Decizia Nr.499 din 07.10.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi ale art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 853 din 24 noiembrie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Claudia-Margareta Krupenschi	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi ale art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, excepţie ridicată de Marilena Barbu şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 451/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 26D/2014 al Curţii Constituţionale.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere prin care solicită respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.4. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele Curţii Constituţionale nr. 40D/2014, nr. 140D/2014, nr. 297D/2014, nr. 433D/2014, nr. 499D/2014 şi nr. 534D/2014, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Florian Constantin Stănoiu în Dosarul nr. 2.215/2/2012*, Mihaela Vartolomato şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 218/2/2012*, Oana Marilena Niculescu în Dosarul nr. 3.918/2/2012*, Mago Susana, Hunyadi Matei şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 2.179/2/2012*, Florentina Ştefania Negrilă, Maria Tripon, Cristian Tripon, Ancuţa Manole şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 347/2/2012* şi, respectiv, Floarea Aruxandrei şi Elena Ecaterina Dănilă în Dosarul nr. 1.056/2/2012*, toate cauze înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.5. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.6. Magistratul-asistent învederează că, în dosarele nr. 40D/2014 şi nr. 140D/2014, partea Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor a transmis punctul său de vedere conţinând argumente în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.7. Preşedintele Curţii, având în vedere identitatea dintre obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie problema conexării lor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu propunerea de conexare a dosarelor menţionate. Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 534D/2014, nr. 499D/2014, nr. 433D/2014, nr. 297D/2014, nr. 140D/2014 şi nr. 40D/2014 la Dosarul nr. 26D/2014, care a fost primul înregistrat.8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public pentru a pune concluzii asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciind că, pentru identitate de raţiune, în prezenta cauză îşi menţin valabilitatea argumentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 405 din 3 iulie 2014, solicită respingerea, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportat la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 şi, respectiv, respingerea, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:9. Prin Încheierea din 19 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 451/2/2012*, Decizia nr. 5.433 din 2 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.215/2/2012*, Decizia nr. 5.653 din 9 decembrie, pronunţată în Dosarul nr. 218/2/2012*, Încheierea din 16 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.918/2/2012*, Decizia civilă nr. 1.655 din 6 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.179/2/2012*, Încheierea din 20 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 347/2/2012*, şi, respectiv, prin Încheierea din 20 martie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.056/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi a prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente. Excepţia a fost ridicată de Marilena Barbu şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti, Florian Constantin Stănoiu, Mihaela Vartolomato, Oana Marilena Niculescu, Mago Susana, Hunyadi Matei, Florentina Ştefania Negrilă, Maria Tripon, Cristian Tripon, Ancuţa Manole, Floarea Aruxandrei şi Elena Ecaterina Dănilă în cauze având ca obiect soluţionarea unor recursuri promovate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva unor sentinţe prin care aceasta a fost obligată să emită, în favoarea reclamanţilor, decizii reprezentând titlul de despăgubire.10. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia susţin, în esenţă, că prevederile art. 4 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii civile, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi neîngrădirea prin lege a acestor drepturi şi ale art. 21 alin. (1)-(3) referitoare la accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi dreptul părţilor la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, deoarece textele de lege criticate determină aplicarea, în recurs, a legii noi, şi nu a legii sub imperiul căreia a fost iniţiată acţiunea judecătorească.11. În acest sens, se arată că prevederile art. 35 din Legea nr. 165/2013 stabilesc căile de atac în justiţie împotriva deciziilor emise de Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, precum şi competenţa materială şi teritorială a instanţelor judecătoreşti, în condiţiile în care art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005 stabileşte în continuare competenţa materială şi teritorială a instanţei de contencios administrativ în ceea ce priveşte contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, menţinerea unui atare sistem paralel de control judiciar este discriminatorie, deoarece „în recurs nu se poate formula o cerere de contestare a cuantumului despăgubirilor acordate.“ Se mai arată că dreptul de acces la justiţie s-a născut înainte de intrarea în vigoare a legii noi, astfel încât condiţionarea acestuia de respectarea noilor termene instituite prin art. 35 din Legea nr. 165/2013 este neconstituţională.12. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea prevederilor art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005, se arată că aceste prevederi legale sunt norme de procedură, care au rolul de a asigura respectarea normelor substanţiale cuprinse în art. 16 din acelaşi act normativ. Se mai susţine că, având în vedere că prevederile art. 16 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005 sunt în prezent abrogate, menţinerea căii de atac în justiţie, în temeiul art. 20 din acelaşi act normativ, este iluzorie, de vreme ce nu mai este recunoscut de legea nouă însuşi dreptul substanţial protejat, respectiv dreptul la despăgubiri în condiţiile titlului VII din Legea nr. 247/2005.13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că dispoziţiile art. 4, art. 34 alin. (1) şi ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale.14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.15. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, fiind încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legii. În acest sens, arată că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum (Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008). Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea în vigoare a acesteia, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi.16. Se mai arată că susţinerile referitoare la neconstituţionalitatea prevederilor art. 35 din Legea nr. 165/2013 şi ale art. 20 cuprins în titlul VII din Legea nr. 247/2005 aduc în discuţie aspecte legate de modul de aplicare şi interpretare a legii, motiv pentru care acestea nu pot fi reţinute. Cu toate acestea, Avocatul Poporului apreciază că o reluare a procedurilor cu caracter administrativ contravine principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, fiind o consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, la care România a devenit parte.17. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, notele depuse la dosare, concluziile procurorului şi dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:18. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.19. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost Curtea Constituţională sesizată, îl constituie prevederile art. 4 şi ale art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist. Analizând actele de sesizare şi motivarea autorilor excepţiei, Curtea constată că obiectul acesteia îl constituie, în realitate, prevederile art. 4 teza a doua raportat la cele ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul conţinut:

– Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (..) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 35 alin. (1) şi (2): „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 şi 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptăţită la secţia civilă a tribunalului în a cărui circumscripţie se află sediul entităţii, în termen de 30 de zile de la data comunicării.
(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“20. De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art. 20 din titlul VII - Regimul stabilirii şi plăţii despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, astfel cum au fost modificate prin art. X din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 12 februarie 2013. Aceste dispoziţii prevăd următoarele:

– Art. 20: „(1) Competenţa de soluţionare a acţiunii în contencios administrativ având ca obiect contestarea deciziei adoptate de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor sau, după caz, refuzul acesteia de a emite decizia revine secţiei de contencios administrativ şi fiscal a tribunalului în a cărui rază teritorială domiciliază reclamantul. Dacă reclamantul domiciliază în străinătate, cererea se adresează instanţei reşedinţei sale din ţară sau, după caz, instanţei domiciliului reprezentantului acestuia din România, iar dacă nu are nici reşedinţă în România şi nici reprezentant cu domiciliul în România, cererea se adresează Secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti.
(2) Hotărârea pronunţată de prima instanţă poate fi atacată cu recurs. Recursul suspendă executarea.“21. În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt invocate normele constituţionale ale art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, autorii excepţiei apreciază ca fiind încălcate prevederile cuprinse la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care consacră dreptul la un proces echitabil. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare. Astfel, în jurisprudenţa sa referitoare la dispoziţiile Legii nr. 165/2013, Curtea Constituţională a analizat în prealabil incidenţa textelor de lege criticate asupra soluţionării litigiilor în care aceasta a fost invocată, ca una dintre condiţiile de admisibilitate ale excepţiei de neconstituţionalitate prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 23. Prin urmare, Curtea observă că litigiile în cadrul cărora a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate au ca obiect soluţionarea unor recursuri declarate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor (devenită Comisia Naţională pentru Compensarea Imobiliară) împotriva unor sentinţe judecătoreşti prin care aceasta a fost obligată să emită, în favoarea reclamanţilor, decizii reprezentând titlul de despăgubire. 24. În acest context, Curtea reţine că dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 reglementează căile de atac ce pot fi formulate împotriva deciziilor emise de autorităţile competente - fie entitatea deţinătoare, fie Comisia Naţională pentru Compensarea Imobiliară (fostă Comisia Centrală pentru Stabirea Despăgubirilor) cu respectarea prevederilor art. 33 şi ale art. 34, precum şi împotriva refuzului acestei instituţii de a emite decizia în cadrul aceloraşi termene. Raportat la circumstanţele specifice litigiilor în care a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile art. 4 teza a doua prin raportare la cele ale art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 nu au incidenţă în soluţionarea acestor cauze, nefiind întrunită ipoteza emiterii sau refuzului emiterii deciziei de către Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor, după parcurgerea termenului prevăzut de art. 34. De altfel, această ipoteză nici nu putea fi realizată, din moment ce acţiunile de chemare în judecată au fost promovate anterior adoptării Legii nr. 165/2013, adică sub imperiul Legii nr. 247/2005, care nu prevedea în sarcina autorităţii competente niciun termen de soluţionare a cererilor de despăgubire. În consecinţă, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, această excepţie urmează să fie respinsă ca inadmisibilă. 25. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, Curtea constată că, analizând o excepţie de neconstituţionalitate identică sub aspectul obiectului şi al motivării, a arătat, prin Decizia nr. 405 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 581 din 4 august 2014, că Legea nr. 247/2005 nu reglementa un termen înăuntrul căruia Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor era obligată să emită decizia reprezentând titlul de despăgubire, astfel că, în lipsa oricărui răspuns cu privire la emiterea unei astfel de decizii, persoanele îndreptăţite la restituire au promovat, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, acţiuni în instanţă pentru obligarea Comisiei Centrale de a emite decizia menţionată, acţiuni nesoluţionate la intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, act normativ care a instituit o nouă procedură de soluţionare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul legislaţiei reparatorii anterioare. Soluţionarea acestei situaţii tranzitorii a fost realizată de către instanţele judecătoreşti prin recurgerea la aplicarea art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Potrivit acestui text de lege, pentru soluţionarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, se stabileşte un termen de 60 de luni, respectiv de 36 de luni, pentru dosarele de fond funciar, de la data intrării în vigoare a legii. Însă, în legătură cu acest text de lege, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 şi a constatat că termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Aşadar, pronunţând această decizie, Curtea a admis implicit că instanţele de judecată învestite cu soluţionarea acţiunii în contencios administrativ ce are ca obiect soluţionarea cererii privind obligarea autorităţii administrative competente la emiterea unei decizii de despăgubire, în temeiul Legii nr. 247/2005, vor soluţiona pe fond aceste acţiuni, procedând, dacă este cazul, la obligarea Comisiei Naţionale la emiterea deciziei referitoare la acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013. În consecinţă, cauzele aflate pe rolul instanţelor de contencios administrativ, la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, vor fi soluţionate în temeiul art. 19 şi al art. 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005. 26. O altă concluzie reflectată în Decizia nr. 405 din 3 iulie 2014 este aceea că prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, referitoare la obligaţia instanţei judecătoreşti de a se pronunţa asupra existenţei şi întinderii dreptului de proprietate, în cazul în care se exercită calea de atac prevăzută de alin. (1) şi (2) ale art. 35, şi de a dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condiţiile Legii nr. 165/2013, nu sunt aplicabile în cadrul soluţionării acestor tipuri de cauze, respectiv cauzelor aflate pe rolul instanţelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, şi având ca obiect obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire. Instanţa de contencios administrativ învestită, în temeiul art. 20 din Legea nr. 247/2005, cu soluţionarea cererii privind obligarea autorităţii administrative competente la emiterea unei decizii de despăgubire, potrivit Legii nr. 247/2005, va soluţiona pe fond această acţiune şi va obliga, după caz, Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor la emiterea deciziei de despăgubire prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, în temeiul Legii nr. 165/2013. Prin urmare, Curtea a reţinut că, prin prisma celor statuate mai sus, susţinerile autorilor excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la ineficienţa normativă a dispoziţiilor art. 20 din titlul VII cuprins în Legea nr. 247/2005, în contextul existenţei, în opinia acestora, a unei căi de atac cu aceeaşi finalitate juridică, reprezentată de art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, sunt neîntemeiate. 27. Curtea constată că, pentru identitate de raţiune, argumentele la care s-a făcut referire, reţinute prin Decizia nr. 405 din 3 iulie 2014, îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. În consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente urmează să fie respinsă ca neîntemeiată. 28. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Marilena Barbu şi Societatea Comercială „Real Grup Invest“ - S.A. din Bucureşti, Florian Constantin Stănoiu, Mihaela Vartolomato, Oana Marilena Niculescu, Mago Susana, Hunyadi Matei, Florentina Ştefania Negrilă, Maria Tripon, Cristian Tripon, Ancuţa Manole, Floarea Aruxandrei şi Elena Ecaterina Dănilă în dosarele nr. 451/2/2012*, nr. 2.215/2/2012*, nr. 218/2/2012*, nr. 3.918/2/2012*, nr. 2.179/2/2012*, nr. 347/2/2012* şi nr. 1.056/2/2012* ale Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi constată că dispoziţiile art. 20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa publică din data de 7 octombrie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi