Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alexandru Radu Luca în Dosarul nr. 16.304/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.281D/2015.2. La apelul nominal se prezintă personal autorul excepţiei.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.424D/2015, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Doru Constantin Cozma în Dosarul nr. 3.018/290/2015 al Judecătoriei Reşiţa.4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.281D/2015 şi nr. 1.424D/2015, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării cauzelor. Autorul excepţiei Alexandru Radu Luca arată că este de acord cu conexarea dosarelor. De asemenea, reprezentantul Ministerului Public apreciază ca fiind întrunite condiţiile pentru conexarea cauzelor.6. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.424D/2015 la Dosarul nr. 1.281D/2015, care este primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul autorului excepţiei de neconstituţionalitate Alexandru Radu Luca, care solicită admiterea acesteia, reiterând argumentele invocate în faţa Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală.8. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilă, iar în subsidiar ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, arată că, potrivit celor statuate de Curte prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, cazul de revizuire prevăzut de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală este limitat la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, ceea ce înseamnă că pot formula cerere de revizuire ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate doar acele părţi din procesul penal care au ridicat respectiva excepţie, admisă sau devenită inadmisibilă. Presupunând că ar fi admisă prezenta excepţie de neconstituţionalitate, autorii acesteia nu pot formula cerere de revizuire, întrucât nu au ridicat excepţii de neconstituţionalitate cu privire la dispoziţiile de lege constatate ca fiind neconstituţionale prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014 şi nr. 641 din 11 noiembrie 2014. Prin urmare, o eventuală admitere a prezentei excepţii de neconstituţionalitate nu ar produce efecte în cauză.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:9. Prin Sentinţa penală nr. 1.028 din 26 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 16.304/3/2015, Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Alexandru Radu Luca cu ocazia soluţionării cererii de revizuire formulate împotriva unei încheieri prin care judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea sesizării instanţei şi a dispus începerea judecăţii.10. Prin Încheierea din 15 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.018/290/2015, Judecătoria Reşiţa a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 din Codul de procedură penală. Excepţia a fost ridicată de Doru Constantin Cozma cu ocazia soluţionării cererii de revizuire formulate împotriva unei încheieri pronunţate în procedura plângerii împotriva unei rezoluţii de neîncepere a urmăririi penale.11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât dreptul de a formula cerere de revizuire ca urmare a admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate vizează exclusiv o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare sau de renunţare la aplicarea pedepsei ori de amânare a aplicării pedepsei. Astfel, autorul excepţiei Alexandru Radu Luca arată că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală împiedică inculpatul să formuleze cerere de revizuire împotriva încheierii definitive prin care judecătorul de cameră preliminară a constatat - în absenţa inculpatului, care nu a fost citat - legalitatea sesizării instanţei şi a dispus începerea judecăţii, încheierea fiind pronunţată anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 641 din 11 noiembrie 2014. Or, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 345 alin. (1) şi în art. 346 alin. (1) din Codul de procedură penală, potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă „fără participarea procurorului şi a inculpatului", este neconstituţională. La rândul său, autorul excepţiei Doru Constantin Cozma arată că dispoziţiile de lege criticate împiedică exercitarea căii de atac a revizuirii împotriva încheierii definitive prin care judecătorul de cameră preliminară a admis plângerea, a desfiinţat soluţia de neurmărire şi a trimis cauza la procuror pentru a începe urmărirea penală, în absenţa intimatului, care nu a fost citat, încheierea fiind pronunţată anterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 599 din 21 octombrie 2014. Or, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 341 alin. (5) din Codul de procedură penală şi a constatat că soluţia legislativă potrivit căreia judecătorul de cameră preliminară se pronunţă asupra plângerii „fără participarea petentului, a procurorului şi a intimaţilor" este neconstituţională.12. Tribunalul Bucureşti - Secţia I penală consideră că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.13. Judecătoria Reşiţa apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, având în vedere că textele de lege criticate nu conţin nicio reglementare de natură a aduce atingere prevederilor constituţionale invocate.14. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.15. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală este neîntemeiată.16. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 din Codul de procedură penală sunt constituţionale. Referitor la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 21 din Legea fundamentală şi art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, arată că dispoziţiile de lege criticate - care stabilesc subiectele care pot cere revizuirea, precum şi faptul că revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate - nu aduc atingere sub niciun aspect accesului liber la justiţie, dreptului părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. Revizuirea presupune reluarea procesului penal din faza de urmărire penală, restabilirea adevărului putând duce la o altă soluţionare a cauzei decât cea dispusă anterior, fiind necesar ca şi în această situaţie fazele procesului penal să fie respectate. În considerentele Deciziei nr. XVII din 19 martie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a reţinut că sunt supuse revizuirii numai hotărârile judecătoreşti prin care s-a soluţionat fondul cauzei, adică acele hotărâri prin care s-a rezolvat raportul juridic de drept substanţial, pronunţându-se o soluţie de condamnare sau achitare ori de încetare a procesului penal. În aceste condiţii, apare ca evident ca încheierile prin care se dispune trimiterea cauzei în vederea începerii urmăririi penale nu pot face obiectul revizuirii, întrucât prin acestea nu se soluţionează fondul cauzei. Pronunţarea unei asemenea încheieri nu implică stabilirea vinovăţiei în accepţiunea art. 396 din Codul de procedură penală, respectiv condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 din Codul de procedură penală faţă de art. 23 şi art. 24 din Legea fundamentală, apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere principiilor constituţionale care consacră libertatea individuală şi dreptul la apărare. Consideră că textele menţionate nu conţin norme care prin natura lor să îngrădească autorului excepţiei de neconstituţionalitate posibilitatea de a se prevala de toate garanţiile dreptului la apărare în cadrul unui proces echitabil. Revizuirea constituie o cale extraordinară de atac, reglementată de legiuitor în temeiul prerogativelor acordate acestuia de prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Aceste prevederi constituţionale conferă legiuitorului competenţa exclusivă de a stabili procedura de judecată şi îl îndrituiesc pe acesta ca, în considerarea unor situaţii deosebite, să stabilească reguli speciale de procedură, precum şi modalităţi de exercitare a drepturilor procesuale, aşa cum este şi cazul reglementării exprese şi limitative a cazurilor în care poate fi promovată revizuirea, realizată prin dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală.17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele scrise depuse la dosar, susţinerile autorului excepţiei prezent, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.19. Potrivit Încheierii din 15 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 3.018/290/2015 al Judecătoriei Reşiţa, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 din Codul de procedură penală. Din notele scrise ale autorului excepţiei Doru Constantin Cozma, depuse în motivarea criticii, reiese, însă, că aceasta priveşte doar dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală. Acelaşi obiect al excepţiei reiese şi din Sentinţa penală nr. 1.028 din 26 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 16.304/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală. Dispoziţiile art. 453 alin. (3) din Codul de procedură penală au fost modificate prin Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013. Ulterior sesizării Curţii, dispoziţiile din art. 453 alin. (1) lit. f) Codul de procedură penală au fost modificate prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală, precum şi pentru completarea art. 31 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din data de 23 mai 2016. Având în vedere, însă, că în cauză a produs efecte norma de procedură prevăzută de art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală în forma în vigoare la data sesizării Curţii, aceasta se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificării acestor dispoziţii de lege prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016. Prin urmare, Curtea se va pronunţa asupra dispoziţiilor art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, având următorul cuprins:– Art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3): „(1) Revizuirea hotărârilor judecătoreşti definitive, cu privire la latura penală, poate fi cerută când: [...] f) hotărârea s-a întemeiat pe o prevedere legală ce a fost declarată neconstituţională după ce hotărârea a devenit definitivă, în situaţia în care consecinţele încălcării dispoziţiei constituţionale continuă să se producă şi nu pot fi remediate decât prin revizuirea hotărârii pronunţate.[...] (3) Cazurile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi f) pot fi invocate ca motive de revizuire numai în favoarea persoanei condamnate sau a celei faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei ori amânarea aplicării pedepsei."; – Art. 455 alin. (1) lit. a): „(1) Pot cere revizuirea: a) părţile din proces, în limitele calităţii lor procesuale".20. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii de lege, autorii excepţiei invocă încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie şi ale art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 21. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorii acesteia formulează criticile de neconstituţionalitate exclusiv din perspectiva limitării sferei hotărârilor judecătoreşti supuse revizuirii - în cazul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate - la hotărârile definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei. Aşadar, nu este criticată soluţia legislativă cuprinsă în art. 453 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură penală, care nu limitează cazul de revizuire la cauza în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, soluţie constatată ca fiind neconstituţională prin Decizia nr. 126 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 11 martie 2016. 22. Curtea observă că dispoziţiile art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală au mai fost supuse controlului de constituţionalitate faţă de critici similare, prin raportare la prevederile art. 21 şi art. 23 din Constituţie, invocate şi în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 181 din 29 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 342 din 5 mai 2016, Curtea a respins, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală şi a reţinut că revizuirea este o cale extraordinară de atac ce poate fi exercitată numai împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive pronunţate de instanţele penale, indiferent dacă acestea au rămas definitive la prima instanţă - sentinţe - sau la instanţa de apel - decizii, iar cât priveşte hotărârile pronunţate anterior intrării în vigoare a noului Cod de procedură penală, acestea puteau rămâne definitive şi la instanţa de recurs (decizii). În acelaşi sens reglementau şi normele art. 393 alin. 1 din Codul de procedură penală din 1968, potrivit cărora puteau fi supuse revizuirii hotărârile judecătoreşti definitive, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă. De asemenea, referindu-se la hotărârile supuse revizuirii, Codul de procedură penală din 1936, republicat, le caracteriza ca „nesusceptibile de a mai fi atacate pe vreo altă cale ordinară sau extraordinară de atac" (art. 417). Cu acelaşi prilej, Curtea a reţinut că revizuirea priveşte numai hotărârile judecătoreşti definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, deoarece prin revizuire se urmăreşte înlăturarea erorilor de fapt pe care le conţin hotărârile judecătoreşti; or, asemenea erori pot fi întâlnite numai în hotărârile care rezolvă fondul cauzei penale. Curtea a observat că sunt hotărâri prin care se rezolvă fondul cauzei acelea prin care instanţa se pronunţă asupra raportului juridic de drept penal substanţial şi asupra raportului juridic procesual penal principal. Cu alte cuvinte, prin rezolvarea fondului cauzei, instanţa penală rezolvă acţiunea penală şi pronunţă, după caz, condamnarea, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitarea sau încetarea procesului penal. Practica judiciară a stabilit că pot fi atacate pe calea revizuirii numai hotărârile definitive prin care s-a soluţionat fondul cauzei prin condamnare, achitare sau încetarea procesului penal, aceste considerente de principiu regăsindu-se şi în Decizia nr. XVII din 19 martie 2007, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite în soluţionarea unui recurs în interesul legii. Curtea a reţinut, de asemenea, că la acestea se adaugă şi soluţiile de renunţare la aplicarea pedepsei sau de amânare a aplicării pedepsei, întrucât şi în aceste ipoteze instanţa constată, dincolo de orice îndoială rezonabilă, că fapta există, constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat, potrivit art. 396 alin. (3) şi (4) din Codul de procedură penală. Prin urmare, Curtea a reţinut că cererea de revizuire a unei hotărâri definitive prin care nu s-a soluţionat fondul cauzei este inadmisibilă, observând că sunt hotărâri care nu rezolvă fondul cauzei toate încheierile date pe parcursul judecăţii, sentinţele de dezînvestire, hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare. Potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, hotărârile supuse acestora, termenele de declarare, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", cu condiţia respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală (paragrafele 17-19). 23. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) din Codul de procedură penală, pronunţată de Curte prin Decizia nr. 181 din 29 martie 2016, citată anterior, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză, atât în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) din Codul de procedură penală, criticate exclusiv din perspectiva limitării sferei hotărârilor judecătoreşti supuse revizuirii - în cazul admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate - la hotărârile definitive care conţin o rezolvare a fondului cauzei, cât şi cu privire la dispoziţiile art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală, faţă de care nu au fost formulate critici distincte. 24. Având în vedere motivele mai sus arătate, dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală nu aduc atingere nici prevederilor constituţionale ale art. 24 privind dreptul la apărare şi nici celor ale art. 20 referitor la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne raportat la prevederile art. 6 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 25. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alexandru Radu Luca în Dosarul nr. 16.304/3/2015 al Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi de Doru Constantin Cozma în Dosarul nr. 3.018/290/2015 al Judecătoriei Reşiţa şi constată că dispoziţiile art. 453 alin. (1) lit. f) şi alin. (3) şi ale art. 455 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Bucureşti - Secţia I penală şi Judecătoriei Reşiţa şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2016. PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Oana Cristina Puică