Decizia Nr.435 din 03.05.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 12.890/63/2010 şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.385D/2011.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca fiind neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 7 noiembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 12.890/63/2010, Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.Excepţia a fost ridicată, din oficiu, de instanţa de judecată cu prilejul soluţionării unor contestaţii privind decizii de pensionare.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale arată, în esenţă, că legea criticată aduce atingere modalităţii în care reglementarea anterioară a constituit dreptul la pensie, cu consecinţe drastice asupra cuantumului pensiei. Aşa fiind, este încălcat principiul neretroactivităţii legii civile. De asemenea, susţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pensia reprezintă un „bun“, intrând astfel în sfera de protecţie a art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În acest context, arată că pensia specială are, într-adevăr, două componente: pensia contributivă ce se suportă din bugetul asigurărilor sociale şi o pensie suplimentară ce se suportă din bugetul de stat, însă, odată stabilită, capătă caracter definitiv şi indivizibil, reprezentând în întregul ei un drept de proprietate. Prin urmare, nu mai există regimuri juridice distincte în raport cu sursa de finanţare. În sfârşit, susţine că Legea nr. 119/2010 creează o discriminare între categoriile socioprofesionale prevăzute de art. 1. În acest sens, arată că persoanele prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din aceeaşi lege se bucură de un mod de recalculare a pensiei mai avantajos în raport cu celelalte categorii de persoane prevăzute de art. 1, întrucât punctajul mediu anual realizat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani, reprezentând stagiul complet de cotizare, iar pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective. Din contră, pentru celelalte categorii socioprofesionale stagiul complet de cotizare este calculat în funcţie de data naşterii, aşa cum se prevede în anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2000, iar pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi nu pot fi dovedite se utilizează salariul minim pe ţară, aşa cum prevede art. 161 alin. (2) din Legea nr. 19/2000.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul, având în vedere jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, consideră că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010.Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că prevederile de lege criticate contravin următoarelor dispoziţii din Constituţie: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii civile, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor şi art. 44 privind proprietatea privată. De asemenea, invocă dispoziţiile art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Hotărârea din 12 octombrie 2004, pronunţată în Cauza Kjartan Ásmundsson contra Islandei, Hotărârea din 5 martie 2009, pronunţată în Cauza Sandra Janković contra Croaţiei, Hotărârea din 28 aprilie 2009, pronunţată în Cauza Rasmussen contra Poloniei, Hotărârea din 15 iunie 1999, pronunţată în Cauza Domalewski contra Poloniei, Hotărârea din 28 mai 1985, pronunţată în Cauza Abdulaziz, Cabales and Balkandali contra Regatului Unit, şi Hotărârea din 26 noiembrie 2002, pronunţată în Cauza Buchen contra Cehiei.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, în jurisprudenţa sa, s-a mai pronunţat cu privire la conformitatea actului normativ criticat în raport cu prevederile Constituţiei referitoare la dreptul de proprietate şi principiul neretroactivităţii legii civile. Astfel, prin deciziile nr. 871 şi 873 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a reţinut, în esenţă, că „pensiile de serviciu sunt compuse din două elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivă şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivă, să reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specială“. Acordarea acestui supliment, neavând ca temei contribuţia la sistemul de asigurări sociale, „ţine de politica statului în domeniul asigurărilor sociale şi nu se subsumează dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia“. Prin urmare, dobândirea dreptului la pensie specială „nu poate fi considerată ca instituind o obligaţie ad aeternum a statului de a acorda acest drept, singurul drept câştigat reprezentând doar prestaţiile deja realizate până la intrarea în vigoare a noii reglementări şi asupra cărora legiuitorul nu ar putea interveni decât prin încălcarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, textele de lege criticate afectează pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilă nu sunt afectate de noile reglementări. De asemenea, Legea privind instituirea unor măsuri în domeniul pensiilor nu se răsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrării sale în vigoare, care constituie facta praeterita“.Cu acelaşi prilej Curtea a statuat că „partea necontributivă a pensiei de serviciu, chiar dacă poate fi încadrată, potrivit interpretării pe care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, în noţiunea de «bun», ea reprezintă totuşi, din această perspectivă, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurări sociale realizate până la data intrării în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.“Răspunzând criticilor de neconstituţionalitate ale căror argumente se sprijină pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, Curtea, prin Decizia nr. 1.285 din 29 septembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 23 noiembrie 2011, a reţinut că şi Curtea de la Strasbourg, în hotărârile din 8 decembrie 2009 şi din 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, „a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul că drepturile decurgând din sistemul de asigurări sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnă că implică un drept la dobândirea proprietăţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotărârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plăţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificată (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arătat că sistemul de securitate socială este expresia solidarităţii societăţii în raport cu membrii săi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamă atunci când a analizat dacă restrângerea adusă implica o sarcină individuală excesivă. Curtea a mai arătat că statele au o marjă largă de apreciere atunci când reglementează sistemul de pensii (paragraful 63) şi că scăderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de natură să ştirbească esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat să suporte o scădere rezonabilă şi proporţională (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotărârii reiese că o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizării unor stări de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vărsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţială a unei părţi din pensie nu este o sarcină individuală excesivă (paragraful 63)“.Curtea Constituţională a constatat că „eliminarea pensiilor de serviciu reglementată de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcină individuală excesivă, această sarcină fiind suportată de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egală măsură (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, 2005, precitată). Ajustarea dictată de principiul contributivităţii nu numai că elimină un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integrează pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodată, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusă pensia contributivă (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţă, nu se pune o atare problemă, pensia contributivă nefiind în niciun fel afectată sau restrânsă“.Totodată, Curtea a observat că, prin Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, a statuat: „cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în plată nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintă un bun numai în măsura în care acesta a devenit exigibil“.Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.În ceea ce priveşte critica referitoare la existenţa unui tratament juridic diferenţiat între diversele categorii socio-profesionale, de natură să creeze o situaţie privilegiată militarilor, precum şi poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, Curtea constată că dispoziţiile art. 5 alin. (2) din Legea nr. 119/2010 prevăd că: „Pentru pensiile prevăzute la art. 1 lit. a) sau b), punctajul mediu anual realizat se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale ale persoanelor la 20 de ani reprezentând stagiul complet de cotizare.“ Alin. (4) al aceluiaşi articol prevede că: „În cazul pensiilor prevăzute la alin. (1), pentru perioadele care constituie stagiu de cotizare şi pentru care nu pot fi dovedite venituri de natură salarială, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul mediu brut pe economie din perioadele respective.“Din contră, pentru celelalte categorii socioprofesionale prevăzute de art. 1 din Legea nr. 119/2010, art. 3 alin. (1) din acelaşi act normativ prevede că: „Pensiile prevăzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în plată, se recalculează prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecărei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevăzut de Legea nr. 19/2000, cu modificările şi completările ulterioare.“ Art. 77 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 stabilea în acest sens că: „Punctajul mediu anual realizat de asigurat în perioada de cotizare se determină prin împărţirea numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate de asigurat în perioada de cotizare la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare, prevăzut în anexa nr. 3.“Anexa nr. 3 la Legea nr. 19/2010 prevedea, ca regulă generală, un stagiu complet de cotizare de 25 de ani pentru femei, respectiv 30 de ani pentru bărbaţi şi care creşte până la 30 de ani, respectiv 35 de ani pentru bărbaţi până în anul 2015. De asemenea, art. 161 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 stabilea că: „În condiţiile în care, pentru o anumită perioadă care constituie stagiu de cotizare, în carnetul de muncă nu sunt înregistrate drepturile salariale, asiguratul poate prezenta acte doveditoare ale acestora. În caz contrar, la determinarea punctajului mediu anual se utilizează salariul minim pe ţară, în vigoare în perioada respectivă.“ Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 140 din 1 aprilie 2000, a fost abrogată prin Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Potrivit celor statuate însă prin Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, dispoziţiile de lege supuse controlului de constituţionalitate şi care sunt aplicabile litigiului în care s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, în virtutea principiului tempus regit actum, pot constitui obiect al excepţiei de neconstituţionalitate, chiar dacă acestea au fost abrogate sau şi-au încetat aplicarea. Prin urmare, Curtea urmează să analizeze critica de neconstituţionalitate în raport cu dispoziţiile de lege aplicabile în cauză, respectiv dispoziţiile Legii nr. 19/2000, în temeiul cărora s-a procedat la recalcularea pensiilor speciale. Din analiza textelor de lege aplicabile în vederea recalculării pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, pe de o parte, şi a textelor aplicabile recalculării celorlalte categorii de pensii menţionate de art. 1 din Legea nr. 119/2010, de cealaltă parte, reiese voinţa legiuitorului de a crea un regim juridic distinct între categoriile de pensii comparate, regim ce tinde să creeze condiţii mai favorabile privind recalcularea pensiilor prevăzute la art. 1 lit. a) şi b) din legea amintită. Aşa fiind, urmează ca instanţa de contencios constituţional să analizeze dacă o astfel de diferenţă de tratament juridic are semnificaţia încălcării principiului constituţional al egalităţii în drepturi a cetăţenilor. În vederea acestui demers, trebuie amintit că, potrivit celor statuate în mod constant în jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, art. 16 alin. (1) din Constituţie impune legiuitorului instituirea unui tratament juridic identic pentru situaţii obiectiv identice. Împrejurări diferite, care plasează diferitele categorii de persoane în situaţii obiectiv diferite, justifică însă, iar uneori chiar impun instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca prin aceasta să se aducă vreo atingere principiului egalităţii în drepturi. În situaţia actului normativ analizat, obiectivul acestuia este acela de a transforma anumite tipuri speciale, preferenţiale de pensii, în al căror cuantum se regăsea o semnificativă componentă necontributivă, în pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000, întemeiate pe principiul contributivităţii. Din aceasta perspectivă, Curtea constată că Legea nr. 119/2010 nu face nicio deosebire între diferitele categorii de pensii supuse acestui proces, componenta neconcontributivă a pensiei speciale fiind deopotrivă eliminată pentru toate categoriile de pensii menţionate în art. 1. Ceea ce diferă sunt condiţiile de recalculare a pensiilor în sistemul public de pensii, respectiv stagiile de cotizare în funcţie de care se calculează punctajul mediu anual şi cuantumul veniturilor care se ia în calcul la stabilirea pensiilor, dar care nu pot fi dovedite. Curtea reţine că în sistemul public de pensii există mai multe categorii socioprofesionale care se bucură de un regim juridic mai favorabil în ceea ce priveşte calculul pensiilor, fără ca aceasta să aibă semnificaţia unei discriminări. În acest sens, pot fi amintite persoanele care au desfăşurat activitatea în condiţii deosebite ori speciale de muncă şi care beneficiază de vârste de pensionare şi stagii de cotizare mai reduse. Factorul determinant în instituirea tratamentului juridic diferenţiat îl constituie condiţiile specifice în care aceste categorii socio-profesionale au desfăşurat activitatea. În ceea ce priveşte persoanele care se încadrează în ipoteza dispoziţiilor art. 1 lit. a) şi b) din Legea nr. 119/2010, o relevanţă deosebită o au considerentele Deciziei nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, în care Curtea, analizând din perspectiva criticii raportate la art. 16 alin. (1) din Constituţie prevederile Legii privind sistemul unitar de pensii publice, arăta că dispoziţiile mai favorabile aplicabile cadrelor militare în activitate, soldaţilor şi gradaţilor voluntari, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, sub aspectul acordării dreptului la pensie, sunt justificate de „natura activităţii desfăşurate, care creează condiţiile unei uzuri corporale accentuate prin expunere la pericole de vătămare corporală şi chiar de ameninţare a vieţii.“ Curtea apreciază că aceleaşi raţiuni impun şi în prezenta cauză respingerea ca neîntemeiată a criticilor raportate la principiul constituţional al egalităţii în drepturi, categoriile socio-profesionale comparate aflându-se în situaţii obiectiv diferite, care justifică instituirea unui tratament juridic diferenţiat. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,¹ ___ ¹ A se vedea Opinia separată de la Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010 referitoare la obiecţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicată, din oficiu, de Curtea de Apel Craiova - Secţia a II-a civilă şi pentru conflicte de muncă şi asigurări sociale în Dosarul nr. 12.890/63/2010. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 mai 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, Augustin Zegrean Magistrat-asistent, Patricia Marilena Ionea