DECIZIE Nr. 50*) din 12 martie 1997
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 11
din 14 ianuarie 1994 pentru actualizarea nivelului de prime si a limitei de
despagubire la asigurarea, prin efectul legii, de raspundere civila pentru
pagubele produse prin accidente de autovehicule, incepand cu data de 1 ianuarie
1994
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 90 din 14 mai 1997
*) Definitiva prin nerecurare.
Lucian Stangu - presedinte
Nicolae Popa - judecator
Romul Petru Vonica - judecator
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Completul de judecata, convocat potrivit art. 24 alin. (2) din Legea nr.
47/1992, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 11 septembrie 1995, pronuntata in Dosarul nr. 952/1995,
Judecatoria Pitesti a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de
neconstitutionalitate a Ordonantei Guvernului nr. 11/1994 pentru actualizarea
nivelului de prime si a limitei de despagubire la asigurarea, prin efectul
legii, de raspundere civila pentru pagubele produse prin accidente de
autovehicule, incepand cu data de 1 ianuarie 1994, ridicata de Zagardan
Anatolie. In motivarea exceptiei se arata ca Ordonanta Guvernului nr. 11/1994
incalca prevederile art. 15 alin. (2) din Constitutie, potrivit carora legea
"dispune numai pentru viitor". Se sustine, de asemenea, ca nu poate
fi invocat art. 78 din Constitutie, deoarece prevederile din ultima parte a
acestui articol "se refera la data de aplicare ulterior publicarii, cu
scopul ca legea sa fie cunoscuta si pregatite conditiile de punere in
executare".
Judecatoria Pitesti apreciaza ca Ordonanta Guvernului nr. 11/1994 este
constitutionala, fara a motiva insa aceasta opinie.
CURTEA,
avand in vedere Incheierea de sesizare, raportul intocmit de
judecatorul-raportor, dispozitiile legale atacate ca neconstitutionale,
raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine:
In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 3 din Legea nr.
47/1992, Curtea constata ca este competenta sa se pronunte asupra exceptiei de
neconstitutionalitate invocate.
Cat priveste obiectul exceptiei de neconstitutionalitate, incheierea de
sesizare se refera la Ordonanta Guvernului nr. 11/1994, dar din argumentele
invocate de Zagardan Anatolie, in sustinerea exceptiei, rezulta ca aceasta
priveste, sub aspect constitutional, incalcarea prin art. IV alin. 1 din
ordonanta a principiului neretroactivitatii legii.
In consecinta, tinand seama de prevederile art. 23 alin. (2) din Legea nr.
47/1992, potrivit carora exceptia de neconstitutionalitate poate avea ca obiect
numai o prevedere legala de care depinde solutionarea cauzei, Curtea urmeaza sa
se pronunte exclusiv asupra legitimitatii constitutionale a art. IV alin. 1 din
Ordonanta Guvernului nr. 11/1994.
Prin art. IV alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 11 din 14 ianuarie 1994,
publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 21 din 25 ianuarie
1994, se stabileste ca "Prezenta ordonanta intra in vigoare incepand cu
luna ianuarie 1994".
Asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. IV alin. 1 din Ordonanta
Guvernului nr. 11/1994, Curtea s-a mai pronuntat prin Decizia nr. 81 din 20
septembrie 1995, definitiva, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea
I, nr. 287 din 11 decembrie 1995. Prin aceasta decizie a fost admisa exceptia
de neconstitutionalitate, constatandu-se ca prevederile art. IV alin. 1 din
Ordonanta Guvernului nr. 11 din 14 ianuarie 1994, in ce priveste intrarea in
vigoare a acesteia, incepand cu 1 ianuarie 1994, sunt neconstitutionale pentru
perioada cuprinsa intre 1 si 25 ianuarie 1994, data publicarii ordonantei in
Monitorul Oficial al Romaniei.
S-a stabilit, de asemenea, ca anualitatea obligatiei de plata a primei de
asigurare nu poate avea ca efect aplicarea legii noi, modificatoare a acestei
obligatii, anterior intrarii sale in vigoare, intrucat aceasta ar avea
semnificatia unei aplicari retroactive, interzisa de art. 15 alin. (2) din
Constitutie.
Potrivit celor statuate prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 81/1995,
dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 11/1994 se aplica pro rata temporis,
incepand cu data de 25 ianuarie 1994, iar, potrivit art. 145 alin. (2) din
Constitutie, decizia citata este obligatorie si are putere numai pentru viitor,
dupa publicarea sa in Monitorul Oficial al Romaniei, astfel incat ea nu
afecteaza modul de aplicare a ordonantei pana la data publicarii ei, respectiv data
de 11 decembrie 1995.
Deoarece nu exista elemente noi care sa justifice schimbarea practicii
Curtii in aceasta materie, exceptia de neconstitutionalitate a art. IV alin. 1
din Ordonanta Guvernului nr. 11/1994 urmeaza a fi respinsa ca vadit nefondata.
Aceasta solutie corespunde si regulii potrivit careia o exceptie de
neconstitutionalitate admisa nu mai poate fi reiterata, deoarece, potrivit art.
145 alin. (2) din Constitutie si art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992,
deciziile definitive ale Curtii Constitutionale sunt obligatorii erga omnes,
asa cum s-a statuat prin mai multe decizii ale Curtii, dintre care mentionam
Decizia nr. 92 din 12 octombrie 1995, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 294 din 20 decembrie 1995.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie,
precum si al art. 13 alin. (1) lit. A. c) si al art. 24 alin. (2) din Legea nr.
47/1992, in unanimitate,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca vadit nefondata exceptia de neconstitutionalitate a
prevederilor art. IV alin. 1 din Ordonanta Guvernului nr. 11/1994, invocata de
Zagardan Anatolie in Dosarul nr. 952/1995 al Judecatoriei Pitesti, constatand
ca aceasta este lipsita de obiect.
Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
PRESEDINTE,
dr. Lucian Stangu
Magistrat asistent,
Gabriela Dragomirescu