DECIZIE Nr.
456 din 20 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 494 din Codul civil
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 334 din 20 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 494 din Codul civil,
excepţie ridicată de Radu Stancu şi Vasilica Stancu în Dosarul
nr. 102/311/2009 al Judecătoriei Slatina.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului
Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere a excepţiei de
neconstituţionalitate, arătând că nu există motive pentru
ca instanţa de contencios constituţional să reconsidere
jurisprudenţa în materie a acesteia.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 1 iulie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 102/311/2009, Judecătoria Slatina a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 494 alin. 1, 2 şi 3 din Codul civil.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost
ridicată de Radu Stancu şi Vasilica Stancu într-o cauză
civilă ce are ca obiect obligaţia de a face.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorii acesteia
susţin, în esenţă, că prevederile criticate sunt
discriminatorii, în condiţiile în care instituie un regim distinct,
incluzând drepturi şi despăgubiri diferite, în cazul constructorului
de bună-credinţă faţă de constructorul de
rea-credinţă. Totodată, consideră că art. 494 din
Codul civil contravine atât principiului ocrotirii în mod egal a
proprietăţii, cât şi principiului inviolabilităţii
proprietăţii private, în condiţiile în care, pe de o parte,
proprietarul construcţiei edificate, chiar cu rea-credinţă, pe
terenul altuia, poate fi obligat la ridicarea acesteia fără a
beneficia de despăgubiri pentru valoarea corespunzătoare a construcţiei,
pe de altă parte, fiind afectată însăşi substanţa
proprietăţii private a constructorului de rea-credinţă.
Judecătoria Slatina apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată, prevederile art. 494 din Codul civil nefiind contrare dispoziţiilor
constituţionale invocate, atâta vreme cât titularul dreptului de
proprietate asupra terenului devine proprietar al construcţiei, iar
constructorul dobândeşte un drept de creanţă, potrivit
principiului îmbogăţirii fără just temei, iar nu un drept
real, respectiv un drept de proprietate.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 494 din Codul civil, având următorul
conţinut:
„Dacă plantaţiile, construcţiile
şi lucrările au fost făcute de către o a treia
persoană cu materialele ei, proprietarul pământului are dreptul de a
le ţine pentru dânsul sau de a îndatora pe acea persoană să le
ridice.
Dacă proprietarul pământului cere
ridicarea plantaţiilor şi a construcţiilor, ridicarea va urma cu
cheltuiala celui ce le-a făcut; el poate chiar, după
împrejurări, fi condamnat la daune-interese pentru prejudiciile sau
vătămările ce a putut suferi proprietarul locului.
Dacă proprietarul voieşte a păstra
pentru dânsul acele plantaţii şi clădiri, el este dator a
plăti valoarea materialelor şi preţul muncii, fără ca
să se ia în consideraţie sporirea valorii fondului, ocazionată
prin facerea unor asemenea plantaţii şi construcţii. Cu toate
acestea, dacă plantaţiile, clădirile şi operele au fost
făcute de către o a treia persoană de
bună-credinţă, proprietarul pământului nu va putea cere
ridicarea sus-ziselor plantaţii, clădiri şi lucrări, dar va
avea dreptul său de a înapoia valoarea materialelor şi preţul
muncii sau de a plăti o sumă de bani egală cu aceea a
creşterii valorii fondului."
In opinia autorilor excepţiei de
neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, ale art. 44
alin. (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea proprietăţii
private, indiferent de titular şi ale art. 136 alin. (5) potrivit
cărora proprietatea privată este inviolabilă, în condiţiile
legii organice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
se constată că textul de lege criticat a mai fost supus controlului
de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii
constituţionale.
Astfel, prin Decizia nr. 1.306 din 13 octombrie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 11
noiembrie 2009, Curtea a reţinut că prevederile art. 494 din Codul
civil, reglementând accesiunea imobiliară artificială, ca mod de
dobândire a proprietăţii în favoarea proprietarului bunului
principal, atunci când o plantaţie, construcţie sau orice lucrare
este edificată de un terţ, cu materiale proprii, pe terenul altei
persoane, sunt constituţionale. Proprietarul terenului beneficiază de
o prezumţie legală relativă de a fi şi proprietarul
construcţiilor sau plantaţiilor, în temeiul dispoziţiilor art.
492 din Codul civil, potrivit căruia accesiunea imobiliară
artificială se realizează întotdeauna în folosul proprietarului
terenului, ca bun principal (superficies solo cedit), oricare ar fi
valoarea construcţiilor sau plantaţiilor edificate. Totodată,
Curtea a constatat că o persoană care a construit cu
rea-credinţă pe terenul proprietatea altei persoane nu are decât un
drept de creanţă asupra materialelor şi lucrărilor edificate,
iar nu un drept real, în speţă un drept de proprietate, astfel încât
invocarea încălcării dispoziţiilor constituţionale
referitoare la dreptul de proprietate privată nu poate fi
reţinută.
De asemenea, Curtea nu a reţinut nici critica de
neconstituţionalitate potrivit căreia prevederile art. 494 din Codul
civil creează o discriminare evidentă între constructor şi
proprietarul terenului pe care este edificată construcţia, de vreme
ce acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în
situaţia reglementată de ipoteza normei juridice, fără
nicio discriminare pe criterii arbitrare.
Intrucât nu au intervenit elemente noi, de natură
să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii
Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în
decizia menţionată îşi păstrează valabilitatea şi
în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 494 din Codul civil, excepţie ridicată de Radu
Stancu şi Vasilica Stancu în Dosarul nr. 102/311/2009 al Judecătoriei
Slatina.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 20 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Toma