Decizia Nr.42 din 21.11.2016

COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT Dosar nr. 2.353/1/2016

Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept ce formează obiectul Dosarului nr. 2.353/1/2016 a fost constituit conform dispoziţiilor art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă şi ale art. 27⁵ alin. (1) din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Şedinţa este prezidată de doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.La şedinţa de judecată participă doamna Elena Adriana Stamatescu, magistrat-asistent, desemnată în conformitate cu dispoziţiile art. 27⁶ din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, republicat, cu modificările şi completările ulterioare.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a luat în examinare sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la chestiunea de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 pct. 6 din acelaşi act normativ, art. 27 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, arătând că la dosar au fost depuse hotărâri judecătoreşti în materia ce face obiectul sesizării, precum şi raportul întocmit de judecătorii-raportori. Se mai referă asupra faptului că raportul a fost comunicat părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă şi că intimata-pârâtă Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Galaţi a depus un punct de vedere la raport.În urma deliberărilor, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept rămâne în pronunţare asupra sesizării privind pronunţarea unei hotărâri prealabile.ÎNALTA CURTE,deliberând asupra chestiunii de drept cu care a fost sesizată, constată următoarele:I. Titularul şi obiectul sesizării1. Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă a dispus, prin Încheierea din 22 aprilie 2016, în Dosarul nr. 1.489/316/2013*, aflat pe rolul acestei instanţe, sesizarea din oficiu a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarele chestiuni de drept:

II. Expunerea succintă a procesului2. Prin Cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Târgu Bujor la data de 20 iunie 2013, cu nr. 1.489/316/2013, reclamantul D.Ş. a chemat în judecată pe pârâtele Agenţia Domeniilor Statului, Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi şi Comisia locală de fond funciar Folteşti, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: obligarea pârâtei Agenţia Domeniilor Statului la predarea pe bază de protocol a suprafeţei de 47,16 ha către Comisia locală de fond funciar Folteşti; obligarea pârâtei Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi la emiterea titlului de proprietate către reclamant pentru suprafeţele de teren amplasate în extravilanul comunei Folteşti; obligarea pârâtei Comisia locală de fond funciar Folteşti la punerea în posesie asupra suprafeţei de teren.3. În motivarea acţiunii, reclamantul a învederat că, în temeiul mai multor contracte de cesiune încheiate în formă autentică, a preluat de la diverse persoane fizice drepturile pe care acestea le aveau în conformitate cu hotărârile Comisiei judeţene pentru stabilirea drepturilor de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi, respectiv dreptul la restituirea terenului în suprafaţă totală de 47,16 ha.4. Având ca bază legală aceste contracte de cesiune, a solicitat comisiilor locale de fond funciar corespunzătoare punerea în posesie asupra suprafeţelor de teren reprezentând drepturile de proprietate ale persoanelor fizice care au cesionat terenurile, acestea fiind validate în anexele la hotărârile nr. 14 din 6 iunie 2000 şi nr. 46 din 15 iunie 2000 ale Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi. La solicitările sale, cele două comisii locale au răspuns că terenul pe care îl au în rezervă este degradat şi a fost refuzat la punerea în posesie conform legilor fondului funciar, motiv pentru care şi-a exprimat, la rândul său, refuzul de a fi pus în posesie pe aceste suprafeţe de teren.5. Întrucât avea cunoştinţă de faptul că este imposibilă restituirea terenului în aceste localităţi, potrivit punctelor de vedere exprimate de comisiile locale de fond funciar, la data de 29 august 2012 s-a adresat cu o cerere Instituţiei Prefectului Galaţi - Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, solicitând eliberarea titlului de proprietate şi punerea în posesie pentru întreaga suprafaţă de teren pe raza altor localităţi administrative sau din rezerva Agenţiei Domeniilor Statului. La data de 3 mai 2013 s-a dispus, prin hotărârile nr. 962 şi 963 ale Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi, revalidarea pe anexa nr. 30 a suprafeţei de 23,72 ha teren arabil de pe raza comunei Independenţa, cu amplasament în extravilanul comunei Folteşti, respectiv a suprafeţei de 23,44 ha teren arabil de pe raza comunei Piscu, cu amplasament în extravilanul comunei Folteşti din rezerva Agenţiei Domeniilor Statului.6. De asemenea, prin Hotărârea nr. 1.911 din 5 mai 2012 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi, a fost validat Procesul-verbal de delimitare nr. 1.830 din 5 mai 2012 şi planul parcelar pentru suprafaţa de 23,72 ha teren din rezerva Agenţiei Domeniilor Statului, în vederea punerii în posesie a unui număr de 70 persoane, validate pe anexa nr. 30 la Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole şi celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 şi ale Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, în comuna Independenţa, judeţul Galaţi, iar prin Hotărârea nr. 1.910 din 5 mai 2012 s-a realizat aceeaşi procedură de validare a Procesului-verbal de delimitare nr. 1.829 din 5 mai 2012 şi planul parcelar pentru suprafaţă de 23,44 ha teren arabil din rezerva Agenţiei Domeniilor Statului, în vederea punerii în posesie a unui număr de 47 persoane validate pe anexa nr. 30 la Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Legii nr. 169/1997 pentru modificarea şi completarea Legii fondului funciar nr. 18/1991, cu modificările şi completările ulterioare, în comuna Piscu, judeţul Galaţi. Totodată, prin ambele hotărâri, s-a constatat că au fost parcurse etapele prevăzute de art. 10 din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare.7. Prin Hotărârea nr. 932 din 22 august 2011 a Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi a fost trecută din domeniul public în domeniul privat al statului suprafaţa de 47,16 ha teren arabil, aflată în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, conform prevederilor art. 10 alin. (4), art. 15 şi art. 27 alin. (7) din Regulamentul privind procedura de constituire, atribuţiile şi funcţionarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului şi a modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum şi punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare. De asemenea, prin art. 2 al aceleiaşi hotărâri s-a constatat că, potrivit adreselor nr. 192 din 12 ianuarie 2007 a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Galaţi şi nr. 12.901 din 6 noiembrie 2007 a Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, sucursala Moldova-Sud, aceeaşi suprafaţă de teren aflată în administrarea Agenţiei Domeniilor Statului, pe raza teritorial-administrativă a comunei Folteşti, nu face obiectul art. 22¹ din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare. Cu toate acestea, la solicitarea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi, înregistrată cu nr. 6.683 din 11 mai 2012, Agenţia Domeniilor Statului a refuzat, prin Adresa nr. 73.610 din 9 iulie 2012, predarea suprafeţelor de 23,44 ha şi 23,72 ha pe bază de protocol către comisia locală, reclamantul fiind nevoit să promoveze prezentul demers judiciar.8. Într-un prim ciclu procesual, prin Sentinţa civilă nr. 991 din 24 decembrie 2013, pronunţată de Judecătoria Târgu Bujor, instanţa a respins, ca nefondate, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Agenţia Domeniului Statului, excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Comisia locală de fond funciar Folteşti şi a admis excepţia prematurităţii, invocată de pârâta Agenţia Domeniului Statului, respingând acţiunea reclamantului ca prematur formulată.9. Pentru a decide astfel, instanţa a avut în vedere dispoziţiile art. 4, 6 şi 7 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, reţinând că, până la întocmirea situaţiei terenurilor agricole şi forestiere ce pot face obiectul reconstituirii, aflate în domeniul public sau privat al statului sau, după caz, al unităţii administrativ-teritoriale, este suspendată orice procedură administrativă în domeniul reconstituirii dreptului de proprietate, inclusiv calitatea de întocmire a protocolului între Agenţia Domeniilor Statului şi comisia locală pentru aplicarea legilor fondului funciar.10. Prin Decizia civilă nr. 473 din 10 octombrie 2014, Tribunalul Galaţi a admis apelul declarat de reclamantul D.Ş., a anulat sentinţa şi a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.11. Tribunalul Galaţi a reţinut, în esenţă, că excepţia prematurităţii a fost în mod greşit admisă de instanţa de fond, nefiind incidente dispoziţiile art. 193 din Codul de procedură civilă referitoare la procedura prealabilă pe care ar fi trebuit să o îndeplinească reclamantul anterior promovării cererii de chemare în judecată, în condiţiile în care acesta a depus cerere şi a solicitat realizarea demersurilor necesare pentru punerea în posesie şi eliberării titlurilor de proprietate. S-a mai reţinut că termenul de 180 de zile stabilit pentru finalizarea situaţiilor centralizatoare prin dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, a fost prelungit cu încă 180 de zile prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 115/2013 pentru instituirea unui nou termen în care să se finalizeze situaţia prevăzută la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, precum şi pentru prorogarea unor termene şi pentru modificarea şi completarea art. 45 din aceeaşi lege, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 65/2015, iar până la momentul soluţionării apelului şi acest termen s-a împlinit. Totodată, instanţa de control judiciar a dispus ca prima instanţă să analizeze cererea de chemare în judecată şi prin prisma dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare.12. În rejudecare, prin Sentinţa civilă nr. 465 din 10 iunie 2015, pronunţată de Judecătoria Târgu Bujor, în Dosarul nr. 1.489/316/2013*, a fost respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.13. Pentru a hotărî astfel, instanţa a constatat că, potrivit Adresei nr. 895 din 31 mai 2011, emise de comuna Piscu, înregistrată la Instituţia Prefectului Galaţi cu nr. 4.290 din 1 iunie 2011, aceasta mai deţine în rezerva comisiei locale de fond funciar suprafaţa de 32,37 ha teren, fapt ce contravine prevederilor art. 10 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare. S-a avut în vedere că procesele-verbale de delimitare nr. 1.829 din 5 mai 2012 şi nr. 1.830 din 5 mai 2012 specifică faptul că suprafeţele de teren solicitate la retrocedare intră sub incidenţa prevederilor art. 22¹ din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fapt pentru care se află în categoria terenurilor neretrocedabile, iar raportul de expertiză tehnică în specialitatea îmbunătăţiri funciare a concluzionat în acelaşi sens.14. De asemenea, prima instanţă a constatat că, potrivit Adresei nr. 2.179 din 31 mai 2011, emisă de comuna Independenţa, înregistrată la Instituţia Prefectului Galaţi cu nr. 4.289 din 1 iunie 2011, aceasta mai deţine în rezerva comisiei locale de fond funciar suprafaţa de 40,55 ha teren, fapt ce contravine aceloraşi prevederi legale mai sus evocate. Instanţa a avut în vedere şi raportul de expertiză tehnică în specialitatea îmbunătăţiri funciare, care concluzionează că terenul în cauză se află în inventarul public al Agenţiei Domeniilor Statutului, provine din desecări şi intră sub incidenţa art. 22¹ din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, fiind inclus în categoria terenurilor neretrocedabile.15. Împotriva acestei sentinţei a declarat apel reclamantul D. Ş., arătând că terenurile în cauză nu provin din lucrări de îmbunătăţiri funciare şi că, de aceea, nu are vreo relevanţă faptul că, în prezent, pe teren s-ar regăsi lucrări de îmbunătăţiri funciare. S-a invocat faptul că, prin soluţia adoptată, prima instanţă a nesocotit şi încălcat speranţa sa legitimă, asimilată unui „bun" în înţelesul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, subliniind faptul că, prin validarea suprafeţelor de teren în discuţie prin hotărârile nr. 14 din 6 iunie 2000 şi nr. 46 din 15 iunie 2000, în favoarea autorilor săi şi revalidarea propunerilor de punere în posesie prin hotărârile nr. 962 şi nr. 963 din 3 mai 2012, revalidate prin hotărârile nr. 1.910 şi nr. 1.911 din 5 mai 2012, emise de Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi, s-a născut în patrimoniul său, potrivit art. 27 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dreptul de a solicita punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate, iar în sarcina organelor administrativ-jurisdicţionale s-a născut obligaţia corelativă acestor drepturi.16. A mai arătat că refuzul pârâtei Agenţia Domeniilor Statului de a preda terenurile în discuţie a fost singurul impediment procedural de finalizare a procedurii administrative în sensul punerii sale în posesie şi eliberării titlului de proprietate pe terenul delimitat şi validat, iar cererea adresată instanţei nu a vizat reconstituirea dreptului de proprietate sau restituirea unui imobil preluat abuziv, ci a vizat recunoaşterea posibilităţii de a se bucura de dreptul său de proprietate, consfinţit prin hotărârile Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi nr. 962 şi nr. 963 din 3 mai 2012, de validare a reconstituirii dreptului de proprietate. A susţinut că nu se poate aprecia că ar fi vorba de o cerere nesoluţionată până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, ci de existenţa unui drept de proprietate stabilit de autoritatea administrativ-jurisdicţională, nesocotit de autorităţile administrative care aveau obligaţia să îşi îndeplinească atribuţiile într-un termen rezonabil în privinţa punerii în posesie şi eliberării titlului de proprietate. A apreciat că prima instanţă trebuia să constatate că nicio dispoziţie legală nu îi permitea pârâtei Agenţia Domeniilor Statului refuzul de a încheia protocolul de predare-primire a terenurilor către Comisia locală de fond funciar Folteşti, la solicitarea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi.III. Motivele de admisibilitate reţinute de titularul sesizării17. Prin Încheierea pronunţată la data de 11 mai 2016, în Dosarul nr. 1.489/316/2013*, Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă a constatat admisibilitatea sesizării Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, în temeiul dispoziţiilor art. 519 din Codul de procedură civilă, motivat de următoarele considerente:– Tribunalului Galaţi, ca instanţă de apel, a fost învestit cu soluţionarea cauzei în ultimă instanţă, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, cu modificările ulterioare;

– soluţia ce se va pronunţa pe fondul cauzei depinde în mod direct de chestiunea de drept invocată, în sensul că soluţionarea apelului şi, implicit, a acţiunii introductive este legată de determinarea sferei de aplicare a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare;

– problema de drept este nouă, întrucât nu a fost analizată în doctrină şi decurge dintr-un act normativ adoptat relativ recent, prin raportare la momentul sesizării, nefiind conturată o practică judiciară în domeniu, iar în privinţa acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a statuat prin decizii de speţă sau printro decizie pronunţată într-un recurs în interesul legii.IV. Punctul de vedere al completului de judecată cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 18. Completul de judecată al Tribunalului Galaţi - Secţia I civilă a apreciat că, faţă de formularea art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, pot fi conturate cel puţin două puncte de vedere asupra sferei de aplicare a dispoziţiilor menţionate. 19. Potrivit primului punct de vedere, dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile, fără distincţie, tuturor cesionarilor, indiferent de momentul intervenirii cesiunii şi indiferent de caracterul drepturilor ce au făcut obiectul acesteia. În sprijinul acestei interpretări sunt invocate, pe de o parte, formularea generală a textului citat, iar, pe de altă parte, dispoziţiile art. 4 din acelaşi act normativ. Astfel, faţă de dispoziţiile art. 3 pct. 1 şi pct. 4 lit. c) şi d) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în împrejurarea în care nu s-a realizat punerea în posesie şi nu au fost emise titlurile de proprietate se identifică situaţia unor cereri aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege, chiar dacă au fost recunoscute drepturile persoanelor îndreptăţite în sensul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin reconstituirea dreptului de proprietate asupra unor suprafeţe de teren, conform unor hotărâri ale comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. În consecinţă, cesiunile ulterioare, ce vizează aceste drepturi, ar determina aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în privinţa cesionarilor, chiar dacă cesiunile au intervenit în împrejurările descrise, întrucât ar fi vorba despre cereri nesoluţionate de către entităţile învestite până la data intrării în vigoare a legii noi. În concluzie, cesionarii nu ar mai putea solicita punerea în posesie şi emiterea unor titluri de proprietate, în temeiul drepturilor preluate de la cedenţi, ci exclusiv măsura reparatorie reprezentată de compensarea prin puncte. 20. Potrivit celui de-al doilea punct de vedere, prin hotărârile comisiei judeţene, de reconstituire a dreptului de proprietate asupra unor suprafeţe de teren, necontestate, au fost stabilite măsuri reparatorii pentru persoanele îndreptăţite, în sensul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, iar acestea au vizat restituirea în natură în sensul art. 3 pct. 6 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, astfel încât cesiunile acestor drepturi, anterioare intrării în vigoare a legii, nu pot determina, ulterior intrării în vigoare a respectivului act normativ, o revenire asupra măsurilor reparatorii deja recunoscute, comisiile locale şi comisiile judeţene fiind competente a stabili măsurile reparatorii ce se cuvin, conform Hotărârii Guvernului nr. 890/2005, cu modificările şi completările ulterioare. După soluţionarea cererilor formulate în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin hotărâri de validare emise de comisia judeţeană, nu se poate reveni la o etapă anterioară, deja parcursă, pentru a se reaprecia asupra măsurilor ce se cuvin, în funcţie de împrejurări survenite ulterior, cum ar fi cesiunile drepturilor menţionate, cu atât mai mult cu cât nu a fost reglementată o procedură în acest sens. Recunoaşterea dreptului la restituirea în natură ar putea fi văzută ca o etapă prealabilă procedurii de punere în posesie, etapă care nu ar mai putea fi reluată. Totodată, faţă de dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, s-ar putea invoca speranţa legitimă a cesionarului de a-şi vedea concretizat dreptul, aşa cum a fost acesta dobândit, astfel încât dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, nu pot fi aplicabile în situaţia descrisă în cuprinsul sesizării, ci doar în situaţia în care cesiunile au vizat drepturi neconcretizate în hotărâri ale entităţilor învestite, respectiv drepturile persoanelor care se consideră îndreptăţite, persoane care au formulat şi au depus, în termen legal, la entităţile învestite de lege, cereri din categoria celor prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, care nu au fost soluţionate până la momentul cesiunii. V. Punctul de vedere al părţilor cu privire la dezlegarea chestiunii de drept 21. Apelantul-reclamant, prin apărător, a apreciat că Tribunalul Galaţi, ca instanţă de apel, poate sesiza Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile art. 519 din Codul de procedură civilă, că aceasta este o chestiune nouă, asupra căreia instanţa supremă nu s-a mai pronunţat printr-un recurs în interesul legii şi că practica nu este unitară. 22. Reprezentantul intimatei-pârâte Agenţia Domeniilor Statului a opinat că în cauză nu se justifică sesizarea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, faţă de pronunţarea de către Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a Deciziei nr. 8 din 7 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 723 din 2 octombrie 2014. 23. Celelalte părţi nu au depus puncte de vedere. 24. După comunicarea raportului, în temeiul dispoziţiilor art. 520 alin. (10) din Codul de procedură civilă, intimata-pârâtă Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor Galaţi a depus un punct de vedere la raport, prin care a susţinut că dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt aplicabile, fără deosebire, tuturor cesionarilor, respectiv tuturor persoanelor care au dobândit drepturile care se cuvin în temeiul legilor de restituire a proprietăţii şi că aceşti cesionari nu mai au beneficiul punerii în posesie şi al emiterii titlurilor de proprietate, singura măsură reparatorie de care mai pot beneficia fiind compensarea prin puncte. VI. Jurisprudenţa instanţelor naţionale în materie 25. Curtea de Apel Galaţi a comunicat că la nivelul Secţiei I civile a Tribunalului Galaţi nu s-a conturat o opinie unanimă cu privire la problemele de drept semnalate. S-a învederat că opinia majoritară este în sensul că cesionarul unor drepturi dobândite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, nu are dreptul decât la măsurile reparatorii constând în compensarea cu puncte, deoarece validarea propunerii comisiei locale de către comisia judeţeană nu înseamnă admiterea cererii de restituire în natură, ci dreptul persoanei îndreptăţite de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar. În sensul acestei opinii a fost identificată, ca jurisprudenţă, Decizia civilă nr. 74 din 26 februarie 2016, pronunţată, cu majoritate, de Tribunalul Galaţi. Opinia minoritară a judecătorilor secţiei este fondată pe argumentul că lipsa punerii în posesie sau neeliberarea titlului de proprietate nu echivalează cu nesoluţionarea cererii de restituire şi că, practic, hotărârea comisiei judeţene de validare a propunerilor comisiei locale echivalează cu o hotărâre judecătorească prin care s-ar admite o plângere împotriva unei hotărâri de respingere a cererii de restituire. 26. Curtea de Apel Braşov a comunicat punctul de vedere al judecătorilor Tribunalului Covasna potrivit căruia, în ipoteza în care drepturile au fost recunoscute cedenţilor anterior Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cesiunea transmite dreptul, în conţinutul avut, în persoana cedentului, iar legea nu se aplică drepturilor deja recunoscute prin reconstituire, cu condiţia ca amplasamentul să fie identificat. Sa apreciat că cesionarul unor drepturi dobândite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de către persoanele îndreptăţite are, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dreptul să obţină punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate, deoarece nu mai are de parcurs nicio procedură în care să se pună în discuţie dreptul său, având un „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 27. Curtea de Apel Bucureşti a comunicat că, după consultarea judecătorilor din cadrul secţiilor civile ale Curţii şi al tribunalelor arondate, s-au conturat mai multe puncte de vedere. Un prim punct de vedere este în sensul că cesionarul nu are dreptul la punerea în posesie şi emiterea titlurilor, ci doar dreptul la măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte, deoarece legea nu distinge cu privire la momentul cesiunii. Întrun alt punct de vedere se apreciază că, faţă de dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în sfera de aplicare a acestei legi speciale nu intră cererile soluţionate anterior intrării sale în vigoare, ipoteză în care se circumscrie şi situaţia în care există o hotărâre a comisiei judeţene privind reconstituirea dreptului de proprietate, deoarece art. 1 alin. (3) priveşte cazurile în care cesiunea a intervenit înainte de o recunoaştere definitivă a dreptului la acordarea măsurilor reparatorii. Dacă la momentul cesiunii, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cedentul sau cesionarul a obţinut validarea delimitării, stabilirea vecinătăţii şi a amplasamentului, prin hotărâri definitive ale comisiei judeţene au fost întocmite documente de constatare prealabile, excluderea cesionarului din categoria persoanelor care pot beneficia de restituirea în natură ar încălca dreptul de proprietate (speranţa legitimă de a dobândi un bun) şi ar fi un caz de aplicare retroactivă a legii civile asupra unor facta praeterita, sens în care a fost ataşată Sentinţa civilă nr. 4.354 din 10 iunie 2016 a Judecătoriei Buftea, nedefinitivă. 28. Curtea de Apel Cluj a comunicat opinia judecătorilor Judecătoriei Bistriţa şi ai Tribunalului Cluj, în sensul că cesionarul unor drepturi dobândite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare are, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, dreptul să obţină punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate, raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 4 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi la dispoziţiile Protocolului nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, iar nu exclusiv dreptul la măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte. 29. Curtea de Apel Craiova a comunicat că judecătorii Secţiei I civile au opinat în sensul că cesionarul unor drepturi dobândite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, după intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, are dreptul doar la măsura reparatorie constând în compensarea prin puncte, neavând dreptul de a obţine punerea în posesie şi emiterea titlurilor de proprietate, în situaţia în care drepturile care fac obiectul cesiunii au fost recunoscute cedenţilor, conform Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, anterior cesiunii care, la rândul său, este anterioară Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. În acelaşi sens a fost exprimat şi punctul de vedere al judecătorilor din cadrul Tribunalului Gorj şi al judecătoriilor Târgu Jiu şi Târgu Cărbuneşti care au precizat că şi în situaţia în care obiectul cesiunii a fost recunoscut cedenţilor anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, actele de înstrăinare sunt încheiate sub condiţia rezolutorie a obţinerii titlului de proprietate conform actelor premergătoare, inclusiv conform hotărârii consiliului judeţean, sub aspectul persoanelor menţionate în anexa de validare. Judecătorii Tribunalului Olt şi ai Judecătoriei Filiaşi au apreciat că persoanele îndreptăţite au dreptul de a obţine punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate, şi nu la acordarea de măsuri reparatorii constând în compensarea prin puncte. 30. Celelalte curţi de apel nu au identificat practică în materia ce face obiectul sesizării şi nu au comunicat puncte de vedere în privinţa chestiunii de drept semnalate. 31. La nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia I civilă şi Secţia a II-a civilă, nu a fost identificată o jurisprudenţă în materie, neavând competenţa materială în soluţionarea litigiilor de natura celui care face obiectul cauzei cu care titularul sesizării a fost învestit. 32. Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat că la nivelul Secţiei judiciare - Serviciul judiciar civil nu s-a verificat şi nici nu se verifică, în prezent, practica judiciară, în vederea promovării unui eventual recurs în interesul legii în problema de drept ce formează obiectul sesizării. VII. Jurisprudenţa Curţii Constituţionale 33. În urma verificărilor efectuate se constată că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în numeroase cazuri asupra conformităţii prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cu imperativele cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituţia României, care instituie principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia celei penale şi contravenţionale mai favorabile, art. 16, care consacră principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără privilegii şi fără discriminări, art. 44, care garantează dreptul de proprietate privată, dar şi prin raportare la prevederile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. 34. Curtea Constituţională s-a pronunţat constant, în jurisprudenţa sa, în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, edificatoare fiind, în acest sens: Decizia nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014; Decizia nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014; Decizia nr. 205 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014; Decizia nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014; Decizia nr. 600 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2015; Decizia nr. 110 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 6 mai 2016. VIII. Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului 35. Prin Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat, faţă de marja de apreciere a statului român şi garanţiile instituite prin Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi anume regulile de procedură clare şi previzibile, însoţite de termene constrângătoare şi de un control judecătoresc efectiv, că legea menţionată oferă, în principiu, un cadru accesibil şi efectiv pentru redresarea criticilor referitoare la atingerile aduse dreptului la respectarea bunurilor în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, rezultate în urma aplicării legilor de restituire (paragraful 129). În aceeaşi cauză, instanţa de contencios a drepturilor omului a statuat (paragraful 128), de asemenea, că măsurile de asigurare a plăţii creanţelor datorate de stat în virtutea deciziilor judecătoreşti definitive, cum ar fi eşalonarea plăţii acestora, măsuri luate pentru apărarea echilibrului bugetar între cheltuielile şi încasările publice, urmăreau un scop de utilitate publică şi găseau un just echilibru între diferitele interese aflate în joc, prin respectarea mecanismului existent şi prin grija pe care autorităţile au demonstrat-o în executarea acestuia. IX. Raportul asupra chestiunii de drept 36. Prin raportul întocmit în cauză, conform art. 520 alin. (8) din Codul de procedură civilă, judecătorii-raportori au apreciat că sesizarea întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Pe fondul sesizării au reţinut că în situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin, potrivit legilor de restituire a proprietăţii, iar cererea de reconstituire formulată în temeiul legilor fondului funciar nu a fost soluţionată prin emiterea titlului de proprietate sau de despăgubire în beneficiul titularului originar, al moştenitorilor acestuia sau al terţului dobânditor până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cesionarul, ca persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, are dreptul exclusiv la măsura reparatorie prevăzută de noua lege de reparaţie constând în compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. X. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie 37. Examinând sesizarea în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, raportul întocmit de judecătorii-raportori şi chestiunea de drept ce se solicită a fi dezlegată, reţine că obiectul sesizării sale îl constituie, în realitate, rezolvarea de principiu a chestiunii de drept referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 pct. 6 din acelaşi act normativ, art. 27 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, motiv pentru care analiza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept va viza chestiunea de drept astfel reformulată. Asupra admisibilităţii sesizării 38. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constată că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a instituţiei juridice privind pronunţarea unei hotărâri prealabile reglementate de dispoziţiile art. 519 din Codul de procedură civilă. 39. În privinţa obiectului şi a condiţiilor sesizării Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile, legiuitorul, în cuprinsul articolului 519 din Codul de procedură civilă, instituie o serie de condiţii de admisibilitate pentru declanşarea acestei proceduri, condiţii care se impun a fi întrunite în mod cumulativ, respectiv: – existenţa unei cauze aflate în curs de judecată, în ultimă instanţă;

– cauza care face obiectul judecăţii să se afle în competenţa legală a unui complet de judecată al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţii de apel sau al tribunalului învestit să soluţioneze cauza;

– ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată;

– chestiunea de drept identificată să prezinte caracter de noutate şi asupra acesteia Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat şi nici să nu facă obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare.40. Primele două condiţii de admisibilitate sunt îndeplinite, întrucât tribunalul, legal învestit cu soluţionarea apelului împotriva unei sentinţe pronunţate asupra unei cereri în materia dreptului funciar, judecă pricina în ultimă instanţă, potrivit dispoziţiilor art. 95 pct. 2 şi art. 483 alin. (2) din Codul de procedură civilă, urmând să pronunţe o hotărâre judecătorească definitivă, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 din Codul de procedură civilă şi art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, cu modificările ulterioare. 41. Este îndeplinită şi condiţia de admisibilitate privind ivirea unei chestiuni de drept de a cărei lămurire depinde soluţionarea pe fond a cauzei în curs de judecată, întrucât între problema de drept ce face obiectul sesizării şi soluţionarea pe fond a cauzei există un raport de dependenţă, în sensul că hotărârea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept o pronunţă în procedura mecanismului judiciar de unificare a practicii produce un efect concret asupra soluţiei din procesul pendinte. În cauză, sesizarea de faţă pune în discuţie o chestiune de drept de a cărei lămurire poate depinde soluţionarea fondului cauzei, deoarece soluţionarea apelului şi, implicit, a acţiunii introductive este indisolubil legată de determinarea sferei de incidenţă a dispoziţiilor art. 1 alin. (3) raportat la art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. 42. De asemenea, sunt îndeplinite şi condiţiile de admisibilitate referitoare la noutatea chestiunii de drept şi a celei care impune ca, asupra problemei de drept, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să nu fi statuat. Problema de drept semnalată de titularul sesizării este nouă, întrucât îşi are izvorul într-un act normativ de dată recentă şi nu a fost soluţionată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie printr-o hotărâre prealabilă sau un recurs în interesul legii şi nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluţionare. 43. Examinând sesizarea formulată, punctele de vedere şi argumentele exprimate de instanţele din ţară, care prefigurează apariţia unei practici neunitare cu privire la problema de drept care face obiectul sesizării, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept apreciază chestiunea de drept supusă dezbaterii ca fiind una veritabilă, care necesită o rezolvare de principiu pe calea procedurii prevăzute de art. 519 din Codul de procedură civilă. Asupra fondului sesizării 44. Problema de drept semnalată în cuprinsul sesizării vizează, în esenţă, aspectul referitor la aplicabilitatea dispoziţiilor Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în situaţia în care, anterior intrării în vigoare a acestei legi, persoanele îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate în baza cererilor formulate în temeiul legilor fondului funciar au cesionat unor terţe persoane drepturile ce decurg din hotărâri ale comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. 45. Din analiza circumstanţelor specifice litigiului în soluţionarea căruia a fost formulată prezenta sesizare rezultă că, prin hotărârile comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, ce au stat la baza perfectării contractelor de cesiune, s-a procedat la validarea propunerii comisiei locale sub aspectul îndreptăţirii persoanelor care au formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate, în limita suprafeţei de teren agricol de până la 10 ha de familie şi cărora li s-a aplicat cota de reducere potrivit art. 14 alin. (3) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de art. 5 din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv de a beneficia fie de reconstituirea în natură a dreptului, fie de acordarea de despăgubiri, în condiţiile legii. 46. În baza unor contracte de cesiune, titularii drepturilor cuvenite în temeiul legilor fondului funciar au înstrăinat aceste drepturi, rezultate din hotărâri ale comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, însă până la data apariţiei Legii nr. 165/2013 persoanele îndreptăţite, respectiv cedentul sau cesionarul, nu au fost puse în posesie cu vreo suprafaţă de teren şi nu li s-au eliberat titlurile de proprietate pentru terenul reconstituit pe vechiul amplasament sau pe un alt amplasament şi nici nu li s-au acordat despăgubiri în sistemul acestor legi speciale de reparaţie. 47. Solicitările de punere în posesie şi de eliberare a titlurilor de proprietate pe raza altor localităţi sau din rezerva Agenţiei Domeniilor Statului au fost efectuate ulterior înstrăinării drepturilor de către cesionar, fără a fi finalizate până la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013. 48. Referitor la interpretarea dispoziţiilor legale care fac obiectul actului de sesizare, cu titlu prealabil, se impune a sublinia faptul că obiectul de reglementare al Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este exprimat sintetic în titlul actului normativ, care vizează măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, dispoziţii care asigură un cadru normativ unitar în materia restituirii proprietăţii. 49. Domeniul de aplicare a Legii nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă din cuprinsul articolului 4, potrivit căruia „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi"1. 50. Relativ la cererile care fac obiectul noului act normativ, acestea sunt explicitate în cuprinsul art. 3 pct. 1, textul făcând referire, printre altele, şi la cererile formulate în temeiul prevederilor Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, Legii nr. 169/1997, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legii nr. 247/2005, cu modificările şi completările ulterioare, aflate în curs de soluţionare la entităţile învestite de lege sau, după caz, la Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor. 51. De asemenea, semnificaţia expresiei „entitate învestită de lege" este clarificată în cuprinsul articolului 3 pct. 4 lit. c) şi d) din noul act normativ, care identifică structurile cu atribuţii în procesul de restituire a imobilelor preluate abuziv şi de stabilire a măsurilor reparatorii, printre acestea figurând şi comisia locală de fond funciar, comisiile comunale, orăşeneşti şi municipale, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv comisia judeţeană de fond funciar sau, după caz, Comisia de fond funciar a municipiului Bucureşti, constituite în temeiul Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. 52. Din interpretarea sistematică a textelor normative susmenţionate rezultă că Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cererilor formulate în baza legilor fondului funciar care nu au fost soluţionate până la data intrării în vigoare a noului act normativ, deoarece sfera de aplicare a acestuia nu se limitează doar la cererile în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, ci acoperă întreaga procedură de reconstituire a dreptului de proprietate, inclusiv cea referitoare la restituirea în natură sau prin echivalent a terenurilor agricole conform legilor fondului funciar, contribuind prin măsurile ce le consacră la finalizarea procesului de restituire. 53. Chestiunea de drept semnalată reclamă şi examinarea modului de soluţionare a cererilor de către entităţile învestite de lege, în conformitate cu procedura reglementată de actul normativ sub imperiul căruia au fost formulate, având în vedere faptul că stabilirea dreptului de proprietate, potrivit legilor fondului funciar, se realizează după o procedură specială, care cuprinde o procedură administrativă prealabilă şi obligatorie, urmată de o procedură judiciară eventuală şi subsidiară. 54. Reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor debutează în cadrul procedurii administrative, potrivit art. 9 din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin cererea formulată, în termenul legal, de persoana deposedată în mod abuziv sau de moştenitorii acesteia. Cererile astfel formulate de persoanele care se consideră îndreptăţite la reconstituirea dreptului de proprietate sunt analizate, sub aspectul întrunirii condiţiilor de fond şi formă, de către comisiile locale, propunerile acestora fiind verificate, sub aspectul legalităţii, de către comisiile judeţene de fond funciar, care le validează sau invalidează. Ulterior acestui moment, comisia locală propune restituirea în natură a terenului preluat abuziv, respectiv, după caz, acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. 55. Ca natură juridică², actele emise pentru finalizarea procedurilor derulate în baza legilor fondului funciar au o natură complexă, conferită, pe de o parte, de caracterul administrativ al autorităţii emitente şi de procedura specială, administrativă, de emitere a actului, iar, pe de altă parte, de caracterul drepturilor care decurg din lege, derivând din dreptul de proprietate, acestea fiind apte a produce consecinţe juridice. 56. În acest context al analizei se poate concluziona că finalizarea procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate şi soluţionarea cererilor formulate în temeiul legilor fondului funciar se realizează la momentul emiterii titlului de proprietate, în cazul restituirii în natură a terenului preluat abuziv sau, după caz, a deciziei de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent. 57. Drept urmare, ca etapă a procesului de reconstituire a dreptului de proprietate, validarea propunerii comisiei locale prin hotărâre de către comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu are semnificaţia admiterii cererii de restituire în natură a terenului preluat abuziv, în sensul dobândirii efective a unei anumite măsuri reparatorii, ci a recunoaşterii legitimităţii de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar, fără însă a fi individualizată categoria măsurilor reparatorii cuvenite potrivit legii. Astfel, persoanele îndreptăţite, menţionate în anexa hotărârii comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, au prerogativa de a beneficia, potrivit legii, fie de restituirea în natură a terenului, fie de acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. 58. Or, în ipoteza în care comisia locală şi comisia judeţeană nu au procedat la punerea în posesie şi emiterea titlului de proprietate ori, după caz, nu a fost emisă decizia de acordare a măsurilor reparatorii prin echivalent pe numele persoanei îndreptăţite (a cedentului ori a cesionarului), procedura administrativă a fost parcursă parţial, nefiind finalizată. În aceste condiţii, cererile formulate de aceste persoane pentru reconstituirea dreptului de proprietate nu pot fi considerate soluţionate de către entităţile învestite de lege, potrivit procedurii speciale reglementate de legile fondului funciar, astfel încât, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013³, procedura administrativă derulată în temeiul legilor fondului funciar a fost continuată, potrivit art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, cu procedura reglementată prin acest din urmă act normativ. ¹ Art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, a fost declarat parţial neconstituţional prin deciziile Curţii Constituţionale nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014; nr. 210 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 5 iunie 2014 şi nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014. ² Cu privire la natura juridică a titlului de proprietate emis în aplicarea Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Supremă de Justiţie – Secţiile Unite, prin Decizia nr. I din 30 iunie 1997, pronunţată în recurs în interesul legii, a stabilit că titlul de proprietate emis în aplicarea Legii nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este un act administrativ, în baza cărui se creează raporturi juridice civile vizând dreptul de proprietate. ³ Prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 686 din 26 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 68 din 27 ianuarie 2015, a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate şi s-a constatat că dispoziţiile art. 17 alin. (1) lit. a) şi art. 21 alin. (5) şi (8) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, sunt constituţionale în măsura în care nu se aplică deciziilor/dispoziţiilor entităţilor învestite cu soluţionarea notificărilor emise în executarea unor hotărâri judecătoreşti prin care instanţele s-au pronunţat irevocabil/definitiv asupra calităţii de persoane îndreptăţite şi asupra întinderii dreptului de proprietate. 59. Legiuitorul a optat, reglementând conflictul de drept intertemporal generat de intrarea în vigoare a Legii nr. 165/2013, ca în privinţa cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a acestei legi, să le fie aplicabile, potrivit art. 4 teza I, dispoziţiile legii noi. 60. Or, în circumstanţele factuale expuse de titularul sesizării şi având în vedere argumentele arătate, raporturile juridice derulate între persoana îndreptăţită la restituire, pe de o parte, şi autorităţile administrative cu atribuţii în procesul de stabilire a măsurilor reparatorii, pe de altă parte, nu pot fi considerate ca fiind raporturi juridice finalizate, context în care se constată că intervenţia legii noi, consacrată prin soluţia legislativă înscrisă în art. 1 alin. (3), nu aduce modificări esenţiale în privinţa acestora, de natură a genera o încălcare a principiului neretroactivităţii legii civile. 61. Aşadar, aplicarea imediată a legii noi în domeniul propriu de activitate, cu privire la situaţiile pendinte, nu aduce atingere principiului neretroactivităţii. Relativ la acest aspect, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat în mod constant că o lege nu este retroactivă atunci când modifică pentru viitor o stare de drept născută anterior şi nici atunci când suprimă producerea în viitor a efectelor unei situaţii juridice constituite sub imperiul legii vechi, pentru că în aceste cazuri legea nouă nu face altceva decât să refuze supravieţuirea legii vechi şi să reglementeze modul de acţiune în timpul următor intrării ei în vigoare, adică în domeniul ei propriu de aplicare.⁴ 62. Principiul constituţional trebuie examinat în raport cu ansamblul procedurii administrative de soluţionare a cererilor formulate în materia fondului funciar, ce se finalizează prin emiterea titlului de proprietate/deciziei de despăgubire, iar nu în raport cu fiecare etapă în parte, atât timp cât cererile formulate în temeiul legilor de restituire a proprietăţii generează ivirea unor situaţii juridice care, deşi născute sub imperiul legii vechi, comportă o dimensiune temporală, durabilă însă în timp prin efectele lor juridice. Or, toate aceste situaţii nu intră în câmpul de acţiune al retroactivităţii legii, ci privesc aplicarea imediată a dispoziţiilor legii noi, deoarece relativ la cererile de retrocedare care nu au fost soluţionate până la data apariţiei Legii nr. 165/2013, corespunzător procedurii reglementate de legea în temeiul cărora au fost formulate, legiuitorul a reglementat expres, prin noul act normativ, situaţia cesionarilor de drepturi, în timpul următor intrării în vigoare a acestuia. 63. Mai mult, câtă vreme hotărârea comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu a produs efecte directe în patrimoniul persoanei îndreptăţite la restituire, nu se poate vorbi despre afectarea adusă unui drept câştigat, deoarece actul respectiv, deşi finalizează o etapă a procesului de reconstituire a dreptului de proprietate, conferă doar vocaţia la obţinerea de măsuri reparatorii, şi nu dobândirea efectivă în patrimoniul acesteia a unei măsuri reparatorii concrete. 64. Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale garantează, în substanţă, dreptul de proprietate, însă interpretarea acestuia este în sensul că impune autorităţilor naţionale să asigure respectarea exerciţiului dreptului de proprietate, fiind vorba, aşadar, de protecţia unui drept care există în patrimoniul celui care invocă protecţia sa. Cum noţiunea de „bun" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale suferă anumite limitări, în acest sens Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, în mod constant, că art. 1 din protocol nu recunoaşte dreptul de a deveni proprietarul unui bun, ci acest text se aplică numai cu privire la bunurile „actuale" ale reclamantului. 65. Ca efect al cesiunii de creanţă încheiate anterior intrării în vigoare a noii legi reparatorii, dreptul la obţinerea măsurilor reparatorii aflat în patrimoniul titularului originar al acestui drept a fost transferat către cesionar, acesta din urmă făcând parte, într-adevăr, din categoria persoanelor îndreptăţite la obţinerea măsurilor reparatorii prevăzute de actul normativ, în sensul art. 1 alin. (3) şi art. 3 pct. 3 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. 66. Cu toate acestea, hotărârea Comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Galaţi, ce a stat la baza încheierii contractelor de cesiune, a validat propunerile comisiilor locale doar în sensul că persoanele în cauză au vocaţia de a beneficia de măsurile reparatorii prevăzute de legile fondului funciar, respectiv de restituirea în natură sau în echivalent bănesc, calitatea de titular al dreptul de proprietate asupra bunului preluat abuziv, ca „bun actual", neputând fi stabilită decât după epuizarea procedurilor speciale de restituire prevăzute de legile fondului funciar. 67. De aceea, cesiunile descrise în cuprinsul sesizării nu pot genera existenţa certă a unui drept de proprietate al cedentului care să determine existenţa unui drept efectiv în patrimoniul cesionarului şi, de aceea, acesta din urmă nu se poate bucura de un „bun actual" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 68. Procedura specială reglementată de legile fondului funciar nefiind epuizată, nici cedentul şi nici cesionarul nu deţin un „bun actual", deoarece vechiul titlu de proprietate, anterior preluării abuzive de către stat, şi-a pierdut valabilitatea odată cu trecerea imobilului în proprietatea statului, fiind nevoie de finalizarea procedurilor reglementate de legile de reparaţie pentru ca bunul să reintre în patrimoniul acestora fie în natură - ca drept real, fie în echivalent - ca drept de creanţă. 69. Recunoaşterea calităţii de persoană îndreptăţită la obţinerea măsurilor reparatorii prin hotărârea de validare emisă de comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor nu a creat în beneficiul cesionarului nici „speranţa" de a obţine restituirea în natură a bunului preluat abuziv, respectiv de a se vedea pus efectiv în posesia terenului şi de a obţine, astfel, titlul administrativ de proprietate, de natură a se circumscrie ocrotirii art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dat fiind faptul că „speranţa legitimă", ca noţiune protejată de această dispoziţie, nu echivalează cu speranţa de a obţine o anumită categorie a măsurilor reparatorii, întrucât, în caz contrar, s-ar eluda dreptul suveran al legiuitorului de a determina măsurile reparatorii. 70. Cum cererea de reconstituire nu a fost soluţionată în sensul finalizării procedurii legale prin emiterea titlului de proprietate ori de despăgubire până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, nu se poate considera că titularul originar al dreptului ori terţul dobânditor au redobândit în patrimoniul lor un drept efectiv de proprietate asupra unei suprafeţe de teren individualizate, atât timp cât calitatea de titular al dreptului de proprietate asupra bunului preluat abuziv se stabileşte după ⁴ A se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 330 din 27 noiembrie 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 59 din 28 ianuarie 2002; Decizia Curţii Constituţionale nr. 458 din 2 decembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 24 din 13 ianuarie 2004; Decizia Curţii Constituţionale nr. 294 din 6 iulie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 29 septembrie 2004; Decizia Curţii Constituţionale nr. 566 din 16 octombrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 34 din 15 ianuarie 2015; Decizia Curţii Constituţionale nr. 764 din 18 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 9 martie 2015; Decizia Curţii Constituţionale nr. 657 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 873 din 23 noiembrie 2015. epuizarea procedurii de restituire a proprietăţii reglementată de actul normativ în temeiul căruia a fost formulată cererea de reconstituire. 71. Drept urmare, persoana îndreptăţită la restituire are o simplă expectanţă de a dobândi măsurile reparatorii în temeiul legislaţiei speciale, corespunzătoare dreptului recunoscut, astfel că nu deţine un drept efectiv, concretizat într-un drept real sau de creanţă, acestea urmând a se concretiza doar prin emiterea titlului de proprietate sau a titlului de despăgubire. 72. Fiind vorba de contracte de cesiune al căror obiect a vizat drepturi izvorâte din hotărâri ale comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, respectiv drepturile persoanelor care au formulat şi depus, în termen legal, la entităţile învestite de lege, cereri din categoria celor prevăzute la art. 3 pct. 1 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, care nu au fost soluţionate până la momentul cesiunii ori al intrării în vigoare a legii noi, rezultă că măsura reparatorie care se acordă cesionarilor unor atari drepturi, ca persoană îndreptăţită, este cea instituită prin dispoziţiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, care constă în compensarea prin puncte, în condiţiile art. 24 alin. (2) din lege. 73. Această soluţie legislativă nu constituie o nesocotire a dreptului beneficiarilor la obţinerea măsurilor reparatorii, născut sub imperiul vechii legi, deoarece noul text normativ vizează doar aspecte referitoare la exerciţiul sau, mai degrabă, la modul de realizare şi valorificare concretă a dreptului respectiv. 74. Cum recunoaşterea acestui drept se circumscrie unei obligaţii corelative neexecutate, deci a unei situaţii juridice în curs (facta pendentia), dispoziţii înscrise în art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, referitoare la modalitatea de acordare a măsurilor reparatorii persoanelor care au dobândit, în temeiul unor contracte cu titlu oneros, drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, reprezintă, fără a înfrânge principiul retroactivităţii legii, opţiunea legiuitorului român prin care a înţeles să transpună, în legislaţia naţională, pentru viitor, exigenţele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, fiind liber să aprecieze asupra modalităţilor de realizare a măsurilor reparatorii ori asupra unor eventuale limitări ale acestora. 75. Trebuie avut în vedere şi faptul că măsurile reparatorii privind reconstituirea dreptului de proprietate au fost instituite cu scopul de a reda foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora terenurile care au fost preluate în orice mod de cooperativa agricolă de producţie, principiu care se găseşte şi în cuprinsul art. 1 alin. (1)-(3) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, şi reflectă voinţa legiuitorului de a reglementa diferit modalitatea de despăgubire în raport cu persoana beneficiarilor măsurilor reparatorii conferite de noul act normativ, şi anume persoanele îndreptăţite la măsuri reparatorii ca titulari iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari sau moştenitorii legali sau testamentari ai acestora, pe de o parte, şi terţele persoane către care au fost înstrăinate drepturile cuvenite potrivit legilor de restituire a proprietăţii, pe de altă parte. 76. Raţiunea instituirii unei reglementări diferite a modalităţii de despăgubire în raport cu beneficiarii legii o constituie faptul că întreaga legislaţie cu caracter reparator a vizat exclusiv titularul dreptului sau moştenitorii acestuia, deoarece caracterul abuziv al preluării bunurilor imobile s-a răsfrânt asupra persoanei, astfel încât situaţia dobânditorilor de drepturi izvorâte din legile de restituire cunoaşte, în concepţia noii legi, o reglementare specială în ceea ce priveşte acordarea măsurilor reparatorii, legiuitorul român plasându-se, în conformitate cu exigenţele stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea-pilot, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, în interiorul marjei de apreciere a modului de configurare şi executare a creanţelor statului în materia restituirii imobilelor. 77. De altfel, Curtea Constituţională⁵, evidenţiind scopul urmărit de legiuitor prin instituirea unor reglementări diferite ale modalităţii de despăgubire în raport cu beneficiarii legii, a subliniat faptul că opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. 78. În acelaşi timp, referitor la noile mecanisme de restituire, trebuie remarcat că instanţa de contencios european, în Hotărârea-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României (paragraful 135) a subliniat faptul că fostele state comuniste nu au obligaţia generală de a restitui bunurile care au fost confiscate înainte de ratificarea Convenţiei şi că este opţiunea fiecărui stat de a aprecia asupra modalităţii de restituire, având posibilitatea de a adopta orice reglementare în acest sens, iar în Hotărârea din 29 aprilie 2014, pronunţată în Cauza Preda şi alţii contra României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu a criticat Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, ci a constatat că, în principiu, legea nu încalcă prin ea însăşi dreptul de proprietate, constituind un remediu eficace, care trebuie parcurs, iar în privinţa modului de calcul şi de acordare a despăgubirilor a considerat că alegerea soluţiilor se încadrează în marja de apreciere a statului. 79. Sub acest aspect, verificând conformitatea cu legea fundamentală a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 4 teza a doua şi art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, Curtea Constituţională⁶ a reţinut că „politicile de restituire în natură sau prin compensaţii a imobilelor preluate abuziv prevăzute de acest act normativ îmbină două componente: o componentă reparatorie/morală şi una patrimonială ce priveşte dreptul de proprietate. Cele două aspecte ale politicii de restituire sunt strâns legate între ele şi îi privesc, în realitate, numai pe titularii iniţiali ai dreptului de proprietate, foşti proprietari, şi pe moştenitorii legali ori testamentari ai acestora. Tocmai de aceea, plecând de la aceste aspecte, legiuitorul a stabilit că unul dintre principiile care stau la baza acordării măsurilor reparatorii prevăzute de Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, este acela al prevalenţei restituirii în natură, iar în ceea ce priveşte punctele stabilite prin decizia de compensare emisă pe numele fostului titular al dreptului de proprietate sau a moştenitorilor legali ori testamentari ai acestuia stabileşte că acestea nu pot fi afectate prin măsuri de plafonare. Alta este soluţia legislativă din Legea nr. 165/2013 în situaţia în care persoanele îndreptăţite au cesionat dreptul de creanţă asupra statului român unor terţe persoane, încheindu-se cu aceste ocazii contracte de cesiune. În aceste situaţii legea a plafonat măsurile reparatorii ce pot fi acordate cesionarului". ⁵ Decizia Curţii Constituţionale nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014. ⁶ Decizia Curţii Constituţionale nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014. 80. De asemenea, Curtea Constituţională⁷ a reţinut că acordarea unor măsuri reparatorii diferite, în funcţie de beneficiarii acestora, echivalează cu instituirea unui tratament juridic diferit, fără ca aceasta să constituie eo ipso o discriminare, dat fiind faptul că nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţia României sau a celor convenţionale relative la interzicerea discriminării. În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului⁸, potrivit căreia tratamentul diferenţiat al persoanelor aflate în situaţii similare este considerat a fi discriminatoriu dacă nu are o justificare obiectivă şi rezonabilă, dacă nu urmăreşte un obiectiv legitim sau dacă nu există o relaţie rezonabilă de proporţionalitate între mijloacele întrebuinţate şi obiectivul avut în vedere. 81. Raţiunea reglementării speciale a situaţiei dobânditorilor de drepturi izvorâte din legile de restituire relativ la categoria măsurilor reparatorii, în sensul acordării exclusive către aceste persoane a măsurii de compensare prin puncte, este dată de intenţia legiuitorului de a limita operaţiunile speculative prin introducerea unei singure măsuri reparatorii şi plafonarea plăţilor către cesionari, adică limitarea veniturilor încasate de aceştia. 82. Or, în contextul politicii de restituire, scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea cuprinsă în art. 1 alin. (3) şi art. 24 din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare, reprezintă un scop legitim, deoarece a avut în vedere atenuarea consecinţelor încălcărilor masive ale drepturilor de proprietate din trecut şi instituirea unor măsuri reparatorii în interesul foştilor proprietari ale căror imobile au fost preluate în mod abuziv de stat, şi nicidecum crearea de noi drepturi sau surse de venit pentru terţe persoane, plafonarea cuantumului despăgubirilor acordate cesionarilor fiind în concordanţă cu Legea fundamentală şi cu jurisprudenţa instanţei de contencios european. 83. Întrucât legislaţia cu caracter reparator a vizat exclusiv pe titularul iniţial al dreptului sau pe moştenitorii acestuia, opţiunea legiuitorului de a exclude de la măsura reparatorie a restituirii în natură, precum şi de la cea a compensării integrale prin puncte a persoanelor în patrimoniul cărora a fost transmis, prin intermediul unor contracte cu titlu oneros, dreptul de a obţine măsurile reparatorii, apare ca fiind justificată în mod obiectiv şi rezonabil, dat fiind faptul că asupra acestora din urmă nu s-au răsfrânt direct sau indirect măsurile de preluare abuzivă. Legiuitorul este suveran să aprecieze asupra modalităţii şi condiţiilor de realizare a măsurilor reparatorii şi să stabilească, prin lege, limitarea reparaţiilor acordate dobânditorilor de drepturi izvorâte din legile de restituire. Noua soluţie legislativă consfinţită pentru aceşti beneficiari urmăreşte, astfel, un scop legitim şi menţine un just echilibru între diferitele interese aflate în joc, ţinând cont de mecanismul creat şi diligenţa depusă de autorităţi pentru respectarea acestuia. 84. Pentru toate aceste considerente, ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE În numele legii D E C I D E: Admite sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi - Secţia I civilă, în Dosarul nr. 1.489/316/2013*, privind pronunţarea unei hotărâri prealabile şi, în consecinţă: În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 4 teza I din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în România, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 3 pct. 6 din acelaşi act normativ, art. 27 alin. (1) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, stabileşte că: În situaţia în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietăţii, iar cererea de reconstituire formulată în temeiul legilor fondului funciar nu a fost soluţionată prin emiterea titlului de proprietate sau de despăgubire în beneficiul titularului originar, al moştenitorilor acestuia sau al terţului dobânditor până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, cesionarul, ca persoană îndreptăţită la măsuri reparatorii, are dreptul exclusiv la măsura reparatorie prevăzută de noua lege de reparaţie constând în compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2)-(4) din Legea nr. 165/2013, cu modificările şi completările ulterioare. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 521 alin. (3) din Codul de procedură civilă. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2016. PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE IULIA CRISTINA TARCEA Magistrat-asistent, Elena Adriana Stamatescu ⁷ Decizia Curţii Constituţionale nr. 200 din 3 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 19 iunie 2014 (în acelaşi sens şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 179 din 1 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 3 iunie 2014; Decizia Curţii Constituţionale nr. 205 din 8 aprilie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 519 din 11 iulie 2014; Decizia Curţii Constituţionale nr. 321 din 10 iunie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 583 din 5 august 2014; Decizia Curţii Constituţionale nr. 600 din 4 noiembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 13 din 8 ianuarie 2015; Decizia Curţii Constituţionale nr. 110 din 3 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 350 din 6 mai 2016). ⁸ Hotărârea din 11 iunie 2002, pronunţată în Cauza Willis împotriva Regatului Unit, paragraful 48; Hotărârea din 29 aprilie 2008, pronunţată în Cauza Burden împotriva Regatului Unit, paragraful 60.