Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.453 din 16.10.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 792 din 30 octombrie 2014



SmartCity1


Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Toni Greblă - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicată de Sindicatul Finanţelor Publice „SAMFISC“ Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Adriana Dimona Suciu, în Dosarul nr. 4.648/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 349D/2014.2. La apelul nominal lipsesc autorul excepţiei şi partea Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Cluj-Napoca, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 10 aprilie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 4.648/83/2013, Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii.5. Excepţia a fost ridicată de Sindicatul Finanţelor Publice „SAMFISC“ din Satu Mare, în calitate de reprezentant al membrului de sindicat Adriana Dimona Suciu, cu prilejul soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziei de concediere a acesteia.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 16 alin. (1) din Constituţie, întrucât disting între cetăţeni în funcţie de sectorul de activitate în care sunt angajaţi. Astfel, dacă pentru cei angajaţi în sistemul privat se recunosc beneficiile prevederilor art. 68-73 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, aceste beneficii sunt excluse pentru persoanele angajate în instituţii şi autorităţi publice. De asemenea, această din urmă categorie de persoane este lipsită de măsurile de protecţie socială vizând atenuarea consecinţelor concedierii, care constau în acordarea sprijinului pentru recalificarea sau reconversia profesională a salariaţilor concediaţi şi compensaţiile băneşti ce se acordă acestora. În acest mod sunt încălcate prevederile art. 41 alin. (2) şi art. 53 din Constituţie.7. Tribunalul Satu Mare - Secţia I civilă, de contencios administrativ şi fiscal apreciază că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată.8. În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.9. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, sunt constituţionale. În acest sens, arată că este neîntemeiată critica referitoare la contrarietatea dintre aceste dispoziţii de lege şi art. 16 din Constituţie, întrucât salariaţii din mediul privat şi cei care lucrează în instituţiile şi autorităţile publice se află în situaţii diferite, acestea nefiind identice ori comparabile prin prisma normei legale avute în vedere. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 383/2011. De asemenea, referitor la pretinsa încălcarea a art. 41 alin. (2) din Constituţie, arată că reglementarea măsurilor de protecţie socială este de competenţa exclusivă a legiuitorului. În plus, aminteşte că nicio prevedere a Legii fundamentale nu consacră dreptul persoanelor concediate la plăţi compensatorii.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011, dispoziţii potrivit cărora „Prevederile art. 68-73 nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice.“13. Autorul excepţiei consideră că textul de lege criticat contravine următoarelor dispoziţii constituţionale: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 41 alin. (2) privind dreptul salariaţilor la măsuri de protecţie socială şi art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertăţi.14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse analizei de constituţionalitate în raport cu critici identice celor invocate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 308 din 5 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 29 iulie 2014, ori Decizia nr. 345 din 17 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 606 din 14 august 2014, Curtea a reţinut, în esenţă, că soluţia legislativă criticată „creează, într-adevăr, un tratament juridic diferit pentru salariaţii din instituţiile publice şi autorităţile publice în raport cu ceilalţi salariaţi, în sensul în care acestora nu le sunt aplicabile dispoziţiile codului referitoare la concedierea colectivă şi garanţiile care însoţesc o asemenea măsură“, însă a arătat că „angajaţii din sectorul public nu se află în aceeaşi situaţie cu cei din sfera privată pentru a se pretinde egalitatea în drepturi între aceştia“. Astfel, a amintit că „elementul ce diferenţiază în mod obiectiv cele două categorii de salariaţi constă în sursa de alimentare a cheltuielilor de personal, care, în cazul angajaţilor publici, se identifică cu bugetul naţional, astfel că este nevoie de o atentă administrare a acestora pentru a nu crea dezechilibre la nivelul bugetului public naţional“. Totuşi, Curtea a precizat că argumentele reţinute mai sus „nu au semnificaţia faptului că nu se vor putea lua măsuri de concediere colectivă la nivelul instituţiilor şi autorităţilor publice şi nici că eventualele măsuri de concediere colectivă pot fi dispuse de către angajatorul public numai în virtutea propriei voinţe şi a propriului act de decizie. Din contră, măsurile de concediere colectivă în privinţa personalului din instituţiile şi autorităţile publice al cărui raport de muncă izvorăşte în temeiul unui contract individual de muncă se vor putea face doar în baza unor reglementări primare speciale, care vor cuprinde măsuri de acompaniere corespunzătoare, de natură să nu discrimineze această categorie de salariaţi faţă de salariaţii din mediul privat“.15. Curtea a mai arătat că, „în cazul angajatului din sectorul public, angajatorul este o instituţie sau o autoritate publică, deci nu o întreprindere sau unitate economică. O astfel de instituţie sau autoritate publică este organizată şi funcţionează în baza unui act normativ, iar schema numărului necesar de posturi pentru buna sa funcţionare este prevăzută printr-un ordin al ministrului de resort sau într-un act normativ cu forţă juridică superioară. Măsurile de concediere colectivă sunt dispuse prin acte juridice de aceeaşi natură, fiind o consecinţă a reorganizării administrative conform unui plan de guvernare ce urmăreşte anumite obiective. Aşa fiind, decizia de concediere nu ţine de aprecierea directă şi personală a angajatorului, aşa cum se întâmplă în mediul de afaceri privat, ci aparţine legiuitorului/executivului, în calitatea sa de exponent al puterii legislative sau executive, după caz.“16. Referitor la critica vizând restrângerea neconstituţională a exerciţiului dreptului salariaţilor la măsuri de protecţie socială, Curtea a reţinut că, exceptând măsurile de protecţie socială expres prevăzute în art. 41 alin. (2) din Constituţie, revine competenţei exclusive a legiuitorului stabilirea celorlalte măsuri de protecţie socială impuse de „alte situaţii specifice“, precum şi a condiţiilor în care se acordă aceste măsuri de protecţie, în funcţie de împrejurările concrete şi obiectivele vizate, putând institui, aşa cum s-a arătat mai sus, tratamente juridice diferite pentru persoane aflate în situaţii obiectiv diferite. Sub acest aspect, Curtea a remarcat „voinţa clară a legiuitorului de a nu exclude total salariaţii din sectorul bugetar de la aplicarea prevederilor dreptului comun în materie - dreptul muncii. Astfel, art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 prevede că doar dispoziţiile art. 68-73 nu se aplică salariaţilor din instituţiile publice şi autorităţile publice, rezultând, per a contrario, că celelalte norme juridice ale legii îi vizează şi pe aceştia. Pe de altă parte, în situaţia unor categorii speciale de salariaţi ai instituţiilor sau autorităţilor publice - cum ar fi funcţionarii publici, al căror statut este reglementat de Legea nr. 188/1999 - legiuitorul a prevăzut, prin lege specială, statutul acestora, incluzând, deci, drepturi şi obligaţii relative la desfăşurarea raporturilor de serviciu specifice.“17. În privinţa invocării art. 53 din Constituţie, Curtea a arătat că aceste prevederi nu sunt incidente, deoarece în cauză nu se poate reţine restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al unei libertăţi fundamentale.18. Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.19. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Sindicatul Finanţelor Publice „SAMFISC“ Satu Mare, în reprezentarea membrului de sindicat Adriana Dimona Suciu, în Dosarul nr. 4.648/83/2013 al Tribunalului Satu Mare - Secţia I civilă, de contencios administrativ şi fiscal, şi constată că dispoziţiile art. 74 alin. (5) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Satu-Mare - Secţia I civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 16 septembrie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea


SmartCity5

COMENTARII la Decizia 453/2014

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 453 din 2014
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 453/2014
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu