DECIZIE Nr.
414 din 25 mai 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 141 alin. 1 teza intai din Codul de
procedura penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 543 din 23 iunie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu
- judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu -
judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstitu-ţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Bogdan Ciufu, Ovidiu
Constantin Pop, Dan Mihăilă şi Cornel
Popeanu în Dosarul nr. 1.128/1/2006 al Inaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.
La apelul nominal, răspunde
pentru autorul excepţiei Valentin Bogdan Ciufu, avocatul acestuia, cu delegaţie
la dosar, lipsind celelalte părţi. Procedura de citare, legal îndeplinită.
Având cuvântul, reprezentantul autorului excepţiei
Valentin Bogdan Ciufu susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza
întâi din Codul de procedură penală sunt contrare prevederilor art. 16 şi 21
din Constituţie, solicitând constatarea neconstituţionalităţii acestui text de
lege.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată, apreciind că dispoziţiile legale criticate nu
contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 25 ianuarie 2006, pronunţată în Dosarul nr. 1.128/1/2006, Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de
procedură penală, excepţie ridicată de Valentin Bogdan Ciufu, Ovidiu
Constantin Pop, Dan Mihăilă şi Cornel Popeanu.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că „statuarea prin textul criticat asupra
posibilităţii atacării cu recurs exclusiv a încheierilor date la judecarea în
fond şi în apel a cauzei penale, prin care s-a dispus cu privire la o măsură
preventivă, şi excluderea posibilităţii exercitării aceleiaşi căi de atac în
vederea verificării legalităţii încheierilor cu acelaşi obiect, date la
judecarea în recurs a cauzei penale, contravin dispoziţiilor constituţionale
ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi
(2) privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (7) privind libertatea
individuală, ale art. 24 privind dreptul la apărare şi ale art. 129 privind
folosirea căilor de atac". Se arată că ,,[...]se creează o discriminare în
aplicarea legii pentru inculpaţii din cauzele în care instanţele s-au desesizat
ori au dispus, potrivit art. 333 din Codul de procedură penală, restituirea
dosarului pentru completarea urmăririi, conducând la încălcarea dreptului la
apărare, accesului liber la justiţie şi la un proces echitabil".
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, sens în care a statuat
Curtea în jurisprudenţa sa.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat
punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate
ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură
penală, potrivit cărora „Încheierea dată în primă instanţă şi în apel, prin
care se dispune luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei
măsuri preventive ori prin care se constată încetarea de drept a arestării
preventive, poate
fi atacată separat, cu recurs, de procuror sau
de inculpat".
Autorii excepţiei susţin că textul de lege criticat
încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind
egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la
justiţie, ale art. 23 alin. (7) privind libertatea individuală, ale art. 24
privind dreptul la apărare şi ale art. 129 privind folosirea căilor de atac.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
se constată că aceasta este neîntemeiată şi urmează să fie respinsă.
Curtea reţine că nu există
nicio contradicţie între dispoziţiile art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de
procedură penală şi cele ale art. 16 alin. (1) din Constituţie, câtă vreme
dispoziţiile legale criticate se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate
în ipoteza normei, fără nicio discriminare în raport de criteriile egalităţii
în drepturi stabilite de art. 4 din Constituţie.
Textul de lege ce face obiectul excepţiei nu aduce
nicio atingere liberului acces la justiţie, prevăzut de art. 21 din
Constituţie, ci, dimpotrivă, dă expresie acestui drept, reglementând
posibilitatea atacării separat cu recurs de către procuror sau de către
inculpat a încheierii date în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune
luarea, revocarea, înlocuirea, încetarea sau menţinerea unei măsuri preventive
ori prin care se constată încetarea de drept a arestării preventive.
De asemenea, prevederile art. 141 alin. 1 din Codul de
procedură penală nu contravin art. 24 din Constituţie, întrucât nu îngrădesc
sub niciun aspect dreptul inculpatului de a fi asistat
de un avocat ales sau numit din oficiu, în tot cursul procesului penal.
In ceea ce priveşte susţinerea în sensul încălcării,
prin normele ce fac obiectul excepţiei, a libertăţii individuale, Curtea
constată că s-a mai pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 141 alin. 1 din Codul de procedură penală, în raport de
critici similare, prin Decizia nr. 458 din 28 octombrie 2004, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 60 din 18
ianuarie 2005. Cu acel prilej, respingând excepţia de
neconstituţionalitate invocată, Curtea a reţinut că, „potrivit art. 23 alin.
(7) din Legea fundamentală, «încheierile instanţei privind măsura arestării
preventive sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege». Rezultă că opţiunea
legiuitorului de a nu fi prevăzut o astfel de cale de atac şi împotriva
încheierii de menţinere a măsurii arestării preventive, dată la judecarea în
recurs a cauzei penale, nu poate fi considerată neconstituţională, deoarece,
potrivit art. 129 din Constituţie, «împotriva hotărârilor judecătoreşti,
părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în
condiţiile legii». Este atributul exclusiv al legiuitorului de a institui căile
de atac şi condiţiile în care acestea pot fi exercitate". S-a reţinut
totodată că „aceste dispoziţii se referă la o hotărâre care nu soluţionează
fondul cauzei, ci care priveşte o măsură procesuală provizorie, chiar dacă
aceasta este privativă de libertate. Inculpatul sau învinuitul poate cere
punerea sa în libertate provizorie sub control judiciar sau pe cauţiune,
conform art. 5 alin. 5 din Codul de procedură penală, în tot cursul procesului
penal, iar dacă nu mai există temei care să justifice menţinerea măsurii
preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, potrivit art.
139 alin. 2 din Codul de procedură penală".
Intrucât nu au intervenit elemente noi care să
determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi
considerentele deciziei mai sus menţionate sunt valabile şi în prezenta cauză.
Faţă de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) si al
art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1)
lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 141 alin. 1 teza întâi din Codul de procedură penală,
excepţie ridicată de Valentin Bogdan Ciufu, Ovidiu Constantin Pop, Dan Mihăilă
şi Cornel Popeanu în Dosarul nr. 1.128/1/2006 al Inaltei Curţi de Casaţie şi
Justiţie - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 mai 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu