Decizia Nr.415 din 17.09.2018

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 (cu excepţia prevederilor deja declarate neconstituţionale) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.677/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 450D/2018.2. La primul termen de judecată, din data de 10 mai 2018, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, Curtea a luat în discuţie cererea de amânare a dezbaterilor formulată de partea Vasilică Gheorghe-Gânduleţ, moştenitor al lui Vasilică Cristian, în vederea angajării unui apărător. În temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborate cu cele ale art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor pentru data de 31 mai 2018, dispunând citarea părţilor din dosar. La acest termen, doamna Luţu Mariana, în calitate de avocat al părţii Vasilică Gheorghe-Gânduleţ, moştenitor al lui Vasilică Cristian, a solicitat amânarea dezbaterii în vederea pregătirii apărării. În temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992, coroborate cu cele ale art. 222 alin. (1) din Codul de procedură civilă, Curtea a dispus amânarea dezbaterilor pentru data de 19 iunie 2018, dispunând citarea părţilor din dosar.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii Vasilică Gheorghe-Gânduleţ, moştenitor al lui Vasilică Cristian, care solicită, în principal, amânarea dezbaterilor, având în vedere că apărătorul ales nu s-a putut prezenta din raţiuni medicale. Reprezentantul Ministerului Public apreciază că nu se impune amânarea cauzei, având în vedere că, în cauză, au fost acordate două termene de judecată pentru acelaşi motiv. Curtea respinge cererea de amânare a dezbaterilor şi acordă cuvântul părţii prezente în vederea formulării de concluzii pe fondul excepţiei de neconstituţionalitate. Partea prezentă solicită să se admită excepţiile invocate de avocat conform cererii de chemare în judecată şi depune la dosar adeverinţa medicală cu privire la doamna avocat Luţu Mariana.4. Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul pe fondul excepţiei, solicită respingerea acesteia, în considerarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Sentinţa civilă nr. 15.849 din 20 decembrie 2017, pronunţată în Dosarul nr. 13.677/4/2016, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 din Legea nr. 77/2016 (cu excepţia prevederilor deja declarate neconstituţionale), excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii referitoare la îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a procedurii reglementate de Legea nr. 77/2016. Excepţia de neconstituţionalitate formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 450D/2018.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că Legea nr. 77/2016 contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Constituţie, prin consacrarea dreptului discreţionar al debitorilor de a da în plată imobilul ipotecat în favoarea creditorului, în acest mod fiind încurajată „intenţia frauduloasă de a nu plăti o datorie angajată în condiţii de libertate contractuală, pe o durată îndelungată de timp, şi de a transforma o obligaţie cu întindere predeterminată în drept de reducere şi refuz de executare." Se mai arată că actul normativ criticat contravine dispoziţiilor art. 135 din Constituţie prin consacrarea dreptului discreţionar al debitorului de a modifica întinderea obligaţiilor asumate prin contracte deja executate, încălcând în acest mod „dreptul de proprietate, dreptul la profit şi la menţinerea status quo-ului contractual", precum şi „dreptul creditorilor garantaţi la diferenţă", prin crearea unei situaţii juridice inferioare pentru creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, faţă de creditorii chirografari.7. Se mai arată că, în procesul legislativ de elaborare a actului normativ criticat, au fost încălcate flagrant „principiile de elaborare a actelor normative şi compatibilitatea cu Constituţia/coerenţa intraconstituţională", între care sunt enumerate „principiul fundamentării ştiinţifice a activităţii de elaborare a actelor juridice", „principiul respectării unităţii de sistem" (indicând în acest sens antinomia cu Codul civil şi cu Codul de procedură civilă, precum şi cu alte acte normative speciale care reglementează măsuri de gestionare a situaţiilor de supraîndatorare a persoanelor fizice) şi „principiul asigurării echilibrului între statica şi dinamica dreptului". De asemenea, sunt încălcate principii fundamentale ale dreptului (asigurarea bazelor legale de funcţionare a statului, principiul libertăţii şi egalităţii, principiul proporţionalităţii şi al securităţii juridice), precum şi normele de tehnică legislativă cuprinse în Legea nr. 24/2000. Se mai arată că atât Banca Centrală Europeană, cât şi Comisia Europeană au exprimat poziţii contrare adoptării Legii nr. 77/2016.8. În opinia autoarei excepţiei actul normativ criticat restrânge dreptul de proprietate şi libertatea contractuală a creditorilor, fără să existe niciuna dintre justificările cuprinse în art. 53 din Constituţie. Se arată în acest sens că statul are rolul de a garanta că legea părţilor va avea aceleaşi efecte pentru viitor ca şi actele emise de legiuitor, iar acesta nu poate transforma norme contractuale în norme legislative, nu poate schimba natura juridică a unor contracte aflate deja în executare şi nu poate crea un conflict de drepturi, respectiv între dreptul de proprietate şi libertatea economică a creditorilor, pe de o parte, şi dreptul de protecţie specială a consumatorilor, pe de altă parte. Mai mult, legislaţia în vigoare prevede deja remedii pentru ipotezele reglementate de actul normativ criticat, respectiv darea în plată reglementată de Codul civil, instituţia impreviziunii şi dreptul special de protecţie a consumatorilor.9. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că nu înţelege să supună contenciosului constituţional analiza compatibilităţii normei de drept naţional (Legea nr. 77/2016) cu norma de drept a Uniunii Europene pe care aparent o implementează (Directiva nr. 2014/17/UE a Parlamentului European şi a Consiliului), însă precizează, în esenţă, că scopul directivei în cauză este diferit de cel al Legii nr. 77/2016, că aplicarea în timp a directivei este stabilită în mod diferit de aplicarea în timp a legii, iar măsurile de implementare sunt inutile şi contrare regulii proporţionalităţii.10. În ceea ce priveşte criticile punctuale de neconstituţionalitate, se arată că art. 11 din Legea nr. 77/2016 încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, prin modificarea raporturilor juridice anterioare intrării sale în vigoare. Astfel, legea criticată reglementează un mecanism de intervenţie forţată, exterioară, care modifică raporturi contractuale preexistente, prin schimbarea obiectului obligaţiei şi a regimului juridic contractual. Se mai susţine că prevederile art. 3, ale art. 6 şi ale art. 8 din legea criticată contravin principiului constituţional al egalităţii în faţa legii. În acest sens se arată că „în urma stingerii creanţei ca urmare a dării în plată, prin această procedură, creditorul ipotecar diligent, care şi-a constituit o garanţie, dobândeşte o situaţie juridică inferioară altor creditori (creditorii chirografari), care, deşi nu au o garanţie, pot urmări bunuri mobile şi imobile prezente şi viitoare ale debitorilor, până la satisfacerea întregii creanţe". În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, pentru un tratament echitabil al creditorilor, este necesar ca urmărirea bunurilor debitorilor să fie realizată în mod coordonat, în cadrul procedurii concursuale a insolvenţei, în reglementarea Legii nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice.11. Se mai susţine că art. 3 şi 4 din legea criticată încalcă dispoziţiile art. 53 alin. (2) din Constituţie, întrucât Legea nr. 77/2016 nu are un scop legitim şi nu păstrează un raport legitim de proporţionalitate între realitatea socială şi măsura propusă, care nu este nici rezonabilă, nici echitabilă, deoarece restrânge dreptul de proprietate al instituţiilor bancare şi nebancare creditoare. Se mai arată că restrângerea nu este justificată de un scop legitim de salvgardare a intereselor publice şi nu este conformă standardului de protecţie oferit de rolul de garant al statului. De asemenea, măsura legislativă instituită prin art. 4 din lege nu este proporţională, deoarece nu este corelată cu prevederile Legii nr. 151/2015 şi nu este limitată la cazurile sociale, care să justifice ingerinţa excepţională a legiuitorului în contract. Mai exact, în opinia autorilor excepţiei, prevederile art. 3 şi ale art. 4 din legea criticată ar fi trebuit să limiteze exercitarea dreptului debitorului de a da în plată la situaţii de imposibilitate fortuită de executare şi criză a contractului, fără a permite „hazardul moral al liberării discreţionare de datorie de către debitori, aflaţi în situaţii economico-financiare excepţionale sau nu."12. Se mai arată că prevederile art. 3, 4, art. 6-8 din Legea nr. 77/2016 încalcă principiul constituţional al statului de drept, prin încălcarea securităţii juridice, deoarece modificarea/ reaşezarea riscurilor asumate prin contract sau chiar modificarea preţului agreat de părţi nu poate avea loc printr-o ingerinţă a legiuitorului în contract. Art. 3 şi 4 din Legea nr. 77/2016 nu corespund exigenţelor constituţionale de securitate juridică, prin aceea că stabilesc un domeniu de reglementare amplu şi neclar al procedurii speciale privind darea în plată. Se mai arată în acest sens că art. 7 din Legea nr. 77/2016 încalcă exigenţele privind siguranţa circuitului civil şi previzibilitatea legii, prin aceea că stabileşte o procedură antinomică cu Codul de procedură civilă, respectiv cu dispoziţiile art. 200, referitoare la regularizarea cererii de chemare în judecată. Pe de altă parte, art. 4 şi art. 7 din Legea nr. 77/2016 nu asigură garanţiile constituţionale ale dreptului la un proces echitabil şi ale dreptului la apărare, deoarece dă dreptul debitorilor instituţiilor bancare şi financiar nebancare să schimbe obiectul, preţul şi riscul contractului, în lipsa verificărilor prealabile privind îndeplinirea condiţiilor obiective şi subiective, necesare în vederea aplicării protecţiei actului normativ criticat. De asemenea, art. 8 din legea criticată şi, în special, alin. (5) încalcă principiul securităţii raporturilor juridice, al legalităţii şi al statului de drept, precum şi dreptul de proprietate, deoarece consacră posibilitatea debitorilor de a obţine concursul justiţiei, pentru refuzul de a-şi executa obligaţiile asumate contractual prin liber consimţământ, şi de a-i fi iertată datoria, în detrimentul şi prin prejudicierea creditorilor.13. Se mai susţine că Legea nr. 77/2016 încalcă libertatea economică a creditorilor, astfel cum aceasta este protejată prin dispoziţiile art. 45 din Constituţie, în al cărui conţinut intră şi obligaţia statului de a garanta şi dreptul la profit. Or, prin instituirea unei obligaţii, în sarcina creditorilor, de a se conforma dreptului debitorilor, exercitat în baza legii, în mod unilateral, de a schimba preţul unui contract deja executat sau în curs de executare, statul aduce ingerinţe nejustificate libertăţii creditorilor la activitate economică şi liberă iniţiativă. Libertatea contractuală a părţilor nu presupune doar libertatea de a-şi asuma obligaţii şi de a dobândi drepturi, într-un mecanism contractual agreat de acestea, ci şi libertatea de a-şi asuma riscuri ale contractului, care pot fi deopotrivă juridice, precum şi economice. Odată cu asumarea riscului, prin contracte cu putere de lege, se naşte şi obligaţia părţilor contractante de a respecta riscurile asumate. Or, statul, în calitatea sa de garant al contractului şi de garant al ordinii publice, nu poate adopta măsuri distructive/de infirmare faţă de ceea ce a fost asumat şi executat sau urmează să fie executat. De asemenea se mai susţine că Legea nr. 77/2016 nu permite judecătorului verificarea întrunirii condiţiilor pentru garantarea protecţiei de tip excepţional a consumatorilor şi dă dreptul debitorilor să schimbe în mod unilateral obiectul, preţul şi riscul contractului.14. Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.15. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.16. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, concluziile părţii prezente, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.18. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit încheierii de sesizare, îl constituie dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 (cu excepţia prevederilor deja declarate neconstituţionale) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 330 din 28 aprilie 2016. Prevederile deja declarate neconstituţionale, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 18 ianuarie 2017, sunt cele ale art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016. Potrivit considerentelor din paragraful 28 al Deciziei nr. 95 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 656 din 9 august 2017, prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, decizie interpretativă, Curtea nu a constatat neconstituţionalitatea pură şi simplă a prevederilor art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 şi a art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016, ci a stabilit, în calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei (art. 142 din Legea fundamentală), condiţiile în care dispoziţiile legale antereferite se subsumează exigenţelor Constituţiei. Or, în cazul deciziilor interpretative, în măsura în care aspectele de neconstituţionalitate deduse din motivarea autoarei excepţiei de neconstituţionalitate nu vizează înţelesul normei juridice care a fost exclus din sfera cadrului constituţional, Curtea reţine că, în analiza acestora, nu este incident art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea Decizia nr. 1.470 din 10 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 18 decembrie 2009, Decizia nr. 146 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010, sau Decizia nr. 843 din 10 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 119 din 16 februarie 2016, paragraful 25). Atunci când criticile de neconstituţionalitate a unei norme juridice privesc un înţeles sau înţelesuri ale acesteia care se bucură, în continuare, de prezumţia de constituţionalitate şi care nu au fost excluse din cadrul constituţional prin decizia interpretativă, este evident că instanţa constituţională este competentă să analizeze fondul excepţiei de neconstituţionalitate.19. De asemenea, Curtea constată că, în considerentele actului de sesizare, instanţa judecătorească a motivat respingerea, ca inadmisibilă, numai cu privire la excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei „precum şi din devalorizarea bunurilor imobile", cuprinse în art. 11 din Legea nr. 77/2016. Faptul că instanţa nu s-a referit, în considerente, şi la excepţia de neconstituţionalitate care viza dispoziţiile art. 11 teza întâi, raportate la cele ale art. 3 teza a doua, art. 4, art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 77/2016, a căror constituţionalitate a fost constatată numai sub rezervă prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, rezumându-se la a preciza că sesizează Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1 alin. (3), art. 3, art. 4, art. 6, art. 7, art. 8 şi art. 11 (cu excepţia prevederilor deja declarate neconstituţionale) din Legea nr. 77/2016, nu poate conduce la concluzia că, în prezenta cauză, Curtea este legal învestită şi cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a acestor dispoziţii legale, în interpretarea constatată a fi neconstituţională prin Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016.20. Prin urmare, având în vedere cele anterior precizate, în prezenta cauză Curtea este învestită cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 3 teza întâi, art. 6, art. 7 alin. (4), art. 8 alin. (5) şi art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016, care au următorul conţinut:– Art. 1 alin. (3): „Dispoziţiile prezentei legi se aplică şi în cazul în care creanţa creditorului izvorând dintr-un contract de credit este garantată cu fideiusiunea şi/sau solidaritatea unuia sau mai multor codebitori sau coplătitori.";– Art. 3: „Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, consumatorul are dreptul de a i se stinge datoriile izvorâte din contractele de credit cu tot cu accesorii, fără costuri suplimentare, prin darea în plată a imobilului ipotecat în favoarea creditorului, dacă în termenul prevăzut la art. 5 alin. (3) părţile contractului de credit nu ajung la un alt acord.";– Art. 6: (1) De la data primirii notificării prevăzute la art. 5 se suspendă dreptul creditorului de a se îndrepta împotriva codebitorilor, precum şi împotriva garanţilor personali sau ipotecari. (2) În situaţia admiterii definitive a contestaţiei prevăzute la art. 7, creditorul poate demara sau, după caz, relua orice procedură judiciară sau extrajudiciară atât împotriva debitorului, cât şi împotriva altor garanţi personali sau ipotecari.
(3) Demersurile prevăzute la art. 5 şi art. 7-9 pot fi întreprinse şi de codebitori, precum şi de garanţii personali sau ipotecari ai consumatorului principal, cu acordul acestuia sau al succesorilor săi.
(4) Acţiunea în regres împotriva debitorului principal va putea fi formulată numai după stingerea integrală a datoriei izvorând din contractul de credit, în conformitate cu dispoziţiile prezentei legi.";– Art. 7 alin. (4): „Până la soluţionarea definitivă a contestaţiei formulate de creditor se menţine suspendarea oricărei plăţi către acesta, precum şi a oricărei proceduri judiciare sau extrajudiciare demarate de creditor sau de persoanele care se subrogă în drepturile acestuia împotriva debitorului.";

– Art. 8 alin. (5): „Dreptul de a cere instanţei să constate stingerea datoriilor izvorâte din contractele de credit aparţine şi consumatorului care a fost supus unei executări silite a imobilului ipotecat, indiferent de titularul creanţei, de stadiul în care se află ori de forma executării silite care se continuă contra debitorului.";

– Art. 11: „În vederea echilibrării riscurilor izvorând din contractul de credit, precum şi din devalorizarea bunurilor imobile, prezenta lege se aplică atât contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, cât şi contractelor încheiate după această dată."21. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) privind statul de drept, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivităţii, art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 44 - Dreptul de proprietate privată, art. 45 - Libertatea economică, art. 53 alin. (2) referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi şi art. 135 - Economia. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 1 - Obligaţia de a respecta drepturile omului din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 22. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea va verifica, prioritar, îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a acesteia prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 potrivit cărora „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor [...] privind neconstituţionalitatea [...] unei dispoziţii dintr-o lege [...] care are legătură cu soluţionarea cauzei[...]", precum şi de art. 29 alin. (3) din aceeaşi lege, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale", şi, ulterior, va examina criticile de neconstituţionalitate. 23. Curtea reţine că litigiul cu a cărui soluţionare a fost învestită vizează un contract de credit care a fost încheiat înaintea intrării în vigoare a noului Cod civil, respectiv 1 octombrie 2011. Autoarea excepţiei a invocat neconstituţionalitatea art. 3 din Legea nr. 77/2016, fără să se raporteze, în mod distinct, aşa cum a procedat Curtea în Decizia nr. 623 din 25 octombrie 2016, la cele două ipoteze ale acestuia, respectiv ipoteza care vizează aplicabilitatea noului Cod civil („Prin derogare de la dispoziţiile Legii nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare") şi ipoteza care vizează aplicabilitatea vechiului Cod civil. În aceste condiţii, Curtea reţine că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 teza întâi din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă. 24. Faptul că data la care a fost încheiat contractul de credit ce face obiectul cauzei aflate pe rolul instanţei judecătoreşti care a sesizat Curtea în acest dosar este anterioară intrării în vigoare a noului Cod civil este relevant şi în examinarea admisibilităţii, de asemenea din perspectiva art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, a excepţiei de neconstituţionalitate a tezei a doua a art. 11 din Legea nr. 77/2016. Astfel, potrivit primei teze a acestuia, dispoziţiile Legii nr. 77/2016 se aplică şi contractelor de credit aflate în derulare la momentul intrării sale în vigoare, iar, potrivit celei de-a doua teze a art. 11, Legea nr. 77/2016 se aplică acelor contracte de credit încheiate după data intrării sale în vigoare. Aşa fiind, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 este inadmisibilă, întrucât acestea vizează contracte încheiate după intrarea în vigoare a Legii nr. 77/2016, nu şi contracte încheiate sub imperiul vechiul Cod civil. 25. În continuare Curtea observă un al treilea motiv de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate din prezentul dosar, generat de lipsa legăturii dispoziţiilor legale criticate cu soluţionarea litigiului aflat pe rolul instanţei judecătoreşti. Acesta rezultă din faptul că părţile care au încheiat contractul de credit în calitate de consumatori nu au fost supuse executării silite a imobilului ipotecat. În aceste condiţii, Curtea reţine că dispoziţiile art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 nu au legătură cu soluţionarea cauzei în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate şi, prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 8 alin. (5) din Legea nr. 77/2016 va fi respinsă ca inadmisibilă (a se vedea, pentru soluţii identice, paragraful 40 al Deciziei nr. 92 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 651 din 8 august 2017, şi paragraful 30 al Deciziei nr. 93 din 28 februarie 2017, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 382 din 22 mai 2017). 26. Cu referire la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 alin. (3), art. 6 şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, Curtea, menţinând considerentele reţinute, anterior, în jurisprudenţa sa în materie, o va respinge ca neîntemeiată. 27. Astfel, cu referire la criticile formulate din perspectiva principiilor accesibilităţii, previzibilităţii, securităţii legii, precum şi a statului de drept, Curtea reaminteşte că, în paragrafele 109-111 ale Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, a reţinut, în esenţă, că aspectele invocate în legătură cu art. 1 alin. (5) din Constituţie vizează, mai degrabă, chestiuni care ţin de interpretarea sau aplicarea legii de către instanţa judecătorească sau se referă la corelarea dintre prevederi legale din acte normative diferite. 28. Cu privire la critica raportată la art. 16 din Constituţie referitor la principiul egalităţii, pe lângă cele reţinute de Curte în paragraful 112 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, prin care a constatat conformitatea cu acest standard constituţional a prevederilor criticate, este de observat şi că, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017 (paragraful 64), Curtea a reiterat jurisprudenţa sa constantă potrivit căreia noţiunea fundamentală de egalitate în faţa legii nu presupune că stabilirea unui tratament juridic diferenţiat unor situaţii distincte este discriminatorie. Dimpotrivă, în acest fel se asigură deplina respectare a acestui principiu constituţional. De asemenea, Curtea a mai reţinut, în Decizia nr. 35 din 19 ianuarie 2017, că deosebirile obiective dintre categoria profesioniştilor şi cea a consumatorilor sunt suficient de relevante şi semnificative încât să justifice opţiunea legiuitorului de a le aplica un regim juridic distinct. 29. De asemenea, prin Decizia nr. 93 din 28 februarie 2017 (paragrafele 43-49), Curtea a constatat că măsurile prevăzute de dispoziţiile art. 5 alin. (3) şi, respectiv cele ale art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016, criticate şi în prezenta cauză, respectă exigenţele testului de proporţionalitate şi nu aduc atingere substanţei dreptului de proprietate al creditorilor. 30. În plus, Curtea reţine că, în analiza conformităţii dispoziţiilor art. 5 alin. (3) şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 cu prevederile constituţionale care garantează dreptul de proprietate privată, Curtea a valorizat, de exemplu în paragrafele 35 şi 37 ale Deciziei nr. 95 din 28 februarie 2017, ideea de ruină (iminentă) a debitorului, din perspectiva raportului contractual existent între cele două părţi, în sensul că această apreciere nu vizează evoluţia/fluctuaţia situaţiei financiare/materiale a debitorului ulterioară încheierii contractului de credit, ci are în vedere, în mod exclusiv, disproporţia şi dezechilibrul survenite ca urmare a materializării riscului supraadăugat (cu privire la noţiunea de risc supraadăugat a se vedea paragrafele 96 şi 97 ale Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016). 31. Cu referire la criteriile care trebuie avute în vedere în procesul de decelare a intervenirii riscului supraadăugat, Curtea reiterează cele precizate în paragraful 98 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, potrivit cărora evaluarea intervenirii acestui risc trebuie privită şi realizată în ansamblu, prin analiza cel puţin a calităţii şi pregătirii economice/juridice a cocontractanţilor (dihotomia profesionist/consumator), a valorii prestaţiilor stabilite prin contract, a riscului deja materializat şi suportat pe perioada derulării contractului de credit, precum şi a noilor condiţii economice care denaturează atât voinţa părţilor, cât şi utilitatea socială a contractului de credit. Această evaluare de ansamblu permite stabilirea, pe de o parte, a limitei dintre cele două categorii de riscuri anterior menţionate şi, pe de altă parte, în funcţie de rezultatul la care se ajunge, luarea unei decizii cu privire la soarta contractului. Însă, odată constatată depăşirea riscului inerent contractului şi survenirea celui supraadăugat, intervenţia asupra acestuia devine obligatorie şi trebuie să fie efectivă, fie în sensul încetării, fie în cel al adaptării sale noilor condiţii, ea producând efecte juridice pentru viitor, prestaţiile deja executate rămânând câştigate contractului. Prin urmare, Curtea reţine că, după constatarea intervenirii unui risc supraadăugat în derularea contractului de credit, vor fi evaluate, în considerarea circumstanţelor specifice fiecărui contract de credit, remediile care urmează a fi dispuse, adaptarea sau, după caz, încetarea contractului. Dar, indiferent de care dintre cele două soluţii va fi adoptată, aceasta va trebui să respecte exigenţa ca riscul supraadăugat să fie suportat împreună de debitor şi creditor, în mod echitabil. O asemenea exigenţă este impusă, pe de o parte, de faptul, subliniat de Curte în paragraful 102 al Deciziei nr. 623 din 25 octombrie 2016, că niciuna dintre părţi nu este culpabilă de apariţia evenimentului, şi, pe de altă parte, de faptul, de asemenea subliniat în decizia antereferită (paragraful 99), că echitatea, corolar al bunei-credinţe, guvernează contractul civil de la naşterea sa până la epuizarea tuturor efectelor, independent de existenţa unei clauze exprese în cuprinsul contractului. Cu alte cuvinte, însăşi natura conceptului de risc supraadăugat, premisa constatării impreviziunii contractuale, impune, cu necesitate, ca acesta să fie suportat, împreună, de părţile contractului de credit. 32. În continuare, Curtea reţine că impreviziunea vizează numai o ruină contractuală, care afectează utilitatea socială a contractului de credit, şi nicidecum o ruină personală a debitorului. Astfel, în evaluarea impreviziunii se vor analiza, exclusiv, prestaţiile părţilor din contractul de credit de natură să determine ruina contractuală a debitorului, şi nu se vor avea în vedere aspectele financiare/materiale care nu se află în legătură cu contractul de credit. În caz contrar ar fi alterată noţiunea de impreviziune contractuală, care ar glisa, în cazul dat, de la evaluarea dezechilibrului dintre prestaţiile părţilor la analiza caracterului suficient sau insuficient al veniturilor debitorului. 33. În considerarea celor anterior expuse, Curtea constată că debitorul care solicită, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 77/2016, darea în plată a imobilului, sub condiţia îndeplinirii condiţiilor impreviziunii, se află într-o situaţie, principial, diferită de aceea a debitorului care, în temeiul dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 151/2015 privind procedura insolvenţei persoanelor fizice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 26 iunie 2015, iniţiază procedura de insolvenţă. Numai în cazul acestei din urmă categorii de debitori, în soluţionarea cererii de deschidere a procedurii de către comisia de insolvenţă, în temeiul art. 14 din Legea nr. 151/2015 [„comisia de insolvenţă (...) emite, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) şi art. 3 pct. 12 (...): a) o decizie de admitere în principiu a cererii de deschidere a procedurii de insolvenţă pe bază de plan de rambursare a datoriilor (...) sau b) o decizie prin care constată că situaţia financiară a debitorului este iremediabil compromisă (...)] sau, după caz, de către instanţa judecătorească, în temeiul art. 48 alin. (1) din Legea nr. 151/2015 [Instanţa (...) dacă constată că sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 4 alin. (1) şi art. 3 pct. 12 (...) pronunţă o sentinţă de deschidere a procedurii de insolvenţă prin lichidare de active (...)], este analizată insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente. Pentru a deschide procedura insolvenţei se ţine seama de definiţia noţiunii de insolvenţă care se regăseşte în prevederile art. 3 pct. 12 din Legea nr. 151/2015, potrivit cărora „insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente." 34. Astfel, Curtea reţine că cele două categorii de debitori se află în situaţii diferite tocmai datorită naturii diferite a celor două instituţii juridice antereferite, respectiv impreviziunea contractuală şi insolvenţa persoanei fizice. Prin urmare, protecţia dreptului de proprietate privată al debitorului se realizează în mod diferit, în funcţie de instituţiile juridice incidente în cauză. 35. În aceste condiţii, instanţa judecătorească învestită, în temeiul art. 7 sau, după caz, art. 8 din Legea nr. 77/2016, cu soluţionarea unor acţiuni având ca obiect contestaţii formulate de creditori şi, respectiv, acţiuni ale debitorilor, ca expresie a obligaţiei statului de a garanta dreptul de proprietate privată, nu va analiza dacă patrimoniul debitorului se caracterizează prin insuficienţa fondurilor băneşti disponibile pentru plata datoriilor, pe măsură ce acestea devin scadente, ci îşi va limita analiza la dinamica obligaţiilor reciproce întemeiate pe contractul de credit şi, în măsura în care va ajunge la concluzia că această dinamică este de natură să conducă la ruina contractuală a debitorului, prin materializarea riscului supraadăugat, va putea constata că, referitor la contractul de credit astfel analizat, a intervenit impreviziunea. Aşadar, instanţa judecătorească, în evaluarea impreviziunii, nu poate împrumuta elemente/criterii specifice procedurii insolvenţei persoanei fizice. 36. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 7 alin. (4), şi cu unanimitate de voturi, cu privire la celelalte dispoziţii, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 teza întâi, art. 8 alin. (5) şi art. 11 teza a doua din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite, excepţie ridicată de Societatea Credit Europe Ipotecar IFN - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 13.677/4/2016 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de aceeaşi parte în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe şi constată că dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 6 şi art. 7 alin. (4) din Legea nr. 77/2016 privind darea în plată a unor bunuri imobile în vederea stingerii obligaţiilor asumate prin credite sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 19 iunie 2018. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Cosmin-Marian Văduva