Decizia Nr.423 din 21.06.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 10 lit. c) şi art. 11 alin. (1) pct. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, excepţie ridicată de Societatea Gamacris - S.R.L. din Galaţi, în Dosarul nr. 7.967/233/2015 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă, şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 787D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Magistratul-asistent referă asupra faptului că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la dosar concluzii scrise, prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate.4. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că stabilirea sancţiunilor pentru faptele contravenţionale intră în atribuţia de reglementare a legiuitorului, iar aprecierea în concret asupra raportului de proporţionalitate ce se stabileşte între sancţiune şi gravitatea faptei intră în competenţa instanţei ce judecă fondul cauzei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Încheierea din 4 mai 2016, pronunţată în Dosarul nr. 7.967/233/2015, Judecătoria Galaţi - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 10 lit. c) şi art. 11 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale. Excepţia a fost invocată de Societatea Gamacris - S.R.L. din Galaţi, într-o cauză având ca obiect plângerea formulată împotriva procesului-verbal de constatare a unei contravenţii reglementate şi sancţionate prin textele de lege criticate.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că textele de lege criticate sunt lipsite de claritate, precizie şi previzibilitate, deoarece legiuitorul nu indică cine anume este persoana care săvârşeşte fapta. Nu se precizează dacă fapta este pusă în sarcina angajatului, care încasează suma fără a emite bon fiscal, sau a societăţii la care angajatul prestează munca, pe baza contractului individual de muncă. Fapta de a emite bon fiscal este în sarcina angajatului, „acesta fiind în fapt şi în drept făptuitorul", însă sancţionarea faptei nu se răsfrânge asupra făptuitorului, ci asupra angajatorului acestuia, fără a exista o relaţie de cauzalitate între fapta angajatului şi răspunderea angajatorului. Autorul invocă considerentele de principiu reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 şi Decizia nr. 494 din 10 mai 2012, cu privire la claritatea, precizia şi previzibilitatea legii.7. Autorul excepţiei face observaţii cu privire la neaplicarea de către organele constatatoare a art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, sub aspectul referitor la proporţionalitatea cuantumului amenzii cu gradul de pericol social al faptei.8. Autorul arată, în esenţă, că un agent economic poate avea în casa de marcat, la un moment al zilei, sume mai mici, mai mari sau egale cu valorile ce rezultă din operaţiunile de vânzare sau prestare servicii din ziua respectivă. Aceste diferenţe, atunci când sumele sunt nesemnificative, pot să provină din folosirea în scopuri personale pentru perioade foarte scurte, chiar ore (în minus), din bacşişuri (în plus), din greşeli de calcul, în plus sau în minus, sau chiar din fraude ale gestionarilor. Atunci când diferenţele de sume în gestiunea zilnică provin din acte sau fapte de natură evazionistă, ele constituie fie contravenţie, fie infracţiune, în funcţie de gradul de pericol social. În cazul în care constituie contravenţie, sunt incidente, de exemplu, prevederile art. 10 lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999. Însă, atât contravenţia, cât şi infracţiunea trebuie probate, sancţiunea neputând fi aplicată pe baza unei simple prezumţii, spre exemplu, aceea că prezenţa în casa de marcat a unei sume mai mari decât cea care rezultă din operaţiunile înregistrate echivalează cu nefolosirea casei de marcat. Atunci când există neregularităţi în gestiune, sub formă de sume în plus sau în minus, dar acestea nu sunt contravenţii sau infracţiuni, în sensul de diminuare intenţionată şi semnificativă a bazei impozabile, intervenţia statului, prin organul de control operativ, reprezintă o încălcare a proprietăţii private. Aceasta constă în diminuarea patrimoniului agentului economic supus sancţiunilor, ca urmare a aplicării amenzii contravenţionale şi a confiscării sumelor de bani în plus faţă de cele înregistrate, precum şi în suspendarea activităţii. Se arată că, într-o economie de piaţă, în care agenţii economici controlaţi au capital privat, organele de control ale statului nu au de ce să se intereseze asupra modului în care se realizează gestiunea.9. Judecătoria Galaţi - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece dispoziţiile legale criticate prevăd în mod expres faptul că sancţiunile se aplică operatorului economic, norma respectivă fiind redactată cu suficientă precizie, aşa încât, orice persoană să poată înţelege conţinutul său.10. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.11. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor legale criticate este neîntemeiată, făcând referire la cele reţinute în Decizia Curţii Constituţionale nr. 958 din 12 iulie 2011.12. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, concluziile scrise depuse de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:13. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.14. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 10 lit. c) şi art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (ii) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 21 ianuarie 2005, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 285 din 28 aprilie 2015, având următorul cuprins:– Art. 10 lit. c): „Constituie contravenţii următoarele fapte dacă, potrivit legii penale, nu sunt considerate infracţiuni: c) neemiterea bonului fiscal pentru toate bunurile livrate sau serviciile prestate ori emiterea de bonuri cu o valoare inferioară celei reale;"

– Art. 11 alin. (1) lit. d) „Contravenţiile prevăzute la art. 10 se sancţionează cu amendă aplicată operatorilor economici, după cum urmează: d) cele prevăzute la art. 10 lit. b), c), d), e) şi dd), cu amendă de la 10.000 lei la 15.000 lei, precum şi cu: [...] (ii) suspendarea activităţii operatorului economic în punctul de lucru, de la o lună la 3 luni, în funcţie de gravitatea faptelor, pentru contravenţiile prevăzute la lit. b), c), d) şi e)".15. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că textele de lege criticate aduc atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 23 alin. (12) referitor la legalitatea pedepselor, art. 135 alin. (1) referitor la economia României şi art. 136 alin. (5) referitor la inviolabilitatea proprietăţii private. 16. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că nu poate fi primită critica privind încălcarea art. 1 alin. (5) din Constituţie, sub aspectul lipsei de claritate, precizie şi previzibilitate a textelor de lege supuse controlului, din perspectiva faptului că legiuitorul nu indică cine anume este persoana care săvârşeşte fapta. Persoana care nu foloseşte casa electronică de marcat este, evident, angajatul operatorului economic, iar răspunderea contravenţională revine acestuia din urmă. Astfel, potrivit art. 11 alin. (1) lit. d) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999, criticat în prezenta cauză, fapta de neemitere a bonului fiscal se sancţionează cu amendă aplicată operatorului economic. 17. Cât priveşte răspunderea contravenţională a operatorului economic, Curtea a reţinut că aceasta îşi are temeiul în faptele ilicite, săvârşite în realizarea obiectului de activitate, respectiv neutilizarea aparatelor de marcat electronice fiscale, atunci când obiectul de activitate îl constituie livrarea bunurilor cu amănuntul sau prestarea de servicii efectuate direct către populaţie. Răspunderea contravenţională a persoanei juridice este întemeiată pe obligaţia acesteia de a-şi stabili modul de organizare şi funcţionare, de a veghea cu privire la exercitarea atribuţiilor de către persoanele angajate, precum şi de a exercita controlul asupra modului de îndeplinire a sarcinilor angajaţilor, respectându-se legislaţia în vigoare. Toate aceste activităţi sunt menite să ducă la realizarea obiectului social de activitate. Operatorul economic livrează bunurile şi prestează serviciile menţionate în Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 în schimbul unor sume de bani, sume pentru a căror neevidenţiere fiscală este sancţionat contravenţional, deoarece fapta săvârşită serveşte interesului său (a se vedea în acest sens Decizia nr. 537 din 13 iulie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 977 din 8 decembrie 2017, paragraful 21). 18. Curtea a reţinut, în jurisprudenţa sa, că instanţa de judecată are posibilitatea şi, totodată, obligaţia ca, administrând întregul material probatoriu, să constate în ce măsură fapta contravenientului este sau nu săvârşită cu vinovăţie şi să anuleze procesul-verbal, în măsura în care fapta nu este săvârşită cu vinovăţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 828 din 11 octombrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 10 decembrie 2012 şi Decizia nr. 36 din 31 ianuarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 424 din 8 iunie 2017, paragraful 25). 19. Curtea a mai reţinut că textele de lege criticate nu aduc atingere prevederilor art. 135 alin. (1) din Constituţie, ci reprezintă opţiunea legitimă a legiuitorului, ce are ca scop impunerea unei discipline fiscale necesare într-o economie de piaţă bazată pe libera iniţiativă şi concurenţă. 20. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea art. 136 alin. (5) din Constituţie, Curtea a observat că legiuitorul a reglementat inviolabilitatea proprietăţii private în condiţiile legii organice, ceea ce are semnificaţia instituirii unor limite în exercitarea dreptului de proprietate. Reglementarea unor contravenţii şi a sancţiunilor aplicabile acestora are drept consecinţă diminuarea patrimoniului operatorului economic, dar aceasta este o măsură justificată obiectiv şi raţional, de imperativul protejării interesului social şi al ordinii de drept, prin adoptarea unor reguli specifice de preîntâmpinare şi sancţionare a faptelor care generează sau ar putea genera fenomene economice negative, cum ar fi evaziunea fiscală (a se vedea în acest sens Decizia nr. 308 din 13 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 25 iulie 2013, Decizia nr. 128 din 10 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2016, paragraful 16 şi Decizia nr. 36 din 31 ianuarie 2017, paragrafele 21-24). 21. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, argumentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă. 22. Curtea constată că dispoziţiile art. 23 alin. (12) din Constituţie nu au incidenţă în cauză. 23. Cu acest prilej, Curtea mai reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, salariaţii răspund patrimonial, în temeiul normelor şi principiilor răspunderii civile contractuale, pentru pagubele materiale produse angajatorului din vina şi în legătură cu munca lor. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Gamacris - S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 7.967/233/2015 al Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi constată că prevederile art. 10 lit. c) şi art. 11 alin. (1) lit. d) pct. (ii) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 28/1999 privind obligaţia operatorilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, în redactarea anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2015 pentru modificarea şi completarea unor acte normative, sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Galaţi - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 21 iunie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu