Decizia Nr.437 din 08.07.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 580 din 04 august 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Cristina Teodora Pop	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Stan în Dosarul nr. 634/120/2014 al Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 189 D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa autorului excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 286 D/2014, nr. 287 D/2014, nr. 294 D/2014, nr. 295 D/2014, nr. 296 D/2014, nr. 301 D/2014 şi nr. 348 D/2014, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Nuţu Daniel Solomon, Fănel Olteanu, Medalion Dulcă, Valentin Niţă, Robert Gheorghe Pricop, Cristian-Marius Bucşeneanu şi Andrei Dincă în dosarele nr. 306/113/2014 şi nr. 596/113/2014 ale Tribunalului Brăila - Secţia penală, dosarele nr. 639/120/2014, nr. 640/120/2014, nr. 697/120/2014 şi nr. 590/120/2014 ale Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi, respectiv, Dosarul nr. 547/113/2014 al Tribunalului Brăila - Secţia penală.4. La apelul nominal se constată lipsa autorilor excepţiilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, având în vedere identitatea de obiect a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 286 D/2014, nr. 287 D/2014, nr. 294 D/2014, nr. 295 D/2014, nr. 296 D/2014, nr. 301 D/2014 şi nr. 348 D/2014 la Dosarul nr. 285 D/2014. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării dosarelor. Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 286 D/2014, nr. 287 D/2014, nr. 294 D/2014, nr. 295 D/2014, nr. 296 D/2014, nr. 301 D/2014 şi nr. 348 D/2014 la Dosarul nr. 285 D/2014, care este primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate. Se arată că prevederile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu încalcă dispoziţiile art. 15 din Constituţie, autorii excepţiei solicitând, de fapt, aplicarea ultraactivă a dispoziţiilor art. 15 din Codul penal din 1969. Se arată că nepreluarea instituţiei aplicării facultative a legii penale mai favorabile în cuprinsul actualului Cod penal reprezintă opţiunea legiuitorului, determinată de necesitatea respectării autorităţii de lucru judecat în cazul hotărârilor judecătoreşti rămase definitive sub imperiul Codului penal din 1969, prin care au fost dispuse pedepse penale într-un cuantum inferior maximului special prevăzut de Codul penal în vigoare pentru infracţiunile săvârşite. Se susţine că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 nu contravin nici prevederilor art. 16 din Constituţie, întrucât categoriile de persoane condamnate indicate de autorii excepţiei se află în situaţii juridice diferite, unele fiind condamnate prin hotărâri rămase definitive înaintea datei intrării în vigoare a noului Cod penal la pedepse penale ce depăşesc maximul special prevăzut de acesta pentru faptele comise, iar celelalte fiind condamnate în aceleaşi condiţii, la pedepse penale ce nu depăşesc acest maxim.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:7. Prin încheierile din 7 martie 2014, 21 martie 2014, 31 martie 2014 şi 14 aprilie 2014, pronunţate în dosarele nr. 306/113/2014, nr. 596/113/2014 şi nr. 547/113/2014 şi, respectiv, dosarele nr. 634/120/2014, nr. 639/120/2014, nr. 640/120/2014, nr. 697/120/2014 şi nr. 590/120/2014, Tribunalul Brăila - Secţia penală şi Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, excepţie ridicată de Constantin Stan, Nuţu Daniel Solomon, Fănel Olteanu, Medalion Dulcă, Valentin Niţă, Robert Gheorghe Pricop, Cristian-Marius Bucşeneanu şi Andrei Dincă în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de aplicare a legii penale mai favorabile.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin că norma de la art. 4 din Legea nr. 187/2012 reprezintă o dispoziţie penală mai puţin favorabilă ce retroactivează, cu încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât prevederile art. 15 alin. (1) teza întâi din Codul penal din 1969 referitoare la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, în vigoare la data condamnării lor, permiteau într-o astfel de situaţie fie menţinerea, fie reducerea pedepsei, ţinându-se seama de infracţiunea săvârşită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunţarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei şi de timpul cât a executat din pedeapsă.9. Se arată, totodată, că textul criticat contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, creând discriminare între persoanele condamnate definitiv la pedepse care depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă, respectiv Codul penal în vigoare, şi ale căror pedepse pot fi reduse până la acest maxim, potrivit art. 6 din Codul penal, în cazul în care aceste pedepse sunt în curs de executare, şi persoanele condamnate definitiv la pedepse ce nu depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă, pedepse ce nu au fost încă executate sau considerate executate, şi al căror cuantum nu poate fi redus proporţional cu reducerea maximului special al pedepsei prevăzute pentru infracţiunea săvârşită.10. Tribunalul Brăila - Secţia penală şi Tribunalul Dâmboviţa - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 necontravenind prevederilor constituţionale invocate de autorii excepţiei. Se arată că renunţarea la reglementarea aplicării facultative a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive, în Codul penal în vigoare, este o problemă de politică penală şi reprezintă opţiunea legiuitorului, exprimată potrivit atribuţiilor sale constituţionale. Se susţine că acest aspect nu este de natură a încălca prevederile art. 15 alin. (2) din Legea fundamentală, ci, dimpotrivă, reprezintă o directă aplicare a principiului constituţional al neretroactivităţii legii, de natură a conferi un plus de previzibilitate legii penale, având în vedere faptul că potrivit art. 15 alin. (1) din Codul penal din 1969 instanţele de judecată erau puse în situaţia de a proceda la reindividualizarea pedepselor şi de a hotărî fie menţinerea, fie reducerea lor, în cazul aplicării facultative a legii penale mai favorabile. Se arată că texul criticat nu contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, întrucât situaţia juridică a celor două categorii de persoane condamnate invocate de autorii excepţiei este una diferită, iar principiul nediscriminării impune aplicarea aceluiaşi regim juridic persoanelor aflate în situaţii juridice similare. Se subliniază faptul că prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun aplicarea prioritară a principiului securităţii juridice şi al autorităţii de lucru judecat. Se mai arată că textul criticat nu încalcă dispoziţiile art. 7 din Convenţie, ele constituind o garanţie a aplicării acestuia în condiţii de previzibilitate a legii penale.11. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.12. Avocatul Poporului susţine că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Referitor la pretinsa încălcare prin textul criticat a dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2), se arată că soluţia legislativă criticată se justifică prin prisma necesităţii asigurării unui echilibru între principiile constituţionale referitoare la separaţia puterilor în stat, legalitatea pedepsei şi neretroactivitatea legii, cu excepţia legii penale şi contravenţionale mai favorabile. Astfel, principiul separaţiei puterilor în stat presupune restrângerea minimă a intervenţiei legiuitorului asupra autorităţii de lucru judecat, restrângere ce poate fi justificată doar prin prisma aplicării altor principii constituţionale, cum este cel al legalităţii pedepsei şi al aplicării legii penale mai favorabile. Se subliniază faptul că, în situaţia invocată de autorii excepţiei, legea nouă nu prevede o pedeapsă mai severă decât cea aplicabilă în momentul săvârşirii infracţiunii, astfel încât nu poate fi reţinută o eventuală încălcare a prevederilor art. 7 din Convenţie. Se susţine, că, de altfel, prevederile art. 6 din Codul penal reprezintă o directă aplicare a normei europene anterior referite, impunând reducerea pedepselor aplicate prin hotărâri definitive la maximul special prevăzut de legea nouă. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare prin dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 a prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie, se arată că acestea se aplică în mod egal tuturor persoanelor condamnate definitiv la pedepse ce nu depăşesc maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunile săvârşite.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, care au următorul cuprins: „Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.“16. Se susţine că textul criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 124 alin. (2) cu privire la înfăptuirea justiţiei, precum şi prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitor la legalitatea incriminării.17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 365 din 25 iunie 2014 şi a Deciziei nr. 385 din 26 iunie 2014, nepublicate în Monitorul Oficial al României la momentul pronunţării prezentei decizii, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal nu contravin prevederilor constituţionale ale art. 15 alin. (2) şi ale art. 16 şi nici prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.18. Curtea a observat că autorii excepţiei de neconstituţionalitate critică încălcarea principiului retroactivităţii legii penale mai favorabile, identificând simultan, ca lege penală mai favorabilă, atât dispoziţiile Codului penal, care a intrat în vigoare la 1 februarie 2014, cât şi dispoziţiile art. 15 alin. (1) din Codul penal din 1969.19. Curtea a reţinut existenţa anumitor deosebiri între principiul aplicării retroactive a legii penale mai favorabile în cazul când legea nouă intervine înainte de judecarea definitivă a cauzei şi aplicarea aceluiaşi principiu în situaţia în care legea nouă intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă.20. Astfel, Curtea a observat că în cazul unei succesiuni de legi, în cursul procesului penal, anterior rămânerii definitive a hotărârii, instanţa trebuie să opereze, în concret, o stabilire a sancţiunii în raport cu limitele de pedeapsă prevăzute de fiecare dintre aceste legi şi să aplice aceste criterii în limitele legii identificate ca fiind mai favorabilă, luând în considerare şi analizând faptele şi situaţia particulară a fiecărui caz în parte (a se vedea mutatis mutandis Decizia nr. 101 din 28 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 290 din 22 mai 2013). Referitor la pedepsele definitive, prin aplicarea legii penale mai favorabile, legiuitorul nu a înţeles să repună în discuţie criteriile de stabilire şi individualizare a sancţiunii, ci numai să înlăture de la executare acea parte din sancţiune care excedează maximului prevăzut de legea nouă, respectiv acea sancţiune mai grea care nu mai este prevăzută de legea nouă (a se vedea Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1 din 14 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 349 din 13 mai 2014).21. De asemenea, Curtea a observat existenţa anumitor diferenţe şi în ceea ce priveşte aplicarea retroactivă a legii noi, ce intervine după ce hotărârea de condamnare a rămas definitivă. Spre deosebire de situaţiile tranzitorii propriu-zise, numărul criteriilor folosite pentru determinarea caracterului mai favorabil al legii noi, în cazul pedepselor definitiv aplicate, este mai mic, ele reducându-se la limitele de pedeapsă prevăzute în cele două legi şi la cauzele legale de modificare a acestor limite. Astfel, Curtea a reţinut că legea nouă poate să prevadă o pedeapsă mai uşoară, dar sancţiunea aplicată fie să depăşească maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fie să nu depăşească acest maxim. Dacă în primul caz se ajunge la executarea unui cuantum al sancţiunii care nu are corespondent în legea penală în vigoare, acest raţionament nu mai subzistă în cea de-a doua ipoteză.22. Curtea a apreciat că în cea de-a doua ipoteză este vorba despre punerea în balanţă a dreptului unei persoane condamnate la aplicarea legii penale mai favorabile şi alte drepturi sau valori constituţionale care pot contracara parţial sau complet acest drept, precum principiul securităţii raporturilor juridice şi principiul autorităţii de lucru judecat. Astfel, legiuitorul, având sarcina de a echilibra intensitatea încălcării drepturilor fundamentale ale persoanei condamnate şi valorile care justifică această încălcare, a eliminat aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile din Codul penal.23. Având în vedere cele statuate în jurisprudenţa proprie, dar şi în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene referitor la principiul autorităţii de lucru judecat, Curtea a constatat că legiuitorul a limitat aplicarea legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive numai la acele cazuri în care sancţiunea aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracţiunea săvârşită, fără ca în acest mod să fie încălcat art. 15 alin. (2) din Constituţie.24. În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din perspectiva principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile, Curtea a observat că instanţa europeană a statuat că articolul 7 paragraful 71 din Convenţie garantează nu numai principiul neretroactivităţii legii penale mai severe, ci şi principiul retroactivităţii legii penale mai favorabile. Acest principiu este încorporat în regula potrivit căreia, în cazul în care există diferenţe între legea penală în vigoare la momentul comiterii infracţiunii şi a legilor penale ulterioare adoptate înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, instanţele trebuie să aplice legea ale cărei prevederi sunt cele mai favorabile inculpatului (Hotărârea din 17 septembrie 2009 pronunţată în Cauza Scoppola împotriva Italiei nr. 2, paragraful 109). Aşa fiind, instanţa de contencios constituţional a concluzionat în sensul că, în aplicarea legii penale mai favorabile, instanţa europeană are în vedere situaţia în care ulterior comiterii unei infracţiuni, dar înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive, o nouă lege prevede impunerea unei pedepse mai blânde, în acest caz autorul infracţiunii trebuind să beneficieze de legea penală mai favorabilă. Astfel, în vreme ce o lege dezincriminatoare ulterioară se aplică autorilor faptelor până la momentul executării complete a pedepselor, o lege penală nouă, care reduce sau atenuează pedepsele aplicabile, li se aplică autorilor actelor până în momentul în care condamnarea lor dobândeşte autoritatea de lucru judecat.25. Având în vedere cele reţinute, Curtea a constatat că dispoziţiile criticate nu contravin principiului aplicării retroactive a legii penale mai favorabile prevăzut de art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.26. Referitor la încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 16, Curtea observă că autorii excepţiei deduc neconstituţionalitatea textului de lege criticat dintr-un pretins tratament discriminatoriu aplicat persoanelor condamnate definitiv, determinat de renunţarea la aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul hotărârilor definitive.27. Analizând această critică, în Decizia nr. 365 din 25 iunie 2014, precitată, Curtea a apreciat că analiza situaţiei ce face obiectul prezentelor dosare porneşte de la ipoteza că ambele categorii de persoane între care se realizează comparaţia de către autorii excepţiei sunt persoane condamnate definitiv, ceea ce ar determina calificarea situaţiei acestora ca fiind identică. Curtea a constatat însă că diferenţa rezidă în aceea că în cazul primei categorii, sancţiunile aplicate depăşesc maximul special al noii reglementări, nemaigăsindu-şi corespondent în noua legislaţie, situându-ne astfel în ipoteza aplicării obligatorii a legii penale mai favorabile reglementate atât de art. 14 din Codul penal din 1969, cât şi de art. 6 din Codul penal, pe când în cazul celei de-a doua categorii, în care se găsesc şi autorii excepţiei, sancţiunile aplicate acestora nu depăşesc maximul special cuprins în noua reglementare, ceea ce ar fi putut atrage aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive doar sub imperiul art. 15 din Codul penal din 1969, reglementare nepreluată însă în Codul penal.28. Curtea a observat că analiza realizată din această perspectivă duce la concluzia că cele două categorii de persoane se află în situaţii juridice diferite, astfel încât aplicarea noii reglementări doar persoanelor a căror sancţiune aplicată depăşeşte maximul special prevăzut de legea nouă nu poate duce la o înfrângere a principiului egalităţii.29. În ceea ce priveşte pretinsa discriminare, invocată în cauza ce face obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate, între persoanele care au săvârşit faptele sub imperiul legii vechi şi au fost condamnate sub imperiul acestei legi, şi cele care, săvârşind faptele în aceleaşi condiţii, nu au fost condamnate, urmând a li se aplica noile dispoziţii, Curtea a constatat că aceste persoane nu se regăsesc în situaţii identice (unele persoane au fost condamnate definitiv, altele nu au fost condamnate definitiv), astfel că tratamentul juridic diferenţiat este justificat şi nu se poate vorbi despre existenţa unei discriminări.30. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor invocate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.31. Referitor la invocarea dispoziţiilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia se rezumă la a reda textul din Constituţie, fără a arăta, în mod concret, în ce constă contrarietatea dintre aceste prevederi constituţionale şi textul de lege criticat, astfel încât critica de neconstituţionalitate nu poate fi reţinută. Curtea Constituţională nu se poate substitui autorilor excepţiei în formularea unor critici de neconstituţionalitate, cu atât mai mult cu cât prevederile constituţionale invocate nu susţin prin ele însele neconstituţionalitatea textelor de lege criticate.32. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Constantin Stan, Nuţu Daniel Solomon, Fănel Olteanu, Medalion Dulcă, Valentin Niţă, Robert Gheorghe Pricop, Cristian-Marius Bucşeneanu şi Andrei Dincă în dosarele nr. 306/113/2014, nr. 596/113/2014 şi nr. 547/113/2014 şi, respectiv, dosarele nr. 634/120/2014, nr. 639/120/2014, nr. 640/120/2014, nr. 697/120/2014 şi nr. 590/120/2014 ale Tribunalului Brăila - Secţia penală şi Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Brăila - Secţia penală şi Tribunalului Dâmboviţa - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al Românei, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 8 iulie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Cristina Teodora Pop