DECIZIE Nr.
423 din 15 aprilie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) si alin. (2) pct. 2 din
Legea nr. 122/2006 privind azilul în Romania
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 338 din 21 mai 2010
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga - procuror
Valentina Bărbăţeanu -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2)
pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în România, excepţie
ridicată de Chen Wei în Dosarul nr. 11.245/4/2008 al Judecătoriei
Sectorului 4 Bucureşti, care formează obiectul Dosarului nr.
5.653D/2009 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal răspunde autorul excepţiei,
însoţit de domnul Ioan Budura, interpret autorizat de limba chineză.
Se constată lipsa părţii Oficiul Român pentru Imigrări,
faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr.
6.185D/2009 şi nr. 7.629D/2009, având ca obiect aceeaşi excepţie
de neconstituţionalitate, ridicată de Jiang Lingping în Dosarul nr.
10.116/302/CV/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a
contencios administrativ şi fiscal, şi de Ji Gaozhen în Dosarul nr.
10.316/4/2008 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
La apelul nominal se constată lipsa
părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Magistratul-asistent învederează Curţii
că toate aceste dosare se află la al doilea termen de judecată,
iar partea Oficiul Român pentru Imigrări a transmis note scrise prin care
solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca
nefondată.
Curtea, din oficiu, văzând identitatea de obiect
al cauzelor menţionate, pune în discuţie problema conexării lor.
Autorul prezent şi reprezentantul Ministerului
Public sunt de acord cu propunerea de conexare a acestor cauze.
Curtea, în temeiul art. 14 şi al art. 53 alin. (5)
din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 6.185D/2009 şi nr.
7.629D/2009 la Dosarul nr. 5.653D/2009, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele Curţii acordă cuvântul autorului prezent. Acesta
arată că are un copil născut în China pe care l-a adus în
România, ţară în care doreşte să rămână, dar legea
nu îi oferă o protecţie suficientă.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca neîntemeiată, precizând că, în
cauză, se justifică menţinerea jurisprudenţei în domeniu a
Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, reţine următoarele: Prin încheierile din 11 iunie 2009, 12
iunie 2009 şi 19 iunie 2009, pronunţate de Judecătoria
Sectorului 4 Bucureşti în dosarele nr. 11.245/4/2008 şi nr.
10.316/4/2008 şi de Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a
contencios administrativ şi fiscal în Dosarul nr. 10.116/302/CV/2007, Curtea
Constituţională a fost sesizată cu soluţionarea
excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 26
alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006 privind azilul în
România.
Excepţiile au fost ridicate de Chen Wei, Jiang Lingping
şi Ji Gaozhen în cauze având ca obiect soluţionarea plângerilor
împotriva unor hotărâri ale Oficiului Român pentru Imigrări de
respingere a cererilor de acordare a statutului de refugiat sau a
protecţiei subsidiare ori de refuz al acordării regimului
tolerării şederii pe teritoriul României.
In motivările excepţiei de
neconstituţionalitate se susţine, în
esenţă, că textele de lege criticate sunt lipsite de precizie
şi claritate în ceea ce priveşte riscul de a fi supus la tratamente
sau pedepse inumane ori degradante ca motiv de acordare a protecţiei
subsidiare. Se arată că noţiunile folosite sunt vagi şi
imprecise, astfel încât permit interpretări eronate cu privire la natura
şi conţinutul pedepselor şi tratamentelor inumane ori
degradante, fiind neconstituţionale şi ca urmare a faptului că
nu menţionează explicit respectarea vieţii de familie ca motiv
de acordare a protecţiei subsidiare.
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a
contencios administrativ şi fiscal consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Guvernul apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată,
invocând cele reţinute de Curtea Constituţională în
jurisprudenţa sa.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Avocatul Poporului nu
au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale
Guvernului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, susţinerile
autorului prezent, notele scrise, depuse la dosar, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie prevederile art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea
nr. 122/2006 privind azilul în România, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 428 din 18 mai 2006, cu modificările şi
completările ulterioare, care au următorul conţinut:
- Art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 -„Protecţia
subsidiară:
(1) Protecţia subsidiară se poate acorda
cetăţeanului străin sau apatridului care nu îndeplineşte
condiţiile pentru recunoaşterea statutului de refugiat şi cu
privire la care există motive temeinice să se creadă că, în
cazul returnării în ţara de origine, respectiv în ţara în care
îşi avea reşedinţa obişnuită, va fi expus unui risc
serios, în sensul prevederilor alin. (2), şi care nu poate sau, datorită
acestui risc, nu doreşte protecţia acelei ţări.
(2) Prin risc serios, în
sensul alin. (1), se înţelege: [... ]
2. tortură, tratamente sau pedepse inumane ori
degradante;".
In opinia autorilor excepţiei de
neconstituţionalitate, textele de lege criticate contravin
dispoziţiilor art. 22 alin. (2) din Constituţie şi celor ale
art. 3 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, ambele referitoare la interzicerea
torturii, a pedepselor şi a tratamentelor inumane ori degradante, precum
şi celor ale art. 26 alin. (1) din Legea fundamentală şi ale
art. 8 din aceeaşi convenţie, care garantează dreptul la
respectarea vieţii private şi de familie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea observă că a mai exercitat controlul de
constituţionalitate a dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin.
(2) pct. 2 din Legea nr. 122/2006, prin prisma aceloraşi critici de
neconstituţionalitate ca şi cele formulate în prezentele cauze
conexate şi prin raportare la aceleaşi texte constituţionale
şi convenţionale. Dintre deciziile pronunţate până în
prezent, poate fi amintită Decizia nr. 363 din 17 martie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 277 din 28
aprilie 2009, sau Decizia nr. 1.421 din 5 noiembrie 2009, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 17 decembrie 2009. Curtea
Constituţională a statuat în mod constant că dispoziţiile
de lege criticate sunt în deplină concordanţă atât cu
prevederile constituţionale şi convenţionale prin care se consfinţeşte
dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi
psihică, cât şi cu cele care garantează dreptul la
viaţă intimă, familială şi privată. Curtea a
reţinut că acestea oferă suficiente repere şi elemente
pentru ca persoana căreia i se adresează să înţeleagă
condiţiile în funcţie de care i se poate acorda forma solicitată
de protecţie umanitară şi a arătat că determinarea
circumstanţelor specifice fiecărei situaţii în parte, a
riscurilor la care ar fi expusă o persoană în cazul returnării
sale în ţara de origine sau în ţara în care îşi avea
reşedinţa obişnuită, precum şi aplicarea sau
interpretarea textului de lege criticat sunt aspecte ce excedează
obiectului controlului de constituţionalitate.
Curtea apreciază că în cauză nu au
intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea
acestei jurisprudenţe, astfel că soluţiile şi
considerentele deciziilor amintite îşi păstrează valabilitatea
şi în prezenta cauză.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit.A.d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 26 alin. (1) şi alin. (2) pct. 2 din Legea nr.
122/2006 privind azilul în România, excepţie ridicată de Chen Wei
şi Ji Gaozhen în dosarele nr. 11.245/4/2008 şi nr. 10.316/4/2008 ale
Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti şi de Jiang Lingping în
Dosarul nr. 10.116/302/CV/2007 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a
IX-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 15 aprilie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bărbăţeanu