DECIZIE Nr.
489 din 2 aprilie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 63 1 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 289 din 4 mai 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent-şef delegat
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 631 din Codul penal, excepţie ridicată de Robert Tanko în Dosarul nr.
5.134/337/2008 al Judecătoriei Zalău.
La apelul nominal lipseşte
autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
La dosar, doamna avocat Mariana Ştefan din cadrul
Baroului Bucureşti, în calitate de reprezentant al autorul excepţiei, cu
delegaţie la dosar, a depus o cerere prin care solicită acordarea unui nou
termen de judecată, deoarece trebuie să se prezinte la alte instanţe din
Bucureşti, fiind angajată şi în alte cauze.
Cu privire la cererea formulată, reprezentantul
Ministerului Public lasă la aprecierea Curţii Constituţionale decizia ce
urmează a fi luată.
Curtea, deliberând asupra cererii formulate, în temeiul
art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedură civilă,
dispune respingerea cererii de acordare a unui nou termen de judecată.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca nefondată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 19 decembrie 2008, pronunţată în Dosarul nr. 5.134/337/2008, Judecătoria Zalău a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 631 din Codul penal, excepţie ridicată de
Robert Tanko în dosarul de mai sus, având ca obiect soluţionarea unei cereri de înlocuire a pedepsei amenzii penale.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă
dispoziţiile constituţionale ale art. 22 referitoare la Dreptul la viaţă şi
la integritate fizică şi psihică, ale art. 23 alin. (1) şi (12) referitoare
la inviolabilitatea libertăţii persoanei şi la aplicarea pedepselor numai în
condiţiile legii, ale art. 20 referitoare la Tratatele internaţionale
privind drepturile omului, ale art. 53 referitoare
la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al
unor libertăţi, precum şi ale art. 5 din Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare
la Dreptul la libertate şi siguranţă, ale art. 1 din Protocolul nr. 4
adiţional la convenţie referitoare la Interzicerea privării de libertate
pentru datorii şi ale art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la aceeaşi
convenţie referitoare la Dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două
ori. Astfel, articolul criticat nu îndeplineşte cerinţele de claritate şi previzibilitate, deoarece nu sunt
stabilitate criteriile în funcţie de care se analizează reaua-credinţă. De
asemenea, încarcerarea unui persoane condamnate la pedeapsa amenzii penale pe
motiv că nu execută sancţiunea nu se regăseşte între cazurile limitativ
enumerate în art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, care justifică lipsirea de libertate a unei
persoane.
Individualizarea judiciară a pedepselor nu se poate
face ulterior soluţionării raportului conflictual penal cu ocazia punerii în
executare a hotărârilor penale. A accepta o astfel de posibilitate echivalează
cu încălcarea principiului non bis in idem.
Nu în ultimul rând, interzicerea privării de libertate
pentru imposibilitatea de a executa o obligaţie contractuală trebuie, în opinia
autorului, extinsă şi în cadrul obligaţiilor de plată ce rezultă dintr-un
raport juridic de drept penal.
Judecătoria Zalău opinează
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată şi are ca scop doar
tergiversarea soluţionării cauzei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 631 din Codul penal, cu denumirea marginală Inlocuirea pedepsei amenzii, care au
următorul conţinut: „Dacă
cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa
poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii în limitele prevăzute
pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de partea din amendă care a fost
achitată."
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate
reglementează cu privire la înlocuirea pedepsei amenzii penale cu pedeapsa
închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită şi ţinând seama
de partea din amendă care a fost achitată. Or, felurile şi întinderea
pedepselor principale ce pot fi aplicate în materie penală sunt, în virtutea
art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, o creaţie a legiuitorului şi este
firesc ca acesta să determine nu numai condiţiile şi sfera de incidenţă, ci şi
limitele acestora, care presupune, fntre'altele, şi posibilitatea înlocuirii.
Autoritatea de lucru judecat în materie penală
legitimează aspectele referitoare la existenţa faptei, a persoanei care a
săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia. Aşa fiind, prin posibilitatea înlocuirii
unei modalităţi de executare nu se aduce atingere principiului non bis in idem, legiuitorul fiind
liber să întreprindă măsurile
necesare care, pe de o parte, să justifice o individualizare a pedepsei mai
eficientă şi, pe de altă parte, să combată sustragerea unei persoane vinovate
de la tragerea la răspunderea penală.
In ceea ce priveşte susţinerea potrivit căreia
încarcerarea unei persoane condamnate la pedeapsa amenzii penale pe motiv că nu
execută sancţiunea ar contraveni dreptului la libertate şi siguranţă consacrat
de art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, care permite numai în cadrul listei exhaustive privarea de
libertate licită, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită, deoarece,
dimpotrivă, potrivit art. 5 paragraful 1 lit. a) din actul internaţional
invocat, este permisă privarea licită care are ca bază o condamnare pronunţată
de un tribunal competent. De altfel, în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (Bamber împotriva Regatului Unit al
Marii Britanii din 14 decembrie 1988) s-a statuat
că încarcerarea dispusă ca urmare a revocării eliberării condiţionate, care se
întemeiază pe condamnarea iniţială, este justificată o dată pentru totdeauna de
această condamnare, constituind, în consecinţă, o deţinere legală în limitele
art. 5 paragraful 1 lit. a) din Convenţie.
Aşa fiind, înlocuirea pedepsei amenzii penale dispusă
printr-o hotărâre judecătorească satisface pe deplin exigenţele convenţionale
invocate, existând astfel o adevărată legătură de cauzalitate între privarea de
libertate şi condamnare.
De asemenea, pentru ca dreptul scris să fie suficient
de precis trebuie ca să permită individului, prin parcurgerea la nevoie, la o
consultanţă de specialitate, să prevadă, în mod rezonabil, prin raportare la
circumstanţele cauzei, consecinţele nefavorabile ale unei acţiuni determinate.
Altfel spus, este imperios necesar ca urmările unui anumit comportament social
al persoanei să rezulte cu certitudine din înseşi dispoziţiile legii naţionale.
Or, sustragerea cu rea-credinţă de la executarea amenzii penale dispuse
printr-o hotărâre judecătorească de condamnare nu comportă niciun fel de
ambiguităţi care să genereze neclaritate ori imprevizibilitate.
In sfârşit, în ce ceea priveşte propunerea autorului
excepţiei de a se extinde interzicerea privării de libertate pentru datorii şi
în cadrul obligaţiilor de plată ce rezultă dintr-un raport juridic de drept
penal, Curtea constată că aceasta nu poate fi primită pentru simplul motiv că
interdicţia consacrată de art. 1 din Protocolul nr. 4 adiţional la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale vizează in terminis doar imposibilitatea
executării unei obligaţii contractuale ca o excepţie ce limitează domeniul de
aplicare al dispoziţiilor art. 5 paragraful 1 lit. b) teza a doua referitoare
la privarea de libertate ordonată în vederea garantării executării unei
obligaţii impuse de lege, cum ar fi, de pildă, ordonarea unei detenţii pentru
omiterea plăţii unei amenzi penale.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 631 din Codul penal, excepţie ridicată de Robert Tanko în Dosarul nr.
5.134/337/2008 al Judecătoriei Zalău. Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 aprilie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef delegat,
Afrodita Laura Tutunaru