Decizia Nr.439 din 29.10.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 770 din 10 decembrie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare, excepţie ridicată de Maria Giurcă în Dosarul nr. 4.434/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 382D/2013.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 22 aprilie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 4.434/117/2011, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare.Excepţia a fost ridicată de Maria Giurcă cu prilejul soluţionării unei acţiuni în contencios administrativ şi fiscal având ca obiect anularea ca nelegală a Deciziei de impunere nr. 204.191 din 24 noiembrie 2010 pentru stabilirea contribuţiei datorate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare art. 16 alin. (1) şi art. 56 alin. (2) din Constituţie, întrucât instituie o diferenţă între angajaţi şi celelalte categorii de contribuabili în ceea ce priveşte cuantumul contribuţiei datorate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate.Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că obligativitatea contribuţiei la asigurările sociale de sănătate trebuie analizată în legătură cu principiul solidarităţii, pe care se întemeiază acest sistem. Astfel, datorită solidarităţii celor care contribuie, acest sistem îşi poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistenţă medicală pentru populaţie, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate. De asemenea, arată că este firesc ca valoarea contribuţiei să difere de la persoană la persoană, în funcţie de cuantumul veniturilor realizate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, arată că intenţia legiuitorului de a stabili un tratament juridic diferenţiat sub aspectul veniturilor în raport cu care se stabileşte contribuţia de asigurări sociale de sănătate, în funcţie de situaţia specifică a diferitelor categorii de persoane, apare ca fiind în deplină concordanţă cu normele constituţionale invocate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Astfel, arată că legiuitorul, având în vedere situaţia specifică a diferitelor categorii de persoane asigurate, a înţeles să instituie un tratament juridic diferit, ceea ce nu contravine prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie. De asemenea, precizează că aceste dispoziţii de lege au avut o aplicare temporară, în prezent legea prevăzând o cotă a contribuţiei unică.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere solicitate asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Dispoziţiile de lege atacate pe calea excepţiei de neconstituţionalitate sunt cele ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 31 decembrie 2008.Având în vedere motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea apreciază însă că autorul acesteia critică în realitate doar dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008, astfel că doar acestea urmează a constitui obiect al analizei de constituţionalitate.

– Art. 1 alin. (1) lit. a): „(1) Pentru anul 2009, cotele de contribuţii pentru asigurările de sănătate, prevăzute de Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc după cum urmează:a)5,5% pentru cota datorată de angajat, prevăzută la art. 257 din Legea nr. 95/2006, cu modificările şi completările ulterioare.“Totodată, Curtea constată că prevederile de lege criticate au avut o aplicabilitate limitată, pentru anul 2009. Având în vedere, însă, cele reţinute prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmează să se pronunţe asupra dispoziţiilor de lege cu care a fost sesizată, întrucât acestea produc efecte în cauza în care s-a invocat prezenta excepţie de neconstituţionalitate. Autorul excepţiei consideră că dispoziţiile de lege criticate sunt contrare următoarelor prevederi din Constituţie: art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 56 alin. (2) privind aşezarea justă a sarcinilor fiscale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată următoarele: 1. Având în vedere dispoziţiile art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006, ale art. 9 alin. (3) lit. b) din Legea bugetului de stat pe anul 2008 nr. 388/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 902 şi 902 bis din 31 decembrie 2007, ale art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008 - care constituie obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate -, ale art. 7 alin. (2) din Legea bugetului de stat pe anul 2010 nr. 11/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 şi 60 bis din 27 ianuarie 2010, ale art. 8 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2011 nr. 286/2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 879 şi 879 bis din 28 decembrie 2010, precum şi ale art. 8 alin. (5) din Legea bugetului de stat pe anul 2012 nr. 293/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 914 şi 914 bis din 22 decembrie 2011, respectiv ale art. 9 alin. (6) din Legea bugetului de stat pe anul 2013 nr. 5/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 106 şi 106 bis din 22 februarie 2013, Curtea constată că, în funcţie de contextul economic, legiuitorul a înţeles să prevadă cote diferite de contribuţie de la un an la altul şi, de asemenea, să diferenţieze aceste cote între diferitele categorii de asiguraţi. Astfel, dacă pentru anul 2008 a prevăzut o scădere a cotei de contribuţie pentru toţi asiguraţii prevăzuţi la art. 257 din Legea nr. 95/2006, de la 6,5% la 5,5%, în anul 2009 şi 2010 a menţinut cota de 5,5% doar pentru angajaţi, revenind la cota de 6,5% pentru ceilalţi contribuabili. Din anul 2011 s-a prevăzut o reglementare egală pentru toţi asiguraţii, aceştia datorând o cotă de 5,5% din veniturile realizate. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică această diferenţă de reglementare, considerând că este discriminatorie şi nejustificată. 2. Curtea reţine că, potrivit art. 139 alin. (1) şi (3) din Constituţie, „Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege“, iar „Sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora.“ Din conţinutul acestor prevederi constituţionale reiese că legiuitorul are competenţa exclusivă de a stabili contribuţiile la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, condiţiile şi cuantumul în care se realizează aceste contribuţii, precum şi de a institui anumite exceptări ori scutiri de la aceste contribuţii atunci când situaţia în care se află o anumită categorie de persoane impune obiectiv aceste măsuri de protecţie socială. Desigur, reglementarea acestor contribuţii şi a condiţiilor în care se realizează trebuie să se facă cu respectarea celorlalte prevederi constituţionale, avându-se în vedere, între altele, respectarea principiului justei aşezări a sarcinilor fiscale, precum şi principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor. Cât priveşte principiul aşezării juste a sarcinilor fiscale, Curtea a arătat prin Decizia nr. 3 din 6 ianuarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 8 iunie 1994, Decizia nr. 176 din 6 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 9 iunie 2003 şi Decizia nr. 325 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 431 din 16 iulie 2013, că fiscalitatea trebuie să fie nu numai legală, ci şi proporţională, rezonabilă, echitabilă şi să nu diferenţieze impozitele pe criteriul grupelor sau categoriilor de cetăţeni. Prin urmare, „aşezarea justă a sarcinilor fiscale trebuie să reflecte însuşi principiul egalităţii cetăţenilor în faţa legii, prin impunerea unui tratament identic pentru situaţii identice şi să ţină cont, în acelaşi timp, de capacitatea contributivă a contribuabililor, luând în considerare elementele ce caracterizează situaţia individuală şi sarcinile sociale ale acestora.“ Referitor la principiul egalităţii în drepturi a cetăţenilor, Plenul Curţii Constituţionale, prin Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, a reţinut că acesta „presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite. În consecinţă, un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice.“ 3. Având în vedere cele reţinute mai sus, Curtea constată că accesul persoanelor care realizează venituri din salarii, asimilate salariilor sau din activităţi dependente la pachetul de bază de servicii medicale pus la dispoziţie de sistemul asigurărilor sociale de sănătate se realizează atât prin plata unei contribuţii individuale, cât şi prin plata unei contribuţii de către angajator. Astfel, în timp ce dispoziţiile art. 257 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006 stabilesc cota de contribuţie a angajaţilor şi a celorlalte persoane care realizează venituri din activităţi dependente la 6,5%, respectiv 5,5% din veniturile realizate, art. 258 şi art. 258¹ din aceeaşi lege reglementează contribuţia persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, contribuţia datorată pentru asigurarea sănătăţii personalului. Această din urmă contribuţie a variat între cota de 7% şi cea de 5,2% calculată asupra fondului de salarii. Pe de altă parte, ceilalţi contribuabili prevăzuţi la art. 257 alin. (2) din Legea nr. 95/2006 au acces la acest pachet de servicii medicale în baza unei contribuţii unice, calculată ca o cotă de 6,5%, respectiv 5,5% asupra veniturilor realizate. Astfel, Curtea apreciază că temeiul diferenţei de tratament juridic criticate nu îl reprezintă atât sursa veniturilor, cât condiţiile în care se realizează accesul la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, angajaţii şi persoanele care realizează venituri din desfăşurarea unei activităţi dependente găsindu-se, din această perspectivă, în situaţii diferite faţă de ceilalţi contribuabili. Prin urmare, această diferenţă de situaţie permite legiuitorului ca, în funcţie de factorii economici avuţi în vedere, să instituie un tratament diferit, fără ca aceasta să aibă semnificaţia încălcării principiului egalităţii în drepturi a cetăţenilor ori al celui al justei aşezări a sarcinilor fiscale. De altfel, diferenţa de tratament dintre persoanele încadrate în ipoteza art. 257 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 95/2006 şi celelalte categorii de contribuabili nu este disproporţionată, ea variind cu un singur procent. Mai mult, Curtea reţine că, începând cu anul 2011, a fost prevăzută o cotă de contribuţie unică pentru toţi contribuabilii, astfel că diferenţele de tratament juridic criticate au fost îndepărtate. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Maria Giurcă în Dosarul nr. 4.434/117/2011 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 226/2008 privind unele măsuri financiar-bugetare sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 29 octombrie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea