DECIZIE Nr. 48 din 27 ianuarie 2005
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300^1
alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 163 din 23 februarie 2005
Ioan Vida - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Aspazia Cojocaru - judecator
Constantin Doldur - judecator
Acsinte Gaspar - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Petre Ninosu - judecator
Ion Predescu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Nicoleta Grigorescu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 300^1 alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala, exceptie
ridicata de Vasile Eugen Negrea in Dosarul nr. 4.977/2004 al Tribunalului
Mures.
La apelul nominal lipsesc partile, fata de care procedura de citare a fost
legal indeplinita.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a exceptiei
ca neintemeiata, deoarece dispozitiile legale criticate au mai fost supuse
controlului de contencios constitutional, ocazie cu care, prin Decizia nr. 208
din 4 mai 2004, Curtea a constatat ca acestea nu aduc atingere prevederilor
fundamentale invocate. Intrucat nu au intervenit elemente noi care sa determine
schimbarea acestei jurisprudente, considerentele deciziei mai sus amintite isi
mentin valabilitatea si in prezenta cauza.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 27 septembrie 2004, pronuntata in Dosarul nr.
4.977/2004, Tribunalul Mures a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 300^1 alin. 1 si 3 din Codul de
procedura penala.
Exceptia a fost ridicata de inculpatul Vasile Eugen Negrea, prin aparatorul
ales, in dosarul cu numarul de mai sus, avand drept obiect solutionarea unei
cauze penale.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine ca
textul legal criticat ii incalca dreptul la aparare si contravine dispozitiilor
constitutionale ale art. 23 alin. (6), deoarece instanta s-ar afla in
imposibilitate de a verifica legalitatea si temeinicia masurii arestarii
preventive dupa inregistrarea dosarului, intrucat o atare verificare a fost
efectuata de instanta superioara in calea de atac a recursului formulat
impotriva hotararii prin care s-a dispus prelungirea masurii arestarii
preventive in faza de urmarire penala, hotarare care isi produce efectele, in
cazul de fata, pana la data sesizarii instantei de fond.
De asemenea, pentru a constata existenta sau inexistenta temeiurilor care
au determinat arestarea preventiva ar fi necesar ca textul legal criticat sa
faca trimitere nu numai la dispozitiile art. 148 si 143 din Codul de procedura
penala, ci si la art. 136 din acelasi cod, care reglementeaza criteriile de
alegere a uneia sau a alteia dintre masurile preventive, dar si scopul acestor
masuri. In caz contrar, textul legal criticat se constituie intr-o forma de
reglementare fara fond.
Tribunalul Mures opineaza ca exceptia de neconstitutionalitate este
neintemeiata, deoarece, chiar daca respectarea principiului legalitatii de
catre instanta care a dispus prelungirea duratei masurii arestarii preventive a
fost verificata de catre instanta superioara in cadrul recursului, in
conditiile in care in actualul stadiu al procesului penal s-ar sesiza incalcari
ale unor dispozitii legale ce nu au fost observate nici chiar cu ocazia
controlului judiciar, instanta ar fi datoare sa le invoce sau sa le puna in
discutie daca sunt invocate de catre parti si sa se pronunte asupra lor.
Invocarea principiului autoritatii lucrului judecat nu poate fi facuta in acest
context, deoarece ar contraveni acestui principiu al legalitatii, care este mai
presus chiar si de dispozitiile instantei de control judiciar, si, evident, ar
aduce atingere, nemijlocit, dreptului la aparare al inculpatului si dreptului
sau la garantarea libertatii persoanei. De asemenea, autoritatea de lucru
judecat vizeaza hotarari definitive date asupra fondului pricinii, iar nu
asupra hotararilor luate in procedurile judiciare, cum sunt cele referitoare la
masura arestarii preventive, in acest caz nefiind aplicata regula non bis in
idem.
In plus, este de observat ca, potrivit textului criticat, examinarea
temeiurilor arestarii preventive - a subzistentei lor sau nu - poate fi facuta
si de catre instanta de judecata din oficiu si nu numai la cererea partilor.
Referitor la alin. 3 al art. 300^1 din Codul de procedura penala, instanta
de judecata arata ca art. 136 - 142 din sectiunea I din Codul de procedura
penala stabilesc cadrul general in care se poate dispune privarea de libertate
sau ingradirea libertatii de miscare a unei persoane. In acest context,
instanta de judecata este datoare sa verifice toate temeiurile care au stat la
baza luarii masurii arestarii preventive a inculpatului, dar si sa verifice
daca aceasta masura a fost luata si in considerarea persoanei inculpatului,
adica tinand seama nu numai de scopul masurii si de gradul de pericol social al
infractiunii, ci si de persoana inculpatului, de sanatatea, varsta, antecedentele
lui si de alte situatii de acest gen. Aprecierea acestor criterii este
esentiala si obligatorie pentru instanta, cu atat mai mult cu cat acest text de
lege nu poate fi interpretat decat in lumina art. 23 alin. (6) din Constitutie
si a art. 5 pct. 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a
libertatilor fundamentale. O masura preventiva, indiferent de categoria din
care face parte, se ia fata de o persoana al carei drept este si acela de a fi
judecata in stare de libertate, arestarea sa fiind doar o exceptie de la
principiul libertatii persoanei.
De altfel, textul legal criticat nu trimite expres si limitativ la
dispozitiile art. 148 din Codul de procedura penala, ci vorbeste de temeiurile
care au determinat privarea de libertate, temeiuri ce trebuie intelese si prin
prisma prevederilor art. 136 alin. 1 si alineatul ultim din acelasi cod. Aceste
din urma dispozitii sunt de aplicabilitate generala tuturor categoriilor de
masuri preventive pe toata durata lor.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea de sesizare a
fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului, Guvernului
si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra
exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul arata ca prevederile constitutionale ale art. 23 alin. (6)
stabilesc obligatia instantei ca, urmare a verificarilor efectuate, sa dispuna
punerea in libertate a inculpatului daca motivele arestarii preventive au
disparut. Faptul ca acestea nu se refera in mod expres si la mentinerea
arestarii preventive nu inseamna ca legiuitorul nu a avut in vedere aceasta
institutie, in cazul in care motivele care au determinat luarea masurii se
mentin, asa incat nu se poate sustine ca dispozitiile constitutionale invocate
constituie temei doar pentru punerea in libertate a inculpatului, nu si pentru
mentinerea privarii de libertate.
Autoritatea de lucru judecat se refera la hotararile definitive care
rezolva fondul pricinii, iar nu la hotararile pronuntate in procedurile
referitoare la masura arestarii preventive.
Referitor la incalcarea art. 24 alin. (1) din Constitutie, care
reglementeaza garantarea dreptului la aparare, Guvernul arata ca dispozitiile
art. 300^1 alin. 1 din Codul de procedura penala, care instituie
obligativitatea instantei de a verifica legalitatea si temeinicia arestarii
preventive, ofera persoanei arestate, fara nici o ingradire, posibilitatea de
a-si exercita dreptul la aparare, drept care este garantat deopotriva si de
prevederile art. 171 din Codul de procedura penala.
In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art.
300^1 alin. 3 din Codul de procedura penala, Guvernul apreciaza ca si aceasta
este neintemeiata, deoarece nu poate fi admisa sustinerea autorului ca instanta
nu poate constata subzistenta temeiurilor care au determinat luarea masurii
arestarii preventive si nici existenta unor temeiuri care sa justifice privarea
de libertate in continuare a inculpatului, avand in vedere ca textul legal
criticat nu trimite si la art. 136 din Codul de procedura penala si ca, in
felul acesta, inculpatul nu-si poate face apararea.
Prevederile art. 136 din Codul de procedura penala sunt de aplicabilitate
generala. Asadar, de fiecare data cand se discuta o cerere cu privire la vreo
masura preventiva nu este necesar ca acestea sa fie mentionate in toate textele
privind arestarea preventiva.
Avocatul Poporului considera ca exceptia de neconstitutionalitate este
neintemeiata, deoarece dispozitiile legale criticate nu incalca libertatea
individuala. Dimpotriva, art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedura penala
prevede obligatia instantei de a verifica din oficiu, la primirea dosarului,
legalitatea si temeinicia arestarii preventive, aceasta masura fiind mentinuta
numai in cazul in care instanta constata ca temeiurile care au determinat
arestarea impun in continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi
care o justifica.
Totodata, obligatia instantei de a verifica in cursul judecatii, periodic,
dar nu mai tarziu de 60 de zile, legalitatea si temeinicia arestarii
preventive, potrivit art. 300^2 si art. 160^b din Codul de procedura penala,
reprezinta suficiente garantii legale ale respectarii libertatii individuale.
In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate prin prisma art. 24
alin. (1) din Legea fundamentala, Avocatul Poporului apreciaza ca este
neintemeiata, deoarece, coroborat cu art. 300^1 alin. 4, art. 6 alin. 4 si art.
173 alin. 1 teza a doua din Codul de procedura penala, textul legal supus
controlului acorda partilor toate garantiile procesuale, inclusiv dreptul de a
fi asistate de un avocat in tot cursul procesului penal.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului si
Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile
procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile
Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala constata ca a fost legal sesizata si este
competenta, potrivit dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze
exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art.
300^1 alin. 1 si 3 din Codul de procedura penala, care au urmatorul continut:
"Dupa inregistrarea dosarului la instanta, in cauzele in care inculpatul
este trimis in judecata in stare de arest, instanta este datoare sa verifice
din oficiu, in camera de consiliu, legalitatea si temeinicia arestarii
preventive, inainte de expirarea duratei arestarii preventive. [...]
Cand instanta constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in
continuare privarea de libertate sau ca exista temeiuri noi care justifica
privarea de libertate, instanta mentine, prin incheiere motivata, arestarea
preventiva. Dispozitiile art. 159 alin. 3, 4, 5, 7 si 11 se aplica in mod
corespunzator."
Autorul exceptiei de neconstitutionalitate sustine ca prin dispozitiile
legale criticate sunt incalcate dispozitiile constitutionale ale art. 23 alin.
(6), referitoare la verificarea periodica a legalitatii si temeiniciei
arestarii preventive in faza de judecata, si ale art. 24 alin. (1), referitoare
la garantarea dreptului la aparare.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata ca asupra
dispozitiilor art. 300^1 alin. 3 din Codul de procedura penala s-a mai
pronuntat, statuand ca acestea sunt constitutionale. Astfel, prin Decizia nr.
208 din 4 mai 2004, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
485 din 31 mai 2004, pronuntandu-se in legatura cu critica potrivit careia
prevederile legale criticate incalca dispozitiile constitutionale ale art. 23
alin. (6), referitoare la verificarea periodica a legalitatii si temeiniciei
arestarii preventive in faza de judecata, Curtea a constatat ca situatiile in
care este obligatorie punerea in libertate a inculpatului sunt urmatoarele:
daca temeiurile care au determinat arestarea preventiva au incetat, respectiv
daca instanta constata ca nu exista temeiuri noi care sa justifice mentinerea
privarii de libertate. Or, simetric si ca o consecinta logica a acestor
prevederi constitutionale, preluate, de altfel, in art. 300^1 alin. 2 din Codul
de procedura penala, nu se poate sustine ca, potrivit art. 300^1 alin. 3 din
acelasi cod, instanta de fond nu are posibilitatea legala de a mentine masura
arestarii preventive a inculpatului, deoarece este tinuta de incheierea
instantei superioare, pronuntata in calea de atac a recursului formulat
impotriva hotararii prin care s-a dispus prelungirea masurii arestarii preventive
in faza de urmarire penala.
Se constata asadar ca prevederile criticate nu numai ca nu infrang
dispozitiile constitutionale ale art. 23 alin. (6), ci constituie o aplicare a
acestora, asa incat nu poate fi retinuta critica autorului exceptiei de neconstitutionalitate
in sensul ca ar exista o contradictie intre cele doua categorii de norme.
Cele statuate prin decizia mentionata isi mentin valabilitatea si in
prezenta cauza, intrucat nu au intervenit elemente noi care sa justifice
schimbarea acestei jurisprudente.
De asemenea, nu poate fi primita critica autorului exceptiei referitoare la
lipsa garantarii dreptului la aparare, deoarece textul legal criticat nu
instituie nici un fel de norme referitoare la ingradirea acestui drept. De
altfel, ca o garantie suplimentara a efectivitatii dreptului la aparare in
cauzele penale, pe langa dreptul partii interesate de a fi asistata de un
avocat ales sau numit din oficiu si obligativitatea organelor judiciare de a le
aduce la cunostinta acest drept - de care invinuitul ori inculpatul se poate
prevala sau nu -, legiuitorul a instituit prin art. 171 alin. 2 si 3 din Codul
de procedura penala obligativitatea asistentei juridice obligatorii, in functie
de situatia deosebita in care s-ar putea afla invinuitul sau inculpatul ori in
functie de pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea savarsita. Prin
urmare, data fiind situatia exceptionala in care se afla inculpatul arestat,
dupa inregistrarea dosarului la instanta, aceasta este datoare sa procedeze la
verificarea legalitatii si temeiniciei arestarii preventive, aplicand
dispozitiile referitoare la garantarea dreptului la aparare. Sub acest aspect
nu se poate sustine ca se incalca dreptul la aparare, deoarece textul nu face
trimitere si la art. 136 din Codul de procedura penala, care reglementeaza
criteriile de alegere a uneia sau a alteia dintre masurile preventive si scopul
acestor masuri. Art. 136 se constituie intr-o norma cu aplicabilitate generala
pentru toate situatiile in care se dispune cu privire la luarea, revocarea,
inlocuirea ori incetarea vreunei masuri preventive.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147
alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit.
A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 300^1 alin.
1 si 3 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Vasile Eugen Negrea
in Dosarul nr. 4.977/2004 al Tribunalului Mures.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 27 ianuarie 2005.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat asistent,
Afrodita Laura Tutunaru