Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.433 din 21.06.2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură penală
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 671 din 31 august 2016



SmartCity1

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincă.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Isai Nistor Faur în Dosarul nr. 5.627/55/2015 al Tribunalului Arad - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.661D/2015.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar un memoriu.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece dispoziţiile legale criticate nu au legătură cu cauza.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 9 noiembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.627/55/2015, Tribunalul Arad - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Faur Nistor Isai într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare în apel.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că prevederile legale menţionate afectează dreptul la un recurs efectiv în faţa instanţei prin aceea că nu se poate adresa instanţei civile pentru a obţine obligarea executorului judecătoresc la executarea unei hotărâri, chiar dacă este pronunţată într-o cauză penală. S-a arătat că prin hotărârea pronunţată în cauză, deşi nu s-a dispus nimic cu privire la despăgubiri civile ori cheltuieli de judecată, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a fost obligată să respecte dispoziţiile Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, astfel încât să asigure contestatorului cazarea în cadrul penitenciarului separat de alţi fumători.7. Tribunalul Arad - Secţia I civilă opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate stabilesc doar competenţa de executare a dispoziţiilor cuprinse în hotărârile judecătoreşti penale. Or, stabilirea competenţei de executare nu încalcă dreptul la un recurs efectiv al apelantului, acesta având posibilitatea de a se adresa organelor judiciare prevăzute de lege pentru executarea acestor dispoziţii.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilă, deoarece dispoziţiile art. 581 din Codul de procedură penală nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost invocată, câtă vreme obiectul este unul civil ce constă în obligarea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor să respecte prevederile Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun.10. În subsidiar, Guvernul apreciază că excepţia este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile art. 581 din Codul de procedură penală nu afectează dreptul la un proces echitabil sau dreptul la apărare, partea interesată putând să fie asistat de un avocat, să consulte dosarul, să pună întrebări părţii adverse ori să formuleze cereri, memorii şi obiecţiuni.11. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Astfel, prevederile art. 581 din Codul de procedură penală se aplică tuturor persoanelor aflate în situaţia reglementată de ipoteza normei, fără a institui privilegii sau discriminări pe considerente arbitrare, astfel încât nu se aduce atingere principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii.12. Referitor la pretinsa încălcare a art. 11, 20, 21 şi 24 din Constituţie raportate la art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Avocatul Poporului apreciază că prin punerea în executare a hotărârii prin care s-au acordat despăgubiri civile sau cheltuieli judiciare către părţi nu este afectat dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv şi nici dreptul la apărare.13. În plus, legiuitorul este suveran în alegerea modalităţii de executare a unei hotărâri judecătoreşti, în considerarea prevederilor art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală.14. De altfel, în cauză este pusă în discuţie o problemă de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură penală, ceea ce nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, aplicarea şi interpretarea legii excedând competenţei Curţii Constituţionale, care are atribuţia de a veghea la conformitatea legislaţiei cu principiile trasate prin Constituţie.15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, memoriul depus de autor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 581, cu denumirea marginală Despăgubirile civile şi cheltuielile judiciare din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „Dispoziţiile din hotărârea penală privitoare la despăgubirile civile şi la cheltuielile judiciare cuvenite părţilor se execută potrivit legii civile."18. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 referitor la Statul român, art. 11 referitor la Dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 referitor la Egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la Accesul liber la justiţie şi art. 24 referitor la Dreptul la apărare, precum şi dispoziţiile art. 1-3 referitoare la Obligaţia de a respecta drepturile omului, la Dreptul la viaţă şi la Interzicerea torturii, art. 5 referitoare la Dreptul la libertate şi siguranţă, art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil, art. 8 referitoare la Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, art. 13 referitoare la Dreptul la un recurs efectiv şi art. 46 referitoare la Forţa obligatorie şi executarea hotărârilor din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că la data de 24 aprilie 2015 autorul acesteia, deţinut în Penitenciarul Arad, a solicitat Biroului Executorului Judecătoresc Dănilă Ovidiu Adrian să pună în executare Sentinţa penală nr. 745 din 12 aprilie 2005, pronunţată de Judecătoria Arad în Dosarul nr. 11.521/2004, respectiv să oblige penitenciarul să respecte dispoziţiile Legii nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 435 din 21 iunie 2002. În fapt s-a constatat că deţinutul Faur Nistor Isai a fost cazat singur într-o celulă a penitenciarului, însă acesta a apreciat că executarea silită trebuie să se realizeze 24 ore/zi, adică să fie însoţit de executorul judecătoresc în toate locurile în care este dus, escortat de către angajaţii penitenciarului în aşa fel încât oriunde se află să nu fie pus în situaţia de a fuma pasiv.20. Prin Încheierea nr. 3.476 din 18 iunie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 5.627/55/2015, Judecătoria Arad - Secţia civilă a respins cererea formulată de Faur Nistor Isai, deţinut în Penitenciarul Arad, arătând că în speţă este vorba de o hotărâre judecătorească penală, dată în procedura privind executarea pedepselor privative de libertate dispuse în procesele penale, hotărâre care nu se poate pune în executare potrivit legii civile.21. Împotriva acestei încheieri, Faur Nistor Isai a formulat apel, cadru procesual în care a invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură penală, arătând că acestea au fost aplicate greşit, deoarece câtă vreme Sentinţa penală nr. 745 din 12 aprilie 2005 instituie o obligaţie de a face care este, în opinia sa, o obligaţie civilă ce trebuie pusă în executare potrivit legii civile, atunci trebuie să beneficieze de dreptul la un recurs efectiv.22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel formulată Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o acţiune ab initio inadmisibilă este, de asemenea, inadmisibilă în condiţiile în care nu sunt contestate chiar dispoziţiile legale care determină o atare soluţie în privinţa cauzei în care a fost ridicată excepţia. Aceasta deoarece, indiferent de soluţia pronunţată de Curtea Constituţională referitor la excepţia de neconstituţionalitate ridicată într-o cauză ab initio inadmisibilă, decizia sa nu va produce niciun efect cu privire la o astfel de cauză (a se vedea Decizia nr. 171 din 8 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 242 din 7 aprilie 2011, Decizia nr. 203 din 6 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 324 din 14 mai 2012, şi Decizia nr. 94 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 279 din 16 aprilie 2014). Or, speţa dedusă judecăţii vizează o hotărâre judecătorească penală care se execută potrivit normelor penale. Astfel, potrivit art. 555 din Codul de procedură penală, pedeapsa închisorii se pune în executare prin emiterea mandatului de executare de către judecătorul delegat cu executarea, iar potrivit art. 9 coroborat cu art. 57 din Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 14 august 2013, respectarea drepturilor persoanelor condamnate este asigurată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate care supraveghează şi controlează asigurarea legalităţii în executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate, prin exercitarea atribuţiilor stabilite de lege.23. În concluzie, Curtea constată că textul legal criticat nu are legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992, motiv pentru care urmează a dispune respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă.24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 581 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Isai Nistor Faur în Dosarul nr. 5.627/55/2015 al Tribunalului Arad - Secţia I civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Arad - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2016.PREŞEDINTE,MONA-MARIA PIVNICERUMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 433/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 433 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 433/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu