Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.460 din 05.07.2018

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal, art. 3 alin. (3) şi alin. (4) şi ale art. 4 alin. (9), alin. (11) şi alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) şi alin. (12), art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, ale art. 248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala a Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 979 din 20 noiembrie 2018



SmartCity1

Valer Dorneanu - preşedinte
Marian Enache - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Livia Doina Stanciu - judecător
Simona-Maya Teodoroiu - judecător
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal, a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi alin. (4) şi ale art. 4 alin. (9), alin. (11) şi alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) şi alin. (12), art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969 şi a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Bogdan Mihai Neamu şi Cătălin Liviu Boaru în Dosarul nr. 1.779/114/2016 al Tribunalului Buzău - Secţia penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.641D/2017.2. La apelul nominal răspunde autorul excepţiei Bogdan Mihai Neamu, personal şi asistat de avocat Dragoş Mihai Ciob, cu delegaţie depusă la dosar. De asemenea, pentru autorul excepţiei Boaru Cătălin Liviu răspunde avocat Pîrlog Gabriel, cu delegaţie depusă la dosar. Lipsesc celelalte părţi. Procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent referă asupra notelor scrise depuse la dosar de partea Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin care aceasta solicită respingerea excepţiei, ca neîntemeiată. 3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul avocatului Dragoş Mihai Ciob, care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Apreciază că dispoziţiile art. 367 din Codul penal sunt neconstituţionale, deoarece noţiunile „iniţierea", „constituirea", „aderarea" şi „sprijinirea" sunt lipsite de claritate şi predictibilitate, destinatarul normei juridice neputându-şi adapta conduita la cerinţele legale. Mai mult, dispoziţiile criticate nu fac deosebirea între acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective, neputându-se diferenţia, din perspectivă temporală, între momentul de la care se poate vorbi de iniţierea unui grup infracţional şi momentul de constituire a acestuia.4. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi alin. (4) şi ale art. 4 alin. (9), alin. (11) şi alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 şi dispoziţiile art. 172 alin. (10) şi alin. (12) din Codul de procedură penală apreciază că şi acestea sunt neconstituţionale. Arată că în cadrul parchetelor au fost detaşaţi anumiţi specialişti din cadrul structurilor antifraudă, care, la solicitarea procurorului, efectuează constatări tehnico-ştiinţifice având în vedere doar obiectivele stabilite de procuror. Astfel, pe de-o parte, inculpatul nu are posibilitatea de a stabili propriile obiective în cadrul efectuării acestor constatări, iar, pe de altă parte, expertul parte nu poate participa la efectuarea acestor constatări. Mai mult, dispoziţiile art. 172 alin. (10) şi alin. (12) din Codul de procedură penală nu mai prevăd obligativitatea efectuării unei expertize atunci când rezultatele constatării sunt contestate, lăsându-se la latitudinea procurorului încuviinţarea efectuării unei expertize, ceea ce încalcă dreptul la apărare.5. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, arată că acestea determină instanţa ca, în unele cazuri, să utilizeze două proceduri - procedura simplificată şi procedura de drept comun. Prin această reglementare se încalcă dreptul la apărare al inculpaţilor care sunt judecaţi potrivit procedurii de drept comun. 6. Referitor la dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 şi la cele ale art. 297 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, susţine că acestea sunt neconstituţionale, deoarece legiuitorul nu a pus de acord aceste dispoziţii cu cele reţinute de instanţa de contencios constituţional în Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016. Apreciază că, prin expirarea termenului de 45 de zile, prevăzut de art. 147 alin. (1) din Constituţie, dispoziţiile art. 248 din Codul penal din 1969 şi cele ale art. 297 alin. (1) din Codul penal şi-au încetat aplicabilitatea în întregime. 7. Având cuvântul, domnul avocat Gabriel Pîrlog solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Arată că noţiunea „act" din cuprinsul dispoziţiilor criticate nu este circumstanţiată la o anumită natură a acestuia, ceea ce determină o neclaritate a textului. 8. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 367 din Codul penal, arată că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective al acestei infracţiuni sunt identice cu elementul material al infracţiunilor ce erau prevăzute de art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 din Codul penal din 1969. Aceste noţiuni beneficiază de o continuitate de reglementare, ele regăsindu-se în aceeaşi formă atât în noul Cod penal, cât şi în dispoziţiile anterioare. Prin sancţionarea acestei infracţiuni, legiuitorul a înţeles să sancţioneze pluralitatea constituită, în considerarea periculozităţii sale ce decurge din chiar scopul constituirii unei astfel de grupări - acela al săvârşirii de infracţiuni. Astfel, nu este necesar să se fi comis infracţiunea în scopul săvârşirii căreia grupul s-a constituit, acest lucru rezultând din folosirea noţiunii „iniţiere". Prin „constituire" se înţelege activitatea de organizare, de punere a bazei unei astfel de grupări. Prin „aderare" se înţelege exprimarea intenţiei de a intra într-un astfel de grup, iar prin „sprijinire" se înţelege orice activitate de ajutor, de susţinere a unui astfel de grup. Preluând aceleaşi noţiuni anterioare, explicate atât de doctrină, cât şi de jurisprudenţă, legiuitorul a asigurat o continuitate de incriminare, fără a se încălca prevederile constituţionale invocate. 9. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 3 alin. (3) şi alin. (4) şi ale art. 4 alin. (9), alin. (11) şi alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, apreciază că acestea sunt constituţionale. Arată că specialiştii detaşaţi sunt supuşi autorităţii parchetului în cadrul căruia îşi desfăşoară activitatea. Mai mult, pe toată durata detaşării, aceştia nu pot primi de la organele ierarhic superioare din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală niciun fel de însărcinare. Aşadar, nu se poate susţine că aceştia sunt lipsiţi de imparţialitate. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 172 alin. (10) şi alin. (12) din Codul de procedură penală, susţine că acestea sunt constituţionale. Abilitatea specialiştilor detaşaţi de a întocmi rapoartele de constatare nu este neconstituţională, deoarece nu există o ierarhizare a mijloacelor de probă. Complinirea probatoriului se poate realiza şi în faza de judecată, în măsura în care instanţa judecătorească apreciază că un astfel de raport de constatare nu este relevant. Totodată, inculpaţii pot propune administrarea oricărui mijloc de probă pentru a contracara concluziile unui astfel de raport de constatare. 10. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, reprezentantul Ministerului Public arată că nu se poate susţine că opţiunea unor inculpaţi de a uza de procedura simplificată are consecinţe asupra prezumţiei de nevinovăţie a celorlalţi inculpaţi din cauză, care nu au optat pentru această procedură. Susţine că, în această situaţie, cauza se disjunge, fiind soluţionată de completuri diferite. Referitor la criticile aduse dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969 şi celor ale art. 297 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000, arată că autorii excepţiei nu formulează critici de neconstituţionalitate noi. Arată că, drept urmare a pronunţării Deciziei nr. 405 din 15 iunie 2016, organele judiciare, când analizează tipicitatea infracţiunii de abuz în serviciu, au în vedere ca, prin activitatea sa, funcţionarul să nu-şi fi îndeplinit atribuţiile de serviciu stabilite prin legi sau ordonanţe. În ceea ce priveşte stabilirea unui prag valoric, arată că instanţa de contencios constituţional a respins, ca inadmisibilă, o astfel de critică de neconstituţionalitate, apreciind că modificarea textului de lege în acest sens reprezintă atributul exclusiv al legiuitorului. Faţă de toate aceste susţineri, solicită menţinerea jurisprudenţei şi respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.11. Având cuvântul în replică, domnul avocat Ciob Dragoş Mihai susţine că din modul de reglementare a infracţiunii de grup infracţional organizat nu se poate stabili care dintre membrii grupului este „constituitorul" sau care este „iniţiatorul" acestui grup. În ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu, arată că dispoziţiile criticate şi-au încetat aplicabilitatea ca urmare a nerespectării dispoziţiilor art. 147 alin. (1) din Constituţie cu referire la art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992. Apreciază că Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016 impune legiuitorului stabilirea unui prag valoric, iar lipsa intervenţiei acestuia determină inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969 şi a celor ale art. 297 alin. (1) din Codul penal.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:12. Prin Încheierea din 25 aprilie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 1.779/114/2016, Tribunalul Buzău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal, art. 3 alin. (3) şi alin. (4) şi ale art. 4 alin. (9), alin. (11) şi alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) şi alin. (12), art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969 şi a dispoziţiilor art. 297 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie invocată de Bogdan Mihai Neamu şi Cătălin Liviu Boaru, cu ocazia soluţionării unei cauze penale. 13. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii excepţiei susţin că infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat este reglementată de prevederile art. 367 din Codul penal. Anterior intrării în vigoare a Codului penal, această infracţiune a fost reglementată de prevederile art. 167 şi art. 323 din Codul penal din 1969, dar şi de prevederile art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003.14. Se apreciază că noţiunile „iniţierea", „constituirea", „aderarea" şi „sprijinirea" nu sunt clare şi previzibile, fiind neconstituţionale. Aceste modalităţi normative nu conferă destinatarului normei juridice incriminatorii posibilitatea de a-şi adapta conduita în funcţie de prevederile actului normativ. Dispoziţiile criticate nu definesc aceste noţiuni şi nu fac nicio distincţie şi diferenţiere între acestea. Astfel, nu se poate face o diferenţă între diferitele momente reglementate de legiuitor - iniţierea unui grup infracţional organizat, constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea la un grup infracţional organizat şi sprijinirea unui grup infracţional organizat. De asemenea, nu se poate face diferenţa între calităţile prevăzute de textul incriminator - calitatea de iniţiator al grupului infracţional organizat, de persoană care constituie grupul infracţional organizat, persoana care aderă la un astfel de grup şi persoana care sprijină un astfel de grup. Astfel, dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.15. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi alin. (4) şi ale art. 4 alin. (9), alin. (11) şi alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 şi a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) şi alin. (12) din Codul de procedură penală, autorii excepţiei susţin că inspectorii antifraudă detaşaţi în cadrul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau în cadrul oricărui organ de urmărire penală nu sunt imparţiali în efectuarea raportului de constatare. Raportul de constatare economico-finaciară, întocmit de către specialiştii antifraudă, nu conferă garanţiile necesare asigurării unui proces echitabil şi nici nu respectă prezumţia de nevinovăţie. De asemenea, efectuarea raportului de constatare economico-financiară, fără posibilitatea participării unui expert parte, încalcă principiul egalităţii armelor în procesul penal. În continuare arată că, spre deosebire de reglementarea anterioară Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, organul de urmărire penală nu mai este obligat să dispună efectuarea unei expertize atunci când concluziile raportului de constatare sunt contestate.16. Autorii excepţiei susţin că inspectorii antifraudă sunt foştii vameşi sau comisari ai Gărzii Financiare, astfel încât se pune întrebarea dacă aceştia pot avea calitatea de specialişti/experţi, în condiţiile în care nu deţin calitatea de consultant fiscal, expert contabil sau contabil autorizat. De asemenea, nu există un temei legal în baza căruia inspectorii antifraudă efectuează „verificări în materie fiscală", în condiţiile în care ei nu fac parte din structurile de inspecţie fiscală din cadrul ANAF. Apreciază autorii excepţiei că, în realitate, aceşti inspectori activează ca martori-experţi ai organului de urmărire penală, iar nu ca experţi independenţi. Astfel, inspectorii antifraudă, pe de o parte, redau fidel punctul de vedere al ANAF, în special dacă acesta a fost anterior redat într-un proces-verbal sau într-un raport de inspecţie fiscală, şi se mărginesc la obiectivele fixate de procuror, susţinând concluziile din actul de sesizare a organului de urmărire penală, pe de altă parte. Dispoziţiile criticate aduc atingere dreptului la un proces echitabil, precum şi principiului aflării adevărului. Astfel, dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 21 alin. (2) şi (3), art. 23 alin. (11) şi art. 24 alin. (1) din Constituţie.17. În ceea ce priveşte neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, autorii excepţiei susţin că, în situaţia în care numai o parte din inculpaţi solicită ca judecata să aibă loc în baza procedurii simplificate, se creează o situaţie nefavorabilă celor care au optat pentru o judecată în baza procedurii de drept comun, fiind afectată inclusiv prezumţia de nevinovăţie a acestora. Totodată, instanţa chemată să soluţioneze cauza este obligată să uzeze concomitent de două proceduri diferite. Mai mult, orice probă administrată în faza de judecată va putea fi considerată ca având legătură şi cu inculpaţii ce au uzat de procedura simplificată, dată fiind indivizibilitatea faptelor reţinute în cauză. Prin urmare, instanţa nu ar putea stabili, în cadrul aceluiaşi dosar, la cererea cui, în apărarea cui şi pentru care dintre inculpaţi se administrează o probă şi nici nu poate cenzura măsura în care proba îl vizează pe un inculpat. Apreciază că, în situaţia expusă, inculpaţii care nu au dorit judecarea în procedura simplificată nu ar mai beneficia de o instanţă independentă şi imparţială, fiind lipsiţi şi de dreptul la apărare. În final precizează că, spre deosebire de acordul de recunoaştere a vinovăţiei, în procedura recunoaşterii învinuirii legiuitorul nu a mai reglementat o dispoziţie precum cea de la art. 478 alin. (5) din Codul de procedură penală, care dispune că „dacă acţiunea penală s-a pus în mişcare faţă de mai mulţi inculpaţi, se poate încheia un acord de recunoaştere a vinovăţiei distinct cu fiecare dintre aceştia, fără a fi adusă atingere prezumţiei de nevinovăţie a inculpaţilor pentru care nu s-a încheiat acord". Astfel, dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 16, art. 20, art. 21 şi art. 23 alin. (11) şi (12) din Constituţie.18. În continuare, făcând referire la jurisprudenţa Curţii Constituţionale, autorii excepţiei susţin, în esenţă, că dispoziţiile care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu nu sunt clare, predictibile şi previzibile, deoarece legiuitorul nu a reglementat un prag valoric minim al prejudiciului. Apreciază că efectele neconstituţionalităţii dispoziţiilor legale care reglementează infracţiunea de abuz în serviciu se extind şi asupra art. 132 din Legea nr. 78/2000 datorită faptului că aceste prevederi legale constituie o agravantă specială a celor ale art. 297 alin. (1) din Codul penal. Astfel, dispoziţiile criticate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 11 alin. (1) şi (2), art. 16, art. 20, art. 21, art. 23 alin. (12), art. 52 şi art. 124 alin. (3) din Constituţie.19. Tribunalul Buzău - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi (3) din Codul penal, arată că atunci când realizează conţinutul unei norme de incriminare, legiuitorul foloseşte atât elemente descriptive determinate (data, timpul, locul), concepte normative (elemente ce fac trimitere la alte norme juridice), cât şi elemente ce lasă loc unor aprecieri ale organelor judiciare. Unele elemente ale normei penale sunt definite chiar în conţinutul acesteia, cum este şi cazul sintagmei „grup infracţional organizat", definită în alin. (6) al art. 367 din Codul penal. Atunci când legiuitorul nu defineşte un termen juridic în conţinutul textului de incriminare, în titlul X din Partea generală a Codului penal şi nici în alte dispoziţii legale, organele judiciare stabilesc înţelesul normei juridice pornind de la sensul comun al termenilor folosiţi, prin coroborarea metodelor de interpretare juridică. Faţă de aceste considerente, instanţa judecătorească apreciază că aspectele de neconstituţionalitate invocate de autorii excepţiei se referă, de fapt, la interpretarea normei juridice.20. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi alin. (4), art. 4 alin. (9), alin. (11) şi alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 şi ale art. 172 alin. (10) şi alin. (12) din Codul de procedură penală, instanţa judecătorească apreciază că aceasta este neîntemeiată, motivat de faptul că raportul de constatare la care se face referire este un mijloc de probă ce poate fi contestat de către cei interesaţi, supus evaluării de către organele judiciare şi apreciat în contextul ansamblului probator al cauzei.21. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969, cu referire la prevederile art. 297 alin. (1) din Codul penal, cu aplicarea prevederilor art. 132 din Legea nr. 78/2000, instanţa judecătorească susţine că legiuitorul nu operează întotdeauna cu praguri valorice ale pagubei sau ale vătămării produse, aceste aspecte ţinând de interpretarea pe care organele judiciare o dau faptelor analizate.22. Cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, Tribunalul Buzău - Secţia penală apreciază că autorii excepţiei critică, în realitate, aprecierea pe care instanţele de judecată sunt chemate să o facă asupra mijloacelor de probă administrate în cursul urmăririi penale în cazul procedurii recunoaşterii vinovăţiei.23. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.24. Guvernul, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi alin. (4), art. 4 alin. (9), alin. (11) şi alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 şi ale art. 172 alin. (10) şi alin. (12) din Codul de procedură penală, susţine că există o diferenţă de regim juridic între expertiză şi constatare, ce rezidă, pe de o parte, în „caracterul strict tehnic al aprecierilor înscrise în raportul de constatare, care exclud comentarii sau propuneri de ordin juridic", iar, pe de altă parte, în existenţa unor circumstanţe speciale, în care constatarea poate fi dispusă şi care justifică urgenţa în efectuarea sa. Totodată, câtă vreme dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală nu refuză inculpatului dreptul de a contesta concluziile raportului de constatare şi de a propune administrarea de probe printr-un raport de expertiză, ci - în acord cu prevederile art. 100 alin. (1) şi alin. (2) din Codul de procedură penală - ele recunosc organelor judiciare competenţa de a aprecia utilitatea expertizei solicitate, prin prisma elementelor de fapt pe care inculpatul tinde să le probeze, Guvernul apreciază că pretinsa încălcare a dreptului la apărare nu subzistă. Pe de altă parte, potrivit art. 100 alin. (3) şi alin. (4) din Codul de procedură penală, cererea privitoare la administrarea unor probe - formulată în cursul urmăririi penale sau în cursul judecăţii - poate fi respinsă numai în anumite situaţii expres şi limitativ prevăzute de lege şi numai motivat. Or, obligaţia de a motiva respingerea unei astfel de cereri garantează respectarea dreptului la un proces echitabil, căci, în aceste condiţii, inculpatul are posibilitatea de a contesta în calea de atac respingerea probei propuse, iar instanţa de control judiciar dispune de reperele necesare pentru a evalua - în raport cu întregul material probator administrat - dacă efectuarea expertizei - în completarea raportului de constatare - era sau nu utilă soluţionării cauzei.25. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, Guvernul susţine că, potrivit acestora, indiferent dacă s-a formulat cerere de judecare în procedura accelerată, instanţa este obligată să parcurgă procedura de judecată obişnuită dacă apreciază că probele legal administrate în cursul urmăririi penale nu sunt suficiente pentru a susţine învinuirea, chiar recunoscută de inculpat. Or, în acest fel legiuitorul garantează tuturor inculpaţilor dreptul la apărare, precum şi dreptul la un proces echitabil. Susţine, de asemenea, că dispoziţiile criticate se aplică în mod egal tuturor inculpaţilor aflaţi în ipotezele pe care acestea le reglementează, neputând fi susţinut caracterul discriminatoriu al acestora.26. În continuare, făcând referire la Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 517 din 8 iulie 2016, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 este neîntemeiată.27. Totodată, invocând Decizia Curţii Constituţionale nr. 92 din 3 martie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 318 din 11 mai 2015, Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal este neîntemeiată.28. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile reprezentanţilor autorilor excepţiei, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:29. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.30. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal, ale art. 3 alin. (3) şi alin. (4) şi ale art. 4 alin. (9), alin. (11) şi alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, ale art. 172 alin. (10) şi alin. (12), art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, ale art. 248 din Codul penal din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 29 iunie 2013. Dispoziţiile art. 4 alin. (11) şi alin. (13) au fost modificate prin art. I pct. 4 şi pct. 6 din Legea nr. 144/2014 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 777 din 24 octombrie 2014. Dispoziţiile art. 172 alin. (12) din Codul de procedură penală au fost modificate prin art. II pct. 35 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 23 mai 2016. Prin art. II pct. 99 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, la articolul 375, după alineatul (1) au fost introduse două noi alineate, alineatele (11) şi (12). Dispoziţiile criticate au următorul conţinut: Art. 367 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal: „(1) Iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat, aderarea sau sprijinirea, sub orice formă, a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi......... ................ ................ ................ ................ ........ ..........
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost urmate de săvârşirea unei infracţiuni, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.";

Art. 3 alin. (3) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013: „(3) În cadrul structurii centrale a Direcţiei generale antifraudă fiscală funcţionează pe lângă structurile de prevenire şi control Direcţia de combatere a fraudelor, care acordă suport tehnic de specialitate procurorului în efectuarea urmăririi penale în cauzele având ca obiect infracţiuni economico-financiare. În acest scop inspectorii antifraudă din cadrul acestei direcţii sunt detaşaţi în cadrul parchetelor, în condiţiile legii, pe posturi de specialişti.
(4) În exercitarea atribuţiilor de serviciu, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor efectuează, din dispoziţia procurorului:a)constatări tehnico-ştiinţifice, care constituie mijloace de probă, în condiţiile legii; b)investigaţii financiare în vederea indisponibilizării de bunuri; c)orice alte verificări în materie fiscală dispuse de procuror."

Art. 4 alin. (9), alin. (11) şi alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013: „(9) În scopul efectuării cu celeritate şi în mod temeinic a activităţilor de descoperire şi de urmărire a infracţiunilor economico-financiare, pentru clarificarea unor aspecte tehnice în activitatea de urmărire penală, inspectorii antifraudă din cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor îşi vor desfăşura activitatea în cadrul parchetelor, prin detaşare......... ................ ................ ................ ................ ........ ...........
(11) Numirea inspectorilor antifraudă în cadrul Direcţiei de combatere a fraudelor, ca urmare a concursului de recrutare organizat pentru ocuparea funcţiilor publice specifice de inspector antifraudă sau a mutării definitive în cadrul acestei structuri, se face prin ordin al preşedintelui Agenţiei, cu avizul vicepreşedintelui Agenţiei care coordonează Direcţia generală antifraudă fiscală şi al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iar detaşarea acestora în funcţii se face prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui Agenţiei......... ................ ................ ................ ................ ........ ............
(13) Detaşarea încetează înaintea împlinirii perioadei prevăzute la alin. (12) prin ordin comun al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi al preşedintelui Agenţiei, în următoarele situaţii:a)la cerere, cu posibilitatea mutării în cadrul altor structuri ale Direcţiei generale antifraudă fiscală sau ale Agenţiei, în limita posturilor vacante; b)pentru neîndeplinirea condiţiilor prevăzute la alin. (7) lit. b) şi c); c)în situaţia aplicării mobilităţii în funcţia publică.";

Art. 172 alin. (10) şi alin. (12) din Codul de procedură penală: „(10) Constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora. [...]
(12) După finalizarea raportului de constatare, când organul judiciar apreciază că este necesară opinia unui expert sau când concluziile raportului de constatare sunt contestate, se poate dispune efectuarea unei expertize.";

Art. 375 din Codul de procedură penală: „(1) Dacă inculpatul solicită ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4), instanţa procedează la ascultarea acestuia, după care, luând concluziile procurorului şi ale celorlalte părţi, se pronunţă asupra cererii. (11) Inculpatul poate recunoaşte faptele şi solicita judecarea cauzei în condiţiile prevăzute la art. 374 alin. (4) şi prin înscris autentic. (12) În cazurile prevăzute la alin. (1) şi (11), dacă inculpatul este minor, este necesară şi încuviinţarea reprezentantului său legal.
(2) Dacă admite cererea, instanţa întreabă părţile şi persoana vătămată dacă propun administrarea de probe cu înscrisuri.
(3) Dacă respinge cererea, instanţa procedează potrivit art. 374 alin. (5)-(10).";Art. 377 din Codul de procedură penală: „(1) Dacă a dispus ca judecata să aibă loc în condiţiile prevăzute la art. 375 alin. (1), instanţa administrează proba cu înscrisurile încuviinţate.
(2) Înscrisurile pot fi prezentate la termenul la care instanţa se pronunţă asupra cererii prevăzute la art. 375 alin. (1) sau la un termen ulterior, acordat în acest scop. Pentru prezentarea de înscrisuri instanţa nu poate acorda decât un singur termen.
(3) Dispoziţiile art. 383 alin. (3) se aplică în mod corespunzător.
(4) Dacă instanţa constată, din oficiu, la cererea procurorului sau a părţilor, că încadrarea juridică dată faptei prin actul de sesizare trebuie schimbată, este obligată să pună în discuţie noua încadrare şi să atragă atenţia inculpatului că are dreptul să ceară lăsarea cauzei mai la urmă. Dispoziţiile art. 386 alin. (2) se aplică în mod corespunzător.
(5) Dacă pentru stabilirea încadrării juridice, precum şi dacă, după schimbarea încadrării juridice, este necesară administrarea altor probe, instanţa, luând concluziile procurorului şi ale părţilor, dispune efectuarea cercetării judecătoreşti, dispoziţiile art. 374 alin. (5)-(10) aplicându-se în mod corespunzător.";

Art. 248 din Codul penal din 1969: „Fapta funcţionarului public, care, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.";

Art. 297 alin. (1) din Codul penal: „Fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcţie publică."

Art. 132 din Legea nr. 78/2000: „În cazul infracţiunilor de abuz în serviciu sau de uzurpare a funcţiei, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, limitele speciale ale pedepsei se majorează cu o treime."31. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate susţin că textele criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) potrivit căruia, în România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) referitor la prezumţia de nevinovăţie, art. 23 alin. (12) potrivit căruia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condiţiile şi în temeiul legii, art. 24 alin. (1) potrivit căruia dreptul la apărare este garantat, art. 52 referitor la dreptul persoanei vătămate de o autoritate publică şi art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţie. Totodată, sunt invocate dispoziţiile art. 7 şi art. 8 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. 32. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal, Curtea reţine că noţiunile „iniţiere", „constituire", „aderare" şi „sprijinire", cuprinse în dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal, sunt criticate de autorul excepţiei pentru lipsa de claritate şi previzibilitate. În ceea ce priveşte claritatea şi previzibilitatea legii, instanţa de contencios constituţional a reţinut că dreptul, ca operă a legiuitorului, nu poate fi exhaustiv, iar dacă este lacunar, neclar, sistemul de drept recunoaşte judecătorului competenţa de a tranşa ceea ce a scăpat atenţiei legiuitorului, printr-o interpretare judiciară, cauzală a normei. Sensul legii nu este dat pentru totdeauna în momentul creării ei, ci trebuie să se admită că adaptarea conţinutului legii se face pe cale de interpretare - ca etapă a aplicării normei juridice la cazul concret -, în materie penală, cu respectarea principiului potrivit căruia legea penală este de strictă interpretare. 33. Curtea a reţinut astfel că interpretarea autentică, legală poate constitui o premisă a bunei aplicări a normei juridice, prin faptul că dă o explicaţie corectă înţelesului, scopului şi finalităţii acesteia, însă legiuitorul nu poate şi nu trebuie să prevadă totul. În concret, orice normă juridică, ce urmează a fi aplicată pentru rezolvarea unui caz concret, urmează a fi interpretată de instanţele judecătoreşti (interpretare judiciară, cazuală), pentru a emite un act de aplicare legal. 34. Totodată, Curtea a constatat că, potrivit jurisprudenţei instanţei de la Strasbourg, art. 7 paragraful 1 din Convenţie, care consacră principiul legalităţii incriminării şi pedepsei (nullum crimen, nulla poena sine lege), pe lângă interzicerea, în mod special, a extinderii conţinutului infracţiunilor existente asupra unor fapte care, anterior, nu constituiau infracţiuni, prevede şi principiul potrivit căruia legea penală nu trebuie interpretată şi aplicată extensiv în defavoarea acuzatului, de exemplu, prin analogie. Rezultă astfel că legea trebuie să definească în mod clar infracţiunile şi pedepsele aplicabile, această cerinţă fiind îndeplinită atunci când un justiţiabil are posibilitatea de a cunoaşte, din însuşi textul normei juridice pertinente, la nevoie cu ajutorul interpretării acesteia de către instanţe şi în urma obţinerii unei asistenţe judiciare adecvate, care sunt actele şi omisiunile ce pot angaja răspunderea sa penală şi care este pedeapsa pe care o riscă în virtutea acestora. Totodată, având în vedere principiul aplicabilităţii generale a legilor, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut că formularea acestora nu poate prezenta o precizie absolută. Una dintre tehnicile standard de reglementare constă în recurgerea mai degrabă la categorii generale decât la liste exhaustive. Astfel, numeroase legi folosesc, prin forţa lucrurilor, formule mai mult sau mai puţin vagi, a căror interpretare şi aplicare depind de practică. Oricât de clar ar fi redactată o normă juridică, în orice sistem de drept, există un element inevitabil de interpretare judiciară, inclusiv întro normă de drept penal. Nevoia de elucidare a punctelor neclare şi de adaptare la circumstanţele schimbătoare va exista întotdeauna. 35. Deşi certitudinea este extrem de dezirabilă, aceasta ar putea antrena o rigiditate excesivă, or legea trebuie să fie capabilă să se adapteze schimbărilor de situaţie. Rolul decizional conferit instanţelor urmăreşte tocmai înlăturarea dubiilor ce persistă cu ocazia interpretării normelor, dezvoltarea progresivă a dreptului penal prin intermediul jurisprudenţei ca izvor de drept fiind o componentă necesară şi bine înrădăcinată în tradiţia legală a statelor membre. Prin urmare, Curtea de la Strasbourg a statuat că art. 7 paragraful 1 din Convenţie nu poate fi interpretat ca interzicând clarificarea graduală a regulilor răspunderii penale pe calea interpretării judiciare de la un caz la altul, cu condiţia ca rezultatul să fie coerent cu substanţa infracţiunii şi să fie în mod rezonabil previzibil (Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunţată în Cauza S.W. împotriva Regatului Unit, paragraful 36, Cauza Dragotoniu şi Militaru-Pidhorni împotriva României, paragrafele 36 şi 37, Cauza Del Rio Prada împotriva Spaniei, paragrafele 92 şi 93). 36. Plecând de la aceste statuări de principiu, Curtea urmează a analiza conţinutul normativ criticat, în vederea identificării eventualelor elemente de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea observă că, potrivit art. 167 alin. (1) din Codul penal din 1969, „iniţierea sau constituirea unei asociaţii sau grupări în scopul săvârşirii vreuneia dintre infracţiunile prevăzute în art. 155-163, 165 şi 1661, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asociaţii sau grupări se pedepseşte cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15 la 25 de ani şi interzicerea unor drepturi", iar, potrivit art. 323 alin. (1) din acelaşi act normativ, „fapta de a se asocia sau de a iniţia constituirea unei asocieri în scopul săvârşirii uneia sau mai multor infracţiuni, altele decât cele arătate în art. 167, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de asocieri, se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani, fără a se putea depăşi pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce intră în scopul asocierii". 37. Totodată, potrivit art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea şi combaterea criminalităţii organizate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 29 ianuarie 2003, „iniţierea sau constituirea unui grup infracţional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi", iar, potrivit art. 8 din acelaşi act normativ, „iniţierea sau constituirea ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup, în vederea săvârşirii de infracţiuni, care nu este, potrivit prezentei legi, un grup infracţional organizat, se pedepseşte, după caz, potrivit art. 167 sau 323 din Codul penal". 38. Referitor la reglementarea anterioară, în expunerea de motive a Codului penal se arată că „în privinţa grupărilor infracţionale, noul cod urmăreşte să renunţe la paralelismul existent înainte de intrarea sa în vigoare între textele care incriminează acest gen de fapte (grup infracţional organizat, asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, complot, grupare teroristă) în favoarea instituirii unei incriminări-cadru - constituirea unui grup infracţional organizat - cu posibilitatea menţinerii ca incriminare distinctă a asociaţiei teroriste, dat fiind specificul acesteia". De asemenea, în expunerea de motive a Legii nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, se arată că abrogarea dispoziţiilor art. 7-10 din Legea nr. 39/2003 este dispusă având în vedere că ipotezele reglementate de legea specială se regăsesc în incriminarea din art. 367 din Codul penal. 39. În continuare, referitor la dispoziţiile anterior menţionate, Curtea reţine că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a statuat că acţiunile care constituiau elementul material al laturii obiective - iniţiere, constituire, aderare, sprijinire - a infracţiunii prevăzute de art. 7 din Legea nr. 39/2003 erau identice cu cele ale infracţiunii de asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni prevăzute de art. 323 din Codul penal din 1969. În ceea ce priveşte art. 8 din Legea nr. 39/2003, instanţa supremă a reţinut că elementul material al laturii obiective a infracţiunii prevăzute de aceste dispoziţii era identic cu cel prevăzut în art. 7 din aceeaşi lege şi art. 323 din Codul penal din 1969. Astfel, analizând conţinutul noii incriminări, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a constatat că acţiunile care reprezintă elementul material al laturii obiective a infracţiunii de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzut de art. 367 din Codul penal, respectiv iniţierea, constituirea, aderarea sau sprijinirea, sunt identice cu acţiunile care constituiau elementul material al infracţiunilor prevăzute de art. 7 alin. (1) şi art. 8 din Legea nr. 39/2003 şi art. 323 din Codul penal anterior (Decizia nr. 12 din 2 iunie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 8 iulie 2014). 40. De altfel, inclusiv doctrina remarcă faptul că dată fiind multitudinea de noţiuni juridice întâlnite anterior în materia pluralităţii de infractori - asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni, grup infracţional organizat, grup structurat, complot sau grupare teroristă -, Codul penal a abordat varianta instituirii unei unităţi conceptuale în materie, prin reglementarea unei singure noţiuni - grup infracţional organizat -, concept care preia infracţiunile corespondente prevăzute anterior atât de art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 39/2003, cât şi de art. 323 din Codul penal din 1969. 41. Având în vedere aceste aspecte, Curtea reţine că noţiunile „iniţiere", „constituire", „aderare" şi „sprijinire", criticate de autorul excepţiei pentru lipsa de claritate şi previzibilitate, nu reprezintă opţiuni legislative recente, ci acestea se regăseau şi anterior în legislaţia penală. Astfel, în legătură cu acestea, doctrina a precizat că iniţierea unui grup infracţional organizat înseamnă pregătirea sau organizarea unei asemenea structuri. Iniţiatorul unui grup infracţional este persoana care pune bazele unei pluralităţi constituite de infractori. Pentru existenţa infracţiunii în această modalitate, nu are nicio relevanţă dacă iniţierea a fost sau nu transpusă în practică. Constituirea unui grup infracţional organizat este o activitate prin care se înfiinţează o organizaţie criminală, care vizează săvârşirea unor infracţiuni. Prin activitatea de iniţiere şi constituire este întemeiată şi organizată pluralitatea de infractori. Aderarea la o asociere constituită în scop infracţional constă în dobândirea calităţii de membru al asocierii. Aderarea la un grup infracţional organizat se poate manifesta expres (de exemplu, depunerea unui jurământ) sau tacit (de exemplu, desfăşurarea unor activităţi din care rezultă că cel în cauză se consideră membru al grupului). Sprijinirea asocierii infracţionale înseamnă un ajutor de orice fel acordat unui astfel de grup. Ajutorul poate fi de natură materială (de exemplu, plata unei contribuţii) sau de ordin moral (de exemplu, atragerea de adepţi). 42. Totodată, în practica instanţelor, s-a statuat, de exemplu, că nu există „grup organizat" fără să existe o organizare a grupului, reguli de acţionare, ierarhie a membrilor şi repartizare a rolurilor. De asemenea, s-a reţinut că infracţiunea prevăzută în art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, referitoare la constituirea unui grup infracţional organizat, în modalitatea constituirii implică o activitate de alcătuire, de înfiinţare a grupului, iar în modalitatea iniţierii implică acţiuni prin care se pun bazele acestui grup, toate acestea presupunând stabilirea componenţei, structurii, modului de organizare şi operare, scopului şi mijloacelor, a rolului fiecărui membru şi a modalităţilor de aducere la îndeplinire a scopului urmărit. Sub aspect subiectiv, este necesar ca persoanele care urmăresc iniţierea şi constituirea unui astfel de grup să fie de acord să facă parte din structura acestuia, să achieseze la scopul urmărit de grup şi la modalităţile de aducere la îndeplinire şi, în final, să contribuie activ la realizarea acestui scop. Aderarea la un grup infracţional organizat constă în intrarea efectivă a făptuitorului într-un astfel de grup, ca membru al acestuia. Însă existenţa infracţiunii în această modalitate de săvârşire este condiţionată de prezenţa unui grup deja constituit, în care făptuitorul înţelege să intre ca membru. Infracţiunea de sprijinire a grupului criminal organizat, prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, presupune furnizarea de asistenţă, ajutor sau sfaturi în vederea săvârşirii infracţiunilor grave prevăzute de lege. 43. Având în vedere cele reţinute în precedent, faptul că legiuitorul utilizează în reglementarea dispoziţiilor criticate, referitoare la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, noţiuni identice cu cele din vechea reglementare - „iniţiere", „constituire", „aderare" şi „sprijinire" -, ţinând cont de jurisprudenţa şi doctrina dezvoltate până la data intrării în vigoare a noului Cod penal şi luând în considerare faptul că, în mod firesc, jurisprudenţa care vine în continuarea celei existente va avea drept reper cele statuate anterior, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate nu au o formulare ambiguă, neclară şi imprevizibilă pentru un cetăţean care nu dispune de o pregătire juridică temeinică, astfel că nu sunt încălcate cerinţele de claritate, accesibilitate şi previzibilitate a legii impuse de art. 1 alin. (5) din Constituţie (a se vedea, mutatis mutandis, Decizia nr. 489 din 30 iunie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 29 august 2016). 44. Pentru aceste motive, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 367 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal. 45. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi alin. (4) şi ale art. 4 alin. (9), alin. (11) şi alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 şi a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) şi alin. (12) din Codul de procedură penală, Curtea observă că, prin Decizia nr. 835 din 14 decembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 21 iunie 2018, răspunzând unor critici similare, a reţinut că secţiunea IX din Codul de procedură penală din 1968 reglementa materia constatărilor tehnico-ştiinţifice şi a celei medico-legale, art. 112 referindu-se la folosirea unor specialişti, iar art. 115 la raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, iar noua reglementare procesual penală dispune, la art. 172 alin. (10), următoarele: „constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau din afara acestora." 46. Curtea, analizând constituţionalitatea dispoziţiilor procesual penale cuprinse în Codul de procedură penală din 1968, a constatat că dispoziţiile ce legiferează posibilitatea organului de urmărire penală de a cere concursul unor specialişti atunci când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt şi este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei nu sunt de natură a aduce atingere dreptului la apărare al părţilor, care au posibilitatea de a formula cereri în faţa instanţelor judecătoreşti, de a administra orice probe în apărarea lor şi de a exercita căile de atac prevăzute de lege (Decizia nr. 39 din 13 ianuarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 100 din 19 februarie 2009). 47. De asemenea, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 172 din Codul de procedură penală prevăd că, în anumite cazuri, organul de urmărire penală poate solicita opinia unor specialişti care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Rapoartele de constatare întocmite de aceşti specialişti constituie, potrivit art. 97 alin. (2) lit. e) din Codul de procedură penală, un mijloc de probă, în condiţiile în care art. 5 alin. (2) din acelaşi cod prevede că organele de urmărire penală au obligaţia de a strânge şi de a administra probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau inculpatului. În plus, judecata se desfăşoară de către o instanţă independentă şi imparţială, în condiţii de publicitate, oralitate şi contradictorialitate, iar judecătorul îşi fundamentează soluţia pe întregul probatoriu administrat în cauză, verificând, evaluând şi coroborând probele care nu au valoare prestabilită (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017, paragraful 22). 48. Totodată, Curtea a reţinut că, deşi norma procesual penală nu defineşte sintagma „specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare", prin actele normative edictate, conform atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acestea (de exemplu, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2002 privind Departamentul Naţional Anticorupţie), legiuitorul a stabilit domeniile de competenţă ale specialiştilor ce urmează să îşi desfăşoare activitatea în cadrul organelor judiciare, condiţiile de numire a acestora şi statutul lor, aşa încât nu se poate reţine încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5). Totodată, constatările tehnico-ştiinţifice efectuate de către aceşti specialişti constituie mijloc de probă, în sensul dispoziţiilor art. 172 şi următoarele din Codul de procedură penală, iar acest mijloc de probă poate fi contestat de către părţile interesate, atât în cadrul procedurii în camera preliminară, prin invocarea de excepţii referitoare la legalitatea şi temeinicia actelor de urmărire penală, cât şi în etapa judecăţii, conform dispoziţiilor procesual penale referitoare la administrarea probelor (Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, precitată, paragrafele 25 şi 26). 49. Curtea a mai reţinut că, în varianta iniţială a Codului de procedură penală, art. 172 se referea exclusiv la dispunerea efectuării expertizei, efectuarea constatării tehnico-ştiinţifice fiind introdusă ulterior prin titlul III, pct. 116 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesual penale. Astfel, Curtea a constatat că, în prezent, art. 172 din Codul de procedură penală reglementează atât condiţiile dispunerii efectuării expertizei, cât şi pe cele ale dispunerii efectuării constatării. Potrivit art. 172 alin. (1) din Codul de procedură penală, efectuarea unei expertize se dispune când, pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, este necesară şi opinia unui expert. Spre deosebire de expertiză, constatarea se dispune de către organul de urmărire penală, potrivit art. 172 alin. (9) din acelaşi act normativ, când există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Expertiza poate fi efectuată de experţi oficiali din laboratoare sau instituţii de specialitate ori de experţi independenţi autorizaţi din ţară sau din străinătate, în condiţiile legii, pe când constatarea este efectuată de către un specialist care funcţionează în cadrul organelor judiciare sau în afara acestora. Spre deosebire de efectuarea constatării, în cazul efectuării expertizei părţile şi subiecţii procesuali principali au dreptul să solicite ca la efectuarea acesteia să participe un expert recomandat de acestea. De asemenea, dispoziţiile Codului de procedură penală reglementează, de exemplu, incompatibilitatea expertului (art. 174), drepturile şi obligaţiile expertului (art. 175), înlocuirea expertului (art. 176), procedura efectuării expertizei (art. 177), dispoziţii care nu sunt aplicabile în materia constatărilor. În ceea ce priveşte efectuarea constatării, Curtea a observat că dispoziţiile procesual penale reglementează, la art. 1811, doar obiectul constatării şi conţinutul raportului de constatare. 50. Mai mult, Curtea a reţinut că, deşi, după introducerea în Codul de procedură penală a instituţiei constatării, legiuitorul reglementase obligaţia dispunerii efectuării unei expertize când concluziile raportului de constatare erau contestate, prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, acest lucru a fost modificat. Astfel, în prezent, nu mai subzistă obligaţia organului judiciar de a dispune efectuarea unei expertize când concluziile raportului de constatare sunt contestate, ci dispunerea efectuării expertizei în acest caz rămâne la aprecierea organului judiciar. Având în vedere aceste aspecte, Curtea a remarcat că efectuarea unei constatări se poate dispune numai în cursul urmăririi penale, prin ordonanţă, de către organul de urmărire penală, constatarea având caracter facultativ. De asemenea, Curtea a reţinut că, potrivit art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală, constatările tehnico-ştiinţifice se dispun când sunt întrunite două condiţii, respectiv există pericol de dispariţie a unor mijloace de probă sau de schimbare a unor situaţii de fapt ori este necesară lămurirea urgentă a unor fapte sau împrejurări ale cauzei. Aşadar, ceea ce este specific în cazul constatării, ca mijloc de probă, este urgenţa, consemnarea anumitor elemente care constituie probe în procesul penal înainte ca acestea să dispară sau să fie distruse sub acţiunea timpului sau prin acţiunea persoanelor implicate. Prin constatare se stabileşte dacă elementele de la locul faptei constituie indicii sau pot conduce la suspiciunea rezonabilă că a fost săvârşită o faptă penală. 51. Astfel, din interpretarea teleologică a reglementărilor procesual penale, Curtea constată că regula este aceea că atunci când organele judiciare, în cursul urmăririi penale, au nevoie de opinia unui expert pentru constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanţă pentru aflarea adevărului în cauză, se dispune efectuarea unei expertize, iar nu a unei constatări. Astfel, dispunerea efectuării constatării va fi întotdeauna excepţia, aceasta putând fi realizată doar dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 172 alin. (9) din Codul de procedură penală. 52. Totodată, Curtea reţine că asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 172 alin. (10) şi alin. (12) din Codul de procedură penală s-a mai pronunţat, din perspectiva unor critici similare, şi prin Decizia nr. 729 din 21 noiembrie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 16 februarie 2018, Decizia nr. 787 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 192 din 17 martie 2017, şi Decizia nr. 791 din 15 decembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 23 februarie 2017. 53. Aşa fiind, Curtea urmează să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (3) şi alin. (4) şi ale art. 4 alin. (9), alin. (11) şi alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi a dispoziţiilor art. 172 alin. (10) şi alin. (12) din Codul de procedură penală. 54. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală, Curtea observă că autorii critică aceste dispoziţii din perspectiva aplicării în aceeaşi cauză a procedurii simplificate, concomitent cu procedura de drept comun. Autorii excepţiei de neconstituţionalitate apreciază că în acest caz se creează o situaţie nefavorabilă celor care au optat pentru o judecată în baza procedurii de drept comun, fiind afectată inclusiv prezumţia de nevinovăţie a acestora. Totodată, acestora nu li se mai asigură dreptul la o instanţă independentă şi imparţială, fiind lipsiţi şi de dreptul la apărare. 55. Curtea reţine că, prin Adresa înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.969 din 25 iunie 2018, Tribunalul Buzău - Secţia penală a învederat că în Dosarul nr. 1.779/114/2016, în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate, instanţa judecătorească nu a aplicat procedura recunoaşterii învinuirii faţă de niciunul dintre inculpaţi, astfel că în acest dosar toţi inculpaţii sunt judecaţi potrivit procedurii de drept comun. 56. Având în vedere aceste aspecte, Curtea apreciază că autorii excepţiei pun în discuţie o problemă ipotetică, întrucât dispoziţiile art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea cauzei, de vreme ce instanţa judecătorească nu a aplicat procedura recunoaşterii învinuirii faţă de niciunul dintre inculpaţi. Astfel, conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia". Or, „legătura cu soluţionarea cauzei" presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. 57. Având în vedere cele anterior expuse, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală. 58. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 392 din 6 iunie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 30 iunie 2017, în ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate referitoare la lipsa unui prag valoric sau a intensităţii vătămării rezultate din comiterea faptei, a constatat că, încă din data de 8 iulie 2016, data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016, în sarcina legiuitorului primar sau delegat s-a născut obligaţia de a reglementa valoarea pagubei şi gravitatea vătămării rezultate din comiterea faptei de „abuz în serviciu", cu aplicarea principiului „ultima ratio", astfel cum acesta a fost dezvoltat în doctrină şi jurisprudenţă (inclusiv cea a Curţii Constituţionale). Dezvoltând raţionamentul juridic pe care s-a întemeiat soluţia pronunţată în decizia menţionată, Curtea a considerat că delimitarea dintre diferitele forme de răspundere juridică şi răspunderea penală nu poate avea drept unic criteriu tipul actului normativ încălcat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, respectiv un act de reglementare primară (lege sau ordonanţă a Guvernului) sau un act normativ administrativ, ci, dimpotrivă, constatând posibilitatea ca în cazul săvârşirii unei fapte prin încălcarea unei legi sau ordonanţe a Guvernului să poată fi incidentă atât răspunderea penală, cât şi alte forme de răspundere extrapenală, cum este cea disciplinară, administrativă sau civilă, Curtea a reţinut, drept criteriu suplimentar, gradul de intensitate necesar aplicării unei pedepse penale, respectiv necesitatea existenţei unei anumite valori a pagubei sau a unei anumite gravităţi a vătămării drepturilor sau intereselor legitime rezultate din comiterea faptei. 59. De altfel, Curtea a reţinut că nu este prima dată când stabileşte o astfel de legătură între gravitatea faptei şi incidenţa răspunderii penale. În jurisprudenţa sa, Curtea a statuat că incriminarea/dezincriminarea unor fapte ori reconfigurarea elementelor constitutive ale unei infracţiuni ţine de marja de apreciere a legiuitorului, marjă care nu este absolută, ea fiind limitată de principiile, valorile şi exigenţele constituţionale. Prin reglementarea protecţiei penale doar a faptelor care produc anumite consecinţe, legiuitorul trebuie să se plaseze în interiorul acestei marje, întrucât nicio dispoziţie constituţională nu obligă explicit/implicit la stabilirea unui standard de referinţă care să determine în mod automat incriminarea penală a oricărei vătămări aduse unei valori consacrate constituţional sau legal. În acest sens, prin Decizia nr. 683 din 19 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 47 din 20 ianuarie 2015, cu privire la soluţia legislativă care a instituit pragul de peste 90 de zile de spitalizare a victimei unui accident de circulaţie soldat cu vătămări corporale care atrage incidenţa legii penale, cu consecinţa dezincriminării faptelor care au generat vătămări ce au necesitat îngrijiri medicale sub acest prag, Curtea a reţinut că „legiuitorul are îndreptăţirea de a plasa protecţia constituţională a valorii care nu intră sub incidenţa penalului, în sfera răspunderii civile delictuale", deci, implicit, Curtea a acceptat teza potrivit căreia incidenţa răspunderii penale este condiţionată de o anumită gravitate a faptei sau de un anumit nivel de afectare a valorii protejate prin norma penală. 60. În ceea ce priveşte dispoziţiile penale referitoare la fapta de „abuz în serviciu", Curtea a constatat că lipsa unor circumstanţieri cu privire la determinarea unui anumit cuantum al pagubei ori a unei anume gravităţi a vătămării drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice face dificilă şi, uneori, imposibilă, delimitarea răspunderii penale de celelalte forme de răspundere juridică, cu consecinţa deschiderii procedurilor de cercetare penală, trimitere în judecată şi condamnare a persoanelor care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau a intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice, indiferent de valoarea pagubei sau de intensitatea vătămării. Dispoziţiile penale în vigoare sunt formulate în sens larg şi în termeni vagi, ce determină un grad sporit de impredictibilitate, aspect problematic din perspectiva art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi a altor cerinţe fundamentale ale principiului statului de drept, această redactare constituind premisa unor interpretări şi aplicări arbitrare/aleatorii. O asemenea omisiune are relevanţă constituţională în cauza de faţă (a se vedea şi Decizia nr. 503 din 20 aprilie 2010, Decizia nr. 107 din 27 februarie 2014 sau Decizia nr. 308 din 12 mai 2016, paragraful 41, prin care Curtea a statuat că „omisiunea şi imprecizia legislativă sunt cele care generează încălcarea dreptului fundamental pretins a fi încălcat") pentru că afectează drepturi şi libertăţi fundamentale ale persoanei împotriva căreia se formulează o astfel de acuzaţie penală. În aceste condiţii, Curtea, fiind ţinută de obligaţia de a interpreta o dispoziţie legală în sensul de a produce efecte şi pentru a da, astfel, un sens constituţional acesteia (a se vedea în acest sens Decizia nr. 223 din 13 martie 2012), consideră necesară instituirea unui prag al pagubei şi circumstanţierea vătămării produse prin comiterea faptei, elemente în funcţie de care să se aprecieze incidenţa sau nu a legii penale. 61. Dată fiind natura omisiunii legislative relevate, Curtea Constituţională nu are competenţa de a complini acest viciu normativ, întrucât şi-ar depăşi atribuţiile legale, acţionând în sfera exclusivă de competenţă a legiuitorului primar sau delegat. Pe cale de consecinţă, ţinând seama de dispoziţiile constituţionale ale art. 142 alin. (1), potrivit cărora „Curtea Constituţională este garantul supremaţiei Constituţiei", şi de cele ale art. 1 alin. (5), potrivit cărora, „în România, respectarea [...] legilor este obligatorie", Curtea a subliniat că legiuitorul are obligaţia de a reglementa pragul valoric al pagubei şi intensitatea vătămării dreptului sau interesului legitim rezultate din comiterea faptei în cuprinsul normelor penale referitoare la infracţiunea de abuz în serviciu, pasivitatea acestuia fiind de natură să determine apariţia unor situaţii de incoerenţă şi instabilitate, contrare principiului securităţii raporturilor juridice în componenta sa referitoare la claritatea şi previzibilitatea legii. 62. Având în vedere aceste aspecte, Curtea urmează să respingă, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. 63. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 375 şi art. 377 din Codul de procedură penală şi a dispoziţiilor art. 248 din Codul penal din 1969 şi art. 297 alin. (1) din Codul penal cu referire la art. 132 din Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, excepţie ridicată de Bogdan Mihai Neamu şi Cătălin Liviu Boaru în Dosarul nr. 1.779/114/2016 al Tribunalului Buzău - Secţia penală. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceiaşi autori în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 367 alin. (1) şi alin. (3) din Codul penal, ale art. 3 alin. (3) şi alin. (4) şi ale art. 4 alin. (9), alin. (11) şi alin. (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 74/2013 privind unele măsuri pentru îmbunătăţirea şi reorganizarea activităţii Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative şi ale art. 172 alin. (10) şi alin. (12) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Buzău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iulie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 460/2018

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 460 din 2018
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 612 2017
     We are authorized Financial consulting firm that work directly with A rated banks eg Lloyds Bank,Barclays Bank,hsbc bank etc We provide BG, SBLC, LC, LOAN and lots more for client all over the world. Equally,we are ready to work with Brokers and financial consultants/consulting firms in their respective countries. We are equally ready to cover some commission to those Brokers and financial consultants/consulting firms. Awaiting a favourable response from you. Best regards DARREN,CRAIG email :darrencraig002@gmail.com skype: darrencraig002@gmail.com Tel contact: +448060938462
ANONIM a comentat Decretul 289 2015
     Do You Need A Loan To Consolidate Your Debt At 1.0%? Or A Personal Loans * Business Loans etc. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) We Offers Financial Consulting To Client, Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Legea 116 2018
    We offer certified and verifiable bank instruments via Swift Transmission from a genuine provider capable of taking up time bound transactions. FOR LEASING OF BG/SBLC MINIMUM FACE VALUE OF BG/SBLC = EUR/USD 1M LEASING FEE = 4%+2% FOR PURCHASE OF FRESH CUT BG/SBLC PRICE = 32%+2% MINIMUM FACE VALUE OF BG/SBLC = EUR/USD 1M Our BG/SBLC Financing can help you get your project funded, loan financing by providing you with yearly. RWA ready to close leasing with any interested client in few banking days renewable leased bank instruments. We work directly with issuing bank lease providers, this Instrument can be monetized on your behalf for 100% funding: For further details contact us with the below information. Contact name: Azra Ishaque Email : lintel.financialservicesplc@gmail.com Skype : lintel.financialservicesplc
ANONIM a comentat Hotărârea 2018 2011
    We are direct providers of fresh cut bg, sblc, mtn, bonds and cds which we have specifically for lease. we do not have any broker chain in this offer or get involved in chauffer driven offers. you are at liberty to engage our leased instruments into trade programs as well as in other project(s) such as aviation, agriculture, petroleum, telecommunication, construction of dams, bridges and any other project(s) etc you can use these bank instruments for private placement platforms, commercial loan, business loans, credit lines and much more. For further details contact us with the below information.... Contact : Mr. SIVAJOTHI GNANATHEEVAM Email: leasingmandate@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 665 2008
     When It Comes To Personal Loans * Business Loans etc., Contact Us Today Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) It’s Imperative To Work With The Right Company. We Help You Get The Best Rate For Your Business Loan Regardless Of Your Credit!!! If You Are Looking For A Personal Loans * Business Loans etc., You Have Come To The Right Place. Contact Us Today For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Hotărârea 665 2008
     When It Comes To Personal Loans * Business Loans etc., Contact Us Today Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) It’s Imperative To Work With The Right Company. We Help You Get The Best Rate For Your Business Loan Regardless Of Your Credit!!! If You Are Looking For A Personal Loans * Business Loans etc., You Have Come To The Right Place. Contact Us Today For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Decretul 362 2016
    When It Comes To Personal Loans * Business Loans etc., Contact Us Today Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) It’s Imperative To Work With The Right Company. We Help You Get The Best Rate For Your Business Loan Regardless Of Your Credit!!! If You Are Looking For A Personal Loans * Business Loans etc., You Have Come To The Right Place. Contact Us Today For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Decretul 493 2018
    XMAS LOAN OFFER !!! APPLY NOW Do you need financial assistance of any kind? We give out loans at 3% A.P.I. rate! Personal Loans? Business Loans? Student loan? Mortgage loans? Agricultural and project funding? Email: libertyprivatefunding@gmail.com APPLY FOR A FAST LOAN TODAY
ANONIM a comentat Decretul 362 2016
     We Offers Financial Consulting To Client, Companies Seeking Debt / Loan Financing And Seeking For Working Capital To Start A New Business Or To Expand Existing Business. Interested Parties Should Contact Us For More Information Through Via E-mail: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com ) We Have Loan Programs Tailored For Any Profile And You've Come To The Right Place To Satisfy Your Business Needs. If Your Company Or You Know Of Any Company With Viable Projects / Proposals That Needs Financing, Kindly Write Us With The Loan Requirement. Please, Contact Us For More Information: SuiteCapitals@gmail.com ( SuiteCapitals@post.com )
ANONIM a comentat Hotărârea 737 2018
    Bună ziua, aveți un credit rău? Ai nevoie de bani pentru vacanta ta de Craciun? Aveți nevoie de bani pentru a plăti facturile? Este necesar să începeți o afacere nouă? Aveți un proiect neterminat din cauza finanțării insuficiente? Aveți nevoie de bani pentru a investi în orice specialitate care vă va fi de folos? Și nu știi ce să faci. Oferim următoarele împrumuturi: împrumuturi personale, credite pentru afaceri, împrumuturi combinate, împrumuturi pentru studenți, credite de consolidare și multe altele. Vă salutăm pentru o oportunitate de a obține toate tipurile de împrumuturi la o rată foarte accesibilă de 2%. Pentru informații, contactați-ne acum folosind informațiile de mai jos .. Numele companiei: UPSTOX FUNDING Companie de e-mail: upstoxfunding@yahoo.com Text / Apel: (302) 273-5794. Via / WhatsApp: +1 {785} 337-5044
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 460/2018
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu