DECIZIE Nr.
410 din 10 aprilie 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 91 1 si 91 2 din Codul de procedura
penala
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 338 din 1 mai 2008
Ioan Vida -
preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Petre Ninosu
-judecător
Ion Predescu -judecător
Puskas Valentin Zoltan -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă -
procuror
Afrodita Laura Tutunaru -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 911 şi 912
din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Silviu Gheorghe Achim în
Dosarul nr. 707/64/2007 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori, de Gheorghe Carază în Dosarul nr. 2.735/62/2006 al Curţii de
Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de Adrian Brătulescu
în Dosarul nr. 650/119/2006 al Tribunalului Covasna - Secţia penală.
La apelul nominal lipsesc
părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Curtea, având în vedere că excepţiile de
neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 1.809D/2007, nr. 50D/2008 şi nr.
132D/2008 au conţinut identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexării
cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere
dispoziţiile art. 164 din Codul de procedură civilă, nu se opune conexării
dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din
Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
dispune conexarea dosarelor nr. 50D/2008 si nr. 132D/2008 la Dosarul nr.
1.809D/2007, care este primul înregistrat.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca
neîntemeiată.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată
următoarele:
Prin încheierile din 3 decembrie 2007, 9 ianuarie 2008
şi 21 ianuarie 2008, pronunţate în dosarele nr. 707/64/2007, nr. 2.735/62/2006
şi nr. 650/119/2006, Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze
cu minori şi Tribunalul Covasna - Secţia penală au sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 911 şi 912 din Codul de procedură penală, art. 911 alin. 1 şi art. 912 din Codul de procedură
penală şi, respectiv, art. 911 din Codul de procedură penală.
Excepţia a fost ridicată în dosarele de mai sus de
Silviu Gheorghe Achim, Gheorghe Carază şi Adrian Brătulescu.
In motivarea
excepţiei de neconstituţionalitate autorii
acesteia susţin că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile
constituţionale ale art. 16 referitoare la Egalitatea
în drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la
dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1)
referitoare la garantarea dreptului la apărare, ale art. 124 referitoare la Infăptuirea
justiţiei, ale art. 28 referitoare la Secretul corespondenţei şi ale art. 53
referitoare la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi, deoarece se creează o vădită disproporţie în favoarea organului
de cercetare penală, învinuiţii fiind practic lipsiţi de orice mijloace
eficiente de a se apăra demonstrând că înregistrările şi interceptările sunt
nejustificate ori neîntemeiate.
Curtea de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru
cauze cu minori opinează că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Tribunalul Covasna - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor
celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru
a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul României consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
deoarece dispoziţiile legale criticate nu conţin nicio discriminare şi nici nu
creează privilegii pentru persoanele aflate în aceeaşi situaţie juridică. De
asemenea, nu se poate reţine că a fost încălcat dreptul la apărare, întrucât
instanţa de judecată căreia i se prezintă ca mijloace de probă înregistrări ale
convorbirilor ori înregistrări de imagini are datoria să examineze
valabilitatea acestora sub toate
aspectele legalităţii şi temeiniciei autorizării şi efectuării înregistrărilor.
In sfârşit, Constituţia României prevede la art. 53
posibilitatea restrângerii exerciţiului unor drepturi şi libertăţi
fundamentale, în cazuri şi în condiţii limitativ şi precis determinate. Sub
acest aspect, respectarea condiţiilor stabilite, precum şi asigurarea
garanţiilor împotriva unor îngrădiri abuzive ale exerciţiului unor drepturi
rezultă din analiza redactării textelor de lege criticate.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prin
dispoziţiile legale criticate nu se aduce atingere egalităţii în drepturi, nu
se instituie privilegii ori discriminări pe considerente arbitrare şi nu este
afectat în niciun fel procesul de înfăptuire a justiţiei. De altfel, instanţa
de judecată căreia i se prezintă ca mijloace de probă înregistrări ale convorbirilor
sau înregistrări de imagini are datoria să examineze valabilitatea acestora sub
toate aspectele efectuării lor. In plus, potrivit dispoziţiilor legale
criticate, interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor
efectuate prin telefon ori prin orice mijloc electronic de comunicare se
realizează cu autorizarea motivată a judecătorului.
Cât priveşte pretinsa încălcare a art. 28 din
Constituţie, Avocatul Poporului arată că interceptarea şi înregistrarea unor
convorbiri sau înregistrarea unor imagini fără acordul persoanei vizate poate
avea loc în cazuri şi în condiţii limitativ şi precis determinate. Sub acest
aspect, respectarea condiţiilor stabilite de Legea fundamentală pentru
restrângerea exerciţiului dreptului consacrat de art. 28, precum şi asigurarea
garanţiilor împotriva unor îngrădiri abuzive ale exerciţiului dreptului
respectiv rezultă chiar din analiza redactării textelor legale criticate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate
raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 911 cu denumirea marginală Condiţiile şi cazurile de interceptare
şi înregistrare a convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau
prin orice mijloc electronic de comunicare şi art. 912 cu denumirea marginală Organele care efectuează interceptarea şi
înregistrarea, ambele din Codul de procedură penală.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că susţinerile autorului excepţiei în ce priveşte lipsa garanţiilor
procedurale privind respectarea dreptului la un proces echitabil nu sunt
întemeiate. Textele legale criticate, ca de altfel întreaga secţiune din Codul
de procedură penală referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau
video, prevăd suficiente garanţii, prin reglementarea în detaliu a justificării
emiterii autorizaţiei, a condiţiilor şi a modalităţilor de efectuare a
înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a
consemnării şi certificării autenticităţii convorbirilor înregistrate, a
redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse
interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie
o problemă de constituţionalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează
competenţei Curţii Constituţionale, întrucât, potrivit alin. (3) al art. 2 din
Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţa numai asupra
constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată [... ]".
Aşa fiind, examinarea şi soluţionarea acestor aspecte sunt de competenţa exclusivă a instanţei de
judecată învestite cu soluţionarea procesului penal.
De asemenea, este neîntemeiată şi susţinerea privind
imposibilitatea inculpatului de a lua cunoştinţă despre conţinutul
interceptărilor efectuate şi, eventual, de a se apăra demonstrând că
înregistrările şi interceptările sunt nejustificate ori neîntemeiate, deoarece,
potrivit dispoziţiilor art. 913 alin. 4 din Codul de procedură penală, la prezentarea materialului
de urmărire penală, procurorul este obligat să prezinte învinuitului sau
inculpatului procesele-verbale în care sunt redate convorbirile înregistrare şi
să asigure, la cerere, ascultarea acestora. De asemenea, potrivit art. 916 alin. 1 din acelaşi cod, mijloacele
de probă referitoare la interceptările şi înregistrările audio sau video pot fi
supuse expertizei tehnice la cererea procurorului, a părţilor interesate sau
din oficiu de către instanţa de judecată. Iată că legislaţia procedurală penală
română asigură controlul prin justiţie şi în acest domeniu, judecătorul având
datoria să examineze valabilitatea acestora sub toate aspectele legalităţii şi
temeiniciei autorizării şi efectuării înregistrărilor.
In acest sens s-a pronunţat şi Curtea de la Strasbourg
în speţa Coban (Asim Babuscum) contra Spaniei din 6 mai 2003, când reclamantul invoca
nulitatea înregistrărilor convorbirilor sale telefonice, întrucât nu
îndeplineau condiţiile de legalitate şi proporţionalitate. După ce a reamintit
faptul că admisibilitatea probelor este o problemă ce ţine de reglementările
naţionale şi că revine jurisdicţiilor naţionale să aprecieze elementele care le
sunt prezentate, instanţa europeană a stabilit că respectiva condamnare penală
a intervenit în urma unei proceduri contradictorii pe baza probelor discutate
de părţi. Reclamantul a avut posibilitatea de a interoga martorii audiaţi şi de
a contracara depoziţiile care îi erau defavorabile. De asemenea, în privinţa
înregistrărilor convorbirilor telefonice, s-a constat că instanţele naţionale au confirmat
legalitatea strângerii acestor probe, iar reclamantul ar fi putut face
observaţii în faţa judecătorului cu privire la aceste înregistrări, care nu au
constituit, de altfel, singurul mijloc de probă invocat de acuzare. In acelaşi
context, şi în cauza Klimentyev contra Rusiei din 16 noiembrie 2006, Curtea de la
Strasbourg a statuat că, pentru a asigura dreptul la un proces echitabil, este
esenţial ca toate probele să fie prezentate de faţă cu acuzatul, în cadrul unei
audieri publice, pentru a se putea oferi contraargumente. Acest lucru nu
înseamnă totuşi că declaraţiile martorilor trebuie făcute în faţa tribunalului
pentru a fi admise ca mijloace de probă. Utilizarea declaraţiilor din faza de
instrucţie penală a cazului nu încalcă, în principiu, articolul 6 paragraful 3
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale, atât timp cât se respectă dreptul la apărare. De regulă, acest
drept impune ca acuzatul să aibă ocazia de a pune întrebări martorului care
depune mărturie împotriva sa, fie atunci când face aceste declaraţii, fie
într-un stadiu ulterior al procedurilor.
In sfârşit, nu poate fi primită nici susţinerea
potrivit căreia dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor
constituţionale ale art. 28 şi 53, deoarece înseşi textele invocate oferă
legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenţei
nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la
rândul lor de necesitatea instrucţiei penale. Astfel, societăţile democratice
sunt ameninţate de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, motiv
pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea
ameninţări şi de a supraveghea elementele subversive ce acţionează pe
teritoriul lor. Aşa fiind, asemenea dispoziţii legislative devin necesare
într-o societate democratică, în vederea asigurării securităţii naţionale,
apărării ordinii publice ori prevenirii săvârşirii de infracţiuni.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit.
d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 911 şi art. 912 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Silviu
Gheorghe Achim în Dosarul nr. 707/64/2007 al Curţii de Apel Braşov - Secţia
penală şi pentru cauze cu minori, de Gheorghe Carază în Dosarul nr.
2.735/62/2006 al Curţii de Apel Braşov - Secţia penală şi pentru cauze cu
minori şi de Adrian Brătulescu în Dosarul nr. 650/119/2006 al Tribunalului
Covasna - Secţia penală.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 10 aprilie
2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru