DECIZIE Nr.
459 din 20 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278 1 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 324 din 18 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Oana Cristina Puică -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2781 din Codul
de procedură penală, excepţie ridicată de Ioan Lazăr
în Dosarul nr. 5.354/1/2008 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Completul de 9 judecători.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza este în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 28 iulie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 5.354/1/2008, Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2781 din Codul de procedură
penală. Excepţia a fost ridicată de Ioan Lazăr cu
ocazia soluţionării recursului împotriva unei sentinţe penale
prin care a fost respinsă plângerea împotriva unei rezoluţii de
neîncepere a urmăririi penale.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine, în esenţă, că art. 2781 din Codul de
procedură penală încalcă dispoziţiile constituţionale
ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale art. 21 privind accesul
liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil şi ale art.
124 referitoare la înfăptuirea justiţiei, precum şi ale art. 11
privind raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern
şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor
internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6
referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
întrucât rolul judecătorului este limitat, iar persoana
vătămată nu poate cere administrarea probei cu martori sau
audierea persoanei cercetate, care beneficiază de o adevărată
imunitate în faţa judecătorului.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie -
Completul de 9 judecători apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului,
pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 2781 din Codul de
procedură penală, modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru
modificarea şi completarea Codului de procedură penală, precum
şi pentru modificarea altor legi, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, având următorul cuprins: „După
respingerea plângerii făcute conform art. 275-278 împotriva
rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanţei
ori, după caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub
urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, date de
procuror, persoana vătămată, precum şi orice alte persoane
ale căror interese legitime sunt vătămate pot face plângere, în
termen de 20 de zile de la data comunicării de către procuror a
modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecătorul de la
instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să
judece cauza în primă instanţă. Plângerea poate fi făcută
şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecată cuprinse în
rechizitoriu.
In cazul în care prim-procurorul parchetului sau,
după caz, procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de
apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu
a soluţionat plângerea în termenul prevăzut în art. 277, termenul
prevăzut în alin. 1 curge de la data expirării termenului
iniţial de 20 de zile.
Dosarul va fi trimis de parchet judecătorului,
în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul.
Persoana faţă de care s-a dispus
neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală
sau încetarea urmăririi penale, precum şi persoana care a făcut
plângerea se citează. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu
împiedică soluţionarea cauzei. Când judecătorul consideră
că este absolut necesară prezenţa persoanei lipsă, poate
lua măsuri pentru prezentarea acesteia.
La judecarea plângerii, prezenţa procurorului
este obligatorie.
La termenul fixat pentru judecarea plângerii,
judecătorul dă cuvântul persoanei care a făcut plângerea,
persoanei faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale,
scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale
şi apoi procurorului.
Judecătorul, soluţionând plângerea,
verifică rezoluţia sau ordonanţa atacată, pe baza
lucrărilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a
oricăror înscrisuri noi prezentate.
Judecătorul pronunţă una dintre
următoarele soluţii:
a) respinge plângerea, prin sentinţă, ca
tardivă sau inadmisibilă ori, dupa caz, ca nefondată,
menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacată;
b) admite plângerea, prin sentinţă,
desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi
trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii
urmăririi penale, după caz. Judecătorul este obligat să
arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodată
faptele şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin
care anume mijloace de probă;
c) admite plângerea, prin încheiere,
desfiinţează rezoluţia sau ordonanţa atacată şi,
când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre
judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în
primă instanţă şi căile de atac aplicându-se în mod
corespunzător.
In cazul prevăzut în alin. 8 lit. c), actul de
sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se
referă alin. 1.
Hotărârea judecătorului
pronunţată potrivit alin. 8 lit. a) şi b) poate fi atacată
cu recurs de procuror, de persoana care a făcut plângerea, de persoana
faţă de care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea
de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, precum
şi de orice altă persoană ale cărei interese legitime sunt
vătămate.
In situaţia prevăzută în alin. 8 lit.
a), persoana în privinţa căreia judecătorul, prin hotărâre
definitivă, a decis că nu este cazul să se înceapă ori
să se redeschidă urmărirea penală nu mai poate fi
urmărită pentru aceeaşi faptă, afară de cazul când
s-au descoperit fapte sau împrejurări noi ce nu au fost cunoscute de
organul de urmărire penală şi nu a intervenit unul dintre
cazurile prevăzute în art. 10.
Judecătorul este obligat să rezolve
plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia.
Plângerea greşit îndreptată se trimite
organului judiciar competent."
In susţinerea
neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul
excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, ale
art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces
echitabil şi ale art. 124 referitoare la înfăptuirea justiţiei,
precum şi ale art. 11 privind raportul dintre dreptul internaţional şi
dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor
internaţionale privind drepturile omului, raportate la prevederile art. 6
referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată că dispoziţiile art. 2781 din Codul
de procedură penală au mai fost supuse controlului instanţei de
contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi din
Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, invocate şi în
prezenta cauză, şi faţă de critici similare. In acest sens
este, de exemplu, Decizia nr. 1.223 din 18 noiembrie 2008, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 30 decembrie 2008, prin
care Curtea Constituţională a respins ca neîntemeiată
excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege
criticate, pentru motivele acolo arătate.
Intrucât nu au apărut elemente noi, de natură
a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia,
cât şi considerentele deciziei menţionate îşi
păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2781 din Codul de procedură
penală, excepţie ridicată de Ioan Lazăr în Dosarul nr.
5.354/1/2008 al Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie -
Completul de 9 judecători.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 20 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puică