DECIZIE Nr.
425 din 10 mai 2007
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 139 1 si art. 140 3 alin. 1 teza
finala din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 361 din 28 mai 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Tudorel Toader -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Valentina Bărbăţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 1391 şi ale art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Aurel Mureşan în Dosarul nr. 9.040/117/2006 al Curţii de Apel Cluj
- Secţia penală şi de minori.
La apelul nominal se constată lipsa autorului
excepţiei, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii
acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi
lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 21 noiembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 9.040/117/2006, Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori
a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 1391 şi ale art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Mureşan într-o cauză privind
soluţionarea recursului formulat împotriva unei sentinţe prin care s-a respins
cererea de revocare a măsurii arestării preventive pe motive medicale şi a
celei privind înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi
localitatea.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 1391 din Codul de procedură penală îngrădesc
posibilitatea inculpatului arestat preventiv de a se adresa direct unei
instanţe de judecată pentru revocarea măsurii arestării, în situaţia în care,
din cauza unor motive medicale, nu poate suporta regimul de detenţie. Arată că
asupra temeiniciei unei astfel de cereri urmează să se pronunţe administraţia
locului de deţinere. In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de
procedură penală, autorul excepţiei susţine că acestea generează o inegalitate
de tratament juridic aplicat persoanei arestate, în raport cu mijloacele
procedurale pe care le are la îndemână procurorul. Totodată, susţine că sunt
încălcate şi prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât persoana căreia i
s-a respins, în faza de urmărire penală, o cerere de revocare a măsurii arestării preventive nu se poate
adresa unei instanţe superioare, care să decidă asupra temeiniciei menţinerii
stării de arest preventiv.
Curtea de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori apreciază că dispoziţiile art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de procedură
penală creează o inegalitate de tratament juridic prin aceea că procurorul are
posibilitatea de a exercita o cale de atac împotriva unei încheieri prin care
se dispune cu privire la măsurile preventive, în timp ce inculpatului îi este
îngrădit dreptul de a se adresa unei instanţe superioare atunci când este
nemulţumit de soluţia dată. De asemenea, instanţa consideră că dispoziţiile
art. 1391 din
acelaşi cod instituie şi o inegalitate de tratament juridic între un inculpat
arestat preventiv şi o persoană împotriva căreia s-a pronunţat o hotărâre de
condamnare definitivă, aceasta din urmă având posibilitatea de a sesiza
instanţa în mod direct şi nemijlocit, în vederea expertizarii medico-legale şi
a constatării stării de sănătate a acesteia.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două
Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate
fiind în deplină concordanţă cu prevederile constituţionale şi convenţionale
invocate de autorul acesteia.
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile art. 1391 şi ale art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală sunt
constituţionale, nefiind de natură să îngrădească accesul liber la justiţie şi
aplicându-se tuturor persoanelor, fără discriminări sau privilegii.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate,
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie prevederile art. 1391 şi ale art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de procedură penală, care au
următorul cuprins:
- Art. 1391: „In cazul în care, pe baza
actelor medicale, se constată că cel arestat
preventiv suferă de o boală care nu poate fi tratată în reţeaua medicală a
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, administraţia locului de deţinere
dispune efectuarea tratamentului sub pază permanentă în reţeaua medicală a
Ministerului Sănătăţii Publice. Motivele care au determinat luarea acestei
măsuri sunt comunicate de îndată procurorului, în cursul urmăririi penale, sau
instanţei de judecată, în cursul judecăţii. ";
- Art. 1403 alin. 1 teza finală: „[...] Incheierea prin care judecătorul respinge, în timpul urmăririi
penale, revocarea, înlocuirea sau încetarea de drept a măsurii preventive nu
este supusă niciunei căi de atac."
In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate
aceste dispoziţii de lege contravin textelor constituţionale ale art. 16
privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 privind accesul liber la justiţie
şi dreptul la un proces echitabil. Totodată, susţine că sunt încălcate şi
prevederile art. 5 paragraful 4 şi ale art. 13 din Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale privind dreptul la libertate
şi la siguranţă, respectiv dreptul la un recurs efectiv.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
I. Prevederile art. 1391 din Codul de procedură penală au ca finalitate ocrotirea sănătăţii
persoanei deţinute, care poate fi tratată în reţeaua medicală a Ministerului
Sănătăţii Publice, în măsura în care nu poate fi tratată în cea a
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. O asemenea soluţie legislativă are
şi rolul de a elimina posibilitatea revocării măsurii arestării preventive pe
motive medicale, precum şi de a decongestiona rolul instanţelor de judecată.
De altfel, în măsura în care există posibilitatea
efectuării tratamentului atât în cadrul sistemului penitenciar, cât şi în cel
al Ministerului Sănătăţii Publice, este lipsită de utilitate revocarea
arestării preventive, o asemenea măsură putând avea şi repercusiuni serioase
asupra desfăşurării urmăririi penale. Mai mult, la luarea măsurilor preventive,
instanţa de judecată este datoare să aplice, din oficiu, prevederile art. 136
alin. 8 din Codul de procedură penală, în sensul că la luarea măsurii trebuie
să aibă în vedere starea de sănătate a inculpatului.
In ipoteza textului de lege
criticat urmărirea penală se poate desfăşura în bune condiţii şi cu celeritate,
fără a se afecta drepturile procesuale ale persoanei deţinute, iar în cazul în care, în mod nejustificat,
administraţia locului de deţinere refuză efectuarea tratamentului, actul emis
de aceasta, fiind tot unul administrativ, poate fi atacat în justiţie.
Astfel, Curtea constată că prevederile art. 1391 din Codul de procedură penală sunt
constituţionale.
II. In ceea ce priveşte
dispoziţiile art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de procedură
penală, Curtea reţine că acestea au mai format obiect al excepţiei de
neconstituţionalitate, Curtea respingând excepţia ca neîntemeiată. Prin Decizia
nr. 156 din 27 februarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 188 din 19 martie 2007, Curtea a statuat următoarele: „Faptul că
încheierea prin care se respinge cererea de revocare a măsurii arestării
preventive nu este supusă niciunei căi de atac se explică, pe de o parte, prin
necesitatea de a evita o prelungire abuzivă a procesului, iar pe de altă parte,
prin aceea că ea poate fi atacată cu recurs odată cu hotărârea prin care s-a
soluţionat fondul cauzei."
De altfel, dublul grad de jurisdicţie se impune numai
în ipoteza prevăzută de art. 2 paragraful 1 din Protocolul adiţional nr. 7 la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
care se referă la dreptul oricărei persoane „declarată vinovată de o
infracţiune" de a cere „examinarea declaraţiei de vinovăţie sau a
condamnării de către o jurisdicţie superioară", deci la dreptul la o cale
de atac împotriva hotărârii judecătoreşti prin care se constată vinovăţia
penală a unei persoane, iar nu la dreptul la recurs împotriva încheierilor
privind măsurile preventive. De asemenea, nici art. 6 paragraful 1 din
Convenţie nu impune dublul grad de jurisdicţie.
In ceea ce priveşte invocarea, în susţinerea excepţiei,
a dispoziţiilor art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că acest text convenţional presupune
existenţa posibilităţii efective de a supune judecăţii unei instanţe naţionale
cazul violării unui drept consacrat de Convenţie (Cauza Kudla împotriva Poloniei, 2000) şi, în
consecinţă, „nu impune un anumit număr al gradelor de jurisdicţie sau un anumit
număr al căilor de atac".
Având în vedere cele de mai sus, Curtea constată că
art. 1403 alin. 1
teza finală din Codul de procedură penală nu încalcă textele constituţionale
invocate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie,
precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea
nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1391 şi ale art. 1403 alin. 1 teza finală din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Aurel Mureşan în Dosarul nr.
9.040/117/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia penală şi de minori.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 mai 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu