Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Petru Mereu în Dosarul nr. 773/59/P/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.384 D/2015. 2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că, la dosarul cauzei, părţile Rodica Cădărescu şi Viorel Cădărescu au depus note scrise prin care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public care solicită respingerea, ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că, în mod contrar susţinerilor autorului excepţiei, textul criticate prevede, în mod expres, care sunt situaţiile în care poate fi reluată urmărirea penală, ca urmare a redeschiderii acesteia, nesubzistând criticile acestuia referitoare la inexistenţa unor astfel de condiţii legale. Se susţine, totodată, că, în mod evident, redeschiderea urmăririi penale poate avea loc doar înaintea împlinirii termenului prescripţiei speciale, aşa încât nu poate fi vorba despre incidenţa sine die, în orice cauză penală, a textului legal criticat. CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 14 august 2015, pronunţată în Dosarul nr. 773/59/P/2015, Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Cristian Petru Mereu într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea unei cereri de respingere a unei cereri a parchetului, de confirmare a unei ordonanţe prin care a fost infirmată o rezoluţie prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de autorul excepţiei, considerându-se că, în condiţiile în care, prin sentinţă penală, a fost respinsă plângerea împotriva aceleiaşi rezoluţii, există autoritate de lucru judecat.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, se susţine că textul criticat nu prevede suficient de explicit situaţiile şi condiţiile în care se poate dispune infirmarea unei soluţii de către procurorul ierarhic superior. De asemenea, se susţine că, prin caracterul său general, textul criticat creează, de fapt, o cale de atac lăsată la îndemâna procurorului, prin care acesta poate înfrânge autoritatea de lucru judecat. Se arată, în acest sens, că, în condiţiile în care legea nu distinge, procedura instituită prin art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală permite procurorului ierarhic superior să infirme chiar şi o ordonanţă care a fost supusă verificării judecătorului, aspect ce reprezintă, în mod indirect, o veritabilă cale de atac de care părţile interesate se pot prevala. 7. Curtea de Apel Timişoara - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este întemeiată. Se arată că prevederile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală încalcă dispoziţiile art. 16, 21 şi 129 din Constituţie. În acest sens, au fost reiterate argumentele formulate de autorul excepţiei.8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Guvernul opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se face trimitere la considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 496 din 23 iunie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 708 din 22 septembrie 2015. Se arată că dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei juridice, fără privilegii şi fără discriminări, motiv pentru care acestea sunt conforme cu prevederile art. 16 din Constituţie. Se mai susţine că prevederile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt în acord şi cu dispoziţiile art. 129 din Legea fundamentală, câtă vreme redeschiderea urmăririi penale, chiar şi în situaţia invocată de autorul excepţiei, este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară.10. Avocatul Poporului apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Se arată că textul criticat se aplică, în mod egal, tuturor persoanelor aflate în condiţiile arătate în cuprinsul său, motiv pentru care acesta nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie. Se susţine, totodată, neîncălcarea prin prevederile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală a dispoziţiilor constituţionale ale art. 21. Se arată că, în situaţia redeschiderii urmăririi penale, pentru motivele arătate în ordonanţă, urmează ca, după efectuarea actelor de urmărire penală, să fie pronunţată o nouă soluţie de către organul de urmărire penală, soluţie împotriva căreia persoana interesată poate formula plângere şi că o eventuală depăşire a unui termen rezonabil în cursul urmăririi penale nu echivalează cu încălcarea accesului liber la justiţie. Se mai arată că redeschiderea urmăririi penale are ca finalitate dispunerea de către procuror a uneia dintre soluţiile prevăzute la art. 327 din Codul de procedură penală, împotriva căreia, de asemenea, persoana interesată poate formula plângere. Se susţine că nu poate fi reţinută nici încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 129 din Constituţie, întrucât legiuitorului îi revine atribuţia exclusivă de reglementare a căilor de atac şi a modului de exercitare a acestora. Se menţionează faptul că prevederile art. 335 din Codul de procedură penală se completează cu cele referitoare la reluarea urmăririi penale şi la plângerea împotriva măsurilor şi actelor efectuate în cursul urmăririi penale, motiv pentru care nu poate fi susţinută lipsa de precizie sau de previzibilitate a textului criticat.11. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:12. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.13. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 335 alin. (1) Codul de procedură penală, care au următorul cuprins: „Dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale. Dispoziţiile art. 317 se aplică în mod corespunzător".14. Se susţine că textul criticat contravine prevederilor constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi art. 129 cu privire la folosirea căilor de atac.15. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în fapt, prin Rezoluţia nr. 426/P/2010 din 20 decembrie 2010, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a dispus, conform art. 209 şi 228 din Codul de procedură penală din 1968 raportat la art. 10 lit. a) şi f) din acelaşi cod, neînceperea urmăririi penale faţă de autorul excepţiei. Împotriva acestei rezoluţii a fost formulată plângere, care a fost soluţionată, fiind respinsă, prin Rezoluţia nr. 73/11/2011 din 7 februarie 2011 a Procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. Împotriva acesteia din urmă, a fost formulată plângere, care, la rândul său, a fost respinsă, prin Sentinţa penală nr. 71/17 martie 2011 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara. La data de 26 mai 2015, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a infirmat Rezoluţia nr. 426/P/2010 din 20 decembrie 2010, a dispus redeschiderea urmăririi penale, conform art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, invocând neobservarea de către procurorul emitent a unor aspecte ale cauzei reflectate în actele existente la dosar şi a solicitat judecătorului de cameră preliminară confirmarea acestei soluţii, conform art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală.16. Referitor la critica de neconstituţionalitate astfel formulată, Curtea reţine că, potrivit art. 332 alin. (1) din Codul de procedură penală, urmărirea penală este reluată în caz de: a) încetare a cauzei de suspendare; b) restituire a cauzei de către judecătorul de cameră preliminară; c) redeschidere a urmăririi penale, iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, reluarea urmăririi penale nu poate avea loc dacă a intervenit o cauză care împiedică punerea în mişcare a acţiunii penale sau continuarea procesului penal. Potrivit art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, acţiunea penală nu poate fi pusă în mişcare, iar când a fost pusă în mişcare nu mai poate fi exercitată în următoarele situaţii: a) fapta nu există; b) fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege; c) nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea; d) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate; e) lipseşte plângerea prealabilă, autorizarea sau sesizarea organului competent ori o altă condiţie prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mişcare a acţiunii penale; f) a intervenit amnistia sau prescripţia, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică; g) a fost retrasă plângerea prealabilă, în cazul infracţiunilor pentru care retragerea acesteia înlătură răspunderea penală, a intervenit împăcarea ori a fost încheiat un acord de mediere în condiţiile legii; h) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege; i) există autoritate de lucru judecat; j) a intervenit un transfer de proceduri cu un alt stat, potrivit legii.17. Totodată, conform art. 315 alin. (1) din Codul de procedură penală, clasarea se dispune când: a) nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de fond şi formă esenţiale ale sesizării; b) există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1) din Codul de procedură penală, mai sus enumerate.18. În aceste condiţii, în aplicarea dispoziţiilor art. 332 alin. (1) lit. c) din Codul de procedură penală, prevederile art. 335 din acelaşi cod reglementează reluarea, în caz de redeschidere a urmăririi penale prevăzând, la alin. (1), că dacă procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea, infirmă ordonanţa şi dispune redeschiderea urmăririi penale, măsură ce urmează a fi suspusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, potrivit art. 335 alin. (4) din acelaşi cod.19. Pe de altă parte, conform art. 339 alin. (4) din Codul de procedură penală, împotriva soluţiilor de clasare, se poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei actului prin care s-a dispus soluţia, la procurorul ierarhic superior celui care a dispus această soluţie. De asemenea, potrivit art. 340 alin. (1) din Codul de procedură penală, persoana a cărei plângere împotriva soluţiei de clasare, dispusă prin ordonanţă sau rechizitoriu, a fost respinsă conform art. 339 din Codul de procedură penală poate face plângere, în termen de 20 de zile de la comunicare, la judecătorul de cameră preliminară de la instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă. În completare, alin. (2) al aceluiaşi art. 340 prevede că dacă plângerea nu a fost rezolvată în termenul de 20 de zile, prevăzut la art. 338 din Codul de procedură penală, dreptul de a face plângere poate fi exercitat oricând după împlinirea termenului de 20 de zile în care trebuia soluţionată plângerea, dar nu mai târziu de 20 de zile de la data comunicării modului de rezolvare. Soluţionarea unei astfel de plângeri de către judecătorul de cameră preliminară este reglementată la art. 341 din Codul de procedură penală, care prevede, printre altele, la alin. (6) lit. a), că, în cauzele în care nu s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate dispune respingerea plângerii, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, iar, la alin. (7) pct. 1, că, în cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, judecătorul de cameră preliminară poate respinge plângerea ca tardivă sau inadmisibilă, prevăzând, totodată, la pct. 2 lit. a), că, în cauzele în care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, plângerea poate fi respinsă ca nefondată, în condiţiile în care judecătorul de cameră preliminară verifică legalitatea administrării probelor şi a efectuării urmăririi penale, şi exclude probele nelegal administrate ori, după caz, sancţionează potrivit art. 280-282 din Codul de procedură penală, actele de urmărire penală efectuate cu încălcarea legii. În continuarea reglementării acestei proceduri, art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală prevede că încheierea judecătorului de cameră preliminară, prin care s-a pronunţat una dintre soluţiile anterior analizate, prevăzute la alin. (6) şi la alin. (7) pct. 1, pct. 2 lit. a) din Codul de procedură penală, este definitivă.20. Analizând sistematic dispoziţiile procesual penale mai sus arătate, Curtea reţine că legiuitorul a înţeles să supună redeschiderii urmăririi penale, conform art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală toate soluţiile de clasare, inclusiv cele rămase definitive, conform art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, în măsura în care procurorul ierarhic superior celui care a dispus soluţia clasării constată, ulterior, că nu a existat împrejurarea pe care se întemeia clasarea.21. Curtea constată că, într-adevăr, în aplicarea dispoziţiilor art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, legiuitorul nu a procedat la definirea expresă a noţiunii de „împrejurare pe care se întemeia clasarea". Cu toate acestea, Curtea reţine că împrejurările pe care poate fi întemeiată soluţia clasării sunt enumerate de către legiuitor, în mod expres şi limitativ, prin dispoziţiile art. 315 alin. (1) din Codul de procedură penală, aşa încât aprecierea lipsei existenţei acestei împrejurări este, de fapt, o problemă de aplicare a legii de către procurorul ierarhic superior celui care dispune soluţia clasării, şi nu o problemă de constituţionalitate.22. Referitor la sfera noţiunii de „autoritate de lucru judecat", Curtea reţine că aceasta este prevăzută în Codul de procedură penală în vigoare, prin reglementarea, la art. 6 din acest cod, printre principiile şi limitele aplicării legii procesual penale, a principiului Ne bis in idem, potrivit căruia, nicio persoană nu poate fi urmărită sau judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni atunci când faţă de acea persoană s-a pronunţat anterior o hotărâre penală definitivă cu privire la aceeaşi faptă, chiar şi sub altă încadrare juridică.23. Acest principiu reprezintă transpunerea în legislaţia procesual penală românească a prevederilor art. 4 din Protocolul nr. 7 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Potrivit paragrafului 1 al articolului anterior menţionat, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat. 24. Conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, sintagma „procedură penală" din cuprinsul art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie trebuie interpretată având în vedere sfera noţiunilor de „acuzaţie în materie penală" şi „pedeapsă" la care fac trimitere art. 6 şi art. 7 din Convenţie. În vederea determinării înţelesului noţiunii de „acuzaţie în materie penală" instanţa europeană a stabilit trei criterii, denumite „criteriile Engel", arătând că pentru a putea reţine existenţa unei acuzaţii în materie penală în sensul Convenţiei, trebuie avute în vedere încadrarea juridică a infracţiunii în temeiul legislaţiei naţionale, natura infracţiunii şi severitatea pedepsei pe care persoana în cauză riscă să o suporte. S-a arătat, totodată, că ultimele două criterii sunt alternative, nefiind obligatorie îndeplinirea lor în mod cumulativ (a se vedea, în acest sens, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 8 iunie 1976, pronunţată în cauza Engel şi alţii împotriva Olandei). În ceea ce priveşte interzicerea, prin art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, a urmăririi penale sau a judecării unei persoane pentru aceeaşi „infracţiune", aceasta trebuie înţeleasă, conform jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, ca având în vedere fapte identice sau care au fost, în mod esenţial aceleaşi, implicând aceeaşi persoană şi fiind indisolubil legale în timp şi în spaţiu. Astfel, art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie interzice reînceperea unei proceduri penale după finalizarea ei printr-o decizie definitivă, care, conform legislaţiei naţionale, a dobândit autoritate de lucru judecat, atunci când părţile nu mai pot face apel la căi de atac suplimentare. Prin urmare, deciziile susceptibile de o cale de atac ordinară nu intră în sfera de aplicare a dispoziţiilor art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie, însă, potrivit aceleiaşi jurisprudenţe, căile de atac extraordinare nu pot fi luate în calcul la stabilirea naturii definitive a unei decizii. (a se vedea, în acest sens, Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 20 mai 2014, pronunţată în cauza Glantz împotriva Finlandei, paragraful 48-55)25. Cu toate acestea, paragraful 2 al art. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenţie prevede, în mod expres, că dispoziţiile paragrafului 1 al aceluiaşi art. 4 nu împiedică redeschiderea procesului, conform legii şi procedurii penale a Statului respectiv, dacă fapte noi sau recent descoperite sau un viciu fundamental în cadrul procedurii precedente sunt de natură să afecteze hotărârea pronunţată. Este reglementată, astfel, o excepţie de la principiul ne bis in idem, ce dă prioritate înfăptuirii justiţiei, respectiv interesului public al aflării adevărului, în detrimentul interesului privat al persoanei urmărite sau judecate penal. 26. Prin raportare la normele europene mai sus analizate, Curtea constată că, în situaţia invocată de autorul excepţiei, atribuţia procurorului ierarhic superior de a dispune redeschiderea urmăririi penale în situaţia preexistenţei unei încheieri a judecătorului de cameră preliminară, pronunţată conform art. 341 alin. (8) din Codul de procedură penală, de respingere a plângerii formulate împotriva soluţiei procurorului ierarhic superior prin care acesta a respins plângerea împotriva soluţiei de clasare dispusă de procurorul care a controlat şi a supravegheat urmărirea penală, nu echivalează cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, întrucât exercitarea acestui drept presupune descoperirea unor elemente noi ale cauzei, de natură a justifica emiterea ordonanţei de redeschidere.27. Prin urmare, Curtea reţine că dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală constituie aplicarea de către legiuitor a principiului aflării adevărului, prevăzut la art. 5 din Codul de procedură penală, ce are la bază imperativul înfăptuirii justiţiei, dar şi a principiului constituţional al controlului ierarhic specific activităţii procurorilor, prevăzut la art. 132 alin. (1) din Constituţie. 28. Curtea constată, de asemenea, că, în cazul redeschiderii urmăririi penale de către procurorul ierarhic superior, în condiţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, procedura judiciară continuă prin aplicarea prevederilor art. 335 alin. (4)-(5) din acelaşi cod. Conform alin. (4) teza întâi al art. 335 anterior referit, redeschiderea urmăririi penale este supusă confirmării judecătorului de cameră preliminară, în termen de cel mult 3 zile, sub sancţiunea nulităţii. Potrivit aceloraşi dispoziţii legale, judecătorul de cameră preliminară hotărăşte cu privire la ordonanţa procurorului ierarhic superior de redeschidere a urmăririi penale, prin încheiere motivată, în camera de consiliu, cu citarea suspectului sau, după caz, a inculpatului şi cu participarea procurorului, asupra legalităţii şi temeiniciei ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale. Totodată, alin. (4) al aceluiaşi art. 335 din Codul de procedură penală prevede că judecătorul de cameră preliminară, soluţionând cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale, verifică legalitatea şi temeinicia ordonanţei prin care s-a dispus redeschiderea urmăririi penale pe baza lucrărilor şi a materialului din dosarul de urmărire penală şi a oricăror înscrisuri noi prezentate. 29. Curtea constată că, după confirmarea redeschiderii, în etapa urmăririi penale, se procedează conform art. 307-319 din Codul de procedură penală, la aducerea la cunoştinţă a calităţii de suspect, la punerea în mişcare a acţiunii penale, la extinderea urmăririi penale sau la schimbarea încadrării juridice, precum şi la înştiinţarea despre clasare, despre renunţarea la urmărirea penală şi despre continuarea urmăririi penale la cererea suspectului sau inculpatului şi despre dreptul de a face plângere împotriva măsurilor şi actelor de urmărire penală. Totodată, plângerea împotriva soluţiilor de neurmărire sau netrimitere în judecată se soluţionează cu respectarea contradictorialităţii şi oralităţii, ca elemente esenţiale ale egalităţii armelor şi ale dreptului la un proces echitabil, Curtea statuând, prin Decizia nr. 599 din 21 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 886 din 5 decembrie 2014, că dispoziţiile procesual penale ce normează în această materie trebuie să prevadă posibilitatea părţilor, subiecţilor procesuali principali şi procurorului de a dezbate, în mod efectiv, observaţiile depuse judecătorului de cameră preliminară, pentru realizarea acestor garanţii fiind necesară citarea lor. 30. De asemenea, Curtea reţine că, dacă, în urma efectuării urmăririi penale reluate, suspectul sau, după caz, inculpatul, este trimis în judecată, acesta va beneficia de judecarea cauzei sale conform procedurii de cameră preliminară, prevăzute la art. 342-348 din Codul de procedură penală, iar apoi potrivit celei de judecată, prevăzută la art. 349-470 din Codul de procedură penală, proceduri ce oferă garanţiile procesuale specifice dreptului la un proces echitabil şi dreptului la apărare. Cu privire la procedura în cameră preliminară, prin Decizia nr. 641 din 11 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 5 decembrie 2014, Curtea a statuat că, din perspectiva exigenţelor dreptului la un proces echitabil, trebuie să se permită participarea procurorului, a inculpatului, a părţii civile şi a părţii responsabile civilmente în procedura desfăşurată în camera de consiliu, în faţa judecătorului de cameră preliminară.31. Referitor la susţinerea autorului excepţiei, conform căreia dreptul procurorului ierarhic superior de a solicita redeschiderea urmăririi penale, în ipoteza juridică invocată în prezenta cauză, este nelimitat în timp, Curtea constată că dreptul organelor judiciare de a redeschide urmărirea penală nu poate fi exercitat sine die, ci doar până la data împlinirii prescripţiei speciale a răspunderii penale, conform prevederilor art. 155 alin. (4) din Codul penal.32. Pentru aceste considerente, Curtea reţine că suspectul sau, după caz, inculpatul beneficiază, pe parcursul urmăririi penale, după redeschidere, de toate garanţiile procesuale specifice accesului liber la justiţie, prevăzut la art. 21 din Constituţie. Totodată, acesta are la dispoziţie căile de atac necesare în vederea apărării intereselor sale procesuale, motiv pentru care nu poate fi reţinută încălcarea, prin textul criticat, a prevederilor art. 129 din Constituţie.33. De altfel, Curtea constată că dreptul procurorului ierarhic superior de a infirma ordonanţa de clasare, ca urmare a constatării inexistenţei împrejurării pe care s-a întemeiat această soluţie, conform art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală, constituie o aplicare a dispoziţiilor art. 132 alin. (1) din Constituţie, ce reglementează desfăşurarea activităţii procurorilor potrivit principiului controlului ierarhic.34. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală a prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că această critică nu poate fi reţinută, textul criticat aplicându-se în mod egal tuturor persoanelor aflate în ipoteza juridică reglementată prin textul criticat.35. În fine, Curtea reţine că reglementarea de către legiuitor a obligaţiei procurorului de a supune confirmării judecătorului de cameră preliminară soluţia redeschiderii urmăririi penale, conform art. 335 alin. (4) din Codul de procedură penală, reprezintă opţiunea legiuitorului, în acord cu politica sa penală, exprimată conform atribuţiilor constituţionale reglementate la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere prevăzută de acesta. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Cristian Petru Mereu în Dosarul nr. 773/59/P/2015 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 335 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 28 iunie 2016.PREŞEDINTELE INTERIMAR AL CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop