Decizia Nr.43 din 24.01.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Janis Club“ - S.R.L. din Huedin în Dosarul nr. 19.910/211/2009 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 361D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, menţionând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, respectiv Decizia nr. 363 din 22 martie 2011.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 2 martie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 19.910/211/2009, Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Janis Club“ - S.R.L. din Huedin cu ocazia soluţionării recursului formulat împotriva Sentinţei civile nr. 6.959/2010, pronunţată de Judecătoria Cluj-Napoca în Dosarul nr. 19.910/211/2011 având ca obiect anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine, în esenţă, că prevederile criticate încalcă în mod flagrant prezumţia de nevinovăţie, principiul contradictorialităţii şi principiul administrării echitabile a probelor, întrucât nu permit prezumtivului contravenient administrarea niciunei probe prin care să dovedească faptul că sumele identificate în plus în casierie nu corespund unor prestări de servicii pentru care nu s-au emis bonuri fiscale, în sensul că sumele identificate în plus aveau o altă destinaţie. Sancţiunea suspendării activităţii pe o perioadă de 3 luni este o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie, prevedere de care ar trebui să se bucure contravenientul până la stabilirea vinovăţiei sale.Tribunalul Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale consideră că dispoziţiile criticate sunt constituţionale, nefiind încălcate prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. De asemenea, arată că atât măsura suspendării activităţii societăţii comerciale, cât şi cea privind confiscarea sumelor găsite în plus respectă dreptul la un proces echitabil şi libertatea comerţului, partea fiind liberă să administreze orice probe în apărarea sa, iar prin sancţiunile prevăzute de lege se asigură exercitarea comerţului cu respectarea legii, fără a se stânjeni libertatea comerţului.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 10 lit. b), art. 11 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005.Prevederile criticare au următoarea redactare:– Art. 10 lit. b): „Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: b)neîndeplinirea obligaţiei agenţilor economici de a se dota şi de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale avizate conform art. 5 alin. (2), la termenele stabilite la art. 6, cu excepţia prevăzută la art. 1 alin. (4), neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale, precum şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative;“;– Art. 11 alin. (3): „(3) Sumele găsite la punctele de vânzare a bunurilor sau de prestare a serviciilor aparţinând agenţilor economici prevăzuţi la art. 1 alin. (1), care nu pot fi justificate prin datele înscrise în documentele emise cu aparate de marcat electronice fiscale, în registrul special, menţionat la art. 1 alin. (4), ori prin facturi fiscale, după caz, sunt considerate fără provenienţă şi se confiscă, făcându-se venit la bugetul de stat. De asemenea, se confiscă sumele încasate din livrarea de bunuri ori prestarea de servicii după suspendarea activităţii agenţilor economici, potrivit art. 14.“; – Art. 14 alin. (2): „(2) Nerespectarea de către agenţii economici a prevederilor art. 10 lit. b), referitoare la neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, neemiterea bonurilor fiscale pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate, emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale şi nereintroducerea datelor înscrise pe rola-jurnal privind tranzacţiile efectuate de la ultima închidere zilnică până în momentul ştergerii memoriei operative, atrage şi suspendarea activităţii unităţii pe o perioadă de 3 luni.“În susţinerea neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. De asemenea, este invocat art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că asupra dispoziţiilor criticate s-a mai pronunţat, spre exemplu prin Decizia nr. 721 din 2 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 640 din 7 septembrie 2011, Decizia nr. 219 din 13 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 18 aprilie 2007, Decizia nr. 460 din 22 aprilie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 10 iunie 2008, şi Decizia nr. 813 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.012 din 20 decembrie 2006. Curtea a reţinut, în esenţă, că stabilirea unei contravenţii şi sancţionarea acesteia cu amendă reprezintă o opţiune legitimă a legiuitorului, care dă expresie preocupării statului pentru a asigura libertatea comerţului, protecţia concurenţei loiale şi crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie. De asemenea, Curtea a constatat că dispoziţiile legale criticate reprezintă norme coercitive, instituind sancţiuni contravenţionale pentru operatorii economici care nu respectă dispoziţiile legale referitoare la justificarea sumelor de bani găsite la punctele de vânzare aparţinând operatorilor economici. Consecinţa încălcării acestor dispoziţii legale o constituie confiscarea sumelor a căror provenienţă nu poate fi justificată. Curtea a mai constatat că textele de lege criticate dau expresie prevederilor constituţionale în virtutea cărora „Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni sau contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii“. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la încălcarea dreptului la un proces echitabil şi a prezumţiei de nevinovăţie, răspunzând unor critici asemănătoare, prin Decizia nr. 506 din 27 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 25 iunie 2010, şi prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a stabilit că legislaţia contravenţională intră sub prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. În consecinţă, Curtea a reţinut că procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucură de prezumţia de legalitate, însă, atunci când este formulată o plângere împotriva acestuia, este contestată chiar prezumţia de care se bucură. În acest caz, instanţa de judecată competentă va administra probele prevăzute de lege, necesare în vederea verificării legalităţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. Chiar dacă art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedură civilă, instanţele de judecată nu pot face aplicarea strictă a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contră, chiar ele trebuie să manifeste un rol activ pentru aflarea adevărului din moment ce contravenţia intră sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine răsturnarea sarcinii probei. De altfel, şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Anghel împotriva României, 2007, paragraful 67, a statuat că, „deşi statele au posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau le pot pedepsi pe cale contravenţională decât pe cale penală, autorii infracţiunilor nu trebuie să se afle într-o situaţie defavorabilă pentru simplul fapt că regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penală“. O asemenea poziţie este firească, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din punctul de vedere al protecţiei juridice de care se bucură, s-ar afla pe o treaptă inferioară autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penală în sensul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. b), art. 11 alin. (3) şi art. 14 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Janis Club“ - S.R.L. din Huedin în Dosarul nr. 19.910/211/2009 al Tribunalului Cluj - Secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, de conflicte de muncă şi asigurări sociale. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 24 ianuarie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Ioniţa Cochinţu