DECIZIE Nr.
425 din 10 aprilie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art.4 alin. (1) si (2) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 si ale art. II alin. (2) din Legea
nr. 262/2007 pentru modificarea si completarea Legii contenciosului administrativ
nr. 554/2004
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 354 din 8 mai 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte
Gaspar -judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Ion Tiucă -
procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. II
alin. (2) din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi
completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Excepţia a format
obiectul a 4 dosare ale Curţii Constituţionale, înregistrate sub nr.
1.503D/2007, nr. 1.553D/2007,' nr. 1.655D/2007 şi nr. 1.667D/2007, şi a fost
ridicată de Centrul de Cercetări şi Asistenţă Medicală din Şimleul Silvaniei în
Dosarul nr. 501/33/2007 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal, respectiv din oficiu de Inalta Curte de
Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în Dosarul
său nr. 3.702/57/2006 şi de Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios
administrativ si fiscal în dosarele sale nr. 1.391/CA/64/2007 şi nr.
743/64/2007.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din 13
martie 2008, când aceste cauze au fost conexate, astfel cum rezultă din
încheierea de la acea dată, iar Curtea, în urma deliberărilor, a dispus
amânarea pronunţării pentru data de 18 martie 2008 şi apoi pentru data de 10
aprilie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine
următoarele:
Prin încheierile din 27 septembrie 2007, 26 octombrie
2007 si din 12 noiembrie 2007, pronunţate în dosarele nr. 501/33/2007, nr.
3.702/57/2006 ' si, respectiv, nr. 1.391/CA/64/2007 şi nr. 743/64/2007, Curtea
de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi
fiscal şi, respectiv, Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios
administrativ şi fiscal au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, respectiv a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2)
din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi ale art. II alin. (2)
din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea Legii contenciosului
administrativ nr. 554/2004.
Excepţiile au fost ridicate de Centrul de Cercetări şi
Asistenţă Medicală din Şimleul Silvaniei, respectiv din oficiu de Inalta Curte
de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal şi Curtea
de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ şi fiscal în cauze de
contencios administrativ având ca obiect soluţionarea unor excepţii de
nelegalitate împotriva unor acte administrative, respectiv în cadrul unui
recurs împotriva unei
sentinţe civile prin care a fost respinsa, ca inadmisibilă, o excepţie de
nelegalitate.
In motivarea
excepţiei de neconstitutionalitate autorul
excepţiei referitoare la dispoziţiile art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004 - Centrul de Cercetări şi Asistenţă Medicală din
Şimleul Silvaniei - susţine că aceste prevederi contravin dispoziţiilor
constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1),
art. 21, art. 23 şi ale art. 44. In esenţă, arată următoarele: textul de lege
criticat nesocoteşte principiul neretroactivităţii legii, întrucât legalitatea
actului administrativ poate fi cercetată oricând, indiferent de timpul scurs de
la emiterea sa, ceea ce afectează securitatea raporturilor juridice stabilite
până la momentul ridicării excepţiei de nelegalitate a acestuia; „instituirea
dreptului nelimitat de a formula excepţii de nelegalitate face imposibilă
respectarea prevederilor privind echitatea şi soluţionarea într-un termen
rezonabil"; printre actele administrative ce pot fi anulate oricând se
numără şi „certificatele de constatare generatoare de drepturi de
proprietate", fiind astfel încălcate prevederile art. 44 din Constituţie
privind garantarea proprietăţii private; imposibilitatea de a ataca încheierea
prin care s-a dispus suspendarea judecării cauzei este contrară „principiului
fundamental al controlului judiciar, menit a garanta promovarea dreptăţii, a
înlătura erorile judiciare", îngrădind şi accesul liber la justiţie şi
încălcând dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor
într-un termen rezonabil.
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal şi Curtea de Apel Braşov - Secţia de
contencios administrativ şi fiscal, care au
invocat din oficiu excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 4
alin. (1) si (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. II
alin. (2) din Legea nr. 262/2007, formulează critici de neconstitutionalitate
asemănătore, privind încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 15 alin.
(2) şi art. 20 alin. (2), cu referire la art. 6 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi la jurisprudenţa Curţii
Europene a Drepturilor Omului şi a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene,
precum şi la art.6 din Codul bunei administraţii, aprobat prin Recomandarea
CM/REC din 20 iunie 2007 a Consiliului de Miniştri al Uniunii Europene.
Se susţine, în acest sens, că textele de lege criticate
fac posibilă cenzurarea legalităţii unui act administrativ unilateral cu
caracter individual emis anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004,
presupunând aplicarea retroactivă a prevederilor acestei legi în cazul unui
raport juridic care s-a născut, şi-a produs efectele şi s-a consumat sub
imperiul unei reglementări anterioare. Precizează că, astfel, este permisă
„repunerea pe rolul instanţelor judecătoreşti, în mod repetitiv, fără limită în
timp, a controlului de legalitate a unui act administrativ unilateral cu
caracter individual, fie de către subiectul de drept determinat căruia i se
adresează, fie de către terţe persoane, care însă au manifestat o atitudine
pasivă prin neexercitarea în termenul legal, sub imperiul legii aplicabile, a
acţiunii în anulare". Apreciază că, prin posibilitatea atacării fără limită
în timp a unui asemenea act, „se încalcă dreptul la un proces echitabil, cu
componentele sale: dreptul la justiţie şi principiul securităţii raporturilor juridice". In acest
sens, precizează că, în „cauzele tip Brumărescu contra Românie?', Curtea
Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în mod constant că „prin neimpunerea
unui termen înăuntrul căruia să poată fi exercitată acţiunea în anulare a unui
act, se încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, iar posibilitatea
de a anula, fără limită în timp, o hotărâre definitivă, obligatorie şi
executată, reprezintă o înfrângere a dreptului la justiţie". De asemenea,
pentru aceleaşi motive susţine că textele de lege criticate contravin şi
prevederilor art. 6 din Codul bunei administraţii, potrivit cărora administraţiile
publice nu pot lua măsuri retroactive, în afara excepţiilor legal justificate,
şi nu pot aduce atingere drepturilor câştigate şi situaţiilor juridice legal
constituite, decât în împrejurări urgente de interes public. In plus, arată că
în mod constant Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene a reţinut, în ceea
ce priveşte posibilitatea de invocare a excepţiei de nelegalitate a actelor
instituţiilor comunitare, că, „atunci când partea îndreptăţită să formuleze o
acţiune în anulare împotriva unui act comunitar depăşeşte termenul-limită
pentru introducerea acestei acţiuni, trebuie să accepte faptul că i se va opune
caracterul definitiv al actului respectiv şi nu va mai putea solicita în
instanţă controlul de legalitate al actului respectiv nici chiar pe calea
incidenţă a excepţiei de nelegalitate". In sfârşit, arată că, prin
posibilitatea exercitării fără limită în timp a controlului de legalitate a
unui act administrativ unilateral cu caracter individual emis anterior intrării
în vigoare a Legii nr. 554/2004 şi după împlinirea termenului în care partea
putea exercita acţiunea în anulare, poate avea drept consecinţă crearea unui
„climat general de incertitudine şi nesiguranţă juridică", aşa cum a
reţinut Curtea Europeană a Drepturilor Omului în cauza Păduraru contra
României, 2005, cu referire la o situaţie similară.
Curtea de Apel Târgu Mureş, exprimându-şi opinia în Dosarul nr. 1.503D/2007, în care Centrul de
Cercetări şi Asistenţă Medicală din Şimleul Silvaniei a invocat excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, apreciază că aceasta este neîntemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Precizează că textele de
lege criticate constituie norme procedurale, care sunt de imediată aplicare.
Arată că „instituirea posibilităţii examinării unui act administrativ
individual în raport cu actul normativ în baza căruia a fost edictat apare ca o
consacrare a dreptului de acces la justiţie, imposibilitatea contestării unui
astfel de act - care nu este supus controlului de neconstituţionalitate -
constituind un obstacol în calea exercitării efective a dreptului de acces la
un tribunal". In plus, precizează că „sunt asigurate premisele respectării
rezonabilităţii duratei procesului", întrucât excepţia de nelegalitate se
judecă cu celeritate.
Avocatul Poporului apreciază
că prevederile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004, precum şi cele ale art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 sunt
neconstituţionale, întrucât încalcă principiul neretroactivităţii legii. In
acest sens, precizează că posibilitatea atacării actelor administrative
individuale pe calea excepţiei de nelegalitate, oricând, fără limită de timp,
periclitează securitatea raporturilor juridice, întrucât eventuala admitere a
acesteia produce efecte similare, ca întindere şi conţinut, cu anularea actului
respectiv. Mai arată că „principiul securităţii actelor juridice presupune dreptul
persoanelor de a nu fi surprinse de către autorităţile statului prin măsuri
discreţionare şi abuzive îmbrăcate în forme juridice".
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor, concluziile procurorului şi
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi
ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să
soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului
administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, modificate prin art. I pct. 5 din
Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, publicată în Monitorul Oficial
al Româniai, Partea I, nr. 510
din 30 iulie 2007. De asemenea, obiectul excepţiei îl formează şi prevederile
art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004. Textele de lege criticate au
următoarea redactare:
-Art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004: „(1) Legalitatea unui act
administrativ unilateral cu caracter
individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în
cadrul unui proces, pe cale de excepţie, din oficiu sau la cererea părţii
interesate. In acest caz, instanţa, constatând că de actul administrativ
depinde soluţionarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată,
instanţa de contencios administrativ competentă şi suspendă cauza. Incheierea
de sesizare a instanţei de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi
de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi
atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care
instanţa în faţa căreia s-a ridicat excepţia de nelegalitate este instanţa de
contencios administrativ competentă să o soluţioneze.
(2) Instanţa de
contencios administrativ se pronunţă, după procedura de urgenţă, în şedinţă
publică, cu citarea părţilor şi a emitentului. In cazul în care excepţia de
nelegalitate vizează un act administrativ unilateral emis anterior intrării în
vigoare a prezentei legi, cauzele de nelegalitate urmează a fi analizate prin
raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului
administrativ.";
- Art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 pentru
modificarea şi completarea Legii contenciosului administrativ
nr. 554/2004: „(2) Dispoziţiile referitoare la
excepţia de nelegalitate şi la garanţiile procesuale prevăzute de Legea nr.
554/2004, cu modificările ulterioare, se aplică şi cauzelor aflate pe rolul
instanţelor la data intrării în vigoare a prezentei legi. Excepţia de
nelegalitate poate fi invocată şi pentru actele administrative unilaterale
emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, în forma sa iniţială,
cauzele de nelegalitate urmând a fi analizate prin raportare la dispoziţiile legale în vigoare la momentul emiterii actului administrativ."
Textele constituţionale pretins a fi încălcate sunt
cele ale art. 1 alin. (5) care instituie obligativitatea respectării Constituţiei,
a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) care prevede că legea
dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai
favorabile, art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea cetăţenilor în faţa
legii şi a autorităţilor publice, art. 20 alin. (2) referitoare la principiul
priorităţii tratatelor privitoare la drepturile omului, la care România este
parte, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 23 referitoare la
libertatea individuală şi art. 44 privind dreptul de proprietate privată. De
asemenea, au fost invocate prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil, sub aspectul principiului
securităţii raporturilor juridice şi a dreptului la justiţie, precum şi ale
art. 6 din Codul bunei administraţii, aprobat prin Recomandarea CM/REC din 20
iunie 2007 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei (şi nu al statelor
membre ale Uniunii Europene), care prevăd expres că administraţiile publice nu
pot lua măsuri retroactive, în afara excepţiilor legal justificate, şi nu pot
aduce atingere drepturilor câştigate şi situaţiilor juridice legal constituite
decât în împrejurări urgente de interes public.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că este neîntemeiată şi urmează să o respingă, pentru următoarele
considerente:
Excepţia de nelegalitate, instituită prin art. 4 din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, constituie un mijloc
procedural prin care partea interesată poate contesta legalitatea unui act
administrativ unilateral cu caracter individual de care partea adversă înţelege
să se prevaleze pentru a-şi demonstra pretenţiile sau pentru a-şi apăra ori
valorifica un drept.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se
susţine că, prin promovarea unei excepţii de nelegalitate, oricând, fără limită
în timp şi indiferent de data emiterii actului administrativ, este afectată
stabilitatea raporturilor juridice. Aceasta, deoarece poate fi desfiinţat chiar
şi un act administrativ care a generat un raport juridic ale cărui efecte s-au
produs şi, eventual, s-au consumat, sub imperiul reglementărilor anterioare
Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Cu privire la această susţinere, Curtea reţine că
principiul stabilităţii raporturilor juridice, deşi nu este în mod expres
consacrat de Constituţia României, se deduce atât din prevederile art. 1 alin.
(3), potrivit cărora România este stat de drept, democratic şi social, cât şi
din preambulul Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor
Omului în jurisprudenţa sa.
Acest principiu al stabilităţii raporturilor juridice
nu poate implica însă promovarea unui drept prin intermediul unei ilegalităţi.
Obţinerea sau apărarea unui drept ori protejarea unui interes, chiar legitim,
nu se poate fonda pe un act a cărui legalitate este îndoielnică şi care nu ar
putea fi dovedită altfel decât prin ridicarea excepţiei de nelegalitate.
Contestarea pe cale incidentală a legalităţii, indiferent de data la care a
fost emis actul administrativ, se justifică prin necesitatea exercitării unui
control de legalitate fără de care soluţia pronunţată de instanţă riscă să fie
fondată pe un act ilegal. Or, astfel ar fi zdruncinat însuşi fundamentul
statului de drept, căci ar fi posibil ca instanţa de judecată să pronunţe, în
numele legii, o hotărâre bazată pe un act încheiat cu încălcarea legii. Din
această perspectivă, posibilitatea contestării legalităţii unui act
administrativ unilateral cu caracter individual pe cale de excepţie apare ca o
modalitate de contracarare a efectelor principiului potrivit căruia fraus omnia corrumpit. Acesta este
motivul pentru care nici nu a fost limitat în timp dreptul de a ridica o
asemenea excepţie.
De altfel, ideea pe care se
întemeiază instituţia excepţiei de nelegalitate se numără printre acele
constante ale dreptului care au disciplinat gândirea juridică a sistemului de
drept romano-germanic şi care a fost consacrată prin maxima quae temporalia sunt ad agendum perpetua sunt ad excipiendum, a cărei semnificaţie este că cele ce sunt vremelnice pentru o
acţiune juridică sunt permanente pentru constituirea excepţiei.
Tot cu referire la necesitatea asigurării stabilităţii
raporturilor juridice, Curtea constată că atât prevederile art.4 din Legea
contenciosului administrativ nr. 554/2004, cât şi cele ale art. II alin. (2)
din Legea nr. 262/2007 nu au caracter retroactiv, întrucât, deşi excepţia de
nelegalitate poate fi invocată şi în ceea ce priveşte actele administrative
emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004, totuşi, legalitatea
acestora se examinează în
funcţie de condiţiile de validitate prevăzute de reglementările cuprinse în
actele normative care erau în vigoare la momentul emiterii actului contestat,
iar nu prin raportare la Legea nr. 554/2004. In plus, textele de lege criticate
conţin norme de procedură care sunt de imediată aplicare, fără a se putea
reţine, aşadar, pretinsul caracter retroactiv.
Se mai susţine în critica de neconstituţionalitate şi
contradicţia faţă de dispoziţiile art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie,
arătându-se în acest sens că „cetăţenii care fac uz de procedura prevăzută la
art. 4 din lege sunt privilegiaţi, întrucât, după ce au pierdut termenul de
decădere de un an în care puteau cere anularea actului administrativ, pot
oricând solicita constatarea nelegalităţii acestuia". Curtea constată că
nu poate fi reţinută nici această critică. Interesul contestării legalităţii
unui act administrativ unilateral cu caracter individual poate apărea în cadrul
unei multitudini de litigii ale căror obiecte să aparţină unor materii diverse.
De aceea, în practică este foarte posibil ca necesitatea examinării legalităţii
unui asemenea act să se impună şi după împlinirea termenului de exercitare a
acţiunii în anularea actului. Din acest motiv, excepţia de nelegalitate se
constituie într-un mijloc eficient de apărare, justificat de înseşi exigenţele
unui proces echitabil. Cum în materia contenciosului administrativ celeritatea
este esenţială, termenele de soluţionare ale excepţiei de nelegalitate nu pot
fi decât foarte scurte, aşa că nu se poate reproşa derularea exagerată în timp
a procesului, cu consecinţa încălcării principiului soluţionării cauzelor
într-un termen rezonabil, prevăzut la art. 21 alin. (3) din Constituţie.
In plus, textul de lege criticat este în acord şi cu
dispoziţiile art. 126 alin. (6) din Legea fundamentală, care garantează
controlul actelor administrative pe calea contenciosului administrativ,
întrucât prin intermediul excepţiei de nelegalitate chiar acest lucru se
realizează în concret, prin extinderea posibilităţii controlului şi asupra
actelor a căror legalitate nu a fost contestată pe cale principală.
In ceea ce priveşte jurisprudenţa în materie a Curţii
Europene a Drepturilor Omului (cauzele de tip Brumărescu) şi a Curţii de Justiţie a
Comunităţilor Europene, invocată, Curtea constată că aceasta nu este pertinentă
în cauză. Excepţia de nelegalitate priveşte un act administrativ unilateral cu
caracter individual, emis cu încălcarea dispoziţiilor imperative sau
dispozitive ale legii, şi nu o hotărâre judecătorească definitivă şi
irevocabilă, constitutivă de drepturi. Principiul securităţii juridice este periclitat
în situaţia repunerii în discuţie a unor raporturi juridice bazate pe acte
juridice legale sau pe hotărâri judecătoreşti emise în numele legii, şi nu
atunci când este revizuit un act administrativ unilateral cu caracter
individual emis contra legii. Prin urmare, procedura invocării excepţiei de
nelegalitate nu este contrară, ci vine chiar în ideea restabilirii echităţii,
justiţiei şi legalităţii ce trebuie să stea la temelia tuturor raporturilor
juridice dintr-un stat de drept, iar un astfel de mijloc procedural nu poate fi
contrar exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil,
sub aspectul principiului securităţii raporturilor juridice şi al dreptului la
justiţie.
Totodată, Curtea constată că prevederile art. 23, care
consacră libertatea individuală, şi ale art. 44 din Constituţie, referitoare la
dreptul de proprietate privată, invocate, nu au incidenţă în cauză. Nici art. 6
din Codul bunei administraţii, aprobat prin Recomandarea CM/REC din 20 iunie
2007 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, invocat, prin raportare
la art. 20 alin. (1) din Constituţie, de instanţele de judecată în motivarea
excepţiei, nu este incident în cauză. Acesta este un act juridic european cu
caracter de recomandare şi nu face parte din pactele şi tratatele privitoare la
drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 4 alin. (1) şi (2) din Legea contenciosului administrativ
nr. 554/2004 şi ale art. II alin. (2) din Legea nr. 262/2007 pentru modificarea
şi completarea Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, excepţie
ridicată de Centrul de Cercetări şi Asistenţă Medicală din Şimleul Silvaniei în
Dosarul nr. 501/33/2007 al Curţii de Apel Târgu Mureş - Secţia comercială, de
contencios administrativ şi fiscal, de Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie -
Secţia de contencios administrativ şi fiscal, din oficiu, în Dosarul nr.
3.702/57/2006 şi de Curtea de Apel Braşov - Secţia de contencios administrativ
şi fiscal, de asemenea, din oficiu, în dosarele sale nr. 1.391/CA/64/2007 şi
nr. 743/64/2007.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi