DECIZIE Nr. 445 din 15 septembrie 2005
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin.
(4) lit. a) si alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul
si regimul refugiatilor in Romania
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 918 din 13 octombrie 2005
Ioan Vida - presedinte
Nicolae Cochinescu - judecator
Aspazia Cojocaru - judecator
Kozsokar Gabor - judecator
Acsinte Gaspar - judecator
Petre Ninosu - judecator
Ion Predescu - judecator
Serban Viorel Stanoiu - judecator
Ion Tiuca - procuror
Valentina Barbateanu - magistrat-asistent
Pe rol se afla solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate a
prevederilor art. 21 alin. (4) lit. a) si alin. (5) din Ordonanta Guvernului
nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in Romania, exceptie
ridicata de Mohamad Ibrahim Mustafa Salim Al Mahdi in Dosarul nr. 417/RF/2005
al Tribunalului Bucuresti - Sectia a VIII-a pentru conflicte de munca,
asigurari sociale, contencios administrativ si fiscal.
La apelul nominal raspunde autorul exceptiei, personal, insotit de
traducator autorizat, domnul Bassam Dalati, si asistat de avocat, doamna
Eugenia Crangariu. Se constata lipsa celeilalte parti, fata de care procedura
de citare a fost legal indeplinita.
Cauza aflandu-se in stare de judecata, Curtea acorda cuvantul
reprezentantului autorului exceptiei, care solicita admiterea acesteia,
intrucat dispozitiile de lege criticate contravin dreptului la un proces
echitabil si nu asigura accesul la dublul grad de jurisdictie. De asemenea,
considera ca prevederile art. 21 alin. (4) lit. a) si alin. (5) din Ordonanta
Guvernului nr. 102/2000 sunt contrare si dispozitiilor art. 18 din Constitutie,
referitoare la protectia cetatenilor straini si apatrizi, care include si
dreptul lor la aparare; or, in practica, termenul de 10 zile, stabilit de
textul criticat, nu poate fi respectat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca
neintemeiata a exceptiei de neconstitutionalitate. Precizeaza ca accesul liber
la justitie nu presupune existenta mai multor grade de jurisdictie, iar
stabilirea acestora este atributul exclusiv al legiuitorului. Apreciaza ca
termenul de 10 zile este in concordanta cu prevederile Conventiei pentru
apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care vizeaza
celeritatea procesului.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 21 aprilie 2005, pronuntata in Dosarul nr. 417/RF/2005,
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a pentru conflicte de munca, asigurari
sociale, contencios administrativ si fiscal a sesizat Curtea Constitutionala cu
exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4) lit. a) si
alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul
refugiatilor in Romania.
Exceptia de neconstitutionalitate a fost ridicata de Mohamad Ibrahim
Mustafa Salim Al Mahdi intr-o cauza civila avand ca obiect solutionarea
recursului formulat impotriva sentintei prin care Judecatoria Sectorului 5
Bucuresti a respins plangerea impotriva hotararii Oficiului National pentru
Refugiati de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat.
In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate autorul acesteia sustine,
in esenta, ca textul de lege criticat ingradeste exercitarea dreptului de liber
acces la justitie cu privire la un al doilea grad de jurisdictie, precum si
dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor intr-un termen
rezonabil, fara a exista vreunul dintre motivele precizate in art. 53 alin. (1)
si (2) din Constitutie. In argumentarea acestor afirmatii arata ca termenul de
10 zile, prevazut de art. 21 alin. (4) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000,
nu poate fi considerat un termen rezonabil, intrucat "nu ofera timpul
material minim strict necesar" realizarii actului de justitie "cu
respectarea tuturor garantiilor unui proces echitabil, inclusiv a dreptului la
aparare". In acest sens arata ca procedura accelerata de solutionare a
cererilor de acordare a statutului de refugiat presupune intervievarea
petentului de catre instanta de judecata, cu asigurarea unui interpret,
propunerea probelor si administrarea acestora. Probele sunt reprezentate de
inscrisuri care atesta, pe de o parte, statutul personal al petentului, care
trebuie traduse, de regula, intr-o forma legalizata, iar pe de alta parte,
relatiile referitoare la evolutia situatiei din tara de origine a acestuia,
furnizate de Consiliul National Roman pentru Refugiati. De aceea, autorul
exceptiei apreciaza ca termenul de 10 zile "contravine intervalului minim
de timp rezonabil care este necesar atat apararii, cat si instantei de judecata
pentru a solutiona plangerea cu administrarea tuturor probelor necesare".
Facand o analogie cu tratamentul juridic de care se bucura strainii in materia
procedurii privitoare la obtinerea cetateniei romane, apreciaza ca in procedura
de acordare a unei forme de protectie se impune inlaturarea atat a alternativei
procedurii accelerate, cat si a restrictiei exercitarii caii de atac a
recursului. De asemenea, considera ca prin introducerea, in art. 19 alin. (2)
lit. a) - d) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, a unor criterii, enumerate
in mod limitativ, de apreciere a temeiniciei cererilor se incalca principiul
independentei justitiei, prevazut de art. 124 alin. (3) din Constitutie. In
final, in ceea ce priveste garantarea dublului grad de jurisdictie, autorul
exceptiei face referire si la dispozitiile art. 20 din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 si la cele ale art. 282^1 din Codul de procedura
civila.
Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a pentru conflicte de munca, asigurari
sociale, contencios administrativ si fiscal apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate nu este intemeiata. Considera ca textul de lege criticat
nu ingradeste accesul la justitie, petentul avand posibilitatea sa sesizeze
instanta de judecata cu o plangere impotriva hotararii date asupra cererii
sale, analizata in procedura accelerata. Limitarea accesului la mai multe grade
de jurisdictie nu reprezinta o incalcare a liberului acces la justitie,
intrucat o instanta a analizat sustinerile solicitantului statutului de
refugiat, care a beneficiat de un proces echitabil, desfasurat intr-un termen
rezonabil, fara incalcarea dreptului la aparare.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, incheierea
de sesizare a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale
Parlamentului, Guvernului si Avocatului Poporului, pentru a-si exprima punctele
de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate.
Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate este neintemeiata.
Arata ca stabilirea regulilor de desfasurare a procesului in fata instantelor
judecatoresti este de competenta exclusiva a legiuitorului, care poate
institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale de procedura
atat in ceea ce priveste termenele de solutionare a cererilor, cat si
posibilitatea exercitarii cailor de atac impotriva hotararilor pronuntate.
Mentioneaza in acest sens Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1994 si
Decizia Curtii Constitutionale nr. 16/1999. Mai arata ca stabilirea termenului
de 10 zile pentru solutionarea plangerii nu reprezinta un impediment in deplina
exercitare a drepturilor de care pot beneficia strainii care urmeaza procedura
de acordare a unei forme de protectie, "acest termen fiind conceput sa
vina in sprijinul persoanelor care solicita acordarea statutului de refugiat si
ale caror cauze comporta o urgenta evidenta, prin asigurarea unui proces
rapid". Observa ca in nici una dintre cauzele supuse judecatii Curtii
Europene a Drepturilor Omului cerinta termenului rezonabil nu a fost
interpretata in sensul obligarii statelor de a asigura un proces mai lung, ci,
dimpotriva, solutia constanta a fost aceea ca "justitia nu trebuie
realizata cu intarzieri de natura sa ii compromita eficacitatea si
credibilitatea". Citeaza hotararile pronuntate in cauzele Moreira de
Azevedo impotriva Portugaliei (1990) si H. impotriva Frantei (1989). De
asemenea, arata ca nici prevederile constitutionale, nici cele ale Conventiei
pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale nu consacra
expres sau implicit dreptul la dublul grad de jurisdictie, drept ce este
recunoscut doar in materie penala. Considera ca nu este incalcat dreptul la
aparare si nici nu este restrans exercitiul unor drepturi sau al unor
libertati, petentul bucurandu-se de garantiile si drepturile procesuale
prevazute in art. 14 din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000.
Avocatul Poporului apreciaza ca exceptia de neconstitutionalitate este
neintemeiata. In acest sens arata ca textele de lege criticate nu aduc atingere
dispozitiilor constitutionale invocate de autorul exceptiei. Precizeaza ca
prevederile art. 21 alin. (4) lit. a) si alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr.
102/2000 "nu ingradesc sub nici un aspect posibilitatea partilor de a se
adresa justitiei pentru apararea drepturilor, libertatilor si intereselor lor
legitime". Petentul are posibilitatea de a formula plangere in fata
instantelor judecatoresti cu privire la hotararea pronuntata de Oficiul National
pentru Refugiati si de a beneficia pe tot parcursul acestei proceduri de toate
garantiile necesare asigurarii unui proces echitabil. Mentioneaza in acest sens
deciziile Curtii Constitutionale nr. 140/2005, nr. 389/2004 si nr. 389/2003.
Apreciaza ca nu este intemeiata nici critica prin raportare la dispozitiile
art. 24 din Constitutie, intrucat strainul care solicita acordarea statutului
de refugiat are posibilitatea de a formula pretentii si aparari. Arata ca art.
14 si 53 din Constitutie nu au incidenta in solutionarea cauzei.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului si al
Avocatului Poporului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, sustinerile
autorului exceptiei, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate,
raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr.
47/1992, retine urmatoarele:
Curtea Constitutionala a fost legal sesizata si este competenta, potrivit
dispozitiilor art. 146 lit. d) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (2),
ale art. 2, 3, 10 si 29 din Legea nr. 47/1992, sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate ridicata.
Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie prevederile art.
21 alin. (4) lit. a) si alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind
statutul si regimul refugiatilor in Romania, republicata in Monitorul Oficial
al Romaniei, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie 2004, care au urmatorul
continut:
- Art. 21 alin. (4) lit. a) si alin. (5): "(4) Instanta solutioneaza
plangerea in termen de 10 zile si pronunta o hotarare motivata, prin care:
a) respinge plangerea pentru cel putin unul dintre motivele prevazute la
art. 19 alin. (1); [...]
(5) Hotararea instantei este definitiva si irevocabila."
In motivarea exceptiei autorul acesteia face trimitere si la prevederile
art. 2 lit. a), b) si c), ale art. 19 alin. (1) lit. a) si alin. (2) lit. a) -
d) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, insa obiectul exceptiei de
neconstitutionalitate este circumscris la dispozitiile art. 21 alin. (4) lit.
a) si alin. (5) din ordonanta, asa cum Tribunalul Bucuresti - Sectia a VIII-a
pentru conflicte de munca, asigurari sociale, contencios administrativ si
fiscal a precizat in incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale.
In opinia autorului exceptiei de neconstitutionalitate, astfel cum a fost
exprimata in fata instantei de judecata, textele de lege criticate contravin
dispozitiilor constitutionale ale art. 14 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) si
(3), art. 24 si ale art. 53. Cat priveste invocarea art. 14 din Constitutie,
Curtea observa ca, atat din motivarea exceptiei, cat si din precizarea expresa
formulata in scris si depusa la dosarul Curtii Constitutionale in sedinta
publica din 15 septembrie 2005, rezulta ca, in realitate, textele din
Constitutie la care isi raporteaza autorul exceptiei critica de
neconstitutionalitate sunt art. 18 alin. (1), art. 21 alin. (1), (2) si (3), art.
24 si art. 53. Acestea au urmatorul cuprins:
- Art. 18 alin. (1): "Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in
Romania se bucura de protectia generala a persoanelor si a averilor, garantata
de Constitutie si de alte legi.";
- Art. 21 alin. (1), (2) si (3): "(1) Orice persoana se poate adresa
justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale
legitime.
(2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.
(3) Partile au dreptul la un proces echitabil si la solutionarea cauzelor
intr-un termen rezonabil.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la aparare este garantat.
(2) In tot cursul procesului, partile au dreptul sa fie asistate de un
avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 53: "(1) Exercitiul unor drepturi sau al unor libertati poate
fi restrans numai prin lege si numai daca se impune, dupa caz, pentru: apararea
securitatii nationale, a ordinii, a sanatatii ori a moralei publice, a
drepturilor si a libertatilor cetatenilor; desfasurarea instructiei penale;
prevenirea consecintelor unei calamitati naturale, ale unui dezastru ori ale
unui sinistru deosebit de grav.
(2) Restrangerea poate fi dispusa numai daca este necesara intr-o societate
democratica. Masura trebuie sa fie proportionala cu situatia care a
determinat-o, sa fie aplicata in mod nediscriminatoriu si fara a aduce atingere
existentei dreptului sau a libertatii."
De asemenea, autorul exceptiei invoca in sustinerea acesteia si art. 6 -
"Dreptul la un proces echitabil" - paragraful 1 si art. 14 -
"Interzicerea discriminarii", ambele din Conventia pentru apararea
drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea retine:
O prima observatie consta in aceea ca in urma renumerotarii si republicarii
Ordonantei Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si regimul refugiatilor in
Romania, in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 1.136 din 1 decembrie
2004, prevederile art. 21 alin. (4) lit. a) si alin. (5), ce fac obiectul
exceptiei de neconstitutionalitate, au capatat continutul fostului art. 20
alin. (4) lit. a) si alin. (5) din ordonanta, in redactarea anterioara
republicarii. Curtea constata, de asemenea, ca dispozitiile acestui din urma
articol au mai format obiectul controlului de constitutionalitate. Astfel, prin
Decizia nr. 389 din 30 septembrie 2004, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 1.077 din 19 noiembrie 2004, Curtea Constitutionala,
respingand exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 20 alin. (4)
lit. a) si alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si
regimul refugiatilor in Romania, a retinut, in esenta, urmatoarele: in legatura
cu invocarea incalcarii dreptului la un proces echitabil, constand in
imposibilitatea de a ataca la o instanta superioara hotararea definitiva si
irevocabila a instantei de judecata care solutioneaza plangerea, nici art. 21
din Constitutie, nici art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor
omului si a libertatilor fundamentale nu consacra expres sau implicit dreptul
la dublul grad de jurisdictie, drept ce este recunoscut doar in materie penala.
De asemenea, termenul de 10 zile, impus de art. 21 alin. (4) lit. a) din
Ordonanta Guvernului nr. 102/2000, pentru solutionarea plangerii impotriva
hotararii de respingere a cererii de acordare a statutului de refugiat,
"nu este de natura sa impieteze asupra independentei judecatorilor si nu
reprezinta un impediment in deplina exercitare a drepturilor de care pot
beneficia strainii care urmeaza procedura de acordare a unei forme de protectie
din partea statului roman. Aceasta protectie consta in dreptul strainului de a
fi asistat de un avocat sau de un reprezentant al organizatiilor
neguvernamentale in domeniul drepturilor omului, de a beneficia de serviciile
unui interpret, precum si de toate celelalte garantii procesuale care dau
continut conceptului de proces echitabil". In plus, prin Decizia nr. 140
din 10 martie 2005, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr.
406 din 13 mai 2005, Curtea Constitutionala a constatat ca termenul de 10 zile,
stabilit de art. 21 alin. (4) lit. a) din ordonanta, "se circumscrie
conditiei termenului rezonabil, asa cum apare acesta in interpretarea Curtii
Europene a Drepturilor Omului. Astfel, observa ca in nici una dintre cauzele
supuse judecatii Curtii de la Strasbourg aceasta cerinta nu a fost interpretata
in sensul obligatiei statelor si a autoritatilor de a asigura un proces mai
lung. Din contra, solutia constanta a fost aceea ca <<justitia nu trebuie
realizata cu intarzieri de natura sa-i compromita eficacitatea si
credibilitatea>>, sens in care pot fi amintite hotararile pronuntate in
cauzele Moreira de Azevedo contra Portugaliei (1990) si H. contra Frantei
(1989)".
De altfel, in jurisprudenta sa constanta, Curtea Constitutionala a statuat,
cu valoare de principiu, ca stabilirea regulilor de desfasurare a procesului in
fata instantelor judecatoresti este de competenta exclusiva a legiuitorului,
care poate institui, in considerarea unor situatii deosebite, reguli speciale
de procedura atat in ceea ce priveste termenele de solutionare a cererilor, cat
si relativ la posibilitatea exercitarii cailor de atac impotriva hotararilor
pronuntate.
Cele statuate prin deciziile mentionate isi mentin valabilitatea si in
prezenta cauza, intrucat in speta nu au fost aduse elemente noi care sa
justifice schimbarea acestei jurisprudente a Curtii Constitutionale.
Curtea observa ca nu poate fi retinuta nici critica prin raportare la
prevederile art. 18 alin. (1) din Constitutie, dispozitiile art. 21 alin. (4)
lit. a) si alin. 5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 neafectand in nici un
fel protectia generala a persoanelor si a proprietatii, garantata strainilor si
apatrizilor prin prevederile constitutionale mentionate. De asemenea, Curtea
constata ca textul de lege criticat nu instituie restrangeri ale exercitiului
dreptului de acces liber la justitie, astfel incat nu se poate retine critica
referitoare la pretinsa incalcare a dispozitiilor art. 53 din Constitutie.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 146 lit. d) si al art. 147
alin. (4) din Constitutie, precum si al art. 1 - 3, al art. 11 alin. (1) lit.
A.d) si al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUTIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 21 alin. (4)
lit. a) si alin. (5) din Ordonanta Guvernului nr. 102/2000 privind statutul si
regimul refugiatilor in Romania, exceptie ridicata de Mohamad Ibrahim Mustafa
Salim Al Mahdi in Dosarul nr. 417/RF/2005 al Tribunalului Bucuresti - Sectia a
VIII-a pentru conflicte de munca, asigurari sociale, contencios administrativ
si fiscal.
Definitiva si general obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din data de 15 septembrie 2005.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat asistent,
Valentina Barbateanu