DECIZIE Nr. 47
din 14 ianuarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 49, art. 51 si art. 52 din Codul de
procedura civila
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 146 din 5 martie 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 49, art. 51 şi art.
52 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de
Societatea de Investiţii Financiare Banat-Crişana - SA. din Arad în
Dosarul nr. 2.097/101/2009 al Tribunalului Mehedinţi - Secţia
comercială şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public,
care pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate ca neîntemeiată, invocând jurisprudenţa
constantă a Curţii în această materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele: Prin Incheierea din 15 iulie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 2.097/101/2009, Tribunalul
Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios
administrativ a sesizat Curtea Constituţională pentru
soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 49, art. 51 şi art. 52 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Societatea de Investiţii
Financiare Banat-Crişana - S.A. din Arad.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul susţine
că dispoziţiile criticate oferă posibilitatea oricărei
persoane de a interveni în proces în favoarea părţilor, în orice
stare a litigiului, ceea ce presupune acordarea unor termene procesuale
suplimentare pentru comunicarea intervenţiei şi a întâmpinării
formulate în cauză. Aşa cum este redactat textul legal, orice
persoană poate introduce cerere de intervenţie, ceea ce presupune
că, în aceeaşi cauză, se pot formula nenumărate astfel de
cereri. Or, această situaţie este de natură a prelungi
nejustificat procesul, ceea ce aduce atingere dreptului consacrat de art. 21
din Constituţie referitor la soluţionarea cauzelor într-un termen
rezonabil. Partea care se opune cererii de intervenţie nu are la
dispoziţie o cale de atac efectivă împotriva încheierii de admitere,
până la judecarea pe fond a cauzei, fiind pusă în situaţia de a
se judeca în contradictoriu cu un terţ care nu avea dreptul de a interveni
în litigiu.
Tribunalul Mehedinţi - Secţia
comercială şi de contencios administrativ apreciază excepţia ca fiind neîntemeiată, prin
reglementarea posibilităţii oricărei persoane care are interes
de a interveni într-un proces garantându-se accesul liber la justiţie.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu
privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Autorităţile nu au comunicat punctele lor de
vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 49, art. 51 şi art. 52 din Codul de
procedură civilă, texte de lege care au următorul conţinut:
-Art. 49: „Oricine are interes poate interveni
într-o pricină ce se urmează între alte persoane.
Intervenţia este în interes propriu când cel
care intervine invocă un drept al său.
Ea este în interesul uneia din părţi când
sprijină numai apărarea acesteia.";
- Art. 51: „Cererea de intervenţie în interesul
uneia din părţi se poate face chiar înaintea instanţei de
recurs.";
- Art. 52: „După ascultarea părţilor
şi a celui care intervine, instanţa va hotărî asupra
încuviinţării în principiu a intervenţiei.
Incheierea nu se poate ataca decât o dată cu
fondul.
După încuviinţarea în principiu,
instanţa va dispune comunicarea intervenţiei şi, în cazurile în
care întâmpinarea este obligatorie, va fixa termenul în care aceasta va trebui
depusă."
In opinia autorului excepţiei de
neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin
dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 21, precum şi
prevederilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că, asupra constituţionalităţii
dispoziţiilor criticate, Curtea s-a pronunţat în prealabil, exemplu
fiind Decizia nr. 615 din 26 iunie 2007, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 523 din 2 august 2007. Cu acel prilej, Curtea a
reţinut că legiuitorul condiţionează valorificarea
dreptului de a formula cerere de intervenţie în interes propriu de
respectarea anumitor cerinţe, tocmai în vederea prevenirii abuzurilor
terţilor şi asigurării protecţiei drepturilor şi
intereselor legitime ale părţilor litigante. In acest sens, Curtea a
statuat în mod constant că reglementarea de către legiuitor, în limitele
competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a
condiţiilor de exercitare a unui drept - subiectiv sau procesual, nu
constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci o modalitate
eficientă de a preveni exercitarea sa cu rea-credinţă, în
detrimentul altor titulari de drepturi, în egală măsură
ocrotite.
Prin urmare, susţinerea autorului excepţiei,
potrivit căreia textele de lege criticate permit modificarea,
fără voia reclamantului, a cadrului procesual deja stabilit prin
cererea de chemare în judecată şi, deci, tergiversarea
soluţionării procesului, apare ca fiind neîntemeiată. Este
adevărat că dispoziţiile art. 49 alin. 2 şi art. 52 din
Codul de procedură civilă reglementează o excepţie de la
principiul disponibilităţii procesului civil sub aspectul dreptului
reclamantului de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau
ale apărării, însă atâta timp cât legea condiţionează
judecarea cererii de intervenţie de admiterea ei în principiu, deci de
respectarea cerinţelor de formă, de interes şi de conexitate cu
cererea principală, Curtea apreciază că reclamantul
beneficiază de suficiente garanţii procesuale menite să
concretizeze dreptul acestuia la un proces echitabil. De asemenea, în cazul în
care judecarea acţiunii civile principale ar putea fi întârziată prin
intervenţia în interes propriu, legea (art. 55 teza a doua din Codul de
procedură civilă) dă posibilitatea instanţei
judecătoreşti de a hotărî disjungerea celor două cereri,
care vor fi judecate în continuare, în mod separat, astfel încât nici critica
referitoare la soluţionarea cauzei peste termenul rezonabil nu poate fi
reţinută.
De altfel, art. 126 alin. (2) din Constituţie,
potrivit căruia „Competenţa instanţelor
judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute
numai prin lege", precum şi art. 129, care prevede că, „Impotriva
hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi
Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile
legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii
competenţei şi procedurii de judecată, inclusiv a
condiţiilor de exercitare a căilor de atac. Aşa fiind,
dispoziţiile criticate reprezintă expresia aplicării acestor
dispoziţii constituţionale.
Intrucât nu au apărut împrejurări noi, care
să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale în această materie, soluţia adoptată în
precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază
îşi menţin valabilitatea şi în cauza de fată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 49, art. 51 şi art. 52 din Codul de procedură
civilă, excepţie ridicată de Societatea de Investiţii
Financiare Banat-Crişana - S.A. din Arad în Dosarul nr. 2.097/101/2009 al
Tribunalului Mehedinţi - Secţia comercială şi de contencios
administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 14 ianuarie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu