Decizia Nr.480 din 12.07.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 din Codul penal, excepţie ridicată de Iordan Constantin Eugen, Onica Constantin, Rohat V. Valentin şi Ilie (fostă Onica) Anişoara în Dosarul nr. 44.195/281/2014* al Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 611D/2017.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 2.188D/2017, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 273 alin. (1) din Codul penal, excepţie ridicată de Şuţă Liliana în Dosarul nr. 3.187/ 245/2014* al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori. 4. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.6. Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, nu se opune conexării dosarelor.7. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 2.188D/2017 la Dosarul nr. 611D/2017, care a fost primul înregistrat. 8. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. Se arată că autorii excepţiei sunt nemulţumiţi de împrejurarea că obiect material al infracţiunii poate fi o declaraţie dată în faţa procurorului, susţinere care nu poate fi primită, deoarece procesul penal debutează încă din faza de urmărire penală. De altfel, Curtea Constituţională s-a mai pronunţat asupra unor critici similare prin Decizia nr. 97 din 1 martie 2018. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:9. Prin încheierile din 25 ianuarie 2017 şi 14 februarie 2017, pronunţate în dosarele nr. 44.195/281/2014* şi nr. 3.187/ 245/2014*, Judecătoria Ploieşti - Secţia penală şi Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 273 din Codul penal şi, respectiv, art. 273 alin. (1) din Codul penal.10. Excepţia a fost ridicată de Iordan Constantin Eugen, Onica Constantin, Rohat V. Valentin şi Ilie (fostă Onica) Anişoara şi, respectiv, de Şuţă Liliana în dosarele de mai sus, având ca obiect soluţionarea unor cauze penale în care se fac cercetări cu privire la săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă. 11. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Potrivit art. 273 alin. (1) din Codul penal, care se regăseşte în prezent în titlul IV al Părţii speciale al Codului penal intitulat Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau amendă fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă ori în orice procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ceea ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat.12. În redactarea textului constituţional de referinţă se regăseşte sintagma (cu verbul la reflexiv) „Justiţia se realizează". Un prim argument al neconstituţionalităţii art. 273 alin. (1) din Codul penal rezultă din similitudinea dată de cele două verbe „a înfăptui" şi „a realiza". Rezultă că, între cele două verbe, existând o identitate din punctul de vedere al sensului verbului „a înfăptui" din titlul IV al Codului penal, trebuie interpretat ca având acelaşi sens şi aceeaşi finalitate cu verbul „a realiza" din textul constituţional. Or, potrivit prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie, justiţia se realizează numai prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar nu prin intermediul organelor de urmărire penală, cum sunt organele de poliţie sau parchete.13. Din perspectiva organelor prin intermediul cărora se realizează actul de justiţie, singurele organe ce realizează justiţia sunt instanţele judecătoreşti. Rezultă că, prin raportare la dispoziţia constituţională, celelalte organe judiciare menţionate în art. 30 lit. a) şi b) din Codul de procedură penală, respectiv organele de cercetare penală ori procurorul, sunt organe specializate ce realizează activitatea judiciară, dar nu realizează funcţia de justiţie. De aceea, funcţia judiciară şi activitatea de înfăptuire a justiţiei nu sunt sinonime şi nu pot fi confundate.14. Aşa fiind, întrucât infracţiunea de mărturie mincinoasă, în forma prevăzută de art. 273 alin. (1) din Codul penal, are ca obiect juridic protejarea relaţiilor sociale ce ţin de buna înfăptuire a actului de justiţie în sensul art. 126 din Constituţie, autorii susţin că textul incriminator este constituţional numai în măsura în care noţiunea de cauză penală, civilă sau orice altă procedură în care se ascultă martori se referă la acte de înfăptuire a justiţiei ce se realizează, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, exclusiv de către instanţele de judecată. În concluzie, întrucât justiţia se înfăptuieşte în România numai în instanţele judecătoreşti, rezultă că numai declaraţiile neadevărate sau omisive date cu rea-credinţă de martori sub jurământ în faţa magistraţilor judecători pot configura infracţiunea de mărturie mincinoasă a faptă îndreptată împotriva actului de justiţie.15. Judecătoria Ploieşti - Secţia penală, contrar art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocată. 16. Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, în accepţiunea art. 126 alin. (1) din Constituţie, instanţele judecătoreşti interpretează legea în mod necesar în procesul soluţionării cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilă procesului de aplicare a legii. Acestea sunt, însă, ţinute să aplice nu numai legislaţia internă, cât şi pe cea internaţională ratificată de România, inclusiv Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Competenţa instanţelor de judecată de a interpreta dispoziţiile legale a căror aplicare o fac, precum şi dreptul cetăţenilor de a formula cereri de chemare în judecată pentru apărarea drepturilor nu pot fi restricţionate de nicio instituţie a statului, fiind consacrate în art. 52 şi 126 din Legea fundamentală. O persoană poate fi audiată ca martor în tot cursul procesului penal, adică atât în faza de urmărire penală, cât şi în faza cercetării judecătoreşti. Indiferent de stadiul procesului în care sunt audiaţi, martorii, conform art. 120 alin. (2) lit. d) din Codul de procedură penală, au obligaţia de a da declaraţii conforme cu realitatea, atrăgându-li-se atenţia că legea pedepseşte infracţiunea de mărturie mincinoasă.17. Infracţiunea de mărturie mincinoasă constă în fapta martorului care, într-o cauză penală, indiferent de stadiul procesului, urmărire penală sau judecată, face afirmaţii mincinoase sau nu spune tot ceea ce ştie privitor la împrejurările esenţiale asupra cărora a fost întrebat. Raţiunea avută în vedere la edictarea de către legiuitor a normei criticate este aceea de a-l pedepsi pe martorul care, în cauzele penale, indiferent de stadiu, urmărire penală sau judecată, face afirmaţii mincinoase care pot conduce la stabilirea unei stări de fapt greşite. Împrejurarea că martorul care face declaraţii mincinoase în cursul urmăririi penale săvârşeşte infracţiunea de mărturie mincinoasă nu contravine prevederilor art. 126 din Constituţie, în condiţiile în care, tot instanţele de judecată, în virtutea prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală, sunt cele care stabilesc dacă sunt ori nu întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni. 18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.19. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, potrivit art. 126 alin. (1) din Constituţie, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege, iar art. 273 din Codul penal nu conţine nicio dispoziţie de natură a afecta acest principiu.20. Principiul realizării justiţiei de către instanţele judecătoreşti nu exclude participarea la procesul penal şi la realizarea actului de justiţie şi a altor persoane decât instanţele de judecată (organe de cercetare penală, procuror, martori, experţi, interpreţi etc.), în scopul sprijinirii activităţii instanţei de aflare a adevărului în vederea soluţionării cauzei.21. Prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor, privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie. Astfel, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca, în faza de urmărire penală, să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei, iar împiedicarea desfăşurării activităţii acestora prin ascunderea sau denaturarea adevărului reprezintă o faptă îndreptată împotriva realizării actului de justiţie, aşa cum este reglementat de normele constituţionale, fiind sancţionată de legiuitor ca atare. 22. Aşadar, depunerea unei mărturii mincinoase, chiar şi în faza de urmărire penală este de natură a împiedica organele judiciare să îşi desfăşoare activitatea în scopul aflării adevărului şi al contribuirii la înfăptuirea actului de justiţie, iar incriminarea acestei fapte constituie o garanţie a principiului înfăptuirii actului de justiţie de către instanţele de judecată, nicidecum o încălcare a sa, precum şi a art. 131 din Constituţie privind rolul Ministerului Public de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, drepturile şi interesele cetăţenilor. 23. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile criticate sunt constituţionale. Astfel, art. 126 din Constituţie statuează asupra principiului separaţiei puterilor în stat, din care rezultă că justiţia se realizează exclusiv prin autoritatea judecătorească. Prevederile legale care guvernează activitatea instanţelor judecătoreşti şi fixează poziţia lor faţă de lege acceptă în mod unanim că „atribuţiile judecătorului implică identificarea normei aplicabile, analiza conţinutului său şi o necesară adaptare a acesteia la faptele juridice pe care le-a stabilit, astfel încât legiuitorul aflat în imposibilitate de a prevedea toate situaţiile juridice lasă judecătorului, învestit cu puterea de a spune dreptul, o parte din iniţiativă. Astfel, în activitatea de interpretare a legii, judecătorul trebuie să realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, între exigenţele de redactare şi scopul urmărit de legiuitor, fără a avea competenţa de a legifera, prin substituirea autorităţii competente în acest domeniu" (Decizia nr. 838 din 27 mai 2009).24. Prin reglementarea infracţiunii de mărturie mincinoasă, legiuitorul a înţeles să protejeze relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, relaţii care presupun sinceritate din partea celor ascultaţi ca martori ori folosiţi ca experţi sau interpreţi în cauzele penale, civile sau orice altă procedură. În cazul în care se acceptă interpretarea propusă de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate, se va restrânge sfera de aplicare a textului criticat, astfel încât faptele săvârşite în cadrul celorlalte funcţii judiciare vor rămâne nepedepsite, situaţie contrară şi neconformă cu spiritul legii penale.25. În ceea ce priveşte afirmaţia potrivit căreia justiţia nu se înfăptuieşte prin intermediul organelor de urmărire penală, cum sunt organele de poliţie şi procurorii, Avocatul Poporului menţionează că potrivit art. 131 alin. (1) din Constituţie organul de urmărire penală este obligat să aibă un rol activ pentru aflarea adevărului şi lămurirea cauzei sub toate aspectele în vedere unei juste soluţionări a acesteia. De altfel, unul dintre principiile fundamentale ale legii procesuale penale este „aflarea adevărului", organele judiciare având obligaţia legală de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.26. În plus, este de competenţa legiuitorului să stabilească aspecte care privesc modul de desfăşurare a procesului, în acord cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit cărora competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.27. Se arată că, în notele scrise, autorii excepţiei din Dosarul nr. 611D/2017 nu formulează o veritabilă critică de constituţionalitate, întrucât solicită o clarificare a situaţiei, respectiv dacă infracţiunea de sperjur trebuie sancţionată numai atunci când vizează exclusiv înfăptuirea actului de justiţie sau şi atunci când vizează ansamblul tuturor normelor ce reglementează activitatea de realizare a tuturor funcţiilor judiciare. Sub acest aspect, Guvernul precizează că interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg cuprinsul ţării reprezintă o competenţă specifică ce revine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi nu poate face obiectul unei excepţii de neconstituţionalitate.28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 273, respectiv art. 273 alin. (1) din Codul penal cu denumirea marginală Mărturia mincinoasă. Din considerentele actului de sesizare, precum şi din notele scrise ale autorilor excepţiei rezultă că acestea vizează numai dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal referitoare la sintagma „cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori", motiv pentru care obiectul excepţiei urmează a fi restrâns în mod corespunzător. Dispoziţiile legale criticate în ambele dosare au următorul conţinut: „(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmaţii mincinoase ori nu spune tot ce ştie în legătură cu faptele sau împrejurările esenţiale cu privire la care este întrebat se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă". 31. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (1) referitor la realizarea justiţiei prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege.32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 97 din 1 martie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 540 din 29 iunie 2018, paragrafele 33-39, s-a observat că autorii excepţiei au plecat de la premisa unei egalităţi între termenul „justiţie" folosit de Legea fundamentală şi acelaşi termen folosit de legiuitor în Codul penal, cu referire la infracţiunile contra înfăptuirii justiţiei. În ceea ce priveşte Legea fundamentală, Curtea a reţinut că, într-adevăr, dispoziţiile art. 126 alin. (1) dispun în sensul că „justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege". 33. Interpretând aceste dispoziţii constituţionale, Curtea Constituţională a constatat că instanţa de judecată beneficiază, în mod exclusiv, de jurisdictio şi imperium, adică de puterea de a „spune" dreptul şi de a impune executarea unor pedepse penale prin intermediul hotărârilor pronunţate, în materie penală, precum şi executarea forţată a hotărârilor/a da hotărâri cu putere de executare silită, în materie civilă (Decizia nr. 23 din 20 ianuarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 240 din 31 martie 2016, paragraful 23; Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2016, paragraful 23).34. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal reglementează infracţiunea de „Mărturie mincinoasă", infracţiune care se regăsea, într-o variantă asemănătoare, în cuprinsul art. 260 din Codul penal din 1969. Infracţiunea de „Mărturie mincinoasă" face parte din titlul IV al Părţii speciale a Codului penal cu denumirea marginală „Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei". 35. În continuare, Curtea a observat că obiectul juridic generic al tuturor infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei îl reprezintă ansamblul relaţiilor sociale care se constituie şi se desfăşoară în legătură cu asigurarea legalităţii, independenţei, imparţialităţii şi fermităţii în procesul de înfăptuire a actului de justiţie. În ceea ce priveşte infracţiunea de mărturie mincinoasă, Curtea a reţinut că obiectul juridic special al acesteia este reprezentat de activitatea de înfăptuire a justiţiei sub aspectul administrării mijloacelor de probă în vederea stabilirii adevărului juridic, ceea ce presupune o participare corectă şi loială la acest proces a celor care au informaţii ce pot conduce la dezlegarea pricinii ori constatării vinovăţiei sau nevinovăţiei unei persoane. În ceea ce priveşte celelalte infracţiuni din acest titlu al Codului penal, Curtea a observat, de exemplu, că, în cazul infracţiunii de nedenunţare, obiectul juridic special este reprezentat de valoarea socială cu privire la sesizarea organelor judiciare, iar în cazul infracţiunii de evadare, obiectul juridic îl formează relaţiile sociale cu privire la înfăptuirea justiţiei sub aspectul autorităţii actelor judiciare şi al respectării de către persoanele supuse unor măsuri de reţinere sau deţinere a dispoziţiilor organelor judiciare. 36. Curtea a constatat că fiecare normă juridică ce defineşte infracţiunile cuprinse în titlul IV - „Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei" din Codul penal vine să ocrotească un aspect, o componentă a domeniului justiţiei. Aceasta deoarece, chiar dacă atributul înfăptuirii justiţiei este doar de competenţa instanţelor judecătoreşti, participarea la realizarea justiţiei nu este plasată exclusiv în sfera de competenţă a acestora. 37. Aşa fiind, Curtea a apreciat că semnificaţia conceptului de „justiţie" poate fi privită din două perspective. Perspectiva restrânsă corespunde prevederilor art. 126 alin. (1) din Constituţie şi se raportează numai la activitatea de soluţionare a cauzelor de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti prevăzute de lege. Perspectiva largă a conceptului are în vedere, pe lângă activitatea propriu-zisă a instanţelor judecătoreşti, şi alte activităţi care contribuie la înfăptuirea justiţiei, de exemplu urmărirea penală sau executarea hotărârilor judecătoreşti. 38. Astfel, conceptul de „justiţie" privit din perspectivă constituţională nu este incident în cazul infracţiunilor contra înfăptuirii justiţiei reglementate de Codul penal. Aceste infracţiuni au în vedere accepţiunea largă a conceptului de „justiţie" determinată de obiectul ocrotirii penale atât a funcţiilor şi activităţilor prin care se înfăptuieşte propriu-zis justiţia, dar şi a celor complementare pe care aceasta le presupune. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a constatat că nu poate fi reţinută critica autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal necontravenind prevederilor art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală.39. Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele şi soluţia care au fundamentat decizia mai sus menţionată îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.40. Distinct de argumentele arătate mai sus, Curtea mai constată că principiul realizării justiţiei de către instanţele judecătoreşti nu exclude participarea la procesul penal şi la realizarea actului de justiţie şi a altor persoane decât instanţa de judecată (organe de cercetare penală, procuror, martori, expert, interpret etc.), în scopul sprijinirii activităţii instanţei de aflare a adevărului în vederea soluţionării cauzei.41. Prerogativele încredinţate procurorului de către legiuitor, privind administrarea şi aprecierea probelor în cursul urmăririi penale, reprezintă o expresie a rolului Ministerului Public stabilit de prevederile art. 131 din Constituţie. Astfel, Ministerului Public, prin procurori, îi revine sarcina ca în faza de urmărire penală să caute, să administreze şi să aprecieze probele care servesc la constatarea existenţei sau inexistenţei infracţiunii, la identificarea persoanei care a săvârşit-o şi la cunoaşterea tuturor împrejurărilor pentru justa soluţionare a cauzei, iar împiedicarea desfăşurării activităţii acestora prin ascunderea sau denaturarea adevărului reprezintă o faptă îndreptată împotriva realizării actului de justiţie, aşa cum este el reglementat de normele constituţionale, fiind sancţionată de legiuitor ca atare.42. Aşadar, depunerea unei mărturii mincinoase, chiar şi în faza de urmărire penală este de natură a împiedica organele judiciare să îşi desfăşoare activitatea în scopul aflării adevărului şi al contribuirii la înfăptuirea actului de justiţie, iar incriminarea acestei fapte constituie o garanţie a principiului înfăptuirii actului de justiţie de către instanţele de judecată, nicidecum o încălcare a sa, precum şi a art. 131 din Constituţie privind rolul Ministerului Public de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi de a apăra ordinea de drept, drepturile şi interesele cetăţenilor. 43. În plus, prin reglementarea infracţiunii de mărturie mincinoasă, legiuitorul a înţeles să protejeze relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei, relaţii care presupun sinceritate din partea celor ascultaţi ca martori ori folosiţi ca experţi sau interpreţi în cauzele penale, civile sau în orice altă procedură în care se ascultă martori. În cazul în care s-ar accepta interpretarea propusă de către autorii excepţiei de neconstituţionalitate s-ar restrânge nejustificat sfera de aplicare a textului criticat, astfel încât faptele săvârşite în cadrul exercitării celorlalte funcţii judiciare ar rămâne nepedepsite, situaţie contrară şi neconformă cu spiritul legii penale.44. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iordan Constantin Eugen, Onica Constantin, Rohat V. Valentin şi Ilie (fostă Onica) Anişoara în Dosarul nr. 44.195/281/2014* al Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală şi de Şuţă Liliana în Dosarul nr. 3.187/245/2014* al Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi constată că dispoziţiile art. 273 alin. (1) din Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti - Secţia penală şi Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 12 iulie 2018.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru