DECIZIE Nr.
479 din 2 aprilie 2009
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolventei si art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 264 din 22 aprilie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Antonia Constantin - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei şi art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie invocată de Societatea Comercială
„Galmopan" - S.A. Galaţi în Dosarul nr. 5.096/121/2006 al Tribunalului
Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ
fiscal.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de
judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă în ceea ce
priveşte art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, deoarece nu sunt îndeplinite
cerinţele impuse de art. 10 din Legea nr. 47/1992, şi ca neîntemeiată în ceea
ce priveşte art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, întrucât acest text de
lege nu încalcă dispoziţiile constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 24 octombrie 2008, pronunţată în
Dosarul nr. 5.096/121/2006, Tribunalul Galaţi - Secţia comercială, maritimă
şi fluvială şi de contencios administrativ fiscal a sesizat Curtea
Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei şi ale art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea
şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată de Societatea
Comercială „Galmopan" - S.A. Galaţi.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se fac o serie de consideraţii referitoare la competenţa
judecătorului-sindic, precum şi a lichidatorului, cu raportare la cauza dedusă
judecăţii. Se arată în acest sens că „atâta timp cât judecătorul-sindic are în
atribuţii cenzurarea activităţii lichidatorului în orice fază a pricinii,
precum şi pronunţarea de hotărâri cu privire la debitoare, orice alt complet de
judecată nu are competenţa de a se pronunţa cu privire la solicitările
creditorilor sau la cele care sunt în atribuţiile lichidatorului". In ceea
ce priveşte lichidatorul, se arată că acesta „exercită în mod efectiv
conducerea managerială a debitoarei, având sarcini expres prevăzute de art. 25
din lege. Nicăieri în lege nu se vorbeşte că acesta poate ignora un titlu
executoriu împotriva debitoarei pe care o conduce, funcţia acestuia este
asimilată cu cea a unui administrator." Referitor la art. 29 alin. (6) din
Legea nr. 47/1992, se susţine că este neconstituţional deoarece permite cenzurarea
excepţiei de către instanţa de judecată, ceea ce reprezintă o îngrădire a
liberului acces la justiţie, singura instanţă competentă în materie fiind
Curtea Constituţională.
Tribunalul Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi
fluvială şi de contencios administrativ fiscal apreciază că prevederile
criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate de autorul
excepţiei.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textele de lege criticate nu încalcă prevederile
Legii fundamentale invocate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu a comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006 privind procedura
insolvenţei, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, şi art. 29
alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie
2004, texte de lege care au următorul conţinut:
- Art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006: „Dispoziţiile art. 24 alin. 1 din Codul de procedură civilă privind
incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecătorului-sindic care pronunţă
succesiv hotărâri în acelaşi dosar, cu excepţia situaţiei rejudecării, după
casarea hotărârii în recurs."
-Art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992: „Dacă excepţia este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin.
(1), (2) sau (3), instanţa respinge printr-o încheiere motivată cererea de
sesizare a Curţii Constituţionale, încheierea poate fi atacată numai cu recurs
la instanţa imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Recursul se judecă în termen de 3 zile."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate,
prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse
în art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor
drepturi sau al unor libertăţi şi art. 146 lit. d)
din Constituţie privind atribuţia Curţii Constituţionale de a hotărî asupra
excepţiilor de neconstituţionalitate privind legile şi ordonanţele ridicate în
faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj constituţional, cu raportare la
art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum
a fost formulată, Curtea reţine următoarele:
I. In ceea ce priveşte critica
art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006, se constată că aceasta nu este
motivată, aşa cum prevede art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. Autorul
excepţiei indică textele constituţionale pretins a fi încălcate de acest text
de lege, fără a argumenta în ce constă încălcarea acestora. Intrucât Curtea nu
se poate substitui autorului excepţiei cu privire la invocarea unor motive de
neconstituţionalitate, urmează ca excepţia să fie respinsă ca inadmisibilă.
II. Cu privire la
constituţionalitatea art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 Curtea s-a mai
pronunţat prin numeroase decizii, statuând, pentru considerentele acolo
reţinute, că acest text de lege nu încalcă egalitatea în drepturi, liberul
acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi nici dispoziţiile din
Legea fundamentală care stabilesc atribuţiile Curţii Constituţionale. In acest
sens sunt, de exemplu, Decizia nr. 1.082 din 14 octombrie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2008, Decizia nr. 514 din 20 iunie 2006,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 13 iulie 2006, şi Decizia nr. 607 din 15 noiembrie
2005, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 70 din 25 ianuarie 2006. Intrucât nu au
intervenit elemente noi, argumentele care au fundamentat în precedent
respingerea excepţiei de neconstituţionalitate sunt valabile şi în prezenta
cauză.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12 alin. (2) din Legea nr. 85/2006
privind procedura insolvenţei, excepţie ridicată de Societatea Comercială
„Galmopan" - S.A. Galaţi în Dosarul nr. 5.096/121/2006 al Tribunalului
Galaţi - Secţia comercială, maritimă şi fluvială şi de contencios administrativ
fiscal.
2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, excepţie ridicată
de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 aprilie
2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marie ta Safta