DECIZIE
Nr. 48 din 24 ianuarie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 162 din 21 februarie 2006
Ioan
Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -
judecător
Aspazia Cojocaru
- judecător
Constantin Doldur
- judecător
Acsinte Gaspar
- judecător
Kozsokar Gabor
- judecător
Petre Ninosu
- judecător
Ion
Predescu - judecător
Iuliana Nedelcu
- procuror
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie
ridicată de Iulian Romulus Gheorghiu în Dosarul nr. 2.937/2005 al Curţii de
Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
La apelul nominal se prezintă
autorul excepţiei, personal şi asistat de apărătorii aleşi, cu delegaţie la
dosar.
Apărătorul autorului excepţiei
solicită admiterea acesteia invocând argumente similare cu cele existente în
notele scrise.
Reprezentantul Ministerului Public
pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată,
deoarece, pe de o parte, previzibilitatea si claritatea normei legale criticate
sunt îndeplinite, iar pe de altă parte, dispoziţiile art. 6 din Legea nr.
78/2000 abordează o tehnică legislativă care nu instituie însă o modalitate de
incriminare prin analogie.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 18 octombrie
2005, pronunţată în Dosarul nr. 2.937/2005, Curtea
de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi
pentru cauze cu minori şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 6 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Iulian Romulus Gheorghiu în dosarul de mai sus
având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în apel.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că
textul legal criticat se aplică doar pentru anumite categorii de persoane şi
reglementează o formă distinctă a traficului de influenţă ca infracţiune de
corupţie, modalitate care consacră într-o manieră extensivă prin analogie
principiul legalităţii infracţiunilor şi pedepselor.
Astfel, art. 6 din Legea nr.
78/2000, prin trimitere la Codul penal, stabileşte în mod nejustificat un regim
juridic discriminator, deoarece nu conţine o pedeapsă proprie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori
şi de familie apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece art. 6 din
Legea nr. 78/2000 cuprinde o normă de trimitere uzitată de tehnica legislativă,
fără ca prin aceasta să se încalce dispoziţiile constituţionale.
Critica adusă în motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate, în sensul că textul vizat ar fi discriminatoriu,este
considerată de instanţă neîntemeiată, întrucât principiul egalităţii nu este
sinonim cu uniformitatea, ci, dimpotrivă, presupune un tratament juridic
diferit pentru situaţii diferite, iar distincţiile făcute de legiuitor prin
Legea nr. 78/2000 sunt justificate faţă de categoria faptelor reglementate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece dispoziţiile art. 23 alin. (12), art. 21 alin. (3) şi art. 73 alin.
(3) lit'. h) din Constituţie nu au legătură cu prevederile legale criticate. De
asemenea, art. 124, art. 11 şi art. 20 din Legea fundamentală, precum şi art. 7
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale
nu au relevanţă în soluţionarea excepţiei invocate, întrucât dispoziţiile art.
6 din Legea nr. 78/2000 conţin o sancţiune prevăzută în Codul penal, nefiind
vorba de pedepsirea unei infracţiuni care nu era incriminată la momentul
săvârşirii faptei.
Avocatul Poporului consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece reglementarea legală indicată nu aduce atingere principiului
egalităţii, imparţialităţii şi unicităţii justiţiei şi se aplică, în mod
nediscriminatoriu, tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei, respectiv
tuturor celor care au săvârşit infracţiuni de corupţie.
De
asemenea, prevederile art. 6 din Legea nr. 78/2000 nu conţin norme de
procedură, ci de drept substanţial, iar aplicarea acestora nu poate duce la
încălcarea dispoziţiilor constituţionale privind dreptul părţilor la un proces
echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen
rezonabil.
Nu sunt încălcate nici prevederile
art. 23 alin. (12) şi ale art. 73 alin. (3) lit. h) din Legea fundamentală,
deoarece pedeapsa este stabilită şi aplicată în temeiul dispoziţiilor Codului
penal la care se face trimitere prin textul criticat.
Preşedinţii celor două Camere
ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de
vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare,
punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională constată că
a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit.
d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de
neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000
pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 18 mai 2000, cu
următorul conţinut: „Infracţiunile de luare de mită - prevăzută la art. 254 din Codul penal, de dare de mită -
prevăzută la art. 255 din Codul penal, de primire de foloase necuvenite -
prevăzută la art. 256 din Codul penal şi de trafic de influenţă - prevăzută la
art. 257 din Codul penal se pedepsesc potrivit acelor texte de lege."
Autorul
excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale
criticate sunt încălcate prevederile constituţionale ale art. 23 alin. (12)
referitoare la aplicarea şi stabilirea pedepselor numai în condiţiile legii,
ale art. 73 alin. (3) lit. h) privind includerea infracţiunilor, pedepselor şi
regimului acestora în domeniul de reglementare al legii organice, ale art. 21
alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces echitabil, ale art. 124
alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei, ale art.
11 privind Dreptul internaţional şi dreptul intern, ale
art. 20 privind Tratatele internaţionale privind
drepturile omului, coroborate cu art. 7 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale cu denumirea marginală Nici o
pedeapsă fără lege.
Examinând excepţia de
neconstituţionalitate, Curtea constată că reglementarea care formează obiectul
excepţiei nu constituie o incriminare prin analogie, aşa cum greşit susţine autorul acesteia, ci o legiferare
a răspunderii penale printr-o normă juridică explicativă, care nu încalcă
prevederile art. 23 alin. (12) din Legea fundamentală şi ale art. 7 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De
altfel, analogia, ca instituţie juridică, se plasează în sfera aplicării legii
ca argument de interpretare, şi nu în cea a procesului legislativ. Folosirea
acestei noţiuni pentru caracterizarea normei instituite de legiuitor conduce la
o contradicţie în termeni, căci analogia implică absenţa normei şi, în
consecinţă, libertatea recunoscută unei autorităţi publice - în mod excepţional
şi nu în materie penală - de a stabili ea însăşi regula după care urmează să
rezolve un caz, luând ca model o altă soluţie pronunţată într-un alt cadru
reglementat. Or, dispoziţia legală atacată prevede expres că infracţiunile
nominalizate se pedepsesc potrivit textelor din Codul penal în care sunt
incriminate.
Curtea constată că nu poate primi
susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 78/2000 încalcă
celelalte principii constituţionale invocate, deoarece din textul legii nu
rezultă vreo restrângere în sensul reclamat de autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în
temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 78/2000 pentru
prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie
ridicată de Iulian Romulus Gheorghiu în Dosarul nr. 2.937/2005 al Curţii de
Apel Bucureşti - Secţia a II-a penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din
data de 24 ianuarie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru