Decizia Nr.408 din 03.07.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) şi la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 579 din 04 august 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Irina-Loredana Gulie	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Paula Maria Horjea în Dosarul nr. 9.392/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 131D/2014.2. La apelul nominal lipsesc părţile. Procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 269 din 7 mai 2014. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, pune concluzii de respingere ca inadmisibilă, având în vedere faptul că aceste prevederi legale nu au legătură cu soluţionarea fondului cauzei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Decizia civilă nr. 26 din 6 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 9.392/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 şi art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Paula Maria Horjea într-o cauză având ca obiect soluţionarea cererii privind obligarea Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor la emiterea titlului de despăgubire.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se arată, în esenţă, că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 încalcă principiul egalităţii în faţa legii şi a autorităţilor publice, întrucât plasarea pe poziţii de inechitate a persoanelor aflate într-un raport sau conflict juridic, prin norme juridice care favorizează una dintre aceste părţi, mai ales atunci când una dintre ele implică exerciţiul autorităţii publice, conduce la înfrângerea acestui principiu, cu consecinţa ruperii echilibrului indispensabil bunei funcţionări a statului de drept.6. Se mai susţine că este încălcat principiul neretroactivităţii legii civile, arătându-se că aplicarea Legii nr. 165/2013 nu poate fi pusă în discuţie decât în cadrul litigiilor apărute după intrarea ei în vigoare. Aplicarea în cadrul unui litigiu în curs, introdus anterior intrării sale în vigoare, ar conduce la aplicarea retroactivă, vătămând grav drepturile reclamanţilor din aceste cauze. Arată, de asemenea, că aplicarea unor norme legale nou intrate în vigoare într-un litigiu pendinte, norme care ar conduce la respingerea ca inadmisibilă a acţiunii, fără să se mai examineze fondul cauzei, sau care ar conduce la o soluţie diferită de cea previzibilă la introducerea acţiunii, contravine dreptului de acces liber la justiţie, egalităţii armelor şi dreptului la un proces echitabil.7. Precizează că intenţia instanţei de a respinge acţiunea ca prematură (concretizată, de altfel, ulterior sesizării Curţii Constituţionale), prin aplicarea art. 4, art. 33 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, o pune pe reclamantă în situaţia de a nu-şi vedea soluţionată cererea într-un termen rezonabil. Respingerea unei acţiuni pe considerentul că a intervenit o lege nouă care acordă entităţilor administrative unele termene pentru soluţionarea pe cale administrativă a unor cereri formulate în urmă cu 12 ani este incompatibilă cu dispoziţiile constituţionale şi convenţionale care consacră dreptul la un proces echitabil.8. Invocă jurisprudenţa prin care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a atras atenţia asupra „pericolelor inerente în folosirea legislaţiei cu efect retroactiv care poate influenţa soluţionarea judiciară a unui litigiu în care Statul este parte, inclusiv atunci când efectul noii legislaţii este acela de a transforma litigiul într-unul imposibil de câştigat“ ( Hotărârea din 20 februarie 2003, pronunţată în Cauza Forrer-Niedenthal împotriva Germaniei, Hotărârea din 27 martie 2003, pronunţată în Cauza Satka şi alţii împotriva Greciei, Hotărârea din 27 mai 2003, pronunţată în Cauza Crişan împotriva României). Tot astfel, instanţa de la Strasbourg a statuat că „principiul preeminenţei dreptului şi noţiunea de proces echitabil consacrate în art. 6 [din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale] se opun oricărei ingerinţe a puterii legislative în administrarea justiţiei în scopul influenţării deznodământului judiciar al litigiului“ (Hotărârea din 9 decembrie 1994, pronunţată în Cauza Rafinăriile greceşti împotriva Greciei, paragraful 49).9. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate mai susţine că, în cauza sa, aplicarea art. 4 din Legea nr. 165/2013 ar însemna şi încălcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din perspectiva creanţei contra statului calculată la o altă valoare decât cea care s-ar stabili sub imperiul legii noi.10. Susţine, totodată, că intervenţia statului într-un litigiu în care el însuşi este implicat ca pârât, prin emiterea unei noi legi, aplicabilă de instanţă cauzei, şi care îi este net favorabilă, încalcă principiul egalităţii de arme, în detrimentul părţii adverse. Totodată, invocă o serie de hotărâri ale instanţei europene din care rezultă că speranţa legitimă de a obţine un bun reprezintă o extindere a aplicării art. 1 din Protocolul nr. 1 şi asupra unor bunuri care nu se află încă în patrimoniul reclamantului, dar acesta are un drept de a obţine proprietatea asupra lor recunoscut de legislaţia statului. Or, în cazul său, a existat o „speranţă legitimă“ în urma adoptării Legii nr. 10/2001 care cuprindea măsuri de reparaţie şi care îi conferea drepturile solicitate prin acţiune introdusă anterior legii noi, şi anume dreptul de a obţine o despăgubire la valoarea de piaţă a imobilului, în situaţia nerestituirii lui în natură, precum şi posibilitatea obţinerii unui bun în compensare.11. Se mai susţine că se încalcă dreptul la un proces echitabil şi din perspectiva caracterului accesibil şi previzibil al legii, aplicarea Legii nr. 165/2013 unui proces în curs având drept consecinţă lipsirea de eficienţă juridică a dispoziţiilor Legii nr. 10/2001. O asemenea aplicare ar putea fi asimilată intervenţiei legislativului în timpul procedurii judiciare, ceea ce ar crea premisele unei discriminări între persoanele care, deşi se găsesc în situaţii obiectiv identice, având speranţe legitime să obţină o restituire a imobilului sau o reparare a prejudiciului suferit, ajung să beneficieze de un tratament juridic diferit, adică între cetăţenii care au beneficiat deja de aplicarea Legii nr. 10/2001 şi cei care, din culpa autorităţilor în nesoluţionarea notificării, nu au beneficiat încă de aplicarea măsurilor reparatorii prevăzute de lege. Se mai arată că este încălcată, de asemenea, şi independenţa justiţiei.12. În ce priveşte concursul dintre legile interne şi reglementările internaţionale, din perspectiva art. 20 din Constituţie, autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că ar trebui să se facă aplicarea Recomandării (2004)5 a Comitetului de Miniştri către statele membre privind verificarea compatibilităţii proiectelor de lege, a legilor în vigoare şi a practicilor administrative cu standardele impuse de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, la pct. 12 din anexă, prevede că, „pentru asigurarea compatibilităţii, este suficient să se procedeze la schimbări de jurisprudenţă şi de practică. În conformitate cu sistemul juridic al unor state membre, compatibilitatea ar putea fi asigurată prin simpla neaplicare a măsurilor respective“.13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal îşi exprimă opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că aceasta este neîntemeiată. Astfel, se apreciază că dispoziţiile criticate au o raţiune bine determinată faţă de scopul declarat al actului normativ de a institui o formă de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist în Romania, în împrejurările obiective legate de existenţa hotărârii-pilot pronunţate de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, precum şi a scăderii participaţiei statului, ca urmare a conversiei în acţiuni a titlurilor de despăgubire emise de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, la Fondul Proprietatea.14. Dispoziţiile Legii fundamentale referitoare la egalitatea cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice nu sunt eludate întrucât acelaşi tratament constând în etapele noii legi este aplicat tuturor dosarelor aflate pe rolul instanţelor, indiferent de titular, fără excepţie. În plus, acest articol nu contravine dreptului cetăţeanului la liberul acces la justiţie, în condiţiile în care acţiunile aflate pe rolul instanţelor de judecată sunt în continuare supuse controlului jurisdicţional.15. De asemenea, exprimându-şi opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate, instanţa de judecată mai arată că dispoziţiile art. 15 alin. (2) şi art. 78 din Constituţie nu sunt încălcate, întrucât, în condiţiile în care despăgubirile stabilite conform Legii nr. 10/2001 nu au fost valorificate potrivit procedurii reglementate de dispoziţiile Legii nr. 247/2005, nu se poate susţine în mod rezonabil că prevederile Legii nr. 165/2013 se aplică retroactiv. Singura ipoteză în care prevederile Legii nr. 165/2013 ar fi putut aduce atingere principiului neretroactivităţii legii civile ar fi fost aceea în care ar fi dispus şi cu privire la drepturile la despăgubiri ce ar fi fost deja stabilite şi valorificate conform procedurii prevăzute de actul normativ anterior în materie, respectiv Legea nr. 247/2005, împrejurare ce nu este incidentă.16. Instanţa de judecată mai apreciază că art. 4 din Legea nr. 165/2013 nu este neconstituţional nici din perspectiva dispoziţiilor art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, nefiind lezate nici dreptul părţii de acces la justiţie, nici principiul egalităţii de arme (atât persoana fizică, cât şi Comisia Naţională pentru Compensarea Imobilelor având obligaţia respectării legii adoptate de Parlament) şi nici principiul securităţii juridice (neputându-se invoca imprevizibilitatea acestui act normativ, faţă de Hotărârea-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României). Nu sunt întemeiate nici criticile în sensul că art. 4 ar deroga nepermis de la prevederile art. 44 din Constituţie şi art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, pe de o parte, întrucât reclamanta nu este privată în mod absolut şi pe o perioadă nedeterminată de bunul său (dreptul la despăgubiri succesiv recunoscut de autorităţile statului), iar pe de altă parte, întrucât dreptul în discuţie are un caracter relativ, exerciţiul lui fiind susceptibil de restrângeri justificate de cauze obiective, cum este cazul în speţă, respectiv, în esenţă, insuficienţa fondurilor pentru realizarea integrală şi deodată a tuturor creanţelor existente împotriva statului şi întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.17. Critica referitoare la aplicarea retroactivă a dispoziţiilor noii legi litigiilor în curs şi la pretinsa încălcare a principiului egalităţii în faţa legii şi a dreptului la nediscriminare este de asemenea neîntemeiată, în fapt fiind vorba de aplicarea legii noi litigiilor aflate în curs, deci în esenţă de aplicarea principiului tempus regit actum, de vreme ce legea nouă este de imediată aplicare.18. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate invocate.19. Avocatul Poporului consideră că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 sunt neconstituţionale, fiind încălcat principiul constituţional al neretroactivităţii legii. În acest sens, arată că textul de lege criticat acţionează asupra fazei iniţiale de constituire a situaţiei juridice, modificând în mod esenţial regimul juridic creat prin depunerea cererilor de chemare în judecată în termenul legal, cu încălcarea principiului tempus regit actum (Decizia Curţii Constituţionale nr. 830 din 8 iulie 2008). Or, neretroactivitatea legii impune ca noua lege să nu se aplice actelor îndeplinite conform dispoziţiilor legii anterioare, ci doar acţiunilor care se efectuează după intrarea în vigoare a acesteia, rămânând valabile cele efectuate în perioada activităţii legii vechi.20. Se mai arată că prevederile art. 4 din Legea nr. 165/2013 aduc atingere principiului egalităţii în drepturi, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie. Astfel, prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea notificărilor, care au determinat judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări, fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. În acest context, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea in vigoare a legii s-au aflat într-o situaţie mai favorabilă, dar discriminatorie faţă de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluţionare la data intrării în vigoare.21. Se mai apreciază că prevederile art. 4 raportate la art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 aduc atingere şi accesului liber la justiţie, deoarece legiuitorul a impus noi termene de soluţionare a dosarelor aflate pe rol, dar şi alte termene de sesizare a instanţei de judecată.22. Însă intervenţia acestor dispoziţii în procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată, care de cele mai multe ori au condus la respingerea ca prematur formulate a cererilor de chemare în judecată, apare ca o ingerinţă a legiuitorului în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea sa fie respinsă. Or, după cum a statuat şi Curtea Constituţională, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. Astfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă (din cauza noilor termene legale de soluţionare a notificărilor), contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil, prevăzut de art. 6 din noul Cod de procedură civilă, fiind o consacrare a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.25. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, potrivit actului de sesizare, îl reprezintă prevederile art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013, cu modificările şi completările ulterioare. În realitate, analizând motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă prevederile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora:

– Art. 4 teza a doua: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 34 alin. (1): „(1) Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.“;

– Art. 35 alin. (2): „(2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“26. În opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetăţeni, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, art. 44 alin. (1) şi (2) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate şi a proprietăţii private şi art. 53 alin. (2) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil, cuprins în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 - Protecţia proprietăţii cuprins în Primul Protocol adiţional la aceeaşi Convenţie. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate, prin prisma unor critici de neconstituţionalitate similare celor formulate în prezenta cauză. Astfel, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. Prin urmare, în prezenta cauză, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua, prin raportare la prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, având în vedere faptul că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale. 28. Potrivit dispoziţiilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, instanţa de judecată urmează să respecte deciziile Curţii Constituţionale atât sub aspectul dispozitivului, cât şi sub cel al considerentelor pe care acestea se sprijină. Prin urmare, chiar dacă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 61 din 21 februarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 10 aprilie 2013, Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012, şi Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012 - deciziile anterioare de constatare a neconstituţionalităţii reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 alin. (1) pct. 11 din noul Cod de procedură civilă, după caz. 29. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea reţine că, în raport cu obiectul cauzei deduse soluţionării instanţei de judecată, prevederile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu sunt incidente în cadrul soluţionării cauzei aflate pe rolul instanţei de judecată. Astfel, dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 instituie dreptul persoanei care se consideră îndreptăţită de a se adresa instanţei judecătoreşti în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor, în cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34. Având în vedere că textul de lege criticat vizează o cale de atac ce poate fi introdusă împotriva refuzului de a emite decizia în termenele prevăzute de art. 33 şi 34 din lege, aplicabilă abia după scurgerea termenelor prevăzute de cele două articole menţionate, rezultă că art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 nu este incident în cauză, neavând legătură cu soluţionarea acesteia, în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. 30. Prin urmare, în temeiul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată, potrivit cărora „(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.“, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 4 teza a doua raportate la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. 31. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Paula Maria Horjea în Dosarul nr. 9.392/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua prin raportare la art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceeaşi autoare în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 3 iulie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Irina-Loredana Gulie