Decizia Nr.481 din 17.09.2019

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 243 alin. (1) şi (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.152/97/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.222D/2017.2. La apelul nominal se prezintă, pentru partea Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. din Bucureşti, doamna consilier juridic Ana Khalvati, cu delegaţie depusă la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că partea Oficiul Naţional al Registrului Comerţului, prin Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a depus un punct de vedere prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia. Se arată că statul, prin companiile sale, are dreptul la o protecţie adecvată a intereselor sale. Prin instituirea unui tratament juridic diferit între creditori se produce o discriminare nejustificată. Această soluţie legislativă, spre deosebire de cea anterioară, nu ţine cont de mai multe aspecte de ordin practic, cum ar fi cazul divizării parţiale. Astfel, se arată că proiectul de divizare poate fi făcut în frauda creditorilor.5. În continuare, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Acesta arată că instanţa de contencios constituţional s-a mai pronunţat în privinţa prevederilor legale criticate prin deciziile nr. 196 din 6 martie 2012 şi nr. 402 din 3 mai 2012.6. Având cuvântul în replică, reprezentantul autoarei excepţiei de neconstituţionalitate arată că este adevărat că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat asupra dispoziţiilor legale criticate, dar nu în forma criticată în dosarul de faţă.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 21 iunie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 4.152/97/2016, Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 243 alin. (1) şi (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, excepţie ridicată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A. din Bucureşti într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei opoziţii la divizare.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile criticate sunt neconstituţionale, întrucât instituie tratamente diferite fundamentate pe criteriul exigibilităţii creanţei, în sensul că pot face opoziţie şi pot obţine garanţii adecvate numai creditorii care deţin o creanţă certă, lichidă, nescadentă şi anterioară datei publicării proiectului de divizare/fuziune. În acest sens, este îngrădit accesul liber la justiţie al celorlalţi creditori, care deţin creanţe certe, lichide şi exigibile de a obţine o garanţie adecvată în vederea protejării creanţei, prin efectul opoziţiei.9. Astfel, potrivit art. 243 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, forma în vigoare în anul 2009, în cazul divizării, toate societăţile beneficiare erau răspunzătoare pentru o obligaţie transferată în conformitate cu proiectul de divizare şi nerealizată, în limita activelor nete care le-au fost transferate prin divizare, cu excepţia societăţii căreia i-a fost transferată obligaţia respectivă, care răspunde nelimitat.10. Or, prin forma actuală a Legii nr. 31/1990, legiuitorul nu a mai conferit acest mijloc procedural de valorificare a creanţelor, menţinând, totodată, şi interdicţia recurgerii la opoziţie. Prin urmare, în lipsa unei trageri la răspundere a societăţilor care participă la divizare, coroborată cu interdicţia recurgerii la opoziţie, se îngrădeşte dreptul creditorilor care deţin creanţe certe, lichide şi exigibile de a beneficia de garanţii adecvate.11. Mai mult decât atât, opoziţia la divizare, aşa cum este reglementată de dispoziţiile Legii nr. 31/1990, are natura juridică a unui mijloc de garantare a creanţei creditorului care se află într-un pericol iminent ca urmare a acţiunii de divizare.12. Este adevărat faptul că respectivii creditori care deţin creanţe certe, lichide şi exigibile au posibilitatea de a recurge la recuperarea acestora pe calea dreptului comun, respectiv a executării silite, însă legiuitorul nu a luat în consideraţie anumite aspecte, cum ar fi: creditorul deţine un titlu executoriu pentru o creanţă certă, lichidă şi exigibilă a cărei valoare poate depăşi restul de activ net rămas ca urmare a divizării. În această situaţie, există riscul ca acel creditor să nu-şi poată valorifica întreaga creanţă; creditorul nu deţine, încă, un titlu executoriu şi până la obţinerea acestuia are posibilitatea efectuării măsurilor de protecţie conferite de lege, respectiv sechestru asigurător şi poprire asigurătorie. Însă, există acelaşi risc ca şi în cazul în care deţine un titlu executoriu, restul de activ net rămas în urma divizării să nu acopere creanţa şi creditorul să nu-şi poată valorifica întreaga creanţă; prin proiectul de divizare să se încerce fraudarea creditorilor.13. Curtea de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă apreciază că prevederile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, se arată că acei creditori ale căror creanţe sunt scadente la data publicării proiectului de divizare pot recurge la alte mijloace procedurale pentru a-şi valorifica sau realiza creanţele, putând solicita inclusiv executarea silită, pe când creditorii cu creanţe nescadente nu au această posibilitate, caz în care legiuitorul a optat să le confere acestora din urmă posibilitatea de a contesta divizarea prin exercitarea opoziţiei. 14. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.15. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că exceptarea creditorilor cu creanţe scadente la data publicării proiectului de divizare de la posibilitatea de a contesta divizarea în condiţiile art. 243 din Legea nr. 31/1990 se întemeiază pe posibilitatea acestor creditori de a solicita executarea silită, prerogativă ce nu se regăseşte în cazul creditorilor cu creanţe nescadente. Ar fi lipsită de interes exercitarea opoziţiei de către creditorii titulari ai creanţei scadente, cât timp admiterea opoziţiei determină chiar exigibilitatea creanţei - exigibilitate ce există în cazul creanţei scadente la data publicării proiectului de divizare, prin ipoteză, chiar la momentul sesizării instanţei. Or, în aceste condiţii, se consideră că nu se aduce atingere accesului liber la justiţie, posibilitatea de a cere executarea silită fiind, dimpotrivă, o garanţie a respectării acestui drept. Se mai menţionează jurisprudenţa relevantă a instanţei de contencios constituţional, respectiv Decizia nr. 196 din 6 martie 2012.16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele: 17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 243 alin. (1) şi (3) din Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1066 din 17 noiembrie 2004, cu modificările şi completările ulterioare, care au următorul cuprins: „(1) Creditorii societăţilor care iau parte la fuziune sau la divizare au dreptul la o protecţie adecvată a intereselor lor. În vederea obţinerii de garanţii adecvate, orice creditor care deţine o creanţă certă, lichidă şi anterioară datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, în una dintre modalităţile prevăzute la art. 242, nescadentă la data publicării, a cărei satisfacere este pusă în pericol prin realizarea fuziunii/divizării, poate face opoziţie, în condiţiile prezentului articol. [...]
(3) Formularea unei opoziţii în temeiul alin. (1) nu are ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării şi nu împiedică realizarea fuziunii sau divizării."19. În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa legii şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie. Se mai invocă prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 20. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra prevederilor legale invocate, prin raportare la critici similare, constatând că acestea sunt constituţionale. 21. Astfel, în ceea ce priveşte prevederile art. 243 alin. (1) din Legea societăţilor nr. 31/1990, prin Decizia nr. 196 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 23 mai 2012, Curtea a reţinut că prevederile art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 se referă la posibilitatea creditorilor unei societăţi comerciale care îşi încetează existenţa, prin fuziune sau divizare, de a face opoziţie, în scopul protejării intereselor lor. Dreptul la opoziţie aparţine numai creditorilor ale căror creanţe sunt anterioare şi nescadente la data publicării proiectului de fuziune sau de divizare în Monitorul Oficial al României. 22. În ceea ce priveşte susţinerea existenţei unei inegalităţi de tratament juridic între creditorii unei societăţi comerciale supuse fuziunii sau divizării, în sensul că aceştia pot face sau nu opoziţie în funcţie de data scadenţei creanţei, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate sunt în deplin acord cu principiul constituţional al egalităţii în faţa legii, în măsura în care acesta nu presupune decât instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. 23. În continuarea celor arătate mai sus, Curtea a reţinut că, atâta timp cât legea instituie principiul răspunderii solidare a societăţilor rezultate în urma divizării, elementul de nelegalitate al proiectului de divizare trebuie să poată fi invocat de creditorii titulari de creanţe scadente, nu doar de creditorii unor creanţe nescadente. Legea nu prevede de plano caracterul nelegal al proiectului de divizare, ci, dimpotrivă, caracterul legal al acestuia se prezumă. Dacă s-ar accepta această concluzie, s-ar admite, implicit, că legiuitorul permite iniţierea de proiecte de divizare nelegale, ceea ce ar fi inadmisibil. Răspunderea solidară este instituită tocmai în considerarea faptului că, în mod excepţional, ar putea exista şi proiecte de divizare nelegale, însă, în atare situaţie, caracterul nelegal al acestora trebuie dovedit, nicidecum prezumat. 24. Însă această ipoteză nu înlătură şi nu anulează caracterul constituţional al reglementării şi nu susţine inegalitatea de tratament juridic între cele două categorii de creditori, dintre care prima, creditorii cu creanţe scadente, se bucură de alt tip de protecţie, putând să îşi pună în executare creanţele, în timp ce cea de-a doua categorie nu se bucură de această protecţie. 25. Curtea a reţinut că modificările succesive aduse Legii nr. 31/1990 au fost făcute ca urmare a necesităţii alinierii legislaţiei româneşti la standardele impuse de acquis-ul comunitar, ţinând seama de directivele Parlamentului European şi ale Consiliului, printre care şi a şasea Directivă a Consiliului 82/891/CEE din 17 decembrie 1982, în temeiul art. 54 alin. (3) lit. (g) din tratat, privind divizarea societăţilor comerciale pe acţiuni, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene, seria L, nr. 378 din 31 decembrie 1982, care dispune că legislaţiile statelor membre trebuie să prevadă un sistem adecvat de protecţie a intereselor creditorilor societăţilor implicate în divizare ale căror creanţe sunt anterioare datei publicării proiectului de divizare şi nu sunt scadente la data publicării. 26. Referitor la prevederile art. 243 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor, având în vedere că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate nu se află în ipoteza unei societăţi care să aibă o creanţă certă, lichidă şi nescadentă anterior datei publicării proiectului de fuziune sau de divizare, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 243 alin. (3) este inadmisibilă, textul neavând legătură cu soluţionarea cauzei. 27. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 4.152/97/2016 al Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi constată că prevederile art. 243 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 243 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 a societăţilor, excepţie ridicată de aceeaşi parte în dosarul aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Alba Iulia - Secţia a II-a civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 17 septembrie 2019. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Fabian Niculae