Decizia Nr.481 din 25.06.2020

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. f) şi ale art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi ale art. 8, art. 29 alin. (1) şi (4) şi ale art. 31 din Legea nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice, excepţie ridicată de Halil Ibrahim Muftuoglu în Dosarul nr. 3.708/103/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.566D/2017.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, context în care arată că în materie există precedent constituţional şi nu au intervenit elemente noi care să conducă la schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 30 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 3.708/103/2016, Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) lit. f) şi ale art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi ale art. 8, art. 29 alin. (1) şi (4) şi ale art. 31 din Legea nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Halil Ibrahim Muftuoglu într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cereri prin care se solicită anularea unor decizii emise în temeiul Legii nr. 295/2004.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate şi astfel nu prezintă garanţiile adecvate pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor persoanei vizate, mai ales în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal pentru realizarea activităţilor de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi de asigurare a ordinii publice de către structurile/unităţile Ministerului Afacerilor Interne. Totodată, se apreciază că acestea nu prevăd în concret natura datelor şi informaţiilor existente la organele competente care pot determina calificarea unei persoane ca fiind un pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor şi nici cu privire la calitatea şi calificarea profesională a persoanelor care prelucrează aceste date, ceea ce este contrar dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii şi ale art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată. În contextul criticilor de neconstituţionalitate, se face trimitere la legislaţia europeană şi la jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie. Totodată, se prezintă situaţia particulară a speţei şi se arată că datele pe baza cărora s-a stabilit că nu este respectată cerinţa de a nu prezenta pericol în contextul dat nu corespund realităţii, iar eventualele sancţiuni cu caracter administrativ reţinute în cazierul judiciar sunt date ce nu pot determina decăderi, interdicţii sau incapacităţi.6. Tribunalul Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.7. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. f) şi ale art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 10 iunie 2014, precum şi ale art. 8, art. 29 alin. (1) şi (4) şi ale art. 31 din Legea nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 474 din 12 iulie 2012.13. Ulterior încheierii de sesizare, prevederile art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004 au fost modificate prin art. I pct. 18 din Legea nr. 196/2019 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 880 din 1 noiembrie 2019, iar dispoziţiile Legii nr. 238/2009 au fost abrogate prin art. 64 din Legea nr. 363/2018 privind protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 7 ianuarie 2019. Având în vedere însă Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează a exercita controlul de constituţionalitate asupra prevederilor criticate astfel cum au produs efecte în cauză. Dispoziţiile criticate au următorul cuprins:– Art. 14 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 295/2004: „(1) Autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor prevăzute la art. 13 alin. (2)-(5), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: [...]f)nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente;".– Art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004: „(4) Autorizaţia de procurare a armelor neletale prevăzute în categoria C din anexă se acordă persoanelor prevăzute la alin. (1), dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii: [...] d)nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente;".– Art. 8 din Legea nr. 238/2009: „Structurile/Unităţile M.A.I. prelucrează suplimentar date cu caracter personal, într-un alt scop decât cel pentru care datele au fost colectate, dacă sunt îndeplinite următoarele condiţii: a)prelucrarea este compatibilă cu scopul în care au fost colectate datele;b)scopul în care urmează a fi prelucrate suplimentar datele cu caracter personal de către structurile/unităţile M.A.I. sau entităţile cărora urmează să le fie comunicate datele se încadrează în atribuţiile sau, după caz, obligaţiile ce le revin potrivit legii;c)prelucrarea este necesară şi proporţională în raport cu noul scop."– Art. 29 alin. (1) şi (4) din Legea nr. 238/2009: „(1) Datele cu caracter personal stocate în îndeplinirea activităţilor prevăzute la art. 1 alin. (1) se şterg sau se transformă în date anonime atunci când nu mai sunt necesare scopurilor pentru care au fost colectate ori, după caz, se blochează, în condiţiile legii. În situaţii justificate, datele pot fi trecute în evidenţă pasivă şi stocate, pentru o perioadă care nu poate fi mai mare decât termenul de stocare stabilit iniţial potrivit scopului în care au fost colectate. [...]
(4) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), datele cu caracter personal pot fi stocate şi după îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate, dacă este necesară păstrarea acestora. Evaluarea necesităţii stocării datelor după îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate se realizează, în special, în următoarele situaţii:a)datele sunt necesare în vederea terminării urmăririi penale într-un caz determinat; b)nu există o hotărâre judecătorească definitivă; c)nu a intervenit reabilitarea; d)nu a intervenit prescripţia executării pedepsei; e)nu a intervenit amnistia; f)datele fac parte din categorii speciale de date, potrivit Legii nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare."– Art. 31 din Legea nr. 238/2009: „(1) Structurile/Unităţile M.A.I. care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) au obligaţia de a elabora reguli, dacă acestea nu sunt stabilite prin prevederi legale exprese, cu privire la: a)termenele de stocare a datelor cu caracter personal pe care le prelucrează; b)verificările periodice asupra datelor cu caracter personal pentru ca acestea să fie exacte, actuale şi complete; c)ştergerea datelor cu caracter personal.
(2) În lipsa unor prevederi legale exprese care să stabilească regulile prevăzute la alin. (1), structurile/unităţile M.A.I. care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 1 alin. (1) au obligaţia ca, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să stabilească aceste reguli, cu avizul Autorităţii naţionale de supraveghere acordat în condiţiile legii."14. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) în componenta privind calitatea legii şi art. 26 referitor la viaţa intimă, familială şi privată, prin raportare la art. 8 alin. (1) referitor la protecţia datelor cu caracter personal din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene şi la art. 16 alin. (1) din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene. 15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că autorul acesteia consideră, în esenţă, că textele de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece nu stabilesc în concret ce înseamnă ca o persoană să reprezinte un pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor şi nici nu este prezentată natura datelor şi informaţiilor pe baza cărora o persoană poate fi calificată astfel sau perioada în care pot fi prelucrate datele cu caracter personal în vederea stabilirii dacă o persoană prezintă pericolul antereferit, ceea ce, în opinia acestuia, este contrar normelor constituţionale privind principiul legalităţii, în componenta privind calitatea legii, şi celor privind viaţa intimă, familială şi privată. 16. Curtea reţine că Legea nr. 295/2004 a fost adoptată ca urmare a armonizării legislaţiei interne cu cea a Uniunii Europene în domeniul armelor, în vederea integrării în Uniunea Europeană, respectiv transpunerea Directivei Consiliului 91/477/CEE din 18 iunie 1991 privind controlul achiziţionării şi deţinerii de arme, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 256 din 13 septembrie 1991. Potrivit art. 3 din Directiva 91/477/CEE, „statele membre pot adopta, în cadrul propriilor legislaţii, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta directivă (...)". Astfel cum reiese din expunerea de motive a proiectului de lege, la adoptarea acestuia s-a ţinut cont de prevederile Convenţiei europene cu privire la controlul achiziţionării şi deţinerii armelor de foc de către particulari, adoptată la Strasbourg la 28 iunie 1978, ratificată prin Legea nr. 116/1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 8 iulie 1997, şi de prevederile Protocolului împotriva fabricării şi traficului ilegal de arme de foc, piese şi componente ale acestora, precum şi de muniţii, adiţional la Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, adoptată la New York la 15 noiembrie 2000, la care România a aderat prin Legea nr. 9/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din 2 martie 2004 (a se vedea Decizia nr. 421 din 15 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 713 din 20 noiembrie 2013). 17. De asemenea, Legea nr. 238/2009 transpune în legislaţia naţională Decizia-cadru 2008/977/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008 privind protecţia datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul cooperării poliţieneşti şi judiciare în materie penală, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 350 din 30 decembrie 2008, şi creează cadrul juridic necesar aplicării art. 24-32 din Decizia 2008/615/JAI a Consiliului din 23 iunie 2008 privind intensificarea cooperării transfrontaliere, în special în domeniul combaterii terorismului şi a criminalităţii transfrontaliere, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 210 din 6 august 2008. Astfel cum reiese din Legea nr. 238/2009, obiectul de reglementare al acestui act normativ îl constituie unele aspecte legate de prelucrarea datelor cu caracter personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice. 18. Pentru realizarea activităţilor prevăzute de această lege, structurile/unităţile Ministerului Afacerilor Interne constituie, organizează şi deţin, potrivit atribuţiilor legale, sisteme de evidenţă şi utilizează mijloace automate şi neautomate de prelucrare a datelor cu caracter personal, care sunt utilizate în condiţiile legii, cu respectarea drepturilor omului şi aplicarea principiilor legalităţii, necesităţii, confidenţialităţii, proporţionalităţii şi numai dacă, prin utilizarea acestora, este asigurată protecţia datelor prelucrate. 19. În ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a normelor criticate în raport cu dispoziţiile art. 1 alin. (5) din Constituţie, în componenta privind calitatea legii, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată. Referitor la criteriile privind calitatea legii, Curtea în jurisprudenţa sa a reţinut că actele normative trebuie să respecte principiul legalităţii care impune obligaţia ca normele adoptate să fie precise, clare şi previzibile. Astfel, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiţii calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis şi clar pentru a putea fi aplicat. Aşadar, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanţele speţei, consecinţele ce pot rezulta dintr-un act determinat (a se vedea, în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 189 din 2 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006, Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, sau Decizia nr. 26 din 18 ianuarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012). În acelaşi sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că legea trebuie, într-adevăr, să fie accesibilă justiţiabilului şi previzibilă în ceea ce priveşte efectele sale. Pentru ca legea să satisfacă cerinţa de previzibilitate, ea trebuie să precizeze cu suficientă claritate întinderea şi modalităţile de exercitare a puterii de apreciere a autorităţilor în domeniul respectiv, ţinând cont de scopul legitim urmărit, pentru a oferi persoanei o protecţie adecvată împotriva arbitrariului (a se vedea Hotărârea din 4 mai 2000, pronunţată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 52, şi Hotărârea din 25 ianuarie 2007, pronunţată în Cauza Sissanis împotriva României, paragraful 66). Astfel, sunt respectate cerinţele de precizie şi previzibilitate când destinatarul normei juridice este capabil să îşi adapteze conduita în funcţie de conţinutul acesteia. 20. Or, cu privire la noţiunea de pericol pentru ordinea publică, prin Decizia nr. 99 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 429 din 22 mai 2020, paragraful 20, Curtea a reţinut că aceasta desemnează o stare de fapt, şi nu un fapt, ce ar putea periclita în viitor relaţiile sociale referitoare la suveranitatea, independenţa, unitatea şi indivizibilitatea statului, la persoană, drepturile şi libertăţile acesteia, la proprietate (detenţia şi posesia bunurilor mobile şi imobile), precum şi întreaga ordine de drept. 21. Astfel, referitor la pretinsa încălcare a art. 1 alin. (5) în componenta sa privind claritatea, precizia şi previzibilitatea legii, prin Decizia nr. 567 din 12 iulie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.016 din 19 decembrie 2016, paragraful 22, Curtea a constatat că prevederile art. 14 alin. (1) lit. f) şi cele ale art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 sunt îndeajuns de clare, noţiunea de pericol/pericol social neputând fi reglementată cu o precizie absolută, măsurile luate de autorităţile administrative fiind supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului prin care a statuat că, din cauza principiului generalităţii legilor, conţinutul acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile tip de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. De asemenea, numeroase legi se folosesc de eficacitatea formulelor mai mult sau mai puţin vagi pentru a evita o rigiditate excesivă şi a se putea adapta la schimbările de situaţie (de exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunţată în Cauza Cantoni împotriva Franţei, paragraful 31). 22. Raportând considerentele de principiu mai sus enunţate la prevederile criticate, Curtea observă că acestea sunt clare, precise şi previzibile, stabilind că, pentru acordarea autorizaţiei de procurare a armelor letale, precum şi a autorizaţiei de procurare a armelor neletale prevăzute în categoria C, persoanele care solicită asemenea autorizaţii trebuie să îndeplinească anumite condiţii, cumulativ, printre care se regăseşte şi aceea de a nu prezenta pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente, potrivit prevederilor legale în materie. 23. Cu privire la menţionarea în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor referitoare la viaţa intimă, familială şi privată, Curtea observă că, potrivit art. 26 alin. (2) din Constituţie, „persoana fizică are dreptul să dispună de ea însăşi, dacă nu încalcă drepturile şi libertăţile altora, ordinea publică sau bunele moravuri". În acest context, Curtea reţine că Legea fundamentală nu defineşte noţiunea de viaţă intimă, familială şi privată, aceasta fiind protejată de lege în condiţiile în care se manifestă în cadrul ordinii juridice, iar nu în afara sa. Dreptul de a dispune de propria persoană, nefiind un drept absolut, poate fi exercitat numai cu respectarea drepturilor altor persoane, a ordinii publice şi a bunelor moravuri. În acest sens, Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale stabileşte prin art. 8 paragraful 2 că dreptul la respectarea vieţii private poate face obiectul unor restricţii, dacă sunt prevăzute de lege şi dacă constituie măsuri necesare într-o societate democratică pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii sau a moralei ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora (a se vedea Decizia nr. 239 din 10 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 24 iunie 2005, şi Decizia nr. 1.282 din 12 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 4 noiembrie 2010). 24. Totodată, Curtea observă că în dezvoltarea prevederilor constituţionale ale art. 26 instanţa de contencios constituţional s-a raportat la jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care prin Hotărârea din 8 noiembrie 2016, pronunţată în Cauza Magyar Helsinki Bizottság împotriva Ungariei, paragraful 192, în contextul analizei problematicii cu privire la datele personale, a avut în vedere Convenţia Consiliului Europei din 28 ianuarie 1981 pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, adoptată la Strasbourg la 28 ianuarie 1981, al cărei scop este să asigure pentru orice particular respectul pentru drepturile şi libertăţile sale fundamentale şi, în particular, dreptul său la viaţă privată referitor la procesarea automată a datelor personale care îl privesc. În noţiunea de „orice informaţie referitoare la un particular identificat sau identificabil" Curtea de la Strasbourg a prezentat exemple de date personale referitoare la cele mai intime şi personale aspecte ale unui particular, cum sunt situaţia sănătăţii, atitudinea referitoare la religie şi orientarea sexuală, şi a stabilit că astfel de categorii de date constituie componente particulare ale vieţii private care se bucură de întinderea protecţiei articolului 8 din Convenţie. 25. Cu privire la categoriile speciale de date cu caracter personal (date sensibile), precum şi cu privire la instituirea unor principii de analiză a protecţiei acestor date, prin Hotărârea din 22 decembrie 2015, pronunţată în Cauza G.S.B împotriva Elveţiei, paragrafele 89-90, Curtea Europeană a Drepturilor Omului subliniază rolul esenţial jucat de protecţia datelor cu caracter personal în protejarea respectului faţă de viaţa privată aşa cum este garantată de art. 8 din Convenţie. Dreptul intern trebuie să prevadă garanţii potrivite în vederea prevenirii oricărei comunicări sau dezvăluiri a datelor personale medicale în măsura în care acestea pot să fie inconsistente cu garanţiile oferite de art. 8 din Convenţie şi recunoaşte că o marjă de apreciere trebuie lăsată autorităţilor naţionale competente cu referire la menţinerea unui just echilibru între, pe de o parte, interesul publicităţii procedurilor judiciare şi, pe de altă parte, interesele părţii sau ale unui terţ în menţinerea confidenţialităţii unor astfel de date. Astfel, art. 8 paragraful 2 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale admite ingerinţa unei autorităţi publice în exercitarea dreptului la respectarea vieţii private şi de familie şi a domiciliului dacă aceasta este prevăzută de lege şi constituie, într-o societate democratică, o măsură necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică a ţării, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protecţia sănătăţii, a moralei, a drepturilor şi a libertăţilor altora. 26. La nivel naţional, garantarea şi protejarea dreptului la viaţa intimă, familială şi privată, prin prisma prelucrării datelor cu caracter personal la momentul la care prevederile criticate au produs efecte juridice, este realizată prin Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 790 din 12 decembrie 2001. În virtutea art. 8 alin. (1) lit. b) din această lege este permisă prelucrarea datelor cu caracter personal având funcţie de identificare cu aplicabilitate generală atunci când prelucrarea este prevăzută în mod expres de o dispoziţie legală. 27. Faţă de această împrejurare, Curtea constată că este obligaţia legiuitorului să adopte reglementări privind gestionarea de către autorităţile publice îndrituite a aspectelor care să contribuie la evaluarea unei persoane, cum ar fi deţinerea unor informaţii de către organele competente în legătură cu anumite fapte săvârşite, pentru a putea aprecia dacă persoana în discuţie prezintă sau nu pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor şi, în consecinţă, raportat la speţa de faţă, dacă i se poate acorda autorizaţia de procurare a armelor letale sau neletale. Or, această evaluare poate fi efectuată numai conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente. 28. Având în vedere că societăţile democratice sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai amplu şi cu ramificaţii transfrontaliere, context în care regimul armelor şi muniţiilor necesită o reglementare specială din partea statului, inclusiv în ceea ce priveşte condiţiile ce trebuie să le îndeplinească persoanele pentru a putea procura, deţine, purta şi folosi arme letale şi arme neletale, precum şi muniţia corespunzătoare acestora, asemenea dispoziţii legislative precum cele criticate în prezenta cauză devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni (ad similis, a se vedea Decizia nr. 97 din 25 februarie 2020, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 401 din 15 mai 2020, paragraful 15). 29. În acest context, Curtea observă că pentru protecţia persoanelor fizice referitor la prelucrarea datelor cu caracter personal de către autorităţile competente în scopul prevenirii, descoperirii, cercetării, urmăririi penale şi combaterii infracţiunilor sau al executării pedepselor, măsurilor educative şi de siguranţă, precum şi privind libera circulaţie a acestor date, legiuitorul a adoptat mai multe acte normative, care în dinamica legislativă au fost modificate sau abrogate, fiind instituite norme noi, cadru legislativ din care fac parte şi dispoziţiile criticate în prezenta cauză, şi a căror interpretare şi aplicare nu trebuie realizată în mod singular, ci ţinându-se seama de întreg cadrul legislativ cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. 30. Astfel, Legea nr. 238/2009, în capitolul VI - Drepturile persoanei vizate, prevede că structurile/unităţile Ministerului Afacerilor Interne asigură condiţiile de exercitare a drepturilor conferite de lege persoanei vizate, cu respectarea Legii nr. 677/2001 şi a celorlalte norme legale incidente în materie prevăzute de legea în discuţie. 31. Curtea observă că prevederile Legii nr. 677/2001, la care fac trimitere dispoziţiile antereferite, au ca domeniu de aplicare, potrivit art. 2 alin. (5) din această lege, şi prelucrările şi transferul de date cu caracter personal efectuate în cadrul activităţilor de prevenire, cercetare şi reprimare a infracţiunilor şi de menţinere a ordinii publice, precum şi al altor activităţi desfăşurate în domeniul dreptului penal, iar prin art. 12 şi 13 din această lege se reglementează drepturile persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal, respectiv atât dreptul la informare al persoanei vizate, cât şi dreptul de acces al acesteia la datele prelucrate. Astfel, potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 677/2001, în cazul în care datele nu sunt obţinute direct de la persoana vizată, operatorul este obligat ca, în momentul colectării datelor sau, dacă se intenţiona dezvăluirea acestora către terţi, cel mai târziu până în momentul primei dezvăluiri, să furnizeze persoanei vizate cel puţin informaţiile enumerate la lit. a)-d), cu excepţia cazului în care persoana vizată poseda deja informaţiile respective. De asemenea, potrivit art. 13 alin. (1) din aceeaşi lege, orice persoană vizată are dreptul de a obţine de la operator, la cerere şi în mod gratuit pentru o solicitare pe an, confirmarea faptului că datele care o privesc au fost sau nu prelucrate de acesta. Operatorul este obligat, în situaţia în care prelucrează date cu caracter personal care privesc solicitantul, să comunice acestuia, împreună cu confirmarea, cel puţin informaţiile enumerate la lit. a)-e), în termen de 15 zile de la data primirii cererii. În acelaşi timp, art. 16 alin. (1)-(3) din Legea nr. 677/2001 reglementează şi cazurile de excepţie de la art. 12 şi 13 din lege, stabilind că prevederile art. 12, 13, ale art. 14 alin. (3) şi ale art. 15 nu se aplică în cazul activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (5) dacă, prin aplicarea acestora, este prejudiciată eficienţa acţiunii sau obiectivul urmărit în îndeplinirea atribuţiilor legale ale autorităţii publice, excepţie care este valabilă strict pentru perioada necesară atingerii obiectivului urmărit prin desfăşurarea activităţilor menţionate la art. 2 alin. (5). Însă, după încetarea situaţiei care justifică aplicarea acestor excepţii de la regula generală ce reglementează drepturile persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal, respectiv atât dreptul la informare al persoanei vizate, cât şi dreptul de acces al acesteia la datele prelucrate, operatorii care desfăşoară activităţile prevăzute la art. 2 alin. (5) din Legea nr. 677/2001 vor lua măsurile necesare pentru a asigura respectarea drepturilor persoanelor vizate. 32. În continuare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 16 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene prevăd că orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc, Parlamentul European şi Consiliul stabilind normele privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal de către instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile Uniunii, precum şi de către statele membre în exercitarea activităţilor care fac parte din domeniul de aplicare a dreptului Uniunii, precum şi normele privind libera circulaţie a acestor date, iar respectarea acestor norme face obiectul controlului unor autorităţi independente. 33. Curtea observă că Regulamentul (UE) 2016/679 al Parlamentului European şi al Consiliului din 27 aprilie 2016 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date şi de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor), publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 119 din 4 mai 2016, prevede la considerentul 60 din preambul că, potrivit principiilor prelucrării echitabile şi transparente, persoana vizată este informată cu privire la existenţa unei operaţiuni de prelucrare şi la scopurile acesteia. În acest context, Curtea observă faptul că Legea nr. 677/2001, la care fac trimitere dispoziţiile criticate, a fost abrogată prin art. V din Legea nr. 129/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 102/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, precum şi pentru abrogarea Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 503 din 19 iunie 2018, iar toate trimiterile la Legea nr. 677/2001, cu modificările şi completările ulterioare, din actele normative se interpretează ca trimiteri la Regulamentul general privind protecţia datelor şi la legislaţia de punere în aplicare a acestuia. 34. De asemenea, Curtea constată că art. 8 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene prevede că orice persoană are dreptul la protecţia datelor cu caracter personal care o privesc, iar asemenea date trebuie tratate în mod corect, în scopurile precizate şi pe baza consimţământului persoanei interesate sau în temeiul unui alt motiv legitim prevăzut de lege, aceasta având dreptul de acces la datele colectate care o privesc, precum şi dreptul de a obţine rectificarea acestora. 35. Cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal, din evaluarea cadrului legislativ în materie, Curtea constată că normele naţionale asigură protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, prin instituirea dreptului la informare şi a dreptului de acces ale persoanelor vizate, şi, în acelaşi timp, reglementează condiţiile în care exerciţiul acestor drepturi poate fi restrâns, potrivit Legii fundamentale (în acest sens, a se vedea Decizia nr. 737 din 20 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1 din 3 ianuarie 2019, paragraful 59), precum şi remediile legale pentru protecţia acestor date. 36. Faţă de această împrejurare, Curtea reţine că textele criticate nu încalcă dreptul la viaţa intimă, familială şi privată, ci instituie o măsură, cu caracter temporar şi preventiv, ce este justificată pe deplin în contextul dat, circumscriindu-se în cadrul general al opţiunii legiuitorului în ceea priveşte politica contravenţională sau penală a statului, inclusiv cu privire la criteriile de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale sau neletale, în funcţie de valorile sociale ocrotite şi care pot fi lezate prin săvârşirea unor contravenţii sau a unor infracţiuni, ceea ce impune o astfel de reglementare în domeniul dreptului de deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiilor, legiuitorul fiind îndreptăţit să instituie măsuri de ocrotire a interesului general al societăţii. 37. Totodată, Curtea învederează faptul că, prin Decizia nr. 80 din 16 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 246 din 7 aprilie 2014, paragrafele 99 şi 101, instanţa de contencios constituţional a reţinut că libertatea, ca principiu fundamental al statului de drept, este temelia tuturor principiilor morale şi presupune elaborarea unor asemenea norme de drept care să garanteze tuturor persoanelor să se manifeste potrivit propriilor opţiuni în relaţiile cu ceilalţi membri ai colectivităţii. O atare concepţie decurge din latura activă a liberei dezvoltări a personalităţii umane, fiind expresia libertăţii de acţiune a persoanei fizice. Totuşi, libertatea de acţiune a acesteia în privinţa vieţii sale intime, familiale şi private nu poate fi şi nu este absolută, ea trebuie să se integreze şi să respecte valorile societăţii, ale colectivităţii; de aceea, persoana fizică nu poate folosi abuziv şi antisocial dreptul său de a dispune de ea însăşi, ceea ce justifică stabilirea anumitor limite în privinţa acestui drept. De principiu, dreptul de a dispune de sine însuşi cuprinde două elemente inerente, respectiv un element activ vizând dreptul persoanei de a se manifesta, prin acţiunile sale, în mod liber, precum şi un element pasiv referitor la dreptul persoanei de a fi ocrotită de ingerinţele altor subiecte de drept. Libertatea de acţiune a unei persoane este în mod necesar limitată de dreptul celorlalte persoane de a li se respecta drepturile şi libertăţile fundamentale sau valorile morale. De aceea, Constituţia trebuie să acorde acelaşi nivel de protecţie ambelor aspecte ale dreptului persoanei de a dispune de sine însăşi şi să consacre un just echilibru între acestea. 38. Prin urmare, Curtea constată că prevederile constituţionale mai sus menţionate îşi găsesc eficienţa prin prisma transpunerii lor în cuprinsul unor norme legale, iar, în contextul dat, aceste norme sunt reprezentate de prevederile criticate în prezenta cauză, respectiv de cele ce fac obiectul Legii nr. 295/2004 şi ale Legii nr. 238/2009, coroborate cu cele privind protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, acestea nefiind de natură a contraveni normelor constituţionale cu privire la principiul legalităţii în componenta privind calitatea legii sau ale celor cu privire la viaţa intimă, familială şi privată. 39. Distinct de acestea, în ceea ce priveşte celelalte critici ale autorului excepţiei de neconstituţionalitate cu privire la datele reţinute în cazierul judiciar, Curtea observă că acestea privesc aspecte ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a textelor legale criticate, deduse din coroborarea acestora de către autorităţile îndrituite cu acordarea autorizaţiilor de procurare, deţinere, port şi folosire a armelor şi muniţiei. În măsura în care datele în discuţie nu corespund realităţii sau nu sunt de natură a determina decăderi, interdicţii sau incapacităţi, persoanele interesate în obţinerea acestor autorizaţii se pot adresa instanţelor de judecată pentru stabilirea concretă a situaţiei persoanei interesate, inclusiv cu privire la aspecte ce ţin de consemnările efectuate în cazierul judiciar. 40. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Halil Ibrahim Muftuoglu în Dosarul nr. 3.708/103/2016 al Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 14 alin. (1) lit. f) şi ale art. 57 alin. (4) lit. d) din Legea nr. 295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, precum şi ale art. 8, art. 29 alin. (1) şi (4) şi ale art. 31 din Legea nr. 238/2009 privind reglementarea prelucrării datelor cu caracter personal de către structurile/unităţile Ministerului Administraţiei şi Internelor în activităţile de prevenire, cercetare şi combatere a infracţiunilor, precum şi de menţinere şi asigurare a ordinii publice sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Neamţ - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2020. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu