Decizia Nr.458 din 08.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicată de Alexandr Buga în Dosarul nr. 4.963/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.144D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate. Consideră că textul de lege criticat nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate şi precizează că există proiecte de cooperare bilaterală intensificată între România şi Republica Moldova, astfel că nu se pot reţine criticile formulate de autorul excepţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Sentinţa civilă nr. 239 din 17 ianuarie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 4.963/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicată de Alexandr Buga într-o cauză având ca obiect obligarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie la primirea cererii de redobândire a cetăţeniei române împreună cu dosarul personal prin mandatarul avocat pe care l-a desemnat.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că textul de lege criticat pune persoanele interesate în imposibilitatea de a introduce cererea pentru acordarea sau redobândirea cetăţeniei, acestora fiindu-le astfel îngrădit accesul liber la justiţie şi dreptul la apărare, prin restrângerea dreptului de a fi reprezentate de un avocat. Susţine că dreptul la apărare trebuie privit ca un drept absolut, dispoziţiile art. 24 alin. (2) din Constituţie referindu-se „la tot parcursul procedurilor jurisdicţionale şi judecătoreşti, nu numai la un proces anume“. Arată că prevederile art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991 instituie „un tratament vădit inegal în ceea ce priveşte raporturile juridice dintre diferitele categorii sociale care pot apela la serviciile de specialitate ale unui avocat şi cele care nu au posibilitatea de a-şi exercita diferitele drepturi prin persoane interpuse sau chiar personal“. Mai susţine că este nesocotit art. 16 alin. (1) din Constituţie, care nu face distincţie între cetăţenii români şi foştii cetăţeni români „care au pierdut dreptul de a fi români prin diferite tratate“. Precizează că textul de lege criticat instituie obligaţia diferitelor categorii de cetăţeni de a depune personal sau prin mandatar o cerere sau petiţie adresată Statului român, spre deosebire de alte instituţii, precum primării sau prefecturi, unde este suficientă o simplă procură notarială sau împuternicire avocaţială.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textul de lege ce formează obiectul acesteia nu conţine restrângeri nejustificate ale exerciţiului dreptului de a se adresa autorităţii competente să decidă asupra redobândirii cetăţeniei române, toate criticile de neconstituţionalitate ţinând, de fapt, de interpretarea şi aplicarea concretă a acestora şi de exercitarea competenţelor autorităţii în limitele legale, supuse cenzurii instanţelor de contencios administrativ. Apreciază că cerinţa depunerii personale a cererii de redobândire a cetăţeniei române este justificată de finalitatea acestei proceduri, restrângerea nefiind absolută, în condiţiile în care se permite mandatarea, în anumite situaţii.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, care au următorul cuprins: „Cererea de acordare sau, după caz, de redobândire a cetăţeniei române se formulează în limba română, se adresează Comisiei pentru cetăţenie şi se depune personal sau, în cazuri temeinic justificate, prin mandatar cu procură specială şi autentică la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, fiind însoţită de acte care dovedesc îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege.“În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor din Legea fundamentală cuprinse la art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, la art. 21 alin. (1) şi (2) care consacră dreptul de acces liber la justiţie şi care prevede că nicio lege nu poate îngrădi exerciţiul acestuia şi la art. 24 care garantează dreptul la apărare. Invocă, totodată, şi art. 6 - „Dreptul la un proces echitabil“ din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că textul de lege criticat stabileşte condiţiile pe care o cerere de acordare sau de redobândire a cetăţeniei române trebuie să le întrunească pentru a fi admisibilă. Aceasta reprezintă o cerere cu natură pur administrativă, ce urmează a fi soluţionată de Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, care, potrivit art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 5/2010 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 93 din 10 februarie 2010, aprobată cu modificări prin Legea nr. 112/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 405 din 17 iunie 2010, este o instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, aflată în subordinea Ministerului Justiţiei.În aceste condiţii, Curtea constată că, în ceea priveşte procedura de soluţionare a cererii de acordare sau de redobândire a cetăţeniei, de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie, nu sunt incidente dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) sau cele ale art. 24 din Constituţie.Astfel, Curtea constată că Legea fundamentală, prin art. 21, garantează accesul liber la justiţie în înţelesul de posibilitate a oricărei persoane de a se adresa unei instanţe judecătoreşti, în vederea apărării oricărui drept sau libertăţi şi a oricărui interes legitim. Norma constituţională amintită nu se referă, însă, la ipoteza accesului la o autoritate administrativă. Un asemenea drept este reglementat prin lege, iar garanţiile respectării sale sunt prevăzute în art. 52 şi art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală.De asemenea, Curtea nu poate reţine nici incidenţa prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale care garantează dreptul la un proces echitabil, de vreme ce situaţia avută în vedere de norma criticată nu implică existenţa unui proces în cadrul căruia să poată fi analizat caracterul său echitabil, ci reprezintă o etapă a unei proceduri administrative de acordare sau redobândire a cetăţeniei.De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că raţiuni de flexibilitate şi eficienţă, care sunt deplin compatibile cu protecţia drepturilor omului, pot justifica o intervenţie prealabilă a unor organe administrative sau profesionale sau a unor organe jurisdicţionale care nu întrunesc în totalitate cerinţele impuse de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, atât timp cât decizia unui astfel de organ este supusă controlului unei instanţe care să asigure conformitatea cu acest articol (a se vedea, spre exemplu, Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunţată în Cauza Le Compte, van Leuven şi de Meyere împotriva Belgiei, paragraful 51, şi Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunţată în Cauza Albert şi Le Compte împotriva Belgiei, paragraful 29).Or, Curtea observă că, în temeiul prevederilor art. 19 alin. (4) din Legea nr. 21/1991, ordinul de respingere a cererii de acordare sau redobândire a cetăţeniei române poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data comunicării, la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia contencios administrativ, a cărei hotărâre este definitivă şi poate fi supusă recursului la Secţia de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Sunt asigurate astfel garanţiile care condiţionează, într-o societate democratică, dreptul la un proces echitabil.Curtea reţine că, în privinţa incidentelor ce pot apărea în procedura de acordare sau redobândire a cetăţeniei române, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim - în speţa de faţă, de către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie - printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, instanţei de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.Totodată, Curtea observă că nu sunt incidente în cauză nici dispoziţiile art. 24 din Legea fundamentală care garantează dreptul la apărare. În acest sens, Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că dreptul la apărare este consacrat de art. 24 din Constituţie în sfera activităţii judiciare, iar alin. (2) al normei constituţionale invocate se referă chiar la „cursul procesului“ (a se vedea, de exemplu, Decizia nr. 371 din 5 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 768 din 24 august 2005).În plus, Curtea reţine că persoana interesată în acordarea ori redobândirea cetăţeniei române are deplina libertate de a apela la serviciile unui avocat, dar aceasta nu înlătură obligaţia depunerii personale a cererii, ţinând cont de specificul acestui tip de cerere. De altfel, prezentarea personală a solicitantului reprezintă o primă dovadă a interesului pe care acesta în mod real îl manifestă cu privire la obţinerea cetăţeniei, ca expresie a legăturii şi apartenenţei unei persoane fizice la statul român.În fine, Curtea constată că nu poate fi primită critica de neconstituţionalitate formulată în raport cu art. 16 alin. (1) din Constituţie, deoarece, contrar celor susţinute de autorul excepţiei, prevederile de lege supuse controlului de constituţionalitate nu instituie diferenţieri pe criterii arbitrare, ci sunt deopotrivă aplicabile tuturor celor care solicită acordarea sau redobândirea cetăţeniei române. Totodată, Curtea reţine că cele două categorii de persoane între care autorul excepţiei face comparaţie, respectiv cetăţenii români şi foştii cetăţeni români care solicită redobândirea cetăţeniei române, nu se află în aceeaşi situaţie care să justifice un tratament juridic identic sau similar. Aceasta, deoarece o asemenea procedură este, prin însăşi natura sa, aplicabilă exclusiv cetăţenilor străini sau apatrizilor care solicită, după caz, dobândirea ori redobândirea cetăţeniei române, fiind lipsită de interes pentru persoanele fizice care sunt cetăţeni români. De altfel, în jurisprudenţa sa, reprezentată, de exemplu, de Decizia nr. 215 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 10 aprilie 2009, Curtea a observat că stabilirea unei diferenţe de tratament juridic care să conducă la concluzia existenţei unei inegalităţi nu poate fi analizată prin compararea unor situaţii fundamental diferite, aşa cum sunt şi cele la care face referire autorul prezentei excepţii. De asemenea, Curtea a statuat că prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie, care reglementează egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, au în vedere numai cetăţenii români, iar nu şi străinii sau apatrizii (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 295 din 1 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 29 din 17 ianuarie 2002). Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, prin Decizia nr. 356 din 24 aprilie 2012*), nepublicată în Monitorul Oficial al României până la data pronunţării prezentei decizii. Întrucât în cauza de faţă criticile formulate sunt identice, iar argumentarea acestora se raportează la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, considerentele şi soluţia deciziei citate îşi menţin valabilitatea şi în ceea ce priveşte prezenta excepţie de neconstituţionalitate.__*) Decizia Curţii Constituţionale nr. 356 din 24 aprilie 2012 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 416 din 22 iunie 2012.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 13 alin. (1) din Legea cetăţeniei române nr. 21/1991, excepţie ridicată de Alexandr Buga în Dosarul nr. 4.963/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 8 mai 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Valentina Bărbăţeanu