Decizia Nr.451 din 16.06.2015

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 621 din 14 august 2015

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Simona-Maya Teodoroiu	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Cosmin Grancea.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2.314/180/2014 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.282 D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Referitor la pretinsa încălcare, prin textul criticat, a prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se arată că acesta nu este incident în cauză, întrucât norma europeană anterior arătată este aplicabilă numai până la rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare. Se susţine, de asemenea, că prevederile art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 nu încalcă dispoziţiile art. 16 din Constituţie, întrucât pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare constituie un temei suficient pentru acordarea de către legiuitor a unui regim juridic diferit persoanelor ale căror cauze au rămas definitive înaintea datei intrării în vigoare a unui act normativ şi celor ale căror cauze erau în curs de soluţionare la aceeaşi dată. Se arată, totodată, că textul criticat nu creează discriminare nici între persoanele condamnate definitiv conform vechiului Cod penal şi nici între persoanele condamnate majore, care execută pedepse ce pot fi aplicate potrivit noului Cod penal, şi minori, care execută, în anumite condiţii, respectiv, când pedeapsa aplicată este mai mică de 7 ani, măsuri educative ce nu pot fi aplicate în baza noului Cod penal. Cu privire la regimul juridic al ultimelor două categorii de persoane se subliniază faptul că diferenţa de tratament juridic instituită de legiuitor este justificată, minorii beneficiind de un regim sancţionator ce constă în aplicarea unor măsuri educative. Se mai observă că pedeapsa arătată de autorul excepţiei este prevăzută de lege, fiind executată, conform normei tranzitorii criticate, ca o măsură educativă mai uşoară. Se susţine că prevederile art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 nu contravin principiului neretroactivităţii legii, prevăzut la art. 15 din Constituţie.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia nr. 392/C/2014 din 3 noiembrie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 2.314/180/2014, Tribunalul Bacău - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţiona lă cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei sesizări trimise de comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile în cazul persoanelor aflate în executarea pedepselor şi măsurilor educative privative de libertate din perspectiva noilor reglementări penale şi procesual penale.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată că principiul legalităţii, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituţie, presupune ca pedeapsa să fie stabilită, aplicată sau executată doar în conformitate cu dispoziţiile legale, principiu reglementat şi la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Se face trimitere la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, din 17 mai 2010, pronunţată în Cauza Kononov împotriva Letoniei, prin care instanţa europeană a statuat că nu sunt permise derogări de la prevederile art. 7 din Convenţie şi că acesta trebuie să fie interpretat şi aplicat astfel încât să fie asigurată o protecţie efectivă a persoanei împotriva urmăririlor penale, a condamnărilor şi a sancţiunilor arbitrare. Se arată că, astfel, art. 7 din Convenţie nu presupune doar interzicerea aplicării retroactive a legii penale mai puţin favorabile persoanei acuzate, ci şi o consacrare cu caracter general a principiului legalităţii. Se subliniază faptul că dispoziţiile legale referitoare la pedepse sunt subordonate principiilor constituţionale, conform art. 1 alin. (5) din Constituţie. Se observă, în acest sens, că art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală prevede aplicarea legii penale mai favorabile şi că aceasta se realizează potrivit criteriilor stabilite de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014.6. Se susţine că, în aceste condiţii, dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 conţin o soluţie legislativă uniformizatoare, care nu are în vedere situaţia concretă a persoanelor condamnate şi faptele comise de către acestea, motiv pentru care se pune problema caracterului just al textelor criticate. Se face trimitere la prevederile art. 53 din Constituţie şi, totodată, la opinia concurentă formulată la Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 18 iulie 2013, pronunţată în Cauza Maktouf şi Damjanovic împotriva Bosniei şi Herţegovinei, prin care s-a reţinut că, dacă însuşi legiuitorul ar permite ca legea mai severă să producă în continuare efecte, după ce a fost înlocuită cu o lege mai favorabilă, aceasta ar duce la o evaluare contradictorie şi, prin urmare, arbitrară a gravităţii aceluiaşi comportament reprobabil.7. Se arată că, prin instituirea unui regim sancţionator distinct pentru persoane condamnate definitiv şi pentru cele împotriva cărora nu a fost pronunţată o hotărâre definitivă de condamnare, se creează un dezechilibru, o situaţie de inegalitate lipsită de temeiuri obiective. Se susţine că simpla intervenire a unei hotărâri judecătoreşti definitive de condamnare nu este de natură a justifica un tratament sancţionator diferit, întrucât modalitatea şi împrejurările în care intervine o hotărâre definitivă ţin de elemente străine de voinţa şi atitudinea persoanei condamnate. Se subliniază faptul că situaţia juridică astfel creată este discriminatorie.8. Tribunalul Bacău - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, făcând trimitere la principiul aplicării imediate a normelor procesual penale, susţinut atât de doctrină, cât şi de practica judiciară, în scopul evitării aplicabilităţii în cauze similare a două proceduri distincte. Se arată că desfiinţarea actelor efectuate potrivit legii vechi este posibilă numai pentru cauze aflate în curs de soluţionare.9. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.10. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:11. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.12. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins:– Art. 21 alin. (1) şi (3): „(1) Pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii. [...]
(3) În cazul pluralităţii de infracţiuni, înlocuirea prevăzută la alin. (1) şi (2) se face cu privire la pedeapsa rezultantă. [...]“.13. Se susţine că textele criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii şi ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei. 14. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, potrivit art. 100 alin. 1 din Codul penal din 1969, faţă de minorul care răspundea penal se putea lua o măsură educativă sau se putea aplica o pedeapsă, la dispunerea sancţiunii ţinându-se seama de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de starea fizică, de dezvoltarea intelectuală şi morală, de comportarea lui, de condiţiile în care a fost crescut şi în care a trăit şi de orice alte elemente de natură să caracterizeze persoana minorului. Conform alin. 2 al aceluiaşi art. 100, pedeapsa era aplicată numai dacă se aprecia că luarea unei măsuri educative nu era suficientă pentru îndreptarea minorului. Măsurile educative care puteau fi luate faţă de minor erau, potrivit art. 101 din Codul penal din 1969, mustrarea, libertatea supravegheată, internarea într-un centru de reeducare şi internarea într-un institut medical-educativ.15. Unul dintre scopurile Codului penal în vigoare l-a constituit reformarea reglementărilor privind minoritatea, iar principala modificare adusă de Legea nr. 286/2009 în această privinţă a fost renunţarea completă la pedepsele aplicabile minorilor care răspund penal, în favoarea măsurilor educative. În acest sens, art. 114 alin. (1) din Codul penal stabileşte, ca regulă, aplicarea în cazul minorilor a măsurilor educative neprivative de libertate, măsurile educative privative de libertate constituind excepţia şi fiind aplicabile în cazul infracţiunilor grave sau în cel al minorilor care comit mai multe infracţiuni, conform art. 114 alin. (2) din Codul penal. Măsurile educative neprivative de libertate sunt, conform art. 115 alin. (1) pct. 1 din Codul penal, în ordinea gravităţii lor, stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârşit de săptămână şi asistarea zilnică. Măsurile educative privative de libertate sunt, conform art. 115 alin. (1) pct. 2 din Codul penal, internarea într-un centru educativ şi internarea într-un centru de detenţie.16. Având în vedere aceste diferenţe de reglementare a regimului sancţionator al minorilor, prin dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal legiuitorul a instituit o normă tranzitorie conform căreia pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii [art. 21 alin. (1) din Legea nr. 187/2012], iar, în cazul pluralităţii de infracţiuni, această înlocuire se face cu privire la pedeapsa rezultantă [art. 21 alin. (3) din Legea nr. 187/2012].17. Astfel, prevederile legale criticate, prin înlocuirea închisorii executabile, aplicate în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii, cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii, uniformizează regimul sancţionator aplicabil minorilor în cazul situaţiilor tranzitorii. Prin urmare, minorii cărora le-au fost aplicate pedepse cu închisoarea conform dispoziţiilor Codului penal din 1969, pedepse ce nu erau executate sau considerate executate la data intrării în vigoare a Codului penal actual, minorii ale căror cauze penale au început să fie judecate sub imperiul Codului penal din 1969 şi vor fi soluţionate conform Codului penal în vigoare şi cei ale căror dosare sunt judecate şi soluţionate potrivit noului cod beneficiază de un regim juridic similar sub aspectul măsurilor educative privative de libertate ce le pot fi aplicate.18. Referitor la situaţiile tranzitorii, la care se face trimitere în susţinerea excepţiei, în cazul acestora este incident principiul aplicării legii penale mai favorabile, lege care va fi determinată de instanţă, în fiecare caz în parte, conform celor reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 20 mai 2014. Din această perspectivă, în cazul săvârşirii de către minor a unor fapte penale cu un grad ridicat de pericol social, pot fi identificate următoarele două situaţii: cea în care instanţa competentă, făcând aplicabilitatea principiului anterior enunţat, apreciază că legea penală mai favorabilă este Codul penal în vigoare şi cea în care, potrivit aceluiaşi raţionament, se conchide că legea pe nală mai favorabilă este Codul penal din 1969. În cea dintâi ipoteză, în cazul în care instanţa constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 114 alin. (2) din Codul penal, va dispune una dintre măsurile educative privative de libertate prevăzute la art. 115 alin. (1) pct. 2 din acelaşi cod. În cea de a doua ipoteză, dacă în urma aplicării dispoziţiilor art. 100 alin. 1 şi 2 din Codul penal din 1969, instanţa va pronunţa o pedeapsă cu închisoarea, aceasta va fi înlocuită cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii, conform art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012.19. Având în vedere aspectele analizate, Curtea reţine că dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 reprezintă rezultatul aplicării de către legiuitor a principiului constituţional reglementat la art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, şi nu o încălcare a acestuia.20. De asemenea, normele tranzitorii reglementate la art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 au fost instituite de legiuitor potrivit atribuţiilor sale constituţionale prevăzute la art. 61 alin. (1) din Constituţie şi în marja de apreciere conferită de acestea, iar reglementarea unui regim sancţionator mai blând în privinţa minorilor care săvârşesc infracţiuni de o anumită gravitate şi aplicarea acestui regim situaţiilor tranzitorii, astfel cum a fost arătat la paragrafele precedente, nu este de natură a contraveni principiului legalităţii pedepsei, prevăzut la art. 23 alin. (12) din Constituţie şi la art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.21. De asemenea, Curtea constată că textele criticate, care prevăd un regim sancţionator uniform în cazul minorilor care comit infracţiuni pentru a căror săvârşire se apreciază ca fiind necesară aplicarea unei pedepse (conform dispoziţiilor Codului penal din 1969), respectiv a unei măsuri educative privative de libertate [potrivit prevederilor Codului penal în vigoare, care vor fi coroborate cu cele ale art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012, în cazul situaţiilor tranzitorii], indiferent de etapa procesuală în care se află cauzele penale analizate (câtă vreme pedepsele cu închisoarea aplicate conform Codului penal din 1969 nu sunt executate sau considerate executate), sunt în acord cu dispoziţiile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi.22. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Bacău în Dosarul nr. 2.314/180/2014 al Tribunalului Bacău - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Decizia se comunică Tribunalului Bacău - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa din data de 16 iunie 2015. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Teodora Pop