/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a
IX-a contencios administrativ şi fiscal, de Societatea Comercială
„Senzimat" - S.R.L, din Timişoara în Dosarul nr. 5923.1/325/2007 al
Judecătoriei Timişoara, de Societatea Comercială „Domo Retail" - S.A. din
Târgu Secuiesc în Dosarul nr. 11.140/193/2008 al Tribunalului Botoşani - Secţia
comercială, contencios administrativ şi fiscal şi de Societatea Comercială
„Egreta Exchange Office" - S.R.L, din Timişoara în Dosarul nr.
13.249/325/2008 al Tribunalului Timiş - Secţia comercială şi de contencios
administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 27 aprilie
2010.
In temeiul dispoziţiilor art. 261 alin. 2 din Codul
de procedură civilă şi ale art. 1 din Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale
nr. 8 din 8 iunie 2010, semnează
PREŞEDINTE,
ION PREDESCU
Magistrat-asistent,
Patricia Marilena Ionea