DECIZIE   Nr. 45 din 14 martie 2000

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 si 362 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 370 din  9 august 2000

    Lucian Mihai           - presedinte
    Costica Bulai          - judecator
    Constantin Doldur      - judecator
    Kozsokar Gabor         - judecator
    Ioan Muraru            - judecator
    Nicolae Popa           - judecator
    Lucian Stangu          - judecator
    Florin Bucur Vasilescu - judecator
    Romul Petru Vonica     - judecator
    Iuliana Nedelcu        - procuror
    Doina Suliman          - magistrat-asistent

    Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 si 362 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Joita Enica in Dosarul nr. 2.059/1999 al Curtii de Apel Constanta - Sectia penala.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta din 3 februarie 2000 si au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amanat pronuntarea la 17 februarie 2000 si apoi, succesiv, la 24 februarie 2000, la 7 martie 2000 si la 14 martie 2000.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 18 iunie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 2.059/1999, Curtea de Apel Constanta - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 362 din Codul de procedura penala. Exceptia a fost ridicata de Joita Enica, prin mandatar Vasilica Glavan, cu ocazia solutionarii apelurilor penale declarate impotriva Sentintei penale nr. 149 din 18 martie 1999, pronuntata in Dosarul nr. 2.214/1998 al Tribunalului Constanta.
    Din examinarea concluziilor scrise depuse de autorul exceptiei de neconstitutionalitate rezulta ca aceasta priveste si dispozitiile art. 2 din Codul de procedura penala.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile legale criticate contravin prevederilor constitutionale ale art. 21 privind accesul liber la justitie, precum si celor ale art. 22 alin. (1) care consfintesc dreptul persoanei la viata si la integritate fizica si psihica. Autorul exceptiei considera ca, deoarece "scopul procesului penal este de a trage la raspundere pe vinovati conform vinovatiei lor", interzicerea instituita pentru partile vatamate sau succesorii acestora de a efectua "vreun demers prin care sa poata demonstra ca organele de urmarire penala s-au inselat folosind o incadrare juridica anumita sau ca instanta de judecata a fost patern de clementa cu autorul unei infractiuni contra vietii" ingradeste accesul la justitie "in ce priveste efectele vatamarilor aduse dreptului la viata si a subordonarii acestui drept exclusiv organelor de parchet", aceasta limitare fiind "total straina dreptului fundamental al cetateanului la viata".
    Curtea de Apel Constanta - Sectia penala, exprimandu-si opinia ca urmare a solicitarii Curtii Constitutionale, apreciaza ca art. 362 din Codul de procedura penala nu contravine art. 22 alin. (1) din Constitutie, prin care se consacra garantarea dreptului la viata si a dreptului la integritate fizica si psihica ale persoanei.
    Potrivit art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului, pentru a-si exprima punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
    Guvernul, in punctul sau de vedere, considera ca, deoarece nu poate fi retinuta neconcordanta dispozitiilor art. 2 si ale art. 362 din Codul de procedura penala cu prevederile art. 22 alin. (1) din Constitutie, exceptia este neintemeiata.
    Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra exceptiei ridicate.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, concluziile scrise depuse in motivarea exceptiei de neconstitutionalitate, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile mandatarului autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Potrivit art. 144 lit. c) din Constitutie si art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, Curtea a fost legal sesizata si este competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate, astfel cum a fost ridicata de parte.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 2 si 362 din Codul de procedura penala, care au urmatorul cuprins:
    Art. 2
    "Procesul penal se desfasoara atat in cursul urmaririi penale, cat si in cursul judecatii, potrivit dispozitiilor prevazute de lege.
    Actele necesare desfasurarii procesului penal se indeplinesc din oficiu, afara de cazul cand prin lege se dispune altfel.";
    Art. 362
    "Pot face apel:
    a) procurorul, in ce priveste latura penala si latura civila;
    b) inculpatul, in ce priveste latura penala si latura civila. Impotriva sentintei de achitare sau de incetare a procesului penal, inculpatul poate declara apel si in ce priveste temeiurile achitarii sau incetarii procesului penal;
    c) partea vatamata, in cauzele in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila, dar numai in ce priveste latura penala;
    d) partea civila si partea responsabila civilmente, in ce priveste latura civila;
    e) martorul, expertul, interpretul si aparatorul, cu privire la cheltuielile judiciare cuvenite acestora;
    f) orice persoana ale carei interese legitime au fost vatamate printr-o masura sau printr-un act al instantei.
    Apelul poate fi declarat pentru persoanele prevazute la lit. b) - f) si de catre reprezentantul legal, de catre aparator, iar pentru inculpat, si de catre sotul acestuia."
    Autorul exceptiei sustine ca aceste texte de lege, deoarece nu recunosc partii civile "dreptul de a aduce critica unei sentinte judecatoresti in ceea ce priveste solutia in penal" in cazul infractiunilor "fata de care urmarirea penala se promoveaza numai din oficiu", contravin prevederilor constitutionale ale art. 21 si ale art. 22 alin. (1), potrivit carora:
    Art. 21:
    "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.";
    Art. 22 alin. (1)
    "Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate."
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine ca dispozitiile art. 2 din Codul de procedura penala instituie in alin. 1 principiul legalitatii, iar in alin. 2, principiul oficialitatii procesului penal.
    Atat prevederile constitutionale ale art. 123 alin. (1), care dispun ca "Justitia se infaptuieste in numele legii", cat si cele ale art. 125 alin. (3) din Constitutie, potrivit carora "Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege", reflecta tocmai principiul legalitatii, principiu ce constituie regula de baza in procesul penal si totodata garantia ca orice persoana care a savarsit o infractiune va fi pedepsita conform vinovatiei sale si ca nici o persoana nevinovata nu poate fi trasa la raspundere penala.
    Principiul oficialitatii, inscris in alin. 2 al art. 2 din Codul de procedura penala, reprezinta, neindoielnic, garantia ca in cazul infractiunilor atat inceperea urmaririi penale, cat si desfasurarea procesului penal se indeplinesc din oficiu, in afara cazurilor cand legea dispune altfel. Aceasta optiune a legiuitorului in ceea ce priveste urmarirea, judecarea si sanctionarea din oficiu a infractorilor a avut in vedere asigurarea protectiei cat mai eficiente a societatii, a interesului acesteia de sanctionare a persoanelor care comit infractiuni.
    Asa fiind, Curtea constata ca art. 2 din Codul de procedura penala este in deplin acord cu prevederile constitutionale ale art. 21 privind accesul liber la justitie.
    Art. 362 din Codul de procedura penala prevede persoanele care pot face apel impotriva sentintelor penale pronuntate in prima instanta. Printre acestea se numara partea vatamata, in cazul in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila, dar numai in ceea ce priveste latura penala a cauzei, precum si partea civila si partea civilmente responsabila, dar numai in ceea ce priveste latura civila a cauzei.
    Punerea in miscare a actiunii penale la plangerea prealabila a persoanei vatamate reprezinta o derogare de la principiul oficialitatii procesului penal si are loc in situatiile in care infractiunile savarsite au un grad redus de pericol social. In aceste cazuri partea vatamata poate utiliza caile de atac, apelul sau recursul, dar numai in ceea ce priveste latura penala.
    In mod simetric, partea civila si partea responsabila civilmente, atat in cauzele in care urmarirea penala si desfasurarea judecatii se indeplinesc din oficiu, cat si in cele in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila, pot declara apel sau recurs, insa numai in ceea ce priveste latura civila a cauzei.
    In aplicarea art. 130 din Constitutie privind rolul Ministerului Public, procurorul este titularul actiunii publice in procesul penal, ca reprezentant al intereselor generale ale societatii. In acest context interdictia partii civile de a ataca latura penala a cauzei nu duce la o limitare a accesului acesteia la justitie. Instanta de control judiciar sesizata de partea civila nu poate fi impiedicata sa constate, atunci cand este cazul, ca inculpatul a fost gresit achitat pentru motivul ca fapta imputata nu exista sau ca aceasta nu a fost savarsita de el. Aceasta constatare produce efecte numai asupra actiunii civile care va fi admisa, cea penala ramanand definitiva prin achitarea inculpatului. Contrarietatea de hotarari poate fi insa inlaturata prin exercitarea cailor extraordinare de atac.
    Pe de alta parte insa, avand deplina capacitate procesuala in tot ceea ce priveste actiunea civila, partea civila va putea discuta in apelul sau, dupa caz, in recursul sau si aspectele penale ale hotararii atacate, daca de modul in care au fost solutionate acestea depinde rezolvarea actiunii civile. Astfel, in caz de achitare, instanta are obligatia de a se pronunta asupra laturii civile, deci a solutionarii actiunii civile in mod integral. Aceasta inseamna determinarea existentei unui fapt civil generator de prejudicii, in conditiile art. 998 si urmatoarele din Codul civil. De altfel, in art. 346 din Codul de procedura penala se dispune ca in caz de achitare sau incetare a procesului penal instanta se pronunta, prin aceeasi sentinta, si asupra actiunii civile.
    Dispozitiile art. 362 din Codul de procedura penala reprezinta, deopotriva, si reflectarea prevederilor art. 128 din Constitutie, care stabilesc ca "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii", adica potrivit normelor de procedura. De aceea Curtea Constitutionala considera ca instituirea unor reguli privind accesul la justitie nu contravine Constitutiei cat timp le este asigurata partilor interesate utilizarea cailor de atac.
    Totodata Curtea constata ca ratiunile pe care se intemeiaza interdictia partii civile de a ataca latura penala in cadrul procesului penal se regasesc si in legislatia straina. Astfel, in dreptul belgian partea civila nu poate urmari anularea unei achitari decat relativ la interesele sale civile (art. 412 din Codul instructiei penale belgiene). In dreptul german, chiar si atunci cand procurorul nu intelege sa actioneze, interesul legitim al partii civile poate forta si interventia, alaturata, a procurorului (Legea pentru protectia victimei din 1987). In Italia, actiunea civila poate privi, evident, numai interesele civile (art. 74 din Codul de procedura penala italian).
    In sfarsit, examinand textele de lege criticate in raport cu prevederile art. 22 din Constitutie, referitoare la dreptul la viata si la integritate fizica si psihica, Curtea, neputand retine nici o legatura semnificativa intre acestea, constata ca aceasta critica nu este pertinenta pentru solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.

    Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 16, 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi in ceea ce priveste art. 362 din Codul de procedura penala,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 si 362 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Joita Enica in Dosarul nr. 2.059/1999 al Curtii de Apel Constanta - Sectia penala.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 14 martie 2000.

             PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
                       LUCIAN MIHAI

                              Magistrat-asistent,
                                Doina Suliman

                              OPINIE SEPARATA

    Consideram ca dispozitiile art. 362 lit. c) si d) din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale, iar solutia care se impunea in speta, sub acest aspect, era aceea de admitere a exceptiei de neconstitutionalitate.
    Pe de alta parte, suntem de acord ca dispozitiile art. 2 din Codul de procedura penala, precum si restul dispozitiilor art. 362 din Codul de procedura penala sunt constitutionale, astfel incat apreciem ca, sub acest aspect, solutia de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate este corecta.
    Este, de asemenea, corecta si respingerea sustinerii autorului exceptiei in sensul ca dispozitiile art. 362 din Codul de procedura penala ar contraveni prevederilor constitutionale ale art. 22 alin. (1) (text conform caruia "Dreptul la viata, precum si dreptul la integritate fizica si psihica ale persoanei sunt garantate."). Intr-adevar, apararea dreptului la viata constituie, in speta, o problema de fapt si, deci, de aplicare corecta a legii penale, problema a carei solutionare intra in competenta exclusiva a instantei de judecata, iar nu a Curtii Constitutionale, intrucat nu constituie o problema de constitutionalitate a textului de lege criticat.
    Asa fiind, in cele ce urmeaza vor fi infatisate considerentele in baza carora dispozitiile art. 362 lit. c) si d) din Codul de procedura penala, prin limitarea dreptului partii vatamate si, respectiv, al partii civile de a exercita calea de atac a apelului (si, in consecinta, si calea de atac a recursului, datorita trimiterii realizate prin art. 385^2 din Codul de procedura penala), contravin Constitutiei, si anume: prevederilor art. 16 alin. (1), referitoare la egalitatea in drepturi; prevederilor art. 21, referitoare la accesul liber la justitie (prevederi constitutionale invocate in mod expres de autorul exceptiei); prevederilor art. 24 alin. (1), referitoare la dreptul la aparare; prevederilor art. 128, referitoare la folosirea cailor de atac.
    1. Conform art. 21 din Constitutie, "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept".
    a) Intrucat textul constitutional nu distinge, rezulta ca accesul liber la justitie nu se refera exclusiv la actiunea introductiva la prima instanta de judecata, ci si la sesizarea oricaror altor instante care, potrivit legii, au competenta de a solutiona fazele ulterioare ale procesului, inclusiv, asadar, la exercitarea cailor de atac, deoarece apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor legitime ale persoanelor presupune, in mod logic, si posibilitatea actionarii impotriva hotararilor judecatoresti considerate ca fiind nelegale sau neintemeiate. Ca urmare, limitarea dreptului unor parti ale unuia si aceluiasi proces penal de a exercita caile legale de atac constituie o restrangere a accesului liber la justitie.
    Aceasta ingradire este neconstitutionala, nefiind indeplinite conditiile restrictive stabilite de art. 49 alin. (1) din Constitutie, potrivit caruia: "Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea sigurantei nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale; prevenirea consecintelor unei calamitati naturale ori ale unui sinistru deosebit de grav."
    b) De altfel, limitarea, stabilita prin art. 362 lit. c) din Codul de procedura penala, a dreptului partii vatamate de a exercita caile ordinare de atac, cu privire la latura penala, exclusiv in cauzele in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila a persoanei vatamate, ingradeste, in mod evident, accesul sau la justitie. Conditionarea punerii in miscare a actiunii penale de existenta plangerii prealabile a persoanei vatamate reprezinta o exceptie de la principiul general al oficialitatii procesului penal si se aplica doar in cazul infractiunilor cu o gravitate si cu un grad de pericol social mai reduse. Pe de alta parte, in cazul infractiunilor mai grave, interesul partii vatamate pentru aplicarea corecta a masurilor represive legale este mai accentuat.
    Este adevarat ca procesele penale avand ca obiect infractiuni care sunt urmarite din oficiu sunt de interes public si ca titularul actiunii penale este Ministerul Public, care, potrivit prevederilor art. 130 alin. (1) din Constitutie, "In activitatea judiciara, [...] reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor". Dar nu mai putin adevarat este si faptul ca exercitarea personala si in mod nemijlocit de catre partea vatamata sau de catre partea civila a dreptului de a ataca la instanta ierarhic superioara o hotarare judecatoreasca pe care o considera gresita, indiferent sub ce aspect, nu diminueaza cu nimic rolul si atributiile Ministerului Public, ci, dimpotriva, le completeaza in interesul aplicarii corecte a legii. Controlul judiciar, prin diferite grade de jurisdictie, are menirea de a repara eventualele erori cuprinse in solutiile pronuntate prin hotararile instantelor inferioare. La fel cum poate gresi o instanta judecatoreasca, si reprezentantul Ministerului Public este supus aceleiasi eventualitati, astfel incat este posibil ca in mod eronat sa nu atace cu apel ori cu recurs o hotarare nelegala sau netemeinica. Intr-o asemenea situatie, cand - conform art. 362 lit. c) si d) din Codul de procedura penala - partea vatamata si partea civila sunt private de dreptul de a exercita caile de atac, hotararile respective nu se mai supun controlului judiciar, cu consecinta mentinerii erorii judiciare (a carei posibilitate de inlaturare prin eventuala formulare a unei cai extraordinare de atac este extrem de redusa, ca urmare a regimului juridic restrictiv al acestor cai).
    c) Invocarea, prin considerentele deciziei la care se refera prezenta opinie separata, a solutiilor - asemanatoare celor ale art. 362 din Codul de procedura penala roman - adoptate in legislatia sau in jurisprudenta altor state nu este relevanta in cadrul controlului de constitutionalitate efectuat in cauza de fata. Intr-adevar, asemenea solutii pot constitui premise teoretice pentru promovarea unor principii sau reglementari concrete in legislatia nationala, insa aceste reglementari din sisteme de drept straine nu pot legitima mentinerea unor reglementari romanesti contrare dispozitiilor constitutionale.
    2. Potrivit art. 24 alin. (1) din Constitutie, "Dreptul la aparare este garantat".
    Prin redactarea sa atat de generala, aceasta garantie constitutionala nu vizeaza doar apararea referitoare la faza procesului penal desfasurata in fata primei instante de judecata (de exemplu, prin propunerea si producerea de probe in fata instantei de fond, prin concluzii puse in cadrul dezbaterilor etc.), ci vizeaza, deopotriva, si dreptul de aparare prin exercitarea cailor legale de atac impotriva unor constatari de fapt sau de drept ori unor solutii adoptate de o instanta de judecata, dar care sunt considerate gresite de catre unul sau altul dintre participantii la procesul penal. Este evident ca, in situatia in care partea vatamata si partea civila sunt impiedicate sa exercite caile ordinare de atac, acestea nu-si pot valorifica si apara drepturile in fata instantei de apel sau de recurs, intrucat cauza ori nu va ajunge in fata acestor instante ori, in eventualitatea apelului sau recursului declarat de inculpat, nu se poate inrautati situatia acestuia. Trebuie mentionat, in acest context, ca, in ceea ce priveste calea de atac exercitata de Ministerul Public, Curtea Constitutionala a stabilit, prin Decizia nr. 80 din 20 mai 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 333 din 14 iulie 1999, neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 17 si 18 din Codul de procedura penala, texte referitoare la exercitarea din oficiu, in anumite conditii, a actiunii civile in cadrul procesului penal.
    3. Potrivit prevederilor art. 128 din Constitutie, "Impotriva hotararilor judecatoresti, partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac, in conditiile legii".
    Aceasta norma constitutionala cuprinde doua teze:
    a) prima teza consacra dreptul subiectiv al oricarei parti a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum si dreptul Ministerului Public de a exercita caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti considerate ca fiind nelegale sau neintemeiate; b) cea de-a doua teza prevede ca exercitarea cailor de atac se poate realiza in conditiile legii.
    Prima teza exprima, de fapt, in alti termeni, dreptul fundamental inscris in art. 21 din Constitutie privind accesul liber la justitie (desigur, in intelesul de acces liber la toate gradele de jurisdictie, astfel cum s-a demonstrat prin considerentele anterioare, de sub pct. 1); aceasta teza contine, asadar, o reglementare substantiala. Cea de-a doua teza se refera la reguli de procedura, care nu pot insa aduce atingere substantei dreptului conferit prin cea dintai teza. Asa fiind, in privinta conditiilor de exercitare a cailor de atac legiuitorul poate sa reglementeze termenele de declarare a acestora, forma in care trebuie sa fie facuta declaratia, continutul sau, instanta la care se depune, competenta si modul de judecare, solutiile ce pot fi adoptate si altele de acelasi gen, astfel cum, de altfel, prevede art. 125 alin. (3) din Constitutie, potrivit caruia "Competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege". Dar legiuitorul nu poate suprima dreptul - substantial - al unei parti interesate de a exercita caile de atac si nici nu poate restrange exercitiul acestui drept decat in conditiile restrictive stabilite prin art. 49 din Constitutie. Intr-adevar, desi art. 128 din Constitutie asigura folosirea cailor de atac "in conditiile legii", aceasta dispozitie constitutionala nu are insa semnificatia ca "legea" ar putea inlatura ori restrange exercitiul altor drepturi sau libertati expres consacrate prin Constitutie.
    4. Diferentierea facuta prin art. 362 din Codul de procedura penala intre regimul juridic al partii vatamate si cel al partii civile este neconstitutionala; incalcand dispozitiile art. 16 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora: "Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara discriminari."
    Conform art. 24 alin. 1 si 2 din Codul de procedura penala, "Persoana care a suferit prin fapta penala o vatamare fizica, morala sau materiala, daca participa in procesul penal, se numeste parte vatamata.
    Persoana vatamata care exercita actiunea civila in cadrul procesului penal se numeste parte civila". Asadar, in cazul in care persoana vatamata formuleaza, in cadrul procesului penal, pretentii pentru repararea prejudiciului material suferit ca urmare a savarsirii infractiunii, aceasta cumuleaza doua calitati procesuale: calitatea de parte vatamata si calitatea de parte civila. Aceste doua parti ale procesului penal se afla insa intr-o situatie identica, si anume in situatia de persoana lezata in drepturile sale prin savarsirea infractiunii, ceea ce justifica existenta "interesului legitim", la care se refera art. 21 din Constitutie. Asa fiind, diferentierea facuta prin dispozitiile lit. c) si, respectiv, ale lit. d) din art. 362 din Codul de procedura penala (in sensul ca partea vatamata poate face apel numai in ceea ce priveste latura penala a cauzei in care actiunea penala se pune in miscare la plangerea prealabila, iar partea civila numai in ceea ce priveste latura civila) este contrara principiului constitutional al egalitatii cetatenilor in fata legii. De altfel, sub acest aspect, trebuie remarcat ca exista o contradictie vadita intre, pe de o parte, dispozitiile art. 362 lit. c) si d) din Codul de procedura penala si, pe de alta parte, dispozitiile art. 15 alin. 3 din acelasi cod, potrivit carora: "Calitatea de parte civila a persoanei care a suferit o vatamare prin infractiune nu inlatura dreptul acestei persoane de a participa in calitate de parte vatamata in aceeasi cauza."
    5. Solutia adoptata prin decizia la care se refera prezenta opinie separata, in sensul constitutionalitatii dispozitiilor art. 362 din Codul de procedura penala, este contrara si unora dintre principiile stabilite prin jurisprudenta anterioara a Curtii Constitutionale.
    Astfel, aceasta Curte a stabilit, prin Decizia nr. 486 din 2 decembrie 1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 105 din 6 martie 1998, ca "art. 278 din Codul de procedura penala este constitutional numai in masura in care nu opreste persoana nemultumita de solutionarea plangerii impotriva masurilor sau actelor efectuate de procuror sau efectuate pe baza dispozitiilor date de acesta si care nu ajung in fata instantelor judecatoresti sa se adreseze justitiei in temeiul art. 21 din Constitutie, ce urmeaza sa se aplice in mod direct". Prin urmare, orice persoana care se considera lezata in drepturile sau interesele sale legitime printr-o solutie de neurmarire adoptata de procuror se poate adresa justitiei; cu toate acestea partea vatamata, constituita si parte civila, este oprita sa se adreseze instantei superioare impotriva unei sentinte judecatoresti de achitare sau de incetare a procesului penal.
    6. Solutia pe care o sustinem prin prezenta opinie separata nu poate fi inlaturata de argumentul, cuprins in decizia luata cu majoritate de voturi, potrivit caruia partea civila nu ar fi lezata in drepturile si interesele sale prin dispozitiile sentintei referitoare la latura penala a cauzei, intrucat ea are posibilitatea sa-si valorifice pretentiile pentru despagubire si pe calea unei actiuni civile separate sau prin continuarea judecarii actiunii civile chiar si dupa pronuntarea unei hotarari de achitare in procesul penal.
    Intr-adevar, art. 22 alin. 1 din Codul de procedura penala prevede ca "Hotararea definitiva a instantei penale are autoritate de lucru judecat in fata instantei civile care judeca actiunea civila, cu privire la existenta faptei, a persoanei care a savarsit-o si a vinovatiei acesteia". Asa fiind, rezulta ca partea civila, pentru a-si putea valorifica drepturile la despagubire printr-o actiune civila, alaturata actiunii penale sau exercitata separat, este deosebit de interesata de indreptarea eventualelor nelegalitati sau netemeinicii cuprinse in sentinta penala si datorita carora, in mod eronat, s-a retinut - dupa caz - inexistenta faptei, nesavarsirea acesteia de catre inculpat, lipsa vinovatiei inculpatului, existenta legitimei aparari, a starii de necesitate, a cazului fortuit, a iresponsabilitatii sau a scuzei provocarii. Cu toate acestea, in absenta posibilitatii exercitarii cailor de atac, partea civila nu poate actiona in justitie pentru apararea drepturilor si intereselor sale legitime, spre a solicita inlaturarea erorilor din sentinta penala, erori ce prejudeca actiunea sa civila.
    7. Potrivit art. 1 alin. (3) din Constitutie, Romania este stat de drept. De aceea, decizia la care se refera prezenta opinie separata (rezultat al vointei exprimate prin mecanisme democratice de catre majoritatea judecatorilor Curtii Constitutionale) este singura care produce efecte obligatorii, "erga omnes", conform art. 145 alin. (2) din Constitutie. Atat considerentele, cat si enuntul prezentei opinii separate constituie, exclusiv, exercitarea libertatii de exprimare si afirmarea independentei judecatorilor Curtii Constitutionale, fara a produce insa vreun efect juridic in privinta solutionarii litigiului aflat pe rolul instantei judecatoresti sau in privinta neconstitutionalitatii prevederilor art. 362 lit. c) si d) din Codul de procedura penala, in intelesul delimitat prin decizia la care se refera aceasta opinie separata. Orice decizie a Curtii Constitutionale este obligatorie "erga omnes", in masura in care a fost pronuntata cu votul a cel putin 5 judecatori, conform art. 8 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale. Nu exista grade ale obligativitatii deciziilor Curtii Constitutionale in raport cu numarul de voturi exprimate pentru solutia pronuntata. De aceea autoritatile si institutiile statului sunt obligate sa dea curs solutiei decise cu majoritatea voturilor la fel ca si solutiei pronuntate cu unanimitatea voturilor judecatorilor ce formeaza completul de judecata. Raspunderea juridica este identica si intr-un caz si in celalalt, in conditiile prezentate prin considerentele Deciziei Curtii Constitutionale nr. 169 din 2 noiembrie 1999, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 151 din 12 aprilie 2000.

                              Lucian Mihai,
                    presedintele Curtii Constitutionale

                           Romul Petru Vonica,
                               judecator

                              Ioan Muraru,
                                judecator

                              Kozsokar Gabor,
                                judecator