DECIZIE Nr.
435 din 15 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 83 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 320 din 17 mai 2010
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 din Codul penal,
excepţie invocată de Laurenţiu Mircioi în Dosarul nr.
704/842/2008 al Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală
şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă,
arătând că autorul acesteia este nemulţumit de modul de
interpretare şi aplicare a legii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, reţine următoarele:
Prin Incheierea din 6 octombrie 2009,
pronunţată în Dosarul nr. 704/842/2008, Curtea de Apel
Constanţa - Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori
şi de familie a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia
de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 din Codul penal, excepţie
invocată de Laurentiu Mircioi.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se critică modul
în care au fost aplicate dispoziţiile legale de către instanţele
învestite cu soluţionarea cauzei, susţinându-se că pentru
faptele comise în timpul minoratului nu se revocă suspendarea condiţionată
a executării pedepselor, prevederile art. 83 din Codul penal trebuind
să fie interpretate astfel. Se arată în acest sens că
„legiuitorul a stipulat foarte clar faptul că infracţiunile
săvârşite în timpul minorităţii nu atrag starea de
recidivă", precum şi faptul că instanţele de fond
şi apel „au încălcat în mod flagrant prevederile art. 20 alin. (1)
şi (2) din Constituţie [...], prevederile art. 21 alin. (3) din
Constituţie şi ale art. 6 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale [...],
prevederile art. 23 alin. (1) şi (12) din Constituţie [...] şi
prevederile art. 49 alin. (1) din Constituţie".
Curtea de Apel Constanţa - Secţia
penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernul şi Avocatul
Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la
excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale
criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 83 din Codul penal, având următorul
cuprins: „Dacă în cursul termenului de încercare cel condamnat a
săvârşit din nou o infracţiune, pentru care s-a pronunţat o
condamnare definitivă chiar după expirarea acestui termen,
instanţa revocă suspendarea condiţionată, dispunând
executarea în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa
aplicată pentru noua infracţiune.
Revocarea suspendării pedepsei nu are loc
însă, dacă infracţiunea săvârşită ulterior a fost
descoperită după expirarea termenului de încercare.
Dacă infracţiunea ulterioară este
săvârşită din culpă, se poate aplica suspendarea
condiţionată a executării pedepsei chiar dacă infractorul a
fost condamnat anterior cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei. In acest caz nu mai are loc revocarea primei suspendări.
La stabilirea pedepsei pentru infracţiunea
săvârşită după rămânerea definitivă a
hotărârii de suspendare nu se mai aplică sporul prevăzut de lege
pentru recidivă."
Dispoziţiile constituţionale invocate în
motivarea excepţiei sunt cele cuprinse în art. 21 alin. (3) privind
dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 privind libertatea individuală
şi ale art. 49 privind protecţia copiilor şi a tinerilor, cu
raportare la art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces
echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
astfel cum a fost formulată, Curtea constată că
dispoziţiile art. 83 din Codul penal sunt criticate din perspectiva
modului de interpretare şi aplicare de către instanţele de
judecată, menţionându-se în mod expres că acestea au
încălcat o serie de dispoziţii din Legea fundamentală, precum
şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale.
Asemenea critici nu intră în competenţa
Curţii Constituţionale, care, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr.
47/1992, „se pronunţă numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost
sesizată[...]". Sub acest aspect, Curtea
Constituţională a statuat în repetate rânduri că nu intră
în atribuţiile sale cenzurarea aplicării legii de către
instanţele judecătoreşti, controlul judecătoresc
realizându-se exclusiv în cadrul sistemului căilor de atac prevăzute
de lege.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1)şi
(6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 83 din Codul penal,
excepţie invocată de Laurentiu Mircioi în Dosarul nr. 704/842/2008 al
Curţii de Apel Constanţa - Secţia penală şi pentru
cauze penale cu minori şi de familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 15 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta