Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Drumuri Timişoara - S.A. în Dosarul nr. 4.897/2/2015 (2.923/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.476D/2015.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta, făcând referire la Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:4. Prin Decizia penală nr. 1.184/A din 23 septembrie 2015, pronunţată în Dosarul nr. 4.897/2/2015 (2.923/2015), Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Drumuri Timişoara - S.A. cu ocazia soluţionării unei cauze penale având ca obiect o contestaţie în anulare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că dispoziţiile de lege criticate conferă dreptul de a formula contestaţia în anulare părţilor, persoanei vătămate şi procurorului, excluzând din categoria persoanelor îndreptăţite să formuleze contestaţia acele persoane care nu au avut calitatea de părţi în procesul penal, dar ale căror drepturi legitime sunt în mod direct şi nemijlocit vătămate prin dispoziţiile hotărârii penale definitive. Se arată că bunurile sale sunt supuse măsurii asigurătorii a sechestrului ca urmare a dispunerii măsurii confiscării speciale, din oficiu, direct de către instanţa de apel împotriva altor persoane, prin hotărâre definitivă şi executorie. Apreciază că măsurile de siguranţă se iau numai faţă de persoana care a comis o faptă prevăzută de legea penală, ceea ce înseamnă că, fără a fi o pedeapsă, confiscarea specială are caracter penal şi punitiv, deci este o sancţiune de drept penal, intrând în noţiunea autonomă de „penal", prevăzută de art. 6 şi 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Pe cale de consecinţă, şi sechestrul dispus în raport cu o confiscare specială constituie o măsură asigurătorie cu caracter penal. În continuare, arată că sechestrarea bunurilor constituie o măsură de reglementare a utilizării bunurilor, ce atrage după sine dreptul la respectarea bunurilor, consacrat de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie. Dreptul la respectarea bunurilor comportă şi o dimensiune procedurală, autorităţile statului fiind obligate să ia măsuri pozitive pentru a asigura o procedură efectivă pentru protecţia proprietăţii. În concluzie, apreciază că textul criticat nu asigură dreptul de acces la o procedură efectivă şi echitabilă pentru protecţia dreptului de proprietate violat de sechestrul impus prin decizia penală definitivă, în condiţiile în care nu a fost parte în respectivul proces penal şi nu s-a putut apăra, deci nu s-a aflat niciodată în faţa unui judecător.6. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia I penală apreciază că acordarea de către legiuitor a dreptului de a formula contestaţie în anulare numai părţilor nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate. Stabilirea cadrului procesual, mai precis a calităţii pe care diverse persoane o au în procesul penal, este atributul exclusiv al legiuitorului. Curtea Constituţională nu are atribuţii de legiferare, astfel încât nu poate adăuga la dispoziţiile legale existente, singurul este legiuitorul care poate să reglementeze termenele de declarare a căilor de atac, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul sau instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Legea fundamentală, potrivit căruia „competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". În ceea ce priveşte instituirea sechestrului asigurător, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că aceasta nu este o judecată asupra unei acuzaţii în materie penală în sensul art. 6 din Convenţie, deoarece atât stabilirea unor drepturi de creanţă ale unor terţi, cât şi confiscarea unor bunuri sunt măsuri ce urmează a fi luate ulterior, în cadrul unor proceduri separate (Decizia din 18 septembrie 2006, pronunţată în Cauza Mohammad Yassin Dogmoch împotriva Germaniei). Referitor la invocarea prevederilor constituţionale ale art. 44 apreciază că măsurile reglementate prin textele de lege ce fac obiectul excepţiei justifică restrângerea exerciţiului dreptului de proprietate, în deplină concordanţă cu prevederile art. 53 din Legea fundamentală.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.8. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:9. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.10. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, cu următorul conţinut: „Contestaţia în anulare poate fi făcută de oricare dintre părţi, de persoana vătămată sau de către procuror."11. În opinia autoarei excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, art. 24 referitor la dreptul la apărare şi art. 44 referitor la dreptul de proprietate privată. De asemenea sunt invocate prevederile art. 6 şi 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie.12. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că s-a mai pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală, din perspectiva unor critici identice. Astfel, prin Decizia nr. 623 din 8 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 858 din 18 noiembrie 2015, paragrafele 16, 18, 19, 21, şi Decizia nr. 667 din 15 octombrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 870 din 20 noiembrie 2015, paragrafele 23, 25, 26, 28, 29-34, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, reţinând că formularea contestaţiei în anulare poate fi realizată împotriva hotărârilor penale definitive numai în cazurile strict reglementate de normele procesual penale ale art. 426 şi în termenul prevăzut de art. 428 din Codul de procedură penală, la instanţa care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, respectiv la instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre. Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, având drept scop îndreptarea unor vicii de ordin procedural ce atrag nulitatea. Această cale extraordinară de atac vizează hotărâri judecătoreşti definitive şi se promovează în condiţii procedurale mult mai stricte decât căile ordinare de atac (cât priveşte titularii, termenul de introducere, cazurile de contestaţie în anulare, motivele aduse în sprijinul acestora, dovezile în susţinerea lor), tocmai în considerarea caracterului aparte indus de legiuitor pentru această instituţie juridică, datorat aspectului că, prin aceasta, se tinde la înlăturarea autorităţii de lucru judecat pentru o hotărâre penală definitivă şi care îşi produce efecte.13. De asemenea, Curtea a constatat că intenţia legiuitorului a fost aceea de a nu permite reformarea, pe calea contestaţiei în anulare, a unor hotărâri care sunt în puterea lucrului judecat decât în situaţiile excepţionale în care se remarcă erori de procedură care nu au putut fi înlăturate pe calea apelului şi doar în condiţiile reglementate expres în art. 426-432 din Codul de procedură penală. În această împrejurare Curtea a reţinut că, potrivit prevederilor art. 129 din Constituţie, „împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii". Această normă constituţională cuprinde două teze: prima teză consacră dreptul subiectiv al oricărei părţi a unui proces, indiferent de obiectul procesului, precum şi dreptul Ministerului Public de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti considerate ca fiind nelegale sau neîntemeiate; cea de-a doua teză prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condiţiile legii. Prima teză exprimă, în alţi termeni, dreptul fundamental înscris în art. 21 din Constituţie privind liberul acces la justiţie, conţinând aşadar o reglementare substanţială. Cea de-a doua teză se referă la reguli de procedură, care nu pot însă aduce atingere substanţei dreptului conferit prin cea dintâi teză decât în condiţiile restrictive stabilite în art. 53 din Constituţie. Aşa fiind, în privinţa condiţiilor de exercitare a căilor de atac, legiuitorul poate să reglementeze categoria persoanelor care pot exercita căile de atac, termenele de declarare a acestora, forma în care trebuie făcută declaraţia, conţinutul său, instanţa la care se depune, competenţa şi modul de judecare, soluţiile ce pot fi adoptate şi altele de acelaşi gen, astfel cum prevede art. 126 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Totodată, Curtea a observat că atât în sistemul nostru procesual, cât şi în alte ţări, legiuitorul poate exclude folosirea unor căi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna părţilor, fără ca prin aceasta să se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.14. Prin aceeaşi jurisprudenţă, anterior citată, Curtea a reţinut că art. 21 alin. (3) din Constituţie garantează dreptul părţilor de acces liber la justiţie, precum şi dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, constituind valorificarea explicită a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Dreptul de acces liber la justiţie presupune dreptul oricărei persoane de a se adresa instanţelor de judecată pentru apărarea drepturilor şi a intereselor sale legitime. Dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3), coroborate cu cele ale art. 129, nu presupun însă accesul la toate căile de atac şi la toate categoriile de instanţe, indiferent de obiectul cauzei ce se cere a fi soluţionată. Dreptul la un proces echitabil, invocat în susţinerea excepţiei, reprezintă un standard constituţional a cărui îndeplinire este apreciată în funcţie de ansamblul procesului şi ţinând cont de specificul normelor procedurale aplicabile. Totodată, dreptul la un proces echitabil presupune asigurarea unor principii fundamentale precum contradictorialitatea şi egalitatea armelor, care presupun ca fiecare dintre părţi să dispună de posibilităţi suficiente, echivalente şi adecvate de a-şi susţine apărările, fără ca vreuna dintre ele să fie defavorizată în raport cu cealaltă.15. În continuare, Curtea a reţinut că art. 6 din Convenţie, referitor la dreptul la un proces echitabil, obligă statele membre la asigurarea prin legislaţia naţională a unor garanţii procesuale precum egalitatea armelor, contradictorialitatea, motivarea hotărârilor pronunţate, publicitatea procesului, soluţionarea acestuia într-un termen rezonabil, prezumţia de nevinovăţie şi asigurarea dreptului la apărare. Totodată, dreptul la apărare, reglementat la art. 24 din Constituţie, conferă oricărei părţi implicate într-un proces, potrivit intereselor sale şi indiferent de natura procesului, posibilitatea de a utiliza toate mijloacele prevăzute de lege pentru a invoca în apărarea sa fapte sau împrejurări. Acest drept presupune participarea la şedinţele de judecată, folosirea mijloacelor de probă, invocarea excepţiilor prevăzute de legea procesual penală, exercitarea oricăror altor drepturi procesual penale şi posibilitatea de a beneficia de serviciile unui apărător.16. Astfel, Curtea a constatat că prevederile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală nu contravin dispoziţiilor art. 21 alin. (3), art. 24 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie şi nici prevederilor art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţie.17. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie, Curtea apreciază că soluţiile şi considerentele mai sus amintite îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.18. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea de Întreţinere şi Reparaţii Drumuri Timişoara - S.A. în Dosarul nr. 4.897/2/2015 (2.923/2015) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi constată că dispoziţiile art. 427 alin. (1) din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia I penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 9 februarie 2016.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Daniela Ramona Mariţiu