Decizia Nr.475 din 21.11.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 389, 403 şi 405 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Virgil Vieru în Dosarul nr. 4.307/291/2012 al Judecătoriei Roman, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 355D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor.Procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 14 mai 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.307/291/2012, Judecătoria Roman a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 389, 403 şi 405 din Codul de procedură civilă din 1865.Excepţia a fost invocată de Virgil Vieru într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât, în practică, au permis instanţelor judecătoreşti ce au soluţionat cauza sa să interpreteze şi să aplice greşit regulile referitoare la contestaţia la executare. S-a ajuns la o schimbare a obiectului cauzelor asupra cărora instanţele s-au pronunţat.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului, citând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acesta apreciază că autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţio-nalitate prin care să argumenteze încălcarea, prin textele de lege ce formează obiectul excepţiei, a dreptului la muncă şi a protecţiei sociale a muncii, a exercitării căilor de atac, a accesului liber la justiţie, a dreptului la apărare sau la instanţele judecătoreşti. Examinarea şi aprecierea aspectelor de fapt învederate de aceasta revin instanţei învestite cu soluţionarea litigiului în cadrul căruia a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 389, 403 şi 405 din Codul de procedură civilă din 1865, dispoziţii ce au următoarea redactare:

– Art. 389: „Dacă creditorul a lăsat să treacă 6 luni de la data îndeplinirii oricărui act de executare, fără să fi urmat alte acte de urmărire, executarea se perimă de drept şi orice parte interesată poate cere desfiinţarea ei.În caz de suspendarea executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Dacă se face o nouă cerere de executare, se va face mai întâi, o nouă somaţie, la care nu se va mai alătura titlul ce se execută.“;

– Art. 403: „Până la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silită, instanţa competentă poate suspenda executarea, dacă se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţă, în afară de cazul în care legea dispune altfel.Dacă bunurile urmărite sunt supuse stricăciunii, pierii sau deprecierii, se va suspenda numai distribuirea preţului. Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 şi 2 instanţa, în toate cazurile, se pronunţă prin încheiere, care poate fi atacată cu recurs, în mod separat. În cazuri urgente, dacă s-a plătit cauţiunea, preşedintele instanţei poate dispune, prin încheiere şi fără citarea părţilor, suspendarea provizorie a executării până la soluţionarea cererii de suspendare de către instanţă. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac. Cauţiunea care trebuie depusă este în cuantum de 10% din valoarea obiectului cererii sau de 5 milioane lei pentru cererile neevaluabile în bani. Cauţiunea depusă este deductibilă din cauţiunea stabilită de instanţă, dacă este cazul.“;

– Art. 405: „Dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel. În cazul titlurilor emise în materia acţiunilor reale imobiliare, termenul de prescripţie este de 10 ani.Termenul de prescripţie începe să curgă de la data când se naşte dreptul de a cere executarea silită. Prin împlinirea termenului de prescripţie orice titlu executoriu îşi pierde puterea executorie.“ Curtea observă că la data de 15 februarie 2013, au intrat în vigoare majoritatea dispoziţiilor din noul Cod de procedură civilă. Având în vedere considerentele Deciziei nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dar şi dispoziţiile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 30 mai 2012, Curtea urmează să analizeze dispoziţiile legale criticate din Codul de procedură civilă din 1865. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21 privind liberul acces la justiţie, art. 24 alin. (1) şi (2) privind dreptul la apărare, art. 41 alin. (1) şi (2) privind munca şi protecţia socială a muncii, art. 126 alin. (1), (2) şi (3) privind instanţele judecătoreşti şi în art. 129 privind folosirea căilor de atac. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, pe de o parte, aspectele semnalate de autorul excepţiei privesc chestiuni de interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de judecată. Pe de altă parte, din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultă că autorul acesteia solicită modificarea şi completarea dispoziţiilor legale criticate, în sensul în care terţii ar trebui să aibă posibilitatea de a ataca în faţa justiţiei hotărâri ale unor asociaţii la ale căror şedinţe nu au avut dreptul să participe. Or, potrivit prevederilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“. Aşadar, Curtea constată că aspectele criticate nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, soluţionarea acestora excedând competenţei Curţii Constituţionale. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 389, 403 şi 405 din Codul de procedură civilă din 1865, excepţie ridicată de Virgil Vieru în Dosarul nr. 4.307/291/2012 al Judecătoriei Roman. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Roman şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae