Decizia Nr.490 din 12.04.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 2, 4 şi 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Andrei Băloiu Vasilescu în Dosarul nr. 128/271/P/2008 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, deoarece autorul acesteia critică dispoziţiile legale din perspectiva comparării lor cu alte prevederi.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia nr. 715/R/2010 din 7 decembrie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 128/271/P/2008, Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 184 alin. 2, 4 şi 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Andrei Băloiu Vasilescu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei acţiuni penale îndreptate împotriva inculpatului cercetat pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute şi pedepsite de art. 184 din Codul penal.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) şi (12) referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi principiul legalităţii pedepsei, art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la adoptarea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului de executare a acestora, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil, deoarece, prin modificarea art. 184 din Codul penal în ceea ce priveşte posibilitatea împăcării părţilor intervenită prin Legea nr. 202/2010, s-a creat o inegalitate de tratament judiciar între cei care săvârşesc fapta prevăzută şi pedepsită de art. 182 din Codul penal şi cei care comit aceeaşi faptă cu acelaşi urmări şi chiar în stare de ebrietate în condiţiile art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal. A mai arătat că în cazul infracţiunii de vătămare corporală gravă nu este posibilă împăcarea părţilor, ceea ce este în contradicţie cu prevederile din Constituţie invocate.Curtea de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, deoarece înlăturarea răspunderii penale prin împăcarea părţilor, pentru faptele prevăzute de art. 184 alin. 2 şi 4 din Codul penal, reprezintă atributul constituţional al legiuitorului de a stabili o astfel de măsură, iar selecţia se bazează pe gradul de pericol social al infracţiunii, în diferitele variante ale acesteia, precum şi pe alte raţiuni de politică penală în concordanţă cu dispoziţiile şi principiile Constituţiei.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 184 alin. 2, 4 şi 6 din Codul penal - Vătămarea corporală din culpă, care au următorul conţinut: Articolul 184 alin2, 4 şi 6: „Dacă fapta a avut vreuna din urmările prevăzute la art. 182 alin. 1 sau 2, pedeapsa este închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda. [...] Fapta prevăzută în alin. 2 dacă este urmarea nerespectării dispoziţiilor legale sau a măsurilor de prevedere arătate în alineatul precedent se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. [...] Pentru faptele prevăzute la alin. 2 şi 4, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.“ Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 11 referitoare la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) şi (12) referitoare la prezumţia de nevinovăţie şi principiul legalităţii pedepsei, art. 73 alin. (3) lit. h) referitoare la stabilirea prin lege organică a infracţiunilor, pedepselor şi regimului de executare a acestora, precum şi ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la Dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul acesteia şi-a fundamentat criticile din perspectiva comparării dispoziţiilor legale contestate cu dispoziţiile art. 182 din Codul penal pentru care nu operează principiul disponibilităţii, în pofida faptului că urmarea socialmente periculoasă este identică în cazul ambelor infracţiuni. O astfel de argumentare nu poate fi primită, deoarece, deşi rezultatul produs prin cele două fapte antisociale este acelaşi, modalitatea de comitere şi reprezentarea subiectivă a autorilor este diferită, una fiind comisă din culpă şi cealaltă cu intenţie. În plus, aşa cum a statuat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, de exemplu prin Decizia nr. 85 din 27 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 1 martie 2011, examinarea constituţionalităţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea prevederilor mai multor legi între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din această comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Procedându-se altfel s-ar ajunge, inevitabil, la concluzia că, deşi fiecare dintre dispoziţiile legale este constituţională, numai coexistenţa lor ar pune în discuţie constituţionalitatea uneia dintre ele. Rezultă deci că nu ne aflăm în prezenţa unei chestiuni privind constituţionalitatea unor texte de lege şi, pe cale de consecinţă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 2, 4 şi 6 din Codul penal urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 184 alin. 2, 4 şi 6 din Codul penal, excepţie ridicată de Andrei Băloiu Vasilescu în Dosarul nr. 128/271/P/2008 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 12 aprilie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru