Decizia Nr.469 din 08.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 şi alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emanuel Veleriu Iercan în Dosarul nr. 25.195/271/2010 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.604D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 29 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 25.195/271/2010, Judecătoria Oradea - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 şi alin. 2 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Emanuel Valeriu Iercan într-o cauză civilă având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că răspunderea contravenţională are o reglementare confuză şi neunitară în legislaţia internă, ceea ce a determinat intervenţia unei instanţe suprastatale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în Hotărârea din 4 octombrie 2007, pronunţată în Cauza Anghel împotriva României, a stabilit caracterul de acuzaţie în materie penală a procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor. Asimilarea procedurii contravenţionale unei proceduri penale evidenţiază neconformitatea limitării probaţiunii, prin textele indicate ca fiind neconstituţionale, cu legislaţia europeană şi cu însăşi Constituţia României.De asemenea, se creează un dezechilibru vădit între posibilitatea petentului de a se apăra în faţa acuzaţiei prin audierea martorilor oculari rude şi posibilitatea agentului constatator de a folosi în cadrul procedurii contravenţionale orice martori, fără nicio limitare. Astfel, în cazul în care singurul martor ocular care însoţea în autovehicul contravenientul este o asemenea rudă, acesta se găseşte în imposibilitatea de a proba netemeinicia actului de acuzare datorită caracterului de rudă al singurului martor ocular disponibil pentru contravenient, situaţie nespecifică unei proceduri penale.Judecătoria Oradea - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege contestat nu contravine niciuneia dintre normele constituţionale invocate în susţinerea ei.În opinia instanţei, interdicţia prevăzută de art. 189 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă se întemeiază pe o prezumţie de parţialitate şi subiectivism al rudelor şi afinilor până la gradul al treilea inclusiv în relatarea faptelor de care au cunoştinţă, textul legal invocat asigurând totodată respectarea unui principiu fundamental al dreptului procesual - principiul aflării adevărului, statuat la art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 189 alin. 1 pct. 1 şi alin. 2 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut: „Nu pot fi ascultaţi ca martori:1. rudele şi afinii până la gradul al treilea inclusiv; [...]Părţile pot conveni, expres sau tacit, să fie ascultate ca martori şi persoanele prevăzute la alin. 1 pct. 1 şi 2.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi în art. 21 alin. (3) privind accesul liber la justiţie. De asemenea, sunt considerate a fi încălcate şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată că s-a mai pronunţat asupra dispoziţiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la critici similare, constatând constituţionalitatea acestora.Astfel, prin Decizia nr. 145 din 21 februarie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 161 din 12 martie 2012, şi prin Decizia nr. 80 din 8 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 120 din 19 februarie 2007, Curtea a statuat că proba testimonială reprezintă unul dintre mijloacele probatorii cel mai frecvent folosite în procesul civil. Mijlocul de probă îl reprezintă tocmai declaraţiile făcute de martor, persoană terţă faţă de proces, care relatează în faţa instanţei fapte sau împrejurări concludente pentru soluţionarea cauzei. În principiu, orice persoană care are cunoştinţă despre fapte relevante referitoare la pricina dedusă justiţiei poate fi ascultată în calitate de martor. De la această regulă legea procesual civilă instituie anumite excepţii, indicând persoanele care nu pot fi audiate ca martori, precum şi pe cele care sunt scutite de la obligaţia de a depune mărturie, în considerarea calităţii pe care o deţin.În acest context, Curtea a observat că interdicţia consacrată de art. 189 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă se întemeiază pe o prezumţie de parţialitate şi subiectivism al rudelor şi afinilor până la gradul al treilea inclusiv în relatarea faptelor de care au cunoştinţă. Textul de lege dedus controlului relevă o evidentă utilitate în cadrul procesului civil. Astfel, prin instituirea acestei interdicţii se asigură de plano echilibrul procesual al părţilor în litigiu şi se respectă unul dintre principiile fundamentale ale dreptului procesual - principiul aflării adevărului, statuat la art. 129 alin. 5 din Codul de procedură civilă, potrivit căruia: „Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în întregime a procesului, instanţa va dispune ca părţile să completeze probele. De asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuţia părţilor necesitatea administrării altor probe, pe care le poate ordona chiar dacă părţile se împotrivesc.“Pe de altă parte, potrivit dispoziţiilor art. 189 alin. 2 din Codul de procedură civilă, incapacitatea rudelor şi afinilor până la gradul al treilea inclusiv de a depune mărturie, fiind stabilită exclusiv în interesul părţilor litigante, este o incapacitate relativă, astfel încât părţile pot conveni, expres sau tacit, îndepărtarea interdicţiei cu un atare obiect.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în această decizie îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În aceste condiţii nu se pot reţine nici criticile de neconstituţionalitate privind dispoziţiile art. 189 alin. 2 din Codul de procedură civilă, acestea reprezentând opţiunea legiuitorului, fiind, de asemenea, edictate în favoarea părţilor din proces.Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 189 alin. 1 pct. 1 şi alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emanuel Veleriu Iercan în Dosarul nr. 25.195/271/2010 al Judecătoriei Oradea - Secţia civilă.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Fabian Niculae